ORDIN Nr. 731 din 11 aprilie 1995
Table of Provisions (10)
Statutory Text (10 Articles)
Se aprobă lansarea unei emisiuni de titluri de stat cu discont, numite certificate de trezorerie seria D2 95.07.20, garantată de stat, în valoare nominală de nu mai mult de 276.096.644.362 lei.
Lansarea emisiunii de titluri de stat se efectuează prin Banca Naţionala a României, care acţionează în calitate de agent al statului, de plată, înregistrare şi transfer.
Data emisiunii este joi, 20 aprilie 1995, cu scadenţa joi, 20 iulie 1995.
Preţul titlului de stat cu discont, corespunzător unui randament (Y) de 42%, este de nu mai puţin de 9,0402 milioane lei la 10 milioane lei valoare nominală, determinat după formula
360
P = ------------- x 100
Y x D + 360
în care
P = preţul titlului de stat cu discont;
Y = randament (rata profitului %);
D = nr. de zile până la scadenta.
Lansarea emisiunii de titluri de stat se va face prin subscripţie publică. Certificatele de trezorerie pot fi cumpărate de societăţi bancare din România în nume propriu sau în numele clienţilor lor.
Cererile de subscriere se depun la Banca Naţionala a României până marti, 18 aprilie 1995, ora 13,00.
După închiderea subscrierii, participanţii vor fi informati asupra acceptării sau neacceptării totale sau parţiale a cererilor depuse.
Plata certificatelor de trezorerie subscrise se va face la data emisiunii, respectiv 20 aprilie 1995, prin debitarea contului cumpărătorului, deschis la Banca Naţionala a României, cu suma reprezentind preţul certificatelor de trezorerie cumpărate.
Răscumpărarea certificatelor de trezorerie se va face la data scadentei, respectiv 20 iulie 1995, prin creditarea contului deţinătorului cu suma reprezentind valoarea nominală a certificatelor de trezorerie deţinute.
Certificatele de trezorerie nu se emit în forma fizica. Proprietatea asupra acestora va fi înregistrată la Banca Naţionala a României, iar orice schimbare a titularului dreptului de proprietate va fi anunţată acesteia în conformitate cu procedura stabilită.
Prezenta emisiune nu beneficiază de facilităţi fiscale.
Direcţia generală creanţe şi angajamente interne şi externe ale statului din Ministerul Finanţelor va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
privind lansarea unei emisiuni de titluri de stat cu discont seria D2 95.07.20
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
în baza Hotărârii Guvernului nr. 449/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor,
în baza prevederilor art. 7 din Legea nr. 91/1993 privind datoria publică, ale art. 21 din Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22/1995, ale Convenţiei nr. 20.169/1994 încheiată între Ministerul Finanţelor şi Banca Naţionala a României,
emite următorul ordin