Legislator Case Law & Legislation
71006 RO

HOTĂRÂRE nr. 511 din 19 aprilie 2006

2 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (2 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 511 din 19 aprilie 2006 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 21 aprilie 2006

pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 235/2005 privind aprobarea pentru anul 2005 a listei cuprinzând denumirile comune internaţionale ale medicamentelor din Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

HOTĂRÂRE nr. 511 din 19 aprilie 2006 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 21 aprilie 2006

Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 235/2005 privind aprobarea pentru anul 2005 a listei cuprinzând denumirile comune internaţionale ale medicamentelor din Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 4 aprilie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează

1. Poziţia 15 din Sublista B "Medicamente cu nivel de compensare 50% din preţul de referinţă" va avea următorul cuprins

"15. B01A CLOPIDOGRELUM - pentru pacienţii cu intoleranţă la aspirină* şi pentru bolnavii cu accident vascular cerebral ischemic**".

2. Nota din Sublista B "Medicamente cu nivel de compensare 50% din preţul de referinţă" se completează cu un nou paragraf, cu următorul cuprins

"Tratamentul cu medicamentul notat cu (**) va fi prescris la indicaţia specialistului neurolog bolnavilor cu AVC ischemic sau AIT, bolnavilor cu ateroscleroză a arterelor cervico-cerebrale dovedită, care nu au indicaţie de tratament anticoagulant oral, aflaţi în una dintre următoarele condiţii

- stenoze semnificative simptomatice (AIT sau AVC în teritoriul vascularizat) pe arterele cervico-cerebrale, demonstrate printr-o modalitate obiectivă de investigaţie (examen echo-Dopler, angiografie etc.);

- AVC ischemic la pacienţii cu cel puţin un alt factor major de risc vascular (sindrom coronarian acut în antecedente, diabet zaharat, boala arterială ocluzivă a arterelor membrelor inferioare);

- AVC repetat sub tratament cu aspirină;

- risc hemoragic crescut la aspirină (afecţiuni digestive demonstrate);

- intervenţii de revascularizare pe arterele cervico-cerebrale (angioplastie cu implantare de stent, endarterectomie)."

3. Secţiunea G.4 "Accident vascular cerebral ischemic (inclusiv atacul vascular cerebral tranzitoriu)" din Sublista C "Medicamente cu nivel de compensare 100% din preţul de referinţă" se abrogă.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează

---------------

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Preşedintele Casei Naţionale

de Asigurări de Sănătate,

Cristian Vlădescu

p. Ministrul finanţelor publice,

Doina-Elena Dascălu,

secretar de stat

Bucureşti, 19 aprilie 2006.

Nr. 511.

-----------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →