DECIZIE nr. 551 din 6 iulie 2006
Statutory Text (1 Articles)
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petru Takacs şi Mariana Takacs în Dosarul nr. 10.393/R/2005 al Judecătoriei Satu Mare.
La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele
Prin Încheierea din 16 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 10.393/R/2005, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de către pârâţii Petru Takacs şi Mariana Takacs într-o cauză civilă având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpă rare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 4, 11, ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (1) şi (2), precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin aceea că stabilesc facultatea şi nu obligaţia instanţei de a suspenda judecata în cazul în care soluţionarea procesului depinde de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi.
Judecătoria Târgovişte, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 262 din 15 octombrie 2002, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, care are următorul conţinut
"Instanţa poate suspenda judecata
1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă reglementează unul din cazurile de suspendare facultativă a judecăţii care dă judecătorului posibilitatea să aprecieze utilitatea suspendării, evitând prelungirea artificială şi nejustificată a procesului şi asigurând astfel părţilor exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credinţă, fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.
De altfel, asupra constituţionalităţii acestui text de lege, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 262 din 15 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 6 noiembrie 2002, şi Decizia nr. 652 din 8 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2006, statuând că este constituţional.
Curtea constată însă că, în speţă, aspectele invocate de autorii excepţiei nu reprezintă critici de neconstituţionalitate, ci privesc aplicarea legii şi completarea acesteia, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petru Takacs şi Mariana Takacs în Dosarul nr. 10.393/R/2005 al Judecătoriei Satu Mare.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
-----------