Legislator Case Law & Legislation
72533 RO

LEGE nr. 232 din 9 iunie 2006

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

LEGE nr. 232 din 9 iunie 2006 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 13 iunie 2006

Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează

1. La articolul 3, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins

"Art. 3. - (1) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (2) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 100 lei (RON) pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.

(2) Persoanele care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 50 lei (RON) pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate."

2. La articolul 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins

"Art. 4. - (1) Soţul (soţia) celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi sau prizonieri, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 100 lei (RON) neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit."

3. La articolul 6, litera b) a alineatului (2) va avea următorul cuprins

"b) transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând societăţilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); în cazul societăţilor cu capital privat, costul abonamentelor de transport se decontează integral de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază beneficiarul."

LEGE nr. 232 din 9 iunie 2006 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 13 iunie 2006

Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicat dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 9 iunie 2006.

Nr. 232.

______

LEGE nr. 232 din 9 iunie 2006 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 13 iunie 2006

pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →