ORDIN nr. 16 din 21 iunie 2006
Statutory Text (5 Articles)
Alineatul (2) al articolului 4 din Regulamentul pentru atestarea agenţilor economici care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 54/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2006, se modifică şi va avea următorul cuprins
"(2) Operatorul economic care solicită atestat trebuie să fie persoană juridică, română sau străină, înregistrată la oficiul registrului comerţului competent, potrivit legii."
Operatorii economici care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Departamentele de specialitate din Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea de către operatorii economici a prevederilor cuprinse în Regulamentul pentru atestarea agenţilor economici care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Nicolae Opriş
Bucureşti, 21 iunie 2006.
Nr. 16.
-------------
privind modificarea Regulamentului pentru atestarea agenţilor economici care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 54/2005
În temeiul art. 9 alin. (2), (6) şi (7), al art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi n) din Legea energiei electrice nr. 318/2003,
având în vedere referatul de aprobare întocmit de Departamentul acces la reţea şi autorizare,
în conformitate cu prevederile Procesului-verbal al şedinţei Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din data de 26 mai 2006,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin