ORDIN nr. 457 din 11 mai 2006
Statutory Text (3 Articles)
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 191/326/2006 privind prohibiţia pescuitului în anul 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 aprilie 2006, se completează după cum urmează
1. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins
"Art. 3^1. - Prohibiţia pescuitului în apele curgătoare ce constituie frontieră de stat al speciilor de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice, cu excepţia sturionilor şi a scrumbiei de Dunăre, se stabileşte după cum urmează
A. În apele fluviului Dunărea şi ale braţelor sale
a) pentru zona de frontieră cu Ucraina, pe braţul Chilia şi golful Musura, de la vărsarea în Marea Neagră până la Mm 72, pe o durată de 30 de zile, în perioada 10 aprilie - 9 mai inclusiv;
b) pentru zona de frontieră cu Republica Moldova, de la Mm 72 până la Gura Prutului, Mm 72,5, pe o durată de 30 de zile, în perioada 10 aprilie - 9 mai inclusiv;
c) pentru zona de la Gura Prutului, Mm 72,5, până la Chiciu-Ostrov, km 374,5, pe o durată de 30 de zile, în perioada 10 aprilie - 9 mai inclusiv;
d) pentru zona de frontieră cu Bulgaria, de la Chiciu-Ostrov, km 374,5, la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 10 aprilie - 9 mai inclusiv;
e) pentru zona de frontieră cu Uniunea Statală Serbia şi Muntenegru, de la Gura Timocului, km 845,6, până la Baziaş, km 1075, pe o durată de 30 de zile, în perioada 10 aprilie - 9 mai inclusiv.
B. În râul Prut
a) pentru zona de frontieră cu Republica Moldova
- de la confluenţa râului Prut cu Dunărea până la barajul Stânca-Costeşti, km 574, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie - 8 iunie inclusiv;
- de la barajul Stânca-Costeşti, km 574, până la km 690, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie - 8 iunie inclusiv;
b) pentru zona de frontieră cu Ucraina, pe o durată de 42 de zile, în perioada 10 aprilie - 21 mai inclusiv.
C. În râul Tisa
a) pentru zona de frontieră cu Ucraina, pe o durată de 42 de zile, în perioada 10 aprilie - 21 mai inclusiv."
2. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins
"Art. 8^1. - Prevederile prezentului ordin se completează cu prevederile anexelor nr. 1-3 la Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, cu modificările şi completările ulterioare."
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
Gheorghe Flutur
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
----------
pentru completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 191/326/2006 privind prohibiţia pescuitului în anul 2006
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.412 din 9 mai 2006 al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură,
în baza art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza art. 5 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 408/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi ministrul mediului şi gospodăririi apelor emit următorul ordin