REGULAMENT din 21 iunie 2006
Table of Provisions (20)
Statutory Text (20 Articles)
Comitetul interministerial pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice, denumit în continuare Comitet de monitorizare, funcţionează pe lângă Secretariatul pentru comunităţile locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca organism consultativ, fără personalitate juridică.
Comitetul de monitorizare îşi exercită atribuţiile în limitele competenţelor stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice.
Comitetul de monitorizare asigură cadrul instituţional de cooperare şi coordonare între instituţiile şi organismele cu responsabilităţi în dezvoltarea serviciilor comunitare de utilităţi publice şi a infrastructurii aferente, în scopul corelării şi accelerării acţiunilor şi politicilor publice necesare implementării aquisului comunitar şi atingerii conformităţii cu obiectivele asumate de România prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană.
Comitetul de monitorizare are ca atribuţie principală monitorizarea şi evaluarea implementării Strategiei naţionale şi a strategiilor locale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice, precum şi prioritizarea proiectelor, identificarea surselor de finanţare şi planificarea fondurilor de investiţii în vederea realizării obiectivelor de investiţii publice de interes local specifice infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor comunitare de investiţii, în conformitate cu regulamentele semnate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
Comitetul de monitorizare analizează rapoartele asupra activităţii desfăşurate de Unitatea centrală pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice şi de autorităţile administraţiei publice locale - comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene - şi adoptă măsuri, politici şi recomandări pentru
a) accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice;
b) respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană;
c) atingerea conformităţii cu prevederile legislaţiei Uniunii Europene aplicabile serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cu standardele privind calitatea acestora;
d) creşterea capacităţii de elaborare, promovare şi finanţare a proiectelor de investiţii publice de interes local aferente infrastructurii tehnico-edilitare a unităţilor administrativ-teritoriale;
e) creşterea capacităţii de absorbţie a resurselor financiare alocate din fonduri comunitare şi de atragere a fondurilor de investiţii.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2006, Comitetul de monitorizare este format din reprezentanţi la nivel de secretar de stat ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Finanţelor Publice şi din preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală.
Comitetul de monitorizare este condus de secretarul de stat pentru comunităţi locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în calitate de preşedinte.
Secretariatul tehnic al Comitetului de monitorizare este asigurat de Unitatea centrală pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice din cadrul Direcţiei generale servicii de interes general şi parteneriat cu asociaţiile aleşilor locali.
Comitetul de monitorizare se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la iniţiativa preşedintelui.
Comitetul de monitorizare se consideră legal întrunit dacă se asigură prezenţa a minimum două treimi din numărul membrilor.
Convocarea şedinţelor Comitetului de monitorizare se face în scris, cu minimum 10 zile înainte de data şedinţei, prin grija secretariatului tehnic, care va transmite fiecărui membru invitaţia de participare, ordinea de zi a şedinţei şi, dacă este cazul, rapoartele aferente punctelor de pe ordinea de zi.
Comitetul de monitorizare adoptă decizii prin vot deschis, cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi. În cazul unui număr egal de voturi, votul preşedintelui este hotărâtor.
Dezbaterile şi deciziile din cadrul reuniunilor se consemnează într-un registru de procese-verbale, fiecare proces-verbal fiind semnat de membrii Comitetului de monitorizare prezenţi la şedinţă. Registrul de procese-verbale se păstrează la secretariatul tehnic al Comitetului de monitorizare.
Deciziile Comitetului de monitorizare cuprind propuneri de măsuri şi acţiuni, care se înaintează conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor.
În cazul în care membrii Comitetului de monitorizare sunt în imposibilitatea de a participa la şedinţe, reprezentarea se va face la nivel de director general sau director, după caz, împuternicit în scris de secretarul de stat membru al Comitetului de monitorizare.
La şedinţele Comitetului de monitorizare pot participa, în calitate de invitaţi, specialişti din cadrul ministerelor, al altor instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale cu activităţi din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice, în funcţie de tematica abordată.
Secretariatul tehnic al Comitetului de monitorizare este compus din 2 membri desemnaţi din cadrul Unităţii centrale pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice.
Secretariatul tehnic este condus de şeful Unităţii centrale pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice şi are următoarele atribuţii
a) convoacă şedinţele Comitetului de monitorizare;
b) întocmeşte procesele-verbale ale şedinţelor;
c) întocmeşte ordinea de zi şi documentaţia aferentă acesteia;
d) înregistrează în registrul de intrări-ieşiri primirea şi expedierea corespondenţei Comitetului de monitorizare;
e) alte sarcini încredinţate de conducerea Unităţii centrale pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice.
În perioada dintre două şedinţe secretariatul tehnic asigură legătura dintre membrii Comitetului de monitorizare, schimburile de informaţii şi transmiterea documentelor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, precum şi convocarea reuniunilor.
----
de organizare şi funcţionare a Comitetului interministerial pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice
Capitolul I
Cadrul legislativ
Capitolul II
Obiective
Capitolul III
Organizare
Capitolul IV
Funcţionare