Legislator Case Law & Legislation
73336 RO

LEGE nr. 292 din 7 iulie 2006

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

LEGE nr. 292 din 7 iulie 2006 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 11 iulie 2006

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează

1. La articolul 74, alineatul (4) va avea următorul cuprins

"(4) În termen de două zile lucrătoare de la data plăţii preţului integral sau, în cazul vânzării cu plata în rate, a plăţii avansului şi a prezentării garanţiilor stabilite în procesul-verbal de licitaţie, licitatorul va transmite adjudecatarului cumpărător şi proprietarului bunului vândut silit câte un exemplar original al acestui proces-verbal."

2. La articolul 74, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins

"(5) Pentru bunurile transmise prin vânzare silită, procesul-verbal de licitaţie constituie titlu de proprietate, în baza căruia adjudecatarul este îndreptăţit să procedeze la înregistrarea bunurilor adjudecate în evidenţa contabilă, să solicite, după caz, înmatricularea mijloacelor de transport, înregistrarea la organele fiscale, efectuarea publicităţii imobiliare, precum şi orice alte operaţiuni admise de lege pentru titularul dreptului de proprietate.

(6) Pentru adjudecatarul bunului imobil, procesul-verbal de licitaţie constituie titlu executoriu împotriva debitorului sau oricărei alte persoane care are în posesie ori deţine în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat. Dispoziţiile art. 516-523 din Codul de procedură civilă referitoare la actul de adjudecare, efectele adjudecării şi cererea de evicţiune sunt aplicabile în mod corespunzător.

(7) Procesul-verbal de vânzare la licitaţie a bunurilor cu plata preţului în rate, potrivit alin. (1) şi (2), constituie titlu executoriu împotriva cumpărătorului pentru diferenţa de preţ neachitată în termen."

LEGE nr. 292 din 7 iulie 2006 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 11 iulie 2006

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, procesele-verbale de licitaţie întocmite până la această dată, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie, pentru adjudecatari, titluri executorii asupra tuturor persoanelor care se află în posesia bunurilor imobile vândute prin licitaţie.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 7 iulie 2006.

Nr. 292.

------------------

LEGE nr. 292 din 7 iulie 2006 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 11 iulie 2006

pentru modificarea şi completarea art. 74 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →