Legislator Case Law & Legislation
70355 RO

NORME METODOLOGICE din 3 aprilie 2001 (*actualizate*)

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

NORME METODOLOGICE din 3 aprilie 2001 (*actualizate*) · MINISTERUL TURISMULUI

privind criteriile şi metodologia pentru eliberarea licenţelor şi brevetelor de turism

(actualizate până la data de 11 decembrie 2002*)

-----------

*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 3 mai 2001. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 11 decembrie 2002, cu modificările şi completările aduse de: ORDINUL nr. 691 din 26 septembrie 2002; ORDINUL nr. 910 din 26 noiembrie 2002.

Capitolul 1

Dispoziţii generale

1.1. Prezentele norme metodologice, elaborate în conformitate cu prevederile art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 238/2001 privind condiţiile de acordare a licenţei şi brevetului de turism, se aplică persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activitate de turism în România.

1.2. În sensul prezentelor norme metodologice următorii termeni se definesc astfel

● agentul economic din turism reprezintă societatea comercială sau persoana fizica autorizata, care prestează sau comercializează servicii turistice;

● filiala agenţiei de turism constituie un punct de lucru al societăţii comerciale, titular al licenţei de turism, situat în afară sediului agenţiei, în care se desfăşoară activităţi specifice agenţiei de turism.

Capitolul 2

Acordarea, vizarea, radierea, suspendarea şi retragerea licenţei de turism

2.1. Acordarea, vizarea şi radierea licenţei de turism

--------------------------------------------------

2.1.1. Licenta de turism se eliberează de către Ministerul Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control, la cererea agenţilor economici.

2.1.2. Criteriile minime de acordare a licenţei şi brevetului de turism sunt prevăzute în anexa nr. 1 şi, respectiv, în anexa nr. 2 care fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

2.1.3. Macheta licenţei de turism este prezentată în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice pentru agenţii de turism şi, respectiv, în anexa nr. 3 bis pentru filiale.

2.1.4. În vederea obţinerii licenţei de turism agentul economic va prezenta următoarele documente

a) cerere de eliberare a licenţei de turism;

b) certificat constatator de la oficiul registrului comerţului din care să rezulte următoarele informaţii: obiectul de activitate al societăţii, structura actionariatului, datele de identificare a societăţii ce se înscriu în certificatul de înmatriculare şi sediul punctului de lucru unde se înfiinţează agenţia de turism*);

c) copie de pe brevetul de turism al persoanei care conduce agenţia de turism;

d) copie de pe contractul de muncă al persoanei care deţine brevetul de turism;

e) dovada achitării contravalorii prestaţiei efectuate pentru eliberarea licenţei.

2.1.5. Documentaţia astfel întocmită se transmite reprezentantului zonal al Ministerului Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control, care verifica documentaţia primită, solicitând eventuale completări. Termenul de soluţionare a cererii este de 30 de zile şi curge de la data înregistrării documentaţiei complete.

Eliberarea licenţei se face după consultarea cu reprezentanţii din teritoriu ai asociaţiei profesionale de profil şi verificarea la faţa locului a îndeplinirii criteriilor minime prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.

2.1.6. La schimbarea sediului agenţiei de turism sau a titularului licenţei agentul economic în cauza este obligat să solicite eliberarea unei noi licenţe, întocmind în acest sens următoarea documentaţie

a) cerere;

b) certificat constatator de la oficiul registrului comerţului privind noul sediu*);

c) licenta de turism eliberata anterior, în original;

d) dovada achitării contravalorii prestaţiei efectuate.

Termenul şi procedura de eliberare a noii licenţe de turism sunt cele prevăzute la pct. 2.1.5.

2.1.7. Pentru înscrierea filialei unei agenţii de turism se va întocmi următoarea documentaţie

a) cerere;

b) certificat constatator de la oficiul registrului comerţului privind sediul filialei*);

c) licenta de turism a agenţiei de turism, în copie;

d) brevetul de turism şi contractul de muncă, în copie, al persoanei care conduce filiala din alta localitate decât agenţia de turism sau copie de pe documentul de calificare ca agent de turism şi contractul de muncă al persoanei care conduce filiala din aceeaşi localitate cu agenţia de turism;

e) dovada achitării contravalorii prestaţiei efectuate.

Termenul şi procedura de eliberare a noii licenţe de turism sunt cele prevăzute la pct. 2.1.5.

------------

*) Agentul economic poate furniza informaţiile respective şi prin prezentarea copiilor de pe actele oficiale ale societăţii, din care rezultă informaţiile sus-menţionate.

2.1.8. Pentru vizarea, din 3 în 3 ani a licenţei pentru agenţia de turism şi filiala acesteia se va întocmi următoarea documentaţie

a) cerere;

b) licenta de turism, în original, pentru agenţie şi, respectiv, anexa licenţei pentru filiala;

c) brevetul de turism al persoanei care conduce agenţia, în copie;

d) contractul de muncă al persoanei care deţine brevetul de turism, în copie;

e) dovada achitării contravalorii prestaţiei efectuate.

Termenul şi procedura de acordare sunt cele prevăzute la pct. 2.1.5 pentru eliberarea licenţei de turism.

2.1.9. Pentru radierea agenţiei de turism şi, respectiv, a filialei acesteia se va prezenta următoarea documentaţie

a) cerere;

b) licenta de turism şi, respectiv anexa licenţei de turism, în original.

Termenul şi procedura de operare a modificărilor sunt similare cu cele prevăzute la pct. 2.1.5.

2.2. Suspendarea licenţei de turism

------------------------------

2.2.1. Licenta de turism se suspenda de către Ministerul Turismului în cazul în care se constata nerespectarea uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 238/2001. Suspendarea se face pentru o perioadă de până la un an.

2.2.2. În cazul în care cu ocazia verificărilor efectuate în vederea vizarii licenţei de turism se constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza acordării acesteia, licenta se suspenda până la remedierea deficienţelor.

2.2.3. Licenta de turism este suspendată din oficiu pe perioada în care agentul economic nu are încheiată poliţa de asigurare pentru riscul de insolvabilitate sau faliment al agenţiei.

2.3. Retragerea licenţei de turism

-----------------------------

2.3.1. Retragerea licenţei de turism de către Ministerul Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control se face în situaţiile prevăzute la art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 238/2001.

2.3.2. În situaţia în care, la verificarea efectuată de reprezentanţii Ministerului Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control se constată că agenţia de turism nu mai funcţionează la sediul înscris în licenta de turism, aceasta se retrage din oficiu, în termen de 15 zile de la notificarea agentului economic, titular al licenţei în cauza, prin scrisoare recomandată.

2.4. Alte prevederi

--------------

2.4.1. Desfăşurarea de activităţi turistice specifice agentiilor de turism de către agenţii economici fără licenta de turism se sancţionează potrivit prevederilor art. 41 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998.

2.4.2. Agenţilor economici care desfăşoară activităţi turistice specifice agentiilor de turism fără licenta sau după retragerea ori suspendarea licenţei le sunt aplicabile sancţiunile prevăzute la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu modificările ulterioare.

2.4.3. Desfăşurarea de activităţi turistice specifice agentiilor de turism de către agenţii economici cu licenta de turism suspendată, nevizata sau cu viza expirată se sancţionează potrivit art. 14 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 238/2001 privind condiţiile de acordare a licenţei şi brevetului de turism.

Capitolul 3

Acordarea brevetului de turism

3.1. Conducerea operativă a agenţiei de turism, a filialei acesteia din alte localităţi, a hotelului, a motelului, a campingului (cu o capacitate de peste 100 de locuri de cazare), a satului de vacanta, a cabanei şi a unităţii de alimentaţie pentru turism de categoria I şi "Lux", cu o capacitate mai mare de 50 de locuri la mese, se asigura de persoane care deţin brevet de turism.

3.2. În funcţie de nivelul şi de pregătirea profesională, precum şi de îndeplinirea criteriilor minime prevăzute în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice se eliberează brevet de turism pentru următoarele funcţii

a) manager în activitatea de turism;

b) director de agenţie de turism touroperatoare;

c) director de agenţie de turism detailista;

d) director de hotel;

e) director de restaurant;

f) cabanier.

Posesorul brevetului de turism poate ocupa şi alte funcţii decât cele înscrise pe acesta, astfel

a) managerul în activitatea de turism poate ocupa oricare dintre funcţiile prevăzute la pct. 3.1;

b) directorul de agenţie de turism touroperatoare poate ocupa fie funcţia înscrisă în brevet, fie funcţia de director de agenţie de turism detailista;

c) directorul de hotel poate asigura fie funcţia înscrisă în brevet, fie conducerea operativă a activităţilor unui alt tip de unitate de cazare.

Macheta brevetului de turism este prezentată în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice.

3.3. În vederea obţinerii brevetului de turism persoana în cauza trebuie să prezinte următoarea documentaţie

a) cerere;

b) abrogată;

c) curriculum vitae cu precizarea expresă a pregătirii profesionale şi a experienţei profesionale, precum şi cu următoarea declaraţie: "Declar pe propria răspundere ca datele cuprinse în prezentul înscris sunt reale, iar în cazul în care se constata contrariul, sa imi fie anulat brevetul de turism".;

d) copie de pe actul de identitate;

e) copii de pe actele care atesta pregătirea profesională;

f) copii de pe documentele de atestare a perioadei lucrate în turism;

g) atestat de limba străină de circulaţie internationala, cu excepţia cabanierului şi a directorului agenţiei de turism detailiste;

h) abrogată;

i) certificat de cazier judiciar;

j) dovada achitării contravalorii prestaţiei efectuate.

-------------

Literele b) şi h) ale punctului 3.3 au fost abrogate de articolul unic din ORDINUL nr. 910 din 26 noiembrie 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 11 decembrie 2002.

3.4. Documentaţia întocmită potrivit pct. 3.3 se transmite reprezentantului teritorial al Ministerului Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control, care va verifica şi va solicita eventualele completări.

În situaţia în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile pentru eliberarea brevetului de turism, i se comunică în scris motivul.

Termenul de eliberare sau de răspuns, după caz, este de 30 de zile de la data primirii şi înregistrării documentaţiei complete.

3.5. Brevetul de turism se eliberează pe o perioadă nelimitată.

Anexa 1

-------

la normele metodologice

-----------------------

CRITERIILE MINIME

pentru eliberarea licenţei de turism

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Nr. Agenţia Agenţia Filiala Filiala

crt. Criteriile de de tourope- detai-

turism turism ratoare*5) lista

tourope- detai-

ratoare lista

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

0 1 2 3 4 5

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

1. Agentul economic trebuie să aibă prevăzute

în obiectul de activitate servicii turistice x x

2. Agentul economic trebuie să fie înregistrat

în registrul comerţului x x

3. Starea şi aspectul clădirii în care

funcţionează agenţia

- foarte buna şi salubra x x

- buna şi salubra x x

4. Amplasarea agenţiei în clădire la demisol,

parter, mezanin sau la etajul I,

uşor accesibila*1) x x x x

5. Suprafaţa comercială a agenţiei

- peste 16 mp x x

- peste 10 mp x x

6. Suprafaţa comercială să fie folosită în

exclusivitate pentru turism*2) x x x x

7. Grup sanitar propriu pentru personal

sau cu acces facil x x x x

8. Persoana care conduce activitatea agenţiei

de turism trebuie să fie posesoare a

brevetului de turism*3),*4) x x x x

9. Asigurarea cu personal calificat ca agent

de turism şi cu ghizi, posesori ai

atestatului de ghid de turism, corespunzător

serviciilor turistice comercializate x x x x

10. Poliţa de asigurare pentru riscul de

insolvabilitate sau faliment al agenţiei*6) x x

11. Utilizarea de autocare clasificate x x x x

12. Asigurarea serviciilor de cazare şi masa

numai în structuri de primire

turistice clasificate x x x x

13. Firma x x x x

14. Mobilier adecvat activităţii desfăşurate x x x x

15. Mijloace de telecomunicaţii

- telefon şi fax x x x x

16. Placheta cu numărul de telefon al

Ministerului Turismului, precum şi al

Autorităţii Naţionale pentru Protecţia

Consumatorilor, conform anexei nr. 5 la

normele metodologice, amplasata în

spaţiul comercial x x x x

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

------------

*1) Pot fi acceptate şi alte amplasamente, dacă sunt situate în clădiri cu destinaţie publică.

Agenţia de turism touroperatoare care nu are activitate de vânzare directa către turişti poate funcţiona şi la alte niveluri ale clădiri.

*2) Pot fi acceptate, în măsura în care spaţiul permite, şi alte activităţi, cum sunt: schimb valutar, xerox, vânzări de suveniruri, ilustrate, cărţi de turism, ghiduri, harti.

*3) În situaţia în care încetează contractul de muncă încheiat între persoana brevetata şi agentul economic, înlocuirea acesteia se va face în termen de 30 de zile.

*4) În cazul filialei situate în aceeaşi localitate cu agenţia de turism persoana care conduce filiala trebuie să fie calificată ca agent de turism.

Persoana calificată trebuie să posede un document care să certifice absolvirea uneia dintre următoarele forme de învăţământ

- facultate de turism;

- şcoala postliceala de turism;

- liceu sau clasa cu profil de turism;

- curs de calificare în meseria de agent de turism, organizat de instituţii autorizate.

*5) Doar agentul economic care deţine agenţie de turism touroperatoare poate înfiinţa filiala touroperatoare.

*6) Cuantumul sumelor asigurate pe tip de agenţie de turism şi procedura de asigurare se stabilesc periodic de Ministerul Turismului, prin ordin al ministrului turismului.

Anexa 2

-------

la normele metodologice

-----------------------

CRITERIILE MINIME

pentru eliberarea brevetului de turism

Semnificatia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea

A = Manager în activitatea de turism

B = Director de agenţie de turism touroperatoare

C = Director de agenţie de turism detailista

D = Director de hotel

E = Director de restaurant

F = Cabanier

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Nr.

crt. Criteriile A B C D E F

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

0 1 2 3 4 5 6 7

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

1. Cetăţenie

Sa îndeplinească una dintre condiţiile

- să fie cetăţean al României. x x x x x x

Cetăţenii străini trebuie

- sa domicilieze în România; x x x x x x

- abrogată

2. Pregătire profesională

2.1. Sa fie posesor al unui atestat*1) de limba

străină de circulaţie internationala x x - x x -

2.2.1. Sa fie absolvent cu examen de licenţă al unei

facultăţi acreditate cu profil de turism şi să facă

dovada unei activităţi în turism de minimum 2 ani

sau a absolvirii unui curs de formare managerială

specific funcţiei, cu o durată de cel puţin 6 luni,

efectuat după data de 1 ianuarie 1990, organizat de

instituţii autorizate.

2.2.2. Sa fie absolvent cu examen de licenţă al

unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu

universitar şi să facă dovada unei activităţi

în turism*2) de minimum ............. ani

în una dintre funcţiile

2.2.2.1. - funcţie de conducere în societăţi

comerciale din domeniul turismului, cu excepţia

sectorului administrativ 3 2 1 2 2 -

2.2.2.2. - funcţii de specialitate în Ministerul

Turismului sau în asociaţii profesionale

din turism**) 3 2 1 2 2 -

2.2.2.3. - funcţii de specialitate în societăţi

comerciale de turism, cu excepţia sectorului

administrativ 5*) 3 2 3 3 1

2.2.2.4. - receptioner - 4*) 3*) 3 3 1

2.2.2.5. - agent de turism - 3 2 4*) 3*) 1

2.2.2.6. - lucrator gestionar în alimentaţia

publică (bucatar, gestionar, barman

cu gestiune) N N N 5*) 4*) -

2.2.2.7. - şef de sala N N N 6 5 -

2.2.2.8. - ghid de turism***) N 5*) 3*) N N 2

2.2.2.9. - cabanier N N N 5 4*) -

2.2.3. Sa fie absolvent al unei şcoli postliceale

în domeniul turismului, cu durata de 1-2 ani

sau al unui liceu cu profil de turism şi

a) să facă dovada unei activităţi în turism de

minimum ......... ani în una dintre funcţiile

2.2.3.1. - funcţii de conducere în societăţi

comerciale din domeniul turismului, cu

excepţia sectorului administrativ N 3 2 3 3 1

2.2.3.2. - funcţii de specialitate în Ministerul

Turismului sau în asociaţii profesionale

din turism N 3 2 3 3 1

2.2.3.3. - funcţii de specialitate în societăţile

comerciale de turism, cu excepţia sectorului

administrativ N 4 3 4 4 1

2.2.3.4. - receptioner - 5*) 4*) 4 4 1

2.2.3.5. - agent de turism - 4 3 5*) 4*) 1

2.2.3.6. - şef de unitate, tehnolog în alimentaţia

publică N N N 4 4 1

2.2.3.7. - lucrator gestionar în alimentaţia publică

(bucatar-gestionar, barman cu gestiune sau

şef de sala) N N N 7 6 1

b) să fie absolvent al unui curs de formare

managerială în industria hoteliera şi turistica,

specific funcţiei, efectuat după data

de 1 ianuarie 1990****) - x x x x -

2.2.3.8. - cabanier N N N 6 5 -

2.2.4. Sa fie absolvent de liceu

a) să facă dovada unei activităţi în turism de

minimum... ani în una dintre funcţiile

2.2.4.1. - funcţii de specialitate în

Ministerul Turismului sau în

asociaţii profesionale din turism N 4 3 4 4 1

2.2.4.2. - funcţii de conducere în societăţi

comerciale din domeniul

turismului, cu excepţia sectorului

administrativ N 4 3 4 4 1

2.2.4.3. - funcţii de specialitate în societăţi

comerciale din domeniul turismului,

cu excepţia sectorului administrativ N 5 4 5 5 1

2.2.4.4. - şef agenţie N 4 3 N N 1

2.2.4.5. - administrator hotel (şef hotel) N N N 4 N 1

2.2.4.6. - şef unitate alimentaţie publică N N N N 4 1

2.2.4.7. - receptioner N N N 6 N 1

2.2.4.8. - agent de turism N 5 4 N N 1

2.2.4.9. - şef recepţie N N N 5 N 1

2.2.4.10. - lucrator gestionar în alimentaţie

publică (şef sala, tehnolog

în alimentaţie, barman cu gestiune,

bucatar-gestionar) N N N N 5 2

2.2.4.11. - ospatar sau barman N N N N 6 2

2.2.4.8. - cabanier N N N 6 5 1

b) să fie absolvent al unui curs de formare

managerială în industria hoteliera şi

turistica, specific funcţiei, efectuat

după data de 1 ianuarie 1990****) - x x x x -

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

---------------

*) Funcţiile de director de agenţie de turism touroperatoare sau detailista, director de hotel, director de restaurant pot fi ocupate numai după absolvirea unui curs de formare managerială specific funcţiei, cu o durată de cel puţin 6 luni, efectuat după data de 1 ianuarie 1990, organizat de instituţii autorizate.

**) Vechimea în activitatea specifică categoriei de brevet solicitat va fi dovedită cu act de proprietate sau cu contract de locatie de gestiune sau de închiriere şi cu certificat de clasificare ori cu licenta de turism.

***) Vechime dovedită prin carnet de muncă, contract de muncă sau convenţie civilă.

****) Organizat de instituţii autorizate.

*1) Atestatul trebuie să fie eliberat de instituţii autorizate.

Se exceptează

- absolvenţii unor forme de învăţământ cu predare într-o limbă de circulaţie internationala;

- absolvenţii facultăţilor de specialitate într-o limbă străină de circulaţie internationala şi cei ai facultăţilor de relaţii internaţionale şi turism;

- cei care fac dovada ca au lucrat la firme de turism în străinătate cel puţin un an;

- absolvenţii unor cursuri postuniversitare de limbi străine.

Abrogat.

*2) Criteriul privind activitatea în turism se reduce cu 50% în situaţia în care solicitantul face dovada absolvirii unui curs de formare managerială specific funcţiei, cu o durată de cel puţin 6 luni, efectuat după data de 1 ianuarie 1990, organizat de instituţii autorizate.

N - Nu poate ocupa funcţia respectiva.

---------------

Punctul 2.2.1. din anexa nr. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. 1 din ORDINUL nr. 691 din 26 septembrie 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 9 octombrie 2002.

Punctul 2.2.4. din anexa nr. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. 1 din ORDINUL nr. 691 din 26 septembrie 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 9 octombrie 2002.

Alineatul 3 al punctului *1) din anexa nr. 2 a fost abrogat de pct. 3 al art. 1 din ORDINUL nr. 691 din 26 septembrie 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 9 octombrie 2002.

Ultima liniuţa a alineatului 2 al punctului 1 din anexa nr. 2 a fost abrogată de ORDINUL nr. 910 din 26 noiembrie 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 11 decembrie 2002.

Anexa 3

-------

la normele metodologice

-----------------------

ROMÂNIA

MINISTERUL TURISMULUI

LICENTA DE TURISM

VALABILĂ PANA LA DATA

Agenţia de turism

Sediul agenţiei

Titularul ........../(denumirea agentului economic)/.......

înregistrat la Registrul Comerţului sub nr. .... din ..........

are condiţii materiale şi capacitate profesională de a desfăşura

activităţi turistice specifice agentiilor de turism de tip

Prezenta licenta de turism a fost eliberata în baza

Hotărârii Guvernului nr. ......... şi a ordinului Ministerului

Turismului nr. ......... .

MINISTRU

DIRECTOR GENERAL

Nr. ......

Bucureşti

Anexa 3

------------

la normele metodologice

-----------------------

ROMÂNIA

MINISTERUL TURISMULUI

ANEXA

LICENŢEI DE TURISM

VALABILĂ PANA LA DATA

Filiala agenţiei de turism

Sediul agenţiei

Titularul ........../(denumirea agentului economic)/.......

înregistrat la Registrul Comerţului sub nr. .... din ..........

are condiţii materiale şi capacitate profesională de a desfăşura

activităţi turistice specifice agentiilor de turism de tip

prin filiala agenţiei de turism .......... cu sediul în ........

Prezenta licenta de turism a fost eliberata în baza

Hotărârii Guvernului nr. ......... şi a ordinului Ministerului

Turismului nr. ......... .

MINISTRU

DIRECTOR GENERAL

Nr. ......

Bucureşti

Anexa 4

-------

la normele metodologice

------------------------

ROMÂNIA

MINISTERUL TURISMULUI

BREVET DE TURISM

VALABIL PANA LA DATA

În baza Hotărârii Guvernului nr. ......... şi a ordinului

Ministerului Turismului nr. ........ se eliberează prezentul brevet

de turism d-lui/d-nei ............. născut(a) în anul .............

luna ....... ziua ....... în localitatea ....... judeţul ..........

prin care i se atesta capacitatea de a îndeplini funcţia de .......

MINISTRU

DIRECTOR GENERAL

Nr. ......

Bucureşti

Anexa 5

-------

la normele metodologice

-----------------------

TELEFOANE

la dispoziţia turistilor

MINISTERUL TURISMULUI

01-410.12.95

AUTORITATEA NAŢIONALA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR

01-313.06.90

---------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →