Legislator Case Law & Legislation
75599 RO

ORDIN nr. 284 din 21 septembrie 2006 privind modificarea pct. 2 din Procedura de implementare a Programului național multianual pe perioada 2005-2008 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație nr. 49/2006

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

ORDIN nr. 284 din 21 septembrie 2006 · AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII ȘI COOPERAȚIE · MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 4 octombrie 2006

Punctul 2 "Bugetul programului" din Procedura de implementare a Programului național multianual pe perioada 2005-2008 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație nr. 49/2006 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 23 februarie 2006, se modifică după cum urmează

2. Bugetul programului

Pentru realizarea programului se alocă de la bugetul de stat pe anul 2006 suma de 500.000 lei, defalcată astfel

a) 475.000 lei pentru finanțarea derulării celor 4 etape ale programului, după cum urmează:– etapa I - 60.000 lei pentru organizarea campaniilor de informare în orașele: Tulcea, Bacău, Suceava, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sibiu, Arad, Craiova și Pitești;– etapele a II-a și a III-a - 300.000 lei pentru organizarea și desfășurarea cursurilor de pregătire antreprenorială pe durata a 5 zile, în 7 județe: Brăila, Vaslui, Bistrița-Năsăud, Harghita, Hunedoara, Mehedinți și Prahova, multiplicarea suporturilor de curs și, respectiv, pentru publicarea de broșuri și ghiduri;– etapa a IV-a - 115.000 lei pentru organizarea Conferinței «Antreprenoriatul feminin în România», cu participarea reprezentanților entităților guvernamentale și neguvernamentale implicate în promovarea și sprijinirea mediului de afaceri și a egalității de șanse, a organizațiilor internaționale de sprijin al dezvoltării inițiativei private în rândul femeilor, precum și a absolventelor de curs;

b) 25.000 lei la dispoziția Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC), constând în cheltuieli pentru implementarea, administrarea, monitorizarea și evaluarea programului (cheltuieli materiale și servicii).

ORDIN nr. 284 din 21 septembrie 2006 · AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII ȘI COOPERAȚIE · MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 4 octombrie 2006

Având în vedere prevederile anexei nr. 3/12/18 din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 4 alin. (1) pct. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 753/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 753/2003, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație emite prezentul ordin.

p. Președintele Agenției Naționale pentru

Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație,

Bogdan Dumitrache

București, 21 septembrie 2006.

Nr. 284.

--------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →