Legislator Case Law & Legislation
72962 RO

METODOLOGIE din 14 iunie 2006

55 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (55)

Statutory Text (55 Articles)

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

În conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale organizează şi efectuează atestarea competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii cu caracter geologic, tehnico-economice şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de explorare şi/sau exploatare a petrolului şi a resurselor minerale, operaţiuni petroliere şi miniere, lucrări de închidere a minelor/carierelor sau de expertizare şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare, precum şi pentru conducerea sau supervizarea lucrărilor geologice, petroliere şi miniere.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

-------

la metodologie

---------------

COMPONENŢA comisiei de atestare a persoanelor fizice şi juridice care întocmesc documentaţii geologice, tehnice şi economice, execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi resurselor minerale şi de expertizare

1. Preşedinte Reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale

2. Vicepreşedinte Reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale

Reprezentant solide petrol ape subterane

3. Reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale 1. 1. 1.

4. Reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale 2. 2. 2.

5. 3. 3. 3.

6. 4. 4. 4.

7. 5. 5. 5.

Secretar Reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Prezenta metodologie are ca obiect stabilirea procedurilor de atestare de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a persoanelor fizice şi juridice care efectuează operaţiuni petroliere şi/sau activităţi miniere specifice, care intră sub incidenţa Legii petrolului nr. 238/2004 şi a Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările ulterioare.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

-------

la metodologie

--------------

Persoaneă juridică

Nr. ..... din .......

CERERE

pentru obţinerea atestării privind competenţa

tehnică de a desfăşura următoarele activităţi

(se completează, după caz, activităţile solicitate)

.........................................

.........................................

.........................................

Persoana juridică ....................., cu sediul în ................,

str. ..................... nr. ...., judeţul ..........., telefon ...........,

fax .............., e-mail ......................, înmatriculată la Registrul

comerţului ..................... cu nr. ......... din .....................,

reprezentată de ..................., având funcţia de .....................,

solicităm, în conformitate cu prevederile art. 33 din Metodologia de atestare

a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii

şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a

petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor

fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare

geologică şi de expertizare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei

Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 122/2006, eliberarea certificatului

de atestare privind capacitatea de a efectua următoarele activităţi

a) efectuarea lucrărilor de teren şi de laborator aferente

- studiilor geologice (mineralogice, stratigrafice, geochimice,

hidrogeologice etc.);

- altor studii specifice;

b) elaborarea/expertizarea documentaţiilor geologice, tehnice şi

tehnico-economice pentru activităţi miniere şi operaţiuni petroliere,

închideri de mine/cariere

- proiecte, programe şi rapoarte de explorare-dezvoltare-exploatare;

- evaluarea resurselor/rezervelor pentru substanţe minerale şi petrol;

- studii de prefezabilitate şi fezabilitate a exploatării zăcămintelor;

- plan iniţial de încetare a activităţii;

- plan de încetare a activităţii;

- proiect tehnic de închidere a minei/carierei;

- plan de refacere a mediului şi proiect tehnic;

- documentaţii pentru instituirea perimetrelor de protecţie

hidrogeologică şi sanitară;

- documentaţii pentru instituirea perimetrelor de prospecţiune,

explorare, dezvoltare şi exploatare;

- alte documentaţii de specialitate;

c) execuţia, conducerea/coordonarea şi expertizarea lucrărilor legate

de exploatarea resurselor minerale, închideri de mine/de cariere, prin

- activităţi miniere;

- operaţiuni petroliere.

Anexăm la prezenta cerere documentele prevăzute de metodologia aprobată

prin prezentul ordin.

Data

...............

..............................................

(numele, prenumele, semnătura şi ştampila)

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Prevederile prezentei metodologii stabilesc cadrul organizatoric necesar şi regulile unitare pentru atestarea capacităţii persoanelor juridice şi fizice de a întocmi şi a executa ansamblul de lucrări stabilite la art. 1.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

-------

la metodologie

--------------

Persoaneă fizică

Nr. ...... din ........

CERERE

pentru obţinerea certificatului de atestare privind

competenţa de a întocmi documentaţii, de a conduce

lucrări care intră sub incidenţa Legii minelor

nr. 85/2003, cu modificările ulterioare, şi a

Legii petrolului nr. 238/2004, de a executa lucrări

de cercetare geologică şi de expertizare a studiilor

şi rapoartelor cu calculul şi/sau evaluarea

resurselor/rezervelor geologice de petrol şi

resurselor/rezervelor minerale

Subsemnatul/Subsemnata ................, de profesie ................,

absolvent/absolventă al/a ........................, în anul ......., solicit

atestarea competenţei profesionale în următoarele activităţi

a) .................................;

b) .................................;

c) ................................. .

Pregătirea profesională şi experienţa în domeniu corespund criteriilor

specificate în anexa nr. 7 la Metodologia de atestare a competenţei tehnice

a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de

cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor

minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc

documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare,

aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse

Minerale nr. 122/2006.

Anexăm la prezenta cerere documentele prevăzute de metodologia

menţionată mai sus.

Data

............... ..........................................

(numele, prenumele, semnătura şi ştampila)

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Pentru persoanele juridice care întocmesc documentaţii cu caracter tehnico-geologic şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi pentru persoanele fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare care intră sub incidenţa Legii nr. 238/2004 şi a Legii nr. 85/2003, cu modificările ulterioare, atestarea este obligatorie.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

-------

la metodologie

---------------

Persoaneă juridică

MEMORIU (SITUAŢIE)

privind activităţile miniere şi/sau operaţiunile

petroliere reprezentative desfăşurate

în domeniu în ultimii 3 ani

................................................................................

............................................

(numele, prenumele, semnătura şi ştampila)

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Comisia de atestare şi secretariatul acesteia sunt stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru o perioadă de 4 ani, constituită pe substanţe minerale solide, petrol şi ape subterane.

(2) Comisia de atestare este formată din 4 specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, un reprezentant al unităţilor de învăţământ superior de specialitate, un reprezentant al ministerului de resort şi un reprezentant al asociaţiilor profesionale, având componenţa prezentată în anexa nr. 1. Comisia de atestare poate fi ajutată în cadrul lucrărilor sale, după caz, de consultanţi tehnici pe probleme specifice, convocaţi la solicitarea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

(3) Membrii comisiei de atestare îşi păstrează calitatea de angajat al unităţilor de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

--------

la metodologie

---------------

Persoaneă juridică

CALIFICĂRILE PROFESIONALE ŞI INSTRUIREA RELEVANTĂ

ale personalului de specialitate

(copii de pe certificatele pentru calificarea de

cel mai înalt grad şi pentru cursurile de instruire)

Numele şi prenumele personalului de specialitate Denumirea cursului şi calificativul obţinut (diplomă, masterat, doctorat, adeverinţă) Anul absolvirii durata Instituţia Organizatorul, perioada Titlul cursului, domeniile acoperite

Data

..............

.................................................

(numele, prenumele, semnătura şi ştampila)

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Comisia de atestare este condusă de un preşedinte, specialist în domeniu, din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedintele desemnat al comisiei de atestare.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

-------

la metodologie

--------------

Persoaneă juridică

APARTENENŢA

în bloc sau individuală la organismele ştiinţifice

de specialitate/organizaţii tehnice profesionale

Organismul profesional Data intrării Nivelul/Calificarea apartenenţei Tipul

(Anexaţi copiile de pe certificatele sau documentele care atestă

această apartenenţă.)

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Secretariatul comisiei de atestare se asigură de un specialist din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

-------

la metodologie

--------------

Persoaneă fizică

CRITERII DE ATESTARE

Criteriile de atestare sunt cele stabilite în continuare

A. Pentru calitatea de expert

1. Studii - absolvent de studii universitare cu diplomă de licenţă în domeniul de atestare

2. Vechime - minimum 10 ani de activitate efectivă în domeniul de atestare sau în domenii conexe

3. Experienţă - 10 lucrări complexe în domeniul pentru care se solicită atestarea.

Se cumulează următoarele tipuri de lucrări: teză de doctorat în domeniu, lucrare de masterat în domeniu, cărţi de specialitate, lucrări de sinteză, cursuri universitare predate, proiecte de cercetare şi/sau de execuţie, cursuri şi/sau stagii de specialitate absolvite (cu diplomă).

4. Polivalenţă - experienţă corespunzătoare în cel puţin 5 dintre următoarele grupe de specializări

* ştiinţifică

- studii geologice (mineralogice, geochimice, stratigrafice, hidrogeologice, geotehnice, geofizice);

- documentaţii de evaluare a resurselor/rezervelor, elaborarea de metodologii de calcul etc.;

- proiecte, programe, rapoarte de cercetare geologică;

- studii de fezabilitate şi prefezabilitate, documentaţii tehnico-economice;

- documentaţii privind instituirea de perimetre de protecţie hidrogeologică şi/sau sanitară;

- documentaţii pentru instituirea perimetrelor de prospecţiune, explorare şi exploatare-dezvoltare;

* conceptuală

- expertizarea activităţilor legate de cercetarea geologică, inclusiv a documentaţiilor de evaluare a resurselor/rezervelor de substanţe minerale utile;

* practică

- execuţia efectivă a lucrărilor de cercetare geologică (prospecţiune, explorare, evaluare) şi/sau de exploatare-dezvoltare;

* de sinteză

- conducerea/coordonarea activităţilor legate de cercetarea geologică (prospecţiune, explorare, evaluare) şi de exploatare-dezvoltare;

- avizarea la diverse niveluri a lucrărilor de cercetare geologică (prospecţiune, explorare, evaluare) şi de exploatare-dezvoltare;

* didactică

- în domeniul învăţământului de specialitate;

* adiţională

- publicistică, redacţională etc.

5. Atestarea calităţii de expert al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru supervizarea lucrărilor de execuţie cu grad de risc din domeniul minier, al ţiţeiului şi al gazelor naturale se face astfel

- testarea nivelului de cunoaştere a legislaţiei specifice în vigoare (test scris);

- evaluarea candidaţilor pentru atestarea calităţii de expert va avea la bază şi obţinerea unui punctaj minim, astfel

▪ participare la cursuri de instruire în domeniul atestat în ţară/în străinătate 3 zile 5 sau mai multe zile

▪ puncte pentru fiecare zi de instruire/certificat 5 puncte 7 puncte

Total: 15 puncte 35 de puncte

▪ dovada unor abonamente la publicaţii de specialitate din ţară şi din străinătate

10 puncte pentru abonament la o publicaţie de specialitate din ţară 15 puncte pentru abonament la publicaţii din străinătate

- punctajul minim de atestare pentru categoria expert fără responsabilităţi de supervizare a lucrărilor cu grad de risc va fi de 15 puncte;

- punctajul minim de atestare pentru categoria expert cu responsabilităţi de supervizare a lucrărilor cu grad de risc va fi de 25 de puncte.

6. Experţii atestaţi (cu indicarea numelui şi prenumelui în clar, a numărului certificatului de atestare şi a datei emiterii) pot întocmi documentaţii înaintate la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, spre aprobare, şi pot aviza documentaţii transmise de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru expertizare.

B. Pentru calitatea de specialist

1. Studii - absolvent de studii universitare cu diplomă de licenţă în domeniul de atestare

2. Vechime - minimum 5 ani de activitate efectivă în domeniul de atestare sau în domenii conexe

3. Experienţă - 5 lucrări complexe în domeniul pentru care se solicită atestarea. Se cumulează următoarele tipuri de lucrări: lucrare de masterat în domeniu, cărţi de specialitate, lucrări de sinteză, cursuri universitare predate, proiecte de cercetare şi/sau execuţie, cursuri şi/sau stagii de specialitate absolvite (cu diplomă)

4. Polivalenţă - experienţă corespunzătoare în cel puţin 3 dintre următoarele grupe de specializări

* ştiinţifică;

- studii geologice (mineralogice, geochimice, stratigrafice, hidrogeologice, geotehnice, geofizice);

- documentaţii de evaluare a resurselor/rezervelor, elaborarea de metodologii de calcul etc.;

- proiecte, programe, rapoarte de cercetare geologică;

- studii de fezabilitate şi prefezabilitate, documentaţii tehnico-economice;

- documentaţii privind instituirea de perimetre de protecţie hidrogeologică şi/sau sanitară;

- documentaţii pentru instituirea perimetrelor de prospecţiune, explorare şi exploatare-dezvoltare;

* conceptuală

- expertizarea activităţilor legate de cercetarea geologică, inclusiv a documentaţiilor de evaluare a resurselor/rezervelor de substanţe minerale utile;

* practică

- execuţia efectivă a lucrărilor de cercetare geologică (prospecţiune, explorare, evaluare) şi/sau de exploatare-dezvoltare;

* de sinteză

- conducerea/coordonarea activităţilor legate de cercetarea geologică (prospecţiune, explorare, evaluare) şi de exploatare-dezvoltare;

- avizarea la diverse niveluri a lucrărilor de cercetare geologică (prospecţiune, explorare, evaluare) şi de exploatare-dezvoltare;

* didactică

- în domeniul învăţământului de specialitate;

* adiţională

- publicistică, redacţională etc.

5. Testare privind nivelul de cunoaştere a legislaţiei specifice în vigoare

6. Absolvirea unor cursuri de instruire de specialitate

7. Specialiştii atestaţi (cu indicarea numelui şi prenumelui în clar, a numărului certificatului de atestare şi a datei emiterii) pot elabora documentaţii înaintate la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, spre aprobare.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Comisia de atestare funcţionează legal în prezenţa preşedintelui sau a vicepreşedintelui desemnat şi a minimum 5 membri.

(2) Hotărârile comisiei de atestare se iau cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Voturile se consemnează nominal în procesul-verbal al şedinţei.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

-------

la metodologie

--------------

Persoaneă juridică

SITUAŢIA

privind dotarea cu instalaţii şi utilaje specifice

pentru desfăşurarea activităţii de ........, pentru

care se solicită atestarea

Nr. crt. Denumirea şi marca instalaţiilor şi utilajelor Anul fabricaţiei Starea tehnică (gradul de uzură) Observaţii*)

*)

Se va menţiona dacă se asigură realizarea de lucrări la nivelul de calitate propus.

NOTĂ

Se pot înscrie şi performanţele tehnice ale utilajelor

Data

...............

......................................................

(numele, prenumele, semnătura şi ştampila)

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) În cazul în care un membru al comisiei de atestare înregistrează absenţe nemotivate la şedinţe, se consideră că activitatea acestuia este necorespunzătoare şi preşedintele comisiei va sesiza conducerea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru a fi înlocuit.

(2) În situaţii deosebite membrii comisiei de atestare care nu pot participa la şedinţe vor transmite punctul lor de vedere, în scris, la secretariat, cu două zile înaintea şedinţei programate.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

-------

la metodologie

--------------

Persoaneă juridică

FIŞA

cu privire la asigurarea cu personal pentru activitatea de .....

Numărul de persoane cu atribuţii de

conducere execuţie

Data

.............

.................................................

(numele, prenumele, semnătura şi ştampila)

MODELUL 1

---------

ROMÂNIA

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

Persoană juridică

CERTIFICAT DE ATESTARE

Comisia de atestare, constituită în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei

Naţionale pentru Resurse Minerale nr. ......... din .................., a

analizat dosarul Cererii de atestare nr. ........... din ................

a Societăţii ......................, cu sediul în ........................,

înregistrată cu nr. .................... la ........................., şi

a hotărât că Societatea ............................ îndeplineşte condiţiile

şi criteriile prevăzute în metodologia de atestare şi are competenţa tehnică

şi profesională de a executa următoarele lucrări

- .............................................................;

- .............................................................;

- .............................................................;

- ............................................................. .

Prezentul certificat de atestare este valabil până la data de ...........

şi poate fi anulat în cazul în care se constată că titularul nu mai

îndeplineşte condiţiile atestării.

Nr. ......./........

Preşedinte,

................

MODELUL 2

---------

ROMÂNIA

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

Persoană fizică

CERTIFICAT DE ATESTARE

Comisia de atestare, constituită în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei

Naţionale pentru Resurse Minerale nr. ........... din .................., a

analizat dosarul Cererii de atestare nr. ......... din .................. a

domnului/doamnei, ............................, născut/născută în anul ......

luna ............. ziua ......., localitatea ........................,

judeţul ........................., de profesie .............................,

absolvent/absolventă al/a Universităţii/Institutului .......................,

facultatea .................................., în anul .................,

domiciliat/domiciliată în ........................., str. ............

nr. ........., şi a hotărât că domnul/doamna .................... îndeplineşte

criteriile prevăzute în metodologia de atestare şi are competenţa tehnică şi

profesională de a executa următoarele lucrări

1. .............................................................;

2. .............................................................;

3. .............................................................;

4. ............................................................. .

Prezentul certificat de atestare este valabil până la data de ............

şi poate fi anulat în cazul în care se constată că titularul nu mai

îndeplineşte condiţiile atestării.

Nr. ......./.......

Preşedinte,

..............

-------

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) În funcţie de volumul lucrărilor, preşedintele comisiei de atestare va stabili un grafic de şedinţe adecvat şi se va întruni astfel încât să nu producă perturbări în desfăşurarea activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere, precum şi în eliberarea atestatelor.

(2) Comisia de atestare are ca obiect de activitate următoarele

- activităţi în domeniul substanţelor minerale solide;

- operaţiuni petroliere;

- activităţi în domeniul apelor subterane.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Atribuţiile preşedintelui comisiei de atestare sunt următoarele

- supune aprobării conducerii Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale convocarea pentru atestare a persoanelor juridice şi fizice, data, locul şi ora la care are loc şedinţa;

- aprobă graficele cuprinzând programarea şedinţelor comisiei de atestare;

- conduce şi coordonează lucrările şedinţelor de analiză a solicitărilor de atestare prezentate de persoanele juridice şi fizice;

- semnează procesele-verbale cuprinzând hotărârile comisiei de atestare şi, după caz, comunicările privind respingerea motivată a cererilor de atestare;

- verifică prezenţa membrilor comisiei de atestare la şedinţele acesteia şi propune conducerii Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale înlocuirea celor care absentează nemotivat la şedinţele de atestare;

- informează conducerea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale despre modul de desfăşurare a activităţii comisiei de atestare şi despre hotărârile luate;

- întocmeşte anual un raport asupra activităţii comisiei de atestare, pe care îl prezintă conducerii Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale până la data de 20 ianuarie a anului următor.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

În lipsa preşedintelui, atribuţiile acestuia sunt exercitate de vicepreşedintele comisiei de atestare.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Membrii comisiei de atestare au următoarele atribuţii

- prezintă punctul lor de vedere în şedinţa de atestare;

- propun eliberarea certificatelor de atestare pentru cei care îndeplinesc condiţiile şi criteriile de atestare;

- propun respingerea cererilor de atestare ale celor care nu îndeplinesc condiţiile şi criteriile de atestare;

- participă la şedinţele comisiei de atestare, cu drept de vot direct în adoptarea hotărârilor acesteia;

- semnează procesele-verbale întocmite la fiecare şedinţă, pe baza cărora se vor formula răspunsurile la cererile de atestare prezentate de persoanele fizice şi juridice;

- solicită consemnarea în procesele-verbale ale şedinţelor a opiniilor şi punctelor de vedere divergente faţă de hotărârile adoptate.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Atribuţiile secretariatului comisiei de atestare.

Secretariatul comisiei de atestare are următoarele atribuţii

- primeşte şi înregistrează cererile-tip de atestare, însoţite de documentele necesare şi examinează documentaţiile prezentate de persoanele fizice şi juridice în vederea atestării;

- întocmeşte graficul de şedinţe şi îl supune spre aprobare preşedintelui comisiei de atestare;

- convoacă membrii comisiei de atestare la şedinţe;

- comunică, după caz, persoanelor fizice şi juridice data prezentării pentru interviu. Persoana juridică va fi reprezentată la interviu prin reprezentantul său legal;

- întocmeşte procesele-verbale ale şedinţelor comisiei de atestare;

- păstrează documentele comisiei de atestare;

- prezintă, împreună cu preşedintele comisiei de atestare, certificatul de atestare preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, spre semnare şi eliberare;

- comunică hotărârile comisiei de atestare celor interesaţi şi solicită eventuale completări ale documentaţiilor depuse.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

În vederea obţinerii atestării competenţei pentru întocmirea documentaţiilor geologico-tehnice economice şi/sau executării lucrărilor de cercetare geologică, lucrărilor de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, persoana juridică sau fizică va înainta la secretariatul comisiei de atestare din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale cererea-tip de atestare, ale cărei modele sunt prezentate în anexele nr. 2 şi 3, însoţite de documentele prevăzute la art. 30 şi 33.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Dosarul de atestare se depune la direcţia generală din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale care răspunde de activitatea de atestare.

(2) Secretariatul comisiei de atestare şi serviciul contencios verifică existenţa şi conformitatea cu originalul a tuturor copiilor de pe actele şi documentele cuprinse în dosare, în conformitate cu art. 30 şi 33.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Comisia de atestare analizează dosarele prezentate şi decide

a) atestarea persoanelor fizice sau juridice;

b) solicitarea de completări;

c) respingerea dosarului;

d) invitarea solicitantului pentru interviu.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Deciziile comisiei de atestare se consemnează în procese-verbale, care sunt semnate de membrii comisiei şi de solicitant.

(2) Refuzul semnării de către solicitant se consemnează în procesul-verbal.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Dacă solicitantul nu se prezintă la data stabilită pentru interviu, se stabileşte o nouă dată. În cazul în care solicitantul nu se prezintă la al doilea termen, comisia de atestare decide respingerea cererii de atestare.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Examinarea candidatului, persoană juridică sau persoană fizică, constă într-un interviu de specialitate, având la bază raportul de activitate şi recomandările prezentate, lucrările publicate şi legislaţia specifică domeniului pentru care solicită atestarea; testarea asupra prevederilor legislaţiei în domeniul resurselor minerale.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Persoanele fizice sau conducătorii persoanelor juridice, care solicită atestarea, vor fi invitaţi pentru interviu şi testare în şedinţa de atestare, prin grija secretariatului comisiei de atestare.

(2) Dacă solicitantul nu a întrunit condiţiile de atestare, comisia de atestare îl va înştiinţa în acest sens.

(3) Dacă solicitantul a întrunit condiţiile de atestare, comisia de atestare îi va acorda certificatul de atestare, semnat de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Certificatul de atestare va fi înmânat persoanei fizice sau conducătorului persoanei juridice spre a-l folosi drept recunoaştere a capacităţii profesionale şi tehnice de a executa lucrările specificate.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Perioadele de lucru stabilite potrivit graficului de şedinţe aprobat de preşedintele comisiei de atestare, precum şi programarea persoanelor pentru interviu vor fi comunicate celor interesaţi de către secretariatul comisiei de atestare, cu cel puţin 5 zile înainte de data ţinerii şedinţei de atestare.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Concluziile analizelor efectuate şi hotărârile adoptate de comisia de atestare se consemnează în procese-verbale semnate de toţi membrii prezenţi.

(2) În procesele-verbale se înscriu datele de bază privind persoana fizică sau juridică, precum şi hotărârea comisiei de atestare cu privire la eliberarea certificatului de atestare sau, după caz, de respingere a cererii de atestare.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Membrii comisiei de atestare poartă întreaga răspundere pentru hotărârile luate.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Certificatele de atestare se întocmesc conform modelelor anexate (modelul 1 "Certificat de atestare pentru persoane juridice" şi modelul 2 "Certificat de atestare pentru persoane fizice").

(2) Certificatele de atestare vor fi numerotate în ordine curentă şi se vor păstra în condiţii de siguranţă la secretariatul comisiei de atestare, având caracter confidenţial.

(3) Certificatul de atestare confirmă calitatea persoanei fizice sau juridice de a executa lucrările pentru care a fost atestată.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Activităţile pentru care se pot solicita şi emite certificate de atestare în domeniul întocmirii de documentaţii, al cercetării geologice şi de expertizare sunt

a) efectuarea lucrărilor de teren şi aferente

- studiilor geologice (mineralogice, stratigrafice, geochimice, hidrogeologice etc.);

- altor studii specifice;

b) elaborarea/expertizarea documentaţiilor geologice, tehnice şi tehnico-economice pentru activităţi miniere şi operaţiuni petroliere

- proiecte, rapoarte şi programe de explorare-dezvoltare-exploatare;

- evaluarea resurselor/rezervelor pentru substanţe minerale şi petrol;

- studii de prefezabilitate şi fezabilitate în domeniul resurselor minerale;

- plan de refacere a mediului şi proiect tehnic;

- documentaţii pentru instituirea perimetrelor de protecţie hidrogeologică şi sanitară;

- documentaţii pentru instituirea perimetrelor de prospecţiune, explorare, exploatare şi dezvoltare;

- alte documentaţii de specialitate;

c) expertizarea, conducerea/coordonarea activităţilor legate de cercetarea geologică a resurselor minerale

1. activităţi miniere privind supervizarea lucrărilor cu grad ridicat de risc în domeniul minier

- execuţia puţurilor de mină de mare capacitate;

- monitorizarea iazurilor de decantare şi a haldelor de steril;

- monitorizarea activităţii de utilizare a substanţelor nocive utilizate în minerit;

* supervizarea activităţilor

- verificarea cantităţilor de resurse minerale exploatate;

- verificarea documentaţiilor geologice, tehnice şi economice din minerit;

- verificarea metodelor de exploatare aplicate;

- verificarea perimetrelor de exploatare;

- verificarea calculării redevenţei miniere;

2. operaţiuni petroliere privind supervizarea lucrărilor cu grad ridicat de risc în domeniul petrolier

- tubarea şi cimentarea sondei;

- testele de presiune ale coloanelor;

- fisurările hidraulice;

- perforarea coloanelor;

- probele de producţie;

- verificarea producţiei sondelor;

- dopurile de ciment pentru abandonare;

- adiţionarea stratelor, retragerile la strate superioare;

- expertizarea stării tehnice a sistemelor de transport pe conducte;

- verificarea cantităţilor vehiculate prin OIL Terminal;

- verificarea cantităţilor de petrol de transportat;

- verificarea cantităţilor de materiale injectate în formaţiunile productive, comparativ cu prevederile proiectului aprobat;

- iniţierea proceselor de creştere a factorului final de recuperare a petrolului din zăcământ.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Atestarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în domeniul cercetării geologice, întocmirea documentaţiilor şi expertizelor geologice şi tehnice se solicită şi se acordă cu respectarea specializării şi a criteriilor cuprinse în prezenta metodologie.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Criteriile ce trebuie îndeplinite pentru atestarea persoanei fizice ca specialist sau ca expert în domeniile şi în specialităţile prevăzute în prezenta metodologie sunt cuprinse în anexa nr. 7.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

În vederea atestării, persoanele fizice interesate vor depune la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale un dosar de atestare conţinând următoarele documente

- curriculum vitae;

- adresa cu domiciliul actual, numărul de telefon, fax, e-mail etc.;

- cerere-tip, conform anexei nr. 3;

- carnet de muncă în original şi în copie;

- copie legalizată de pe diploma de studii, titluri ştiinţifice etc.;

- copii de pe certificatele de apartenenţă la organizaţii tehnice, ştiinţifice ori profesionale;

- copii de pe certificatele sau documentele care demonstrează frecventarea şi/sau absolvirea de către solicitant a unor cursuri de instruire, cursuri postuniversitare şi de specialitate, nivelul tehnic şi durata acestora în domeniul pentru care se solicită atestarea;

- memoriu de activitate, cu specificarea clară a activităţilor de cercetare, studii, proiectare şi/sau producţie, desfăşurate de solicitant în domeniul geologic, minier şi/sau petrolier;

- rezultat pozitiv la testul de cunoaştere a legislaţiei şi reglementărilor din domeniul petrolier şi minier;

- listă cuprinzând lucrările efectuate în domeniul cercetărilor geologice miniere şi/sau petroliere, specificându-se calitatea şi responsabilitatea deţinute; se vor prezenta şi lucrările ştiinţifice redactate, susţinute şi/sau publicate în cadrul unor manifestări interne şi/sau internaţionale de specialitate;

- în vederea reatestării: aprecierea Compartimentului de inspecţie teritorială pentru resurse minerale privind monitorizarea persoanei fizice atestate, din punct de vedere profesional şi etic;

- recomandări din partea instituţiilor, organizaţiilor tehnice, ştiinţifice ori profesionale pentru care au efectuat astfel de activităţi.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Activităţile miniere şi operaţiunile petroliere pentru care se pot solicita şi emite atestări în domeniile întocmirii de documentaţii, executării lucrărilor de cercetare geologică, lucrărilor de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, lucrărilor de închidere a minelor/carierelor sunt

a) efectuarea lucrărilor de teren şi de laborator aferente

- studiilor geologice (mineralogice, stratigrafice, geochimice, hidrogeologice etc.);

- altor studii specifice;

b) elaborarea/expertizarea documentaţiilor geologice, tehnice şi tehnico-economice pentru activităţi miniere şi operaţiuni petroliere, închideri de mine/cariere

- proiecte, programe şi rapoarte de explorare-dezvoltare-exploatare;

- evaluarea resurselor/rezervelor pentru substanţe minerale şi petrol;

- studii de prefezabilitate şi fezabilitate a exploatării zăcămintelor;

- plan iniţial de încetare a activităţii;

- plan de încetare a activităţii;

- proiect tehnic de închidere a minei/carierei;

- plan de refacere a mediului şi proiect tehnic;

- documentaţii pentru instituirea perimetrelor de protecţie hidrogeologică şi sanitară;

- documentaţii pentru instituirea perimetrelor de prospecţiune, explorare, dezvoltare şi exploatare;

- alte documentaţii de specialitate;

c) execuţia, conducerea/coordonarea şi expertizarea lucrărilor legate de exploatarea resurselor minerale, închideri de mine/cariere.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Atestarea persoanelor juridice care desfăşoară activităţi în domeniul întocmirii de documentaţii, executării lucrărilor de cercetare geologică, lucrărilor de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare se solicită şi se acordă cu respectarea specializării şi a criteriilor cuprinse în prezenta metodologie.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

În vederea atestării, persoanele juridice interesate vor depune la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale un dosar care va cuprinde următoarele documente

a) cerere-tip de atestare, conform anexei nr. 2, cu specificarea clară a activităţilor miniere şi/sau a operaţiunilor petroliere pentru care se solicită atestarea. Activităţile pentru care persoana juridică solicită atestarea trebuie să fie conforme cu cele prevăzute în codul CAEN;

b) documente ce atestă calitatea de persoană juridică a solicitantului (în copie)

- statutul societăţii comerciale;

- denumirea, sediile;

- capitalul social;

- certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului;

- certificatul fiscal;

- dovada înscrierii la oficiul registrului comerţului a activităţilor miniere şi/sau a operaţiunilor petroliere pentru care se solicită atestarea, conform codului CAEN;

- alte documente relevante;

c) memoriu privind activităţile miniere şi/sau operaţiunile petroliere reprezentative, desfăşurate în ultimii 3 ani (anexa nr. 4)

- în domeniul cercetării geologice;

- în domeniul explorării-exploatării-dezvoltării resurselor minerale şi/sau petroliere;

- alte domenii conexe de activitate;

d) documente care să ateste pregătirea, calificarea tehnică şi experienţa profesională ale personalului/ specialiştilor angajaţi ai societăţii comerciale (curriculum vitae, cu specificarea activităţilor miniere şi/sau a operaţiunilor petroliere desfăşurate), precum şi copii ale certificatelor sau ale altor documente care demonstrează frecventarea de către specialişti a cursurilor de instruire de specialitate în domeniul resurselor minerale, menţionate în anexele nr. 5 şi 9;

e) declaraţii care să ateste dotarea tehnică deţinută în proprietate sau închiriată: instalaţii, aparatură, echipamente şi utilaje specifice executării activităţilor miniere şi/sau operaţiunilor petroliere pentru care se solicită atestarea (anexa nr. 8);

f) documente care să ateste capacitatea financiară a solicitantului (scrisoare de bonitate cu principalii indicatori: lichiditate patrimonială, solvabilitate, rentabilitate);

g) nota de constatare a Compartimentului de inspecţie teritorială pentru resurse minerale privind capacitatea tehnică a solicitantului;

h) apartenenţa în bloc sau individuală a personalului angajat la organismele ştiinţifice de specialitate/organizaţii tehnice profesionale (anexa nr. 6);

i) atestarea persoanei juridice implică şi atestarea individuală a specialiştilor angajaţi de persoana juridică.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Durata valabilităţii certificatului de atestare este de 4 ani, cu posibilitatea modificării sau retragerii în cazul în care persoana fizică ori juridică nu mai îndeplineşte condiţiile şi criteriile de atestare. Această situaţie este sesizată de organele abilitate de lege pentru controlul tehnic şi financiar şi de persoanele competente din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, aducându-se la cunoştinţa comisiei de atestare, care are obligaţia de a analiza cazul în mod operativ în şedinţă extraordinară.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Procedura de reînnoire a certificatului de atestare presupune depunerea şi analizarea unei noi documentaţii, în conformitate cu prevederile cap. III secţiunile a 2-a şi a 3-a.

(2) Dacă reînnoirea certificatului de atestare nu este considerată îndreptăţită datorită executării de lucrări de slabă calitate, comisia de atestare va returna solicitantului dosarul, explicând cauzele respingerii.

(3) Dacă cererea de reînnoire este considerată îndreptăţită, comisia de atestare va pregăti un nou certificat de atestare şi va chema la interviu persoana fizică sau conducerea persoanei juridice implicate.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Certificatul de atestare eliberat unei persoane fizice sau juridice poate fi retras în situaţia în care nu mai sunt întrunite condiţiile şi criteriile cuprinse în prezenta metodologie şi în cazul neîndeplinirii repetate (3 documentaţii respinse de către avizatorii din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale) a obligaţiilor ce revin agenţilor economici, cu respectarea prevederilor Legii nr. 85/2003, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 238/2004, situaţii care vor fi decise de comisia de atestare, pe baza unor note de constatare, cu aprobarea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Certificatul de atestare nu va fi eliberat persoanelor juridice sau persoanelor fizice în situaţia în care se constată că acestea au elaborat şi au înaintat la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale documentaţii geologice şi tehnico-economice necorespunzătoare, fără respectarea legislaţiei în vigoare în domeniile respective, constatate de specialiştii cu responsabilităţi de inspecţie şi control din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, şi că au executat activităţi miniere şi operaţiuni petroliere necorespunzătoare în mod repetat (de 3 ori pentru persoane juridice şi de două ori pentru persoane fizice).

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Prezentarea de date eronate sau false în documentele din dosarul depus în vederea atestării, care sunt pe propria răspundere, de către persoanele juridice sau fizice atrage neacordarea şi/sau retragerea certificatului de atestare eliberat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Persoanele juridice sau fizice care au solicitat atestarea de către comisia de atestare şi care consideră că nu au fost tratate corect pot face contestaţie.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Partea nemulţumită poate contesta în scris decizia comisiei de atestare.

(2) Contestaţia se depune la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi va fi soluţionată de către o comisie numită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

(3) Din comisia de soluţionare a contestaţiilor nu pot face parte membrii comisiei de atestare.

(4) Dacă se consideră întemeiată contestaţia, comisia de soluţionare a contestaţiilor va revoca decizia anterioară şi va propune preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale eliberarea atestatului, informând contestatorul despre soluţia adoptată.

(5) Dacă comisia de soluţionare a contestaţiilor consideră că nu sunt întemeiate contestaţia şi modificarea deciziei anterioare, va informa în scris contestatorul asupra soluţiei adoptate şi a motivelor acesteia.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Contestaţiile se depun în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei.

(2) Contestaţiile se rezolvă în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Tarifele pentru obţinerea certificatului de atestare se stabilesc de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, diferenţiat pentru persoane juridice şi persoane fizice, în funcţie de activităţile pe care acestea le desfăşoară.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

Persoana fizică sau juridică care a solicitat atestarea achită tariful prevăzut, la eliberarea atestatului.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) În urma expertizărilor, procesele-verbale sau rapoartele de lucru de la executarea operaţiilor cu grad ridicat de risc, conform art. 27 lit. c) pct. 1 şi 2, se vor trimite în copii la compartimentele de inspecţie teritorială, purtând şi semnătura inspectorului.

(2) Condiţiile de contractare şi de plată pentru expertizarea lucrărilor prevăzute la art. 27 lit. c) se vor stabili între agentul economic atestat şi beneficiar.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

(1) Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale va suporta din tarifele încasate cheltuielile legate de funcţionarea comisiei de atestare.

(2) Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezenta metodologie.

METODOLOGIE din 14 iunie 2006 · AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE · MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 27 iunie 2006

de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare

Capitolul I

Dispoziţii generale

Capitolul II

Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiei de atestare

Secţiunea 1

Organizarea şi funcţionarea comisiei de atestare

Secţiunea a 2-a

Funcţionarea Comisiei de atestare

Capitolul III

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Secţiunea a 2-a

Atestarea persoanelor fizice

Secţiunea a 3-a

Atestarea persoanelor juridice

Capitolul IV

Reînnoirea certificatelor de atestare

Capitolul V

Retragerea certificatului de atestare

Capitolul VI

Procedura de contestare

Capitolul VII

Dispoziţii finale

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →