HOTĂRÂRE nr. 264 din 22 februarie 2006
Table of Provisions (46)
Statutory Text (46 Articles)
Prezenta hotărâre se aplică dispozitivelor şi sistemelor cu funcţie de măsurare definite în anexele specifice care privesc contoarele de apa - anexa MI-001, contoarele de gaz şi dispozitivele de conversie a volumului - anexa MI-002, contoarele de energie electrica activa - anexa MI-003, contoarele de energie termica - anexa MI-004, sistemele de măsurare continua şi dinamica a cantităţilor de lichide, altele decât apa - anexa MI-005, aparatele de cantarit cu funcţionare automată - anexa MI-006, taximetrele - anexa MI-007, măsurile materializate - anexa MI-008, aparatele pentru masurari dimensionale - anexa MI-009 şi analizoarele de gaz de esapament - anexa MI-010, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
CERINŢE ESENŢIALE
Un mijloc de măsurare trebuie să asigure un înalt nivel de protecţie metrologica astfel încât părţile implicate să aibă încredere în rezultatul masurarii. Acesta este conceput şi fabricat astfel încât sa satisfacă un înalt nivel de calitate în ce priveşte tehnologia masurarii şi securitatea datelor de măsurare.
Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de măsurare sunt stabilite mai jos şi se completează, după caz, cu cerinţele specifice din anexele MI-001 - MI-010 care descriu mai detaliat anumite aspecte ale cerinţelor generale.
Soluţiile adoptate cu privire la aceste cerinţe trebuie să ţină cont de utilizarea pentru care este destinat mijlocul de măsurare şi de orice utilizare inadecvata previzibila.
Definiţii
Masurand: mărime supusă masurarii.
Mărime de influenţa: mărime care nu este masurand, dar care afectează rezultatul masurarii.
Condiţii nominale de funcţionare: valori ale masurandului şi marimilor de influenţa care alcătuiesc condiţiile normale de lucru ale unui mijloc de măsurare.
Perturbatie: mărime de influenţa care are o valoare ce se încadrează în limitele specificate în cerinţa aplicabilă, dar în afară condiţiilor nominale de funcţionare specificate pentru mijlocul de măsurare respectiv. O mărime de influenţa este o perturbatie dacă pentru acea mărime de influenţa nu sunt specificate condiţiile nominale de funcţionare.
Valoarea variaţiei critice: valoarea de la care variatia rezultatului masurarii este considerată indezirabila.
Măsura materializata: dispozitiv care reproduce sau furnizează în mod permanent în timpul utilizării una sau mai multe valori cunoscute ale unei marimi date.
Vânzare directa: o tranzacţie comercială este considerată vânzare directa dacă
- rezultatul masurarii serveşte ca baza pentru suma de plată şi
- cel puţin una dintre părţile implicate în tranzacţia legată de măsurarea respectiva este consumatorul sau orice altă parte care necesita acelaşi nivel de protecţie şi
- toate părţile implicate în tranzacţie accepta rezultatul masurarii în momentul şi locul respectiv.
Condiţii de mediu climatic: condiţiile în care poate fi folosit un mijloc de măsurare. În scopul adaptării la diferenţele climatice dintre state a fost stabilit un interval al limitelor de temperatura.
Serviciu de utilitate publică: furnizorul de energie electrica, gaz, energie termica sau apa este considerat ca fiind un serviciu de utilitate publică.
Cerinţe
1. - Erori tolerate
1.1. În condiţiile nominale de funcţionare şi în absenta unei perturbatii, eroarea de măsurare nu trebuie să depăşească valoarea erorii maxime tolerate (EMT), asa cum este stabilită în cerinţele specifice relevante pentru mijlocul de măsurare.
Dacă nu exista indicaţii contrare în anexele specifice, eroarea maxima tolerată se exprima ca o valoare bilaterala a abaterii de la valoarea adevarata.
1.2. În condiţiile nominale de funcţionare şi în prezenta unei perturbatii, cerinţa de performanţă este cea prevăzută în cerinţele specifice relevante pentru mijlocul de măsurare.
Dacă mijlocul de măsurare este destinat utilizării într-un camp electromagnetic continuu permanent specificat performanta admisă în timpul incercarii la camp electromagnetic radiat cu amplitudine modulata, trebuie să se încadreze în limitele erorilor maxime tolerate.
1.3. Producătorul trebuie să precizeze condiţiile de mediu climatic, mecanic şi electromagnetic în care este destinat să fie utilizat mijlocul de măsurare, sursa de alimentare electrica şi alte marimi de influenţa care i-ar putea influenţa exactitatea, ţinând cont de cerinţele stabilite în anexele specifice corespunzătoare.
1.3.1. Condiţii de mediu climatic
Producătorii trebuie să precizeze limita superioară şi limita inferioară a temperaturii alese dintre valorile date în tabelul 1, dacă nu exista alte indicaţii în anexele MI-001 - MI-010, şi trebuie să precizeze dacă mijlocul de măsurare este conceput pentru o umiditate cu sau fără condensare, precum şi locul prevăzut pentru utilizarea mijlocului de măsurare, adică în spaţiu închis sau deschis,
Tabelul 1- Limitele temperaturii
Limitele temperaturii
Limita superioară a temperaturii 30°C 40°C 55°C 70°C
Limita inferioară a temperaturii 5°C -10°C -25°C -40°C
1.3.2. a) Condiţiile de mediu mecanic sunt clasificate în clasele M1 - M3 descrise mai jos.
M1 - Aceasta clasa se aplică mijloacelor de măsurare utilizate în locuri în care exista vibratii şi socuri mai puţin importante, cum sunt mijloacele de măsurare fixate pe structuri de sprijin uşoare, supuse unor vibratii şi socuri neglijabile transmise de la percutii sau lucrări locale, uşi trintite etc.
M2 - Aceasta clasa se aplică mijloacelor de măsurare utilizate în locuri expuse unui nivel semnificativ sau foarte important de vibratii şi socuri, de exemplu cele transmise de la maşini şi vehicule care ruleaza în apropiere sau de utilaje grele, benzi transportoare aflate în apropiere etc.
M3 - Aceasta clasa se aplică mijloacelor de măsurare utilizate în locuri în care nivelul de vibratii şi socuri este ridicat şi foarte ridicat, de exemplu mijloacele de măsurare instalate direct pe maşini, benzi transportoare etc.
b) În legătură cu condiţiile mecanice, trebuie luate în considerare următoarele marimi de influenţa
- vibratii;
- socuri mecanice.
1.3.3. a) Condiţiile de mediu electromagnetic sunt clasificate în clasele E1, E2 şi E3 descrise mai jos, dacă nu exista alte indicaţii în anexele specifice corespunzătoare.
E1 - Aceasta clasa se aplică mijloacelor de măsurare utilizate în locuri în care perturbatiile electromagnetice corespund celor ce se pot manifesta în clădirile rezidentiale şi comerciale şi în cele în care se executa lucrări de industrie uşoară.
B2 - Aceasta clasa se aplică mijloacelor de măsurare utilizate în locuri în care perturbatiile electromagnetice corespund celor care se pot manifesta în alte clădiri industriale.
E3 - Aceasta clasa se aplică mijloacelor de măsurare alimentate de la bateria unui vehicul Aceste mijloace de măsurare trebuie să corespundă atât cerinţelor de la clasa E2, cat şi următoarelor cerinţe suplimentare
- reducerea tensiunii de alimentare cauzate de alimentarea circuitelor electromotorului de pornire a motoarelor cu combustie interna;
- pierderi temporare de sarcina care se produc atunci când o baterie descarcata este deconectata în timpul funcţionarii motorului.
b) În legătură cu condiţiile de mediu electromagnetic, trebuie luate în considerare următoarele marimi de influenţa
- întreruperi ale tensiunii,
- reduceri de scurta durata ale tensiunii,
- fenomene tranzitorii ale tensiunii pe liniile de alimentare şi/sau liniile de semnal,
- descărcări electrostatice,
- câmpuri electromagnetice la frecvente radio,
- câmpuri electromagnetice de frecvente radio care induc perturbatii conduse pe liniile de alimentare şi/sau liniile de semnal,
- unde de soc pe liniile de alimentare şi/sau liniile de semnal.
1.3.4. Alte marimi de influenţa care trebuie luate în considerare, după caz, sunt
- variatiile tensiunii,
- variatia frecvenţei reţelei de alimentare,
- câmpuri magnetice de frecventa industriala,
- orice alta mărime care poate influenţa în mod semnificativ exactitatea mijlocului de măsurare,
1.4. La efectuarea încercărilor prevăzute de prezenta hotărâre, se aplică următoarele reguli
1.4.1. Reguli de baza pentru efectuarea încercărilor şi determinarea erorilor
Cerinţele esenţiale specificate la punctele 1.1 şi 1.2 trebuie să fie verificate pentru fiecare mărime de influenţa aplicabilă. Dacă nu exista alte indicaţii în anexa specifică aplicabilă mijlocului de măsurare, aceste cerinţe esenţiale se aplică atunci când se aplică fiecare mărime de influenţa, iar efectul acesteia este evaluat separat, toate celelalte marimi de influenţa fiind menţinute relativ constante la valoarea lor de referinţa.
Încercările metrologice se efectuează în timpul sau după aplicarea mărimii de influenţa, în funcţie de situaţia care corespunde condiţiei normale de funcţionare a mijlocului de măsurare atunci când poate să apară aceasta mărime de influenţa.
1.4.2. Umiditatea ambianta
- În funcţie de condiţiile de mediu climatic în care mijlocul de măsurare este destinat să fie utilizat, se poate efectua încercarea la căldură umeda în regim stabil (fără condensare) sau încercarea la căldură umeda ciclica (cu condensare).
- Încercarea la căldură umeda ciclica este adecvată în cazul unei condensari importante sau în cazul în care pătrunderea vaporilor este accelerata de efectul respiratiei, în cazul umiditatii fără condensare, se poate efectua încercarea la căldură umeda în regim stabil.
2. Reproductibilitate
În cazul aplicării aceluiaşi masurand într-un loc diferit sau de către un alt utilizator, mentinandu-se toate celelalte condiţii, rezultatele masurarilor succesive trebuie să fie foarte apropiate între ele. Diferenţa dintre rezultatele masurarilor trebuie să fie mica în raport cu eroarea maxima tolerată.
3. Repetabilitate
În cazul aplicării aceluiaşi masurand în condiţii de măsurare identice, rezultatele masurarilor succesive trebuie să fie apropiate între ele. Diferenţa dintre rezultatele masurarii trebuie să fie mica în raport cu eroarea maxima tolerată.
4. Mobilitate şi sensibilitate
Un mijloc de măsurare trebuie să fie suficient de sensibil şi să aibă un prag de mobilitate suficient de scăzut pentru măsurarea prevăzută.
5. Durabilitate
Un mijloc de măsurare trebuie să fie conceput astfel încât sa menţină o stabilitate adecvată a caracteristicilor sale metrologice pe o perioadă de timp estimată de producător, cu condiţia să fie instalat corect, întreţinut şi utilizat potrivit instrucţiunilor producătorului, atunci când se afla în condiţiile de mediu pentru care este destinat.
6. Fiabilitate
Un mijloc de măsurare trebuie conceput astfel încât sa reducă pe cat posibil efectul unei defectiuni care ar putea duce la un rezultat de măsurare inexact, cu excepţia cazurilor în care prezenta unei astfel de defectiuni este evidenta.
7. Adecvare
7.1. Un mijloc de măsurare nu trebuie să prezinte nici o caracteristica ce ar putea facilita utilizarea frauduloasă; posibilităţile de utilizare eronată neintentionata trebuie să fie reduse la minimum.
7.2. Un mijloc de măsurare trebuie să fie potrivit pentru utilizarea prevăzută ţinând cont de condiţiile practice de funcţionare şi nu trebuie să impună utilizatorului cerinţe exagerate pentru a obţine un rezultat de măsurare corect.
7.3. Erorile unui mijloc de măsurare pentru servicii de utilitate publică nu trebuie să fie influentate exagerat atunci când debitele sau curentii se afla în afară domeniului controlat.
7.4. Dacă un mijloc de măsurare este conceput pentru măsurarea valorilor masurandului care sunt constante în timp, mijlocul de măsurare trebuie să fie insensibil la fluctuatii mici ale valorii masurandului, sau trebuie să reactioneze într-o maniera corespunzătoare.
7.5. Un mijloc de măsurare trebuie să fie robust, iar materialele din care este construit trebuie să fie adecvate condiţiilor de utilizare prevăzute.
7.6. Un mijloc de măsurare trebuie să fie conceput astfel încât să permită controlul funcţiilor de măsurare după ce a fost introdus pe piaţa şi pus în funcţiune. Dacă este necesar, în mijlocul de măsurare trebuie să fie integrate echipamente sau programe informatice speciale care să permită acest control. Procedura de control trebuie să fie descrisă în manualul de utilizare.
Dacă un mijloc de măsurare este prevăzut cu un program informatic asociat care asigura şi alte funcţii decât cea de măsurare, programul informatic care este esenţial pentru caracteristicile metrologice trebuie să fie identificabil şi sa nu poată fi influentat într-o maniera inadmisibila de către programul informatic asociat.
8. Securitatea funcţionarii
8.1. Caracteristicile metrologice ale unui mijloc de măsurare nu trebuie să fie influentate în mod inadmisibil de conectarea cu un alt dispozitiv, de orice caracteristica a dispozitivului conectat sau de orice dispozitiv care comunică de la distanta cu mijlocul de măsurare.
8.2. O componenta materială care este critica pentru caracteristicile metrologice trebuie să fie concepută astfel încât să fie inviolabilă. Măsurile de securizare prevăzute trebuie să pună în evidenta orice intervenţie.
8.3. Programul informatic critic pentru caracteristicile metrologice trebuie să fie identificat ca atare şi şi să fie făcut inviolabil.
Identificarea programului informatic trebuie să fie asigurată cu usurinta de mijlocul de măsurare.
Dovada unei eventuale intervenţii trebuie să fie disponibilă pe o perioadă de timp rezonabila.
8.4. Informaţiile de măsurare, programul informatic critic pentru caracteristicile metrologice şi parametrii importanti din punct de vedere metrologic, stocati sau transmisi, trebuie să beneficieze de protecţie adecvată împotriva degradării accidentale sau intenţionate.
8.5. În cazul mijloacelor de măsurare destinate serviciilor de utilitate publică, dispozitivul de afişare a cantităţii totale furnizate sau dispozitivele de afişare care permit calculul cantităţii totale furnizate, la care se face referire totală sau parţială în vederea stabilirii plăţii, nu trebuie să poată fi adus la zero în timpul utilizării.
9. Informaţii insotitoare sau care apar pe mijlocul de măsurare
9.1. Un mijloc de măsurare trebuie să aibă următoarele inscripţii
- marca sau numele producătorului;
- informaţii referitoare la exactitatea sa,
şi, dacă este cazul
- informaţii referitoare la condiţiile de utilizare;
- capacitatea de măsurare;
- domeniul de măsurare;
- marcajul de identificare;
- numărul certificatului de examinare EC de tip sau al certificatului de examinare EC a proiectului;
- informaţii care să precizeze dacă dispozitivele suplimentare care furnizează rezultate metrologice îndeplinesc dispoziţiile din prezenta hotărâre cu privire la controlul metrologic legal.
9.2. Dacă un mijloc de măsurare este de dimensiuni prea mici sau are o componenta prea sensibila pentru a purta inscriptionarile cerute, ambalajul acestuia, dacă exista, şi documentele insotitoare cerute de prezenta hotărâre vor fi marcate corespunzător.
9.3. Mijlocul de măsurare trebuie să fie însoţit de informaţii privind funcţionarea sa, cu excepţia cazurilor în care simplitatea mijlocului de măsurare face inutile aceste informaţii. Informaţiile trebuie să fie uşor de înţeles şi includ, după caz.
- condiţiile nominale de funcţionare;
- clasele de mediu mecanic şi electromagnetic;
- limitele superioară şi inferioară ale temperaturii, indicaţii care să precizeze dacă este sau nu posibila condensarea, indicaţii care să precizeze dacă se afla într-un spaţiu închis sau deschis;
- instrucţiuni privind instalarea, întreţinerea, repararea, reglarile admise;
- instrucţiuni privind utilizarea corecta şi oricare alte condiţii speciale de utilizare;
- condiţii privind compatibilitatea cu interfete, subansambluri sau alte mijloace de măsurare,
9.4. În cazul grupurilor de mijloace de măsurare identice utilizate în acelaşi loc sau în cazul mijloacelor de măsurare pentru servicii de utilitate publică, manualele individuale de utilizare nu sunt neapărat necesare.
9.5. Dacă nu exista indicaţii contrare în anexele specifice mijlocului de măsurare, valoarea diviziunii trebuie să fie de forma Ix10^n, 2x10^n, sau 5x10^n, unde n este orice număr întreg sau zero. Unitatea de măsura sau simbolul acesteia trebuie să apară imediat lângă valoarea numerică.
9.6. O măsura materializata trebuie să fie marcată cu o valoare nominală sau o scara, însoţită de unitatea de măsura.
9.7. Unităţile de măsura utilizate şi simbolurile lor trebuie să fie în conformitate cu prevederile cu privire la unităţile de măsura şi simbolurile acestora din reglementările legale în vigoare.
9.8. Toate marcajele şi inscripţiile impuse de oricare cerinţa trebuie să fie clare, de nesters, lipsite de ambiguitate şi netransferabile.
10. Indicarea rezultatului
10.1. Indicarea rezultatului trebuie să se facă prin intermediul unui dispozitiv de afişare sau sub forma unui înscris tipărit.
10.2. Indicarea oricărui rezultat trebuie să fie clara, neambiguă şi însoţită de marcajele şi inscriptionarile necesare pentru a informa utilizatorul asupra semnificatiei rezultatului. Citirea rezultatului prezentat trebuie să se facă cu usurinta în condiţii normale de utilizare. Se admit indicaţii suplimentare numai dacă acestea nu pot fi confundate cu indicaţiile supuse controlului metrologic.
10.3. În cazul rezultatelor tipărite, înscrisul tipărit trebuie să fie uşor lizibil şi sa nu poată fi sters.
10.4. Un mijloc de măsurare destinat vânzărilor directe trebuie conceput astfel încât sa indice rezultatul masurarii pentru ambele părţi implicate în tranzacţie, în condiţiile unei instalări corespunzătoare. Dacă acesta este important în cadrul unei vânzări directe, orice bon furnizat consumatorului de un dispozitiv auxiliar care nu corespunde cerinţelor din prezenta hotărâre, trebuie să conţină informaţiile restrictive corespunzătoare.
10.5. Indiferent dacă un mijloc de măsurare destinat masurarilor pentru servicii de utilitate publică poate sau nu să fie citit de la distanta, acesta este prevăzut cu un dispozitiv de afişare controlat metrologic, accesibil fără unelte consumatorului. Informaţiile citite pe acest dispozitiv de afişare reprezintă rezultatul masurarii care serveşte ca baza pentru determinarea sumei de plată.
11. Prelucrarea ulterioară a datelor în vederea încheierii unei tranzacţii comerciale
11.1. Un mijloc de măsurare, altul decât un mijloc de măsurare a utilităţilor publice, trebuie să înregistreze printr-un mijloc durabil rezultatul masurarii însoţit de informaţiile care permit identificarea tranzacţiei respective atunci când
- măsurarea este nerepetabila şi
- mijlocul de măsurare este în mod normal destinat utilizării în absenta uneia dintre părţile implicate în tranzacţie.
11.2. Suplimentar, o dovadă durabila a rezultatului masurarii şi informaţiile care permit identificarea tranzacţiei trebuie să fie disponibile la cerere în momentul finalizarii masurarii.
12. Evaluarea conformitatii
Un mijloc de măsurare trebuie să fie astfel conceput încât să permită evaluarea imediata a conformitatii cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Mijloacele de măsurare prevăzute la art. 1 se utilizează pentru realizarea masurarilor care răspund unor ratiuni de interes public, de sănătate publică, de siguranţă publică şi de ordine publică, de protecţie a mediului şi a consumatorilor, de percepere a taxelor şi obligaţiilor şi de corectitudine a tranzacţiilor comerciale.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE
PE BAZA CONTROLULUI INTERN AL PRODUCŢIEI
1. Declaraţia de conformitate pe baza controlului intern al producţiei este procedura de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare respective îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Documentaţia tehnica
2. Producătorul stabileşte documentaţia tehnica descrisă la art. 10 al prezentei hotărâri. Documentaţia trebuie să permită evaluarea conformitatii mijlocului de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre. În măsura în care este relevant pentru o astfel de evaluare, documentaţia trebuie să acopere conceptia, producţia şi funcţionarea mijlocului de măsurare.
3. Producătorul trebuie să păstreze documentaţia tehnica la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare.
Producţie
4. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea mijloacelor de măsurare produse cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Declaraţia scrisă de conformitate
5.1. Producătorul aplica marcajul "CE" şi marcajul metrologic suplimentar pe fiecare mijloc de măsurare care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
5.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru un model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul mijlocului de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
Reprezentantul autorizat
6. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctele 3 şi 5.2 pot fi îndeplinite în numele şi sub responsabilitatea acestuia, de către reprezentantul sau autorizat.
Dacă producătorul nu este stabilit în România sau în cadrul Comunităţii şi dacă nu are un reprezentant autorizat, obligaţiile prevăzute la punctele 3 şi 5.2 revin persoanei care introduce mijlocul de măsurare pe piaţa.
(1) Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească dispozitivele şi sistemele cu funcţie de măsurare prevăzute la art. 1, în scopul introducerii pe piaţa şi/sau punerii lor în funcţiune, pentru efectuarea masurarilor prevăzute la art. 2.
(2) Prezenta hotărâre este o reglementare tehnica specifică, în ceea ce priveşte cerinţele de imunitate electromagnetica în sensul prevederilor art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 497/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa şi de funcţionare a aparatelor electrice şi electronice din punct de vedere al compatibilitatii electromagnetice, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune Directiva 89/336/CEEreferitoare la compatibilitate electromagnetica, cu amendarile ulterioare. Pentru cerinţele referitoare la emisie, se aplică în continuare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 497/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE
PE BAZA CONTROLULUI INTERN AL PRODUCŢIEI ŞI
A INCERCARII PRODUSULUI DE CĂTRE UN ORGANISM NOTIFICAT
1. Declaraţia de conformitate pe baza controlului intern al producţiei cu examinari realizate de un organism notificat este procedura de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa, şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare respective îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Documentaţia tehnica
2. Producătorul stabileşte documentaţia tehnica descrisă la art. 10 din prezenta hotărâre. Documentaţia trebuie să permită evaluarea conformitatii mijlocului de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre. În măsura în care este relevant pentru o astfel de evaluare, documentaţia trebuie să acopere conceptia, producţia şi funcţionarea mijlocului de măsurare.
3. Producătorul păstrează documentaţia tehnica la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare.
Producţie
4. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea mijloacelor de măsurare fabricate cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Controlul produsului
5. Un organism notificat, ales de producător, efectuează controalele produsului sau dispune efectuarea lor la intervale de timp corespunzătoare stabilite de organismul notificat, în scopul verificării calităţii controalelor interne ale produsului, ţinând cont între altele de complexitatea tehnologică a mijloacelor de măsurare şi de volumul producţiei. Se examinează un esantion adecvat din produsele finite, prelevat de organismul notificat înainte de introducerea pe piaţa, şi se efectuează încercările corespunzătoare, descrise în documentul (documentele) relevant(e) prevăzute la art. 13 din prezenta hotărâre, sau încercările echivalente, pentru verificarea conformitatii mijloacelor de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre. În lipsa unui document relevant, organismul notificat implicat decide care sunt încercările ce vor fi efectuate.
În cazul în care un număr semnificativ de mijloace de măsurare din esantion nu corespund unui nivel de calitate acceptabil, organismul notificat ia măsurile care se impun.
Declaraţia scrisă de conformitate
6.1. Producătorul aplica marcajul "CE", marcajul metrologic suplimentar şi, sub responsabilitatea organismului notificat menţionat la punctul 5, numărul de identificare al acestuia, pe fiecare mijloc de măsurare care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
6.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru fiecare model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul mijlocului de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
Reprezentantul autorizat
7. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctele 3 şi 6.2 pot fi îndeplinite în numele sau şi sub responsabilitatea sa, de către reprezentantul sau autorizat.
Dacă producătorul nu este stabilit în România sau în cadrul Comunităţii şi nu are un reprezentant autorizat, obligaţiile prevăzute la punctele 3 şi 6.2 revin persoanei care introduce mijlocul de măsurare pe piaţa.
În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificatii
a) mijloc de măsurare - orice dispozitiv sau sistem cu funcţie de măsurare acoperit de prevederile art. 1 şi 3;
b) subansamblu - un dispozitiv material menţionat ca atare în anexele specifice, care funcţionează independent şi care alcătuieşte un mijloc de măsurare împreună cu
(i) alte subansambluri cu care este compatibil; sau
(îi) un mijloc de măsurare cu care este compatibil;
c) control metrologic legal - controlul funcţiilor de măsurare prevăzute pentru domeniul de aplicare a mijlocului de măsurare, pentru ratiuni de interes public, de sănătate publică, de siguranţă publică şi de ordine publică, de protecţie a mediului şi a consumatorilor, de percepere a taxelor şi obligaţiilor şi de corectitudine a tranzacţiilor comerciale;
d) producător - persoana fizica sau juridică responsabilă pentru conformitatea mijlocului de măsurare cu prevederile prezentei hotărâri, în vederea introducerii acestuia pe piaţa în numele sau şi/sau a punerii lui în funcţiune pentru propriile nevoi;
e) introducere pe piaţa - punerea la dispoziţie, pentru prima data, în România sau pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, a unui mijloc de măsurare destinat utilizatorului final, contra cost sau gratuit;
f) punere în funcţiune - utilizarea pentru prima data a unui mijloc de măsurare de către un utilizator final, potrivit destinaţiei sale;
g) reprezentant autorizat - persoana fizica sau juridică stabilită în România sau pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene şi autorizata, în scris, de către un producător sa acţioneze în numele sau pentru sarcini specificate în înţelesul prezentei hotărâri;
h) standard armonizat - specificăţie tehnica adoptată de Comitetul European de Standardizare - CEN, Comitetul European de Standardizare în Domeniul Electrotehnic - CENELEC sau Institutul European de Standardizare în Domeniul Telecomunicatiilor - ETSI ori de doua sau toate aceste organizaţii împreună, la cererea Comisiei Europene, conform Directivei 98/34/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 22 iunie 1998, transpusa în legislaţia naţionala prin Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informationale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, şi elaborat în conformitate cu ghidurile generale convenite între Comisia Europeană şi organizaţiile europene pentru standardizare;
i) document normativ - document care conţine specificăţii tehnice, adoptate de Organizaţia Internationala de Metrologie Legală - OIML, ale cărui referinţe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene împreună cu lista acelor părţi din document, a căror respectare conferă prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale corespunzătoare ale prezentei hotărâri.
EXAMINAREA DE TIP
1. Examinarea de tip este partea procedurii de evaluare a conformitatii prin care un organism notificat examinează conceptia tehnica a unui mijloc de măsurare, şi garantează şi declara conformitatea conceptiei tehnice cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
2. Examinarea de tip se poate efectua prin oricare dintre metodele a), b), c) de mai jos. Organismul notificat decide care este metoda potrivita şi esantioanele necesare
a) examinarea unui exemplar de mijloc de măsurare complet, reprezentativ pentru producţia prevăzută;
b) examinarea unor exemplare, reprezentative pentru producţia prevăzută, ale uneia sau mai multor componente critice ale mijlocului de măsurare, plus evaluarea adecvarii conceptiei tehnice a celorlalte părţi ale mijlocului de măsurare prin examinarea documentaţiei tehnice şi dovezilor menţionate la punctul 3;
c) evaluarea adecvarii conceptiei tehnice a mijlocului de măsurare prin examinarea documentaţiei tehnice şi dovezilor menţionate la punctul 3, fără examinarea unui exemplar de mijloc de măsurare.
3. Cererea pentru examinarea de tip este înaintată organismului notificat ales de către producător.
Cererea trebuie să cuprindă
- denumirea şi adresa producătorului şi, dacă cererea este depusa de către reprezentantul autorizat, şi denumirea şi adresa acestuia;
- o declaraţie scrisă în care să se precizeze ca aceeaşi cerere nu a mai fost înaintată şi altui organism notificat;
- documentaţia tehnica descrisă la art. 10 din prezenta hotărâre. Documentaţia trebuie să permită evaluarea conformitatii mijlocului de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre. Dacă este necesar pentru o astfel de evaluare, documentaţia trebuie să acopere conceptia, producţia şi funcţionarea mijlocului de măsurare;
- exemplarele reprezentative pentru producţia prevăzută, solicitate de către organismul notificat;
- dovezile care permit stabilirea adecvarii conceptiei tehnice a acelor componente ale mijlocului de măsurare pentru care nu se cer exemplare. Aceste dovezi menţionează toate documentele relevante care au fost aplicate, în special dacă documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre nu au fost aplicate integral, şi includ, dacă este necesar, rezultatele încercărilor efectuate de laboratorul corespunzător al producătorului, sau de un alt laborator de încercări în numele şi sub responsabilitatea producătorului.
4. Organismul notificat trebuie
Pentru exemplare de mijloace de măsurare
4.1. sa examineze documentaţia tehnica, sa verifice dacă exemplarele au fost fabricate în conformitate cu aceasta şi sa identifice elementele care au fost proiectate în conformitate cu prevederile aplicabile din documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre, precum şi elementele care au fost proiectate fără a se aplică prevederile acelor documente;
4.2. să efectueze examinarile şi încercările corespunzătoare sau sa dispună efectuarea acestora, pentru a verifica dacă, în cazul în care producătorul a optat pentru aplicarea soluţiilor indicate în documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre, acestea au fost aplicate corect;
4.3. să efectueze examinarile şi încercările corespunzătoare sau sa dispună efectuarea acestora, pentru a verifica dacă, în cazul în care producătorul nu a optat pentru aplicarea soluţiilor indicate în documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre, soluţiile adoptate de către producător îndeplinesc cerinţele esenţiale din prezenta hotărâre;
4.4. să stabilească împreună cu solicitantul locul în care vor fi efectuate examinarile şi încercările.
Pentru celelalte componente ale mijlocului de măsurare
4.5. sa examineze documentaţia tehnica şi dovezile care permit stabilirea adecvarii conceptiei tehnice a celorlalte componente ale mijlocului de măsurare.
Pentru procesul de producţie
4.6. sa examineze documentaţia tehnica pentru a se asigura ca producătorul dispune de mijloace adecvate pentru asigurarea unei producţii uniforme.
5.1. Organismul notificat întocmeşte un raport de evaluare care să înregistreze activităţile efectuate în conformitate cu punctul 4, precum şi rezultatele acestora. Fără a încalcă prevederile art. 12 lit. h) din prezenta hotărâre, organismul notificat divulga conţinutul acestui raport parţial sau integral, numai cu acordul producătorului.
5.2. În cazul în care conceptia tehnica îndeplineşte cerinţele din prezenta hotărâre relevante pentru mijlocul de măsurare, organismul notificat acorda producătorului un certificat de examinare EC de tip. Certificatul trebuie să conţină denumirea şi adresa producătorului şi, după caz, denumirea şi adresa reprezentantului autorizat, concluziile examinării, condiţiile (dacă exista) de valabilitate şi datele necesare pentru identificarea mijlocului de măsurare. Certificatul poate avea una sau mai multe anexe.
Certificatul şi anexele acestuia trebuie să conţină toate informaţiile relevante pentru evaluarea conformitatii şi controlul în utilizare. În special, pentru a permite evaluarea conformitatii mijloacelor de măsurare fabricate cu tipul examinat, în ceea ce priveşte reproductibilitatea performantelor lor metrologice, în condiţiile în care acestea sunt corect reglate cu ajutorul unor mijloace adecvate, ele trebuie să cuprindă
- caracteristicile metrologice ale tipului de mijloc de măsurare;
- măsurile necesare pentru asigurarea integrităţii mijlocului de măsurare (sigilare, identificarea programului informatic etc.);
- informaţii referitoare la alte elemente necesare pentru identificarea mijlocului de măsurare şi verificarea vizuala a conformitatii sale exterioare cu tipul;
- după caz, toate informaţiile specifice necesare pentru verificarea caracteristicilor mijloacelor de măsurare fabricate;
- în cazul unui subansamblu, toate informaţiile necesare pentru a garanta compatibilitatea cu alte subansambluri sau mijloace de măsurare.
Certificatul are o valabilitate de zece ani de la data emiterii şi poate fi reînnoit pentru perioade ulterioare de zece ani fiecare.
5.3. Organismul notificat întocmeşte un raport de evaluare în aceasa privinta, pe care îl păstrează la dispoziţia Ministerului Economiei şi Comerţului.
6. Producătorul informează organismul notificat care deţine documentaţia tehnica referitoare la certificatul de examinare EC de tip, cu privire la toate modificările aduse mijlocului de măsurare care pot afecta conformitatea mijlocului de măsurare cu cerinţele esenţiale sau condiţiile de valabilitate a certificatului. Aceste modificări necesita o aprobare suplimentară sub forma unei completări la certificatul de examinare EC de tip acordat iniţial.
7. Fiecare organism notificat informează imediat Ministerul Economiei şi Comerţului, cu privire la
- certificatele de examinare EC de tip emise şi anexele acestora;
- completările şi amendamentele la certificatele deja emise.
Fiecare organism notificat informează imediat Ministerul Economiei şi Comerţului cu privire la retragerea unui certificat de examinare EC de tip.
Organismul notificat păstrează, pe perioada valabilităţii certificatului, dosarul tehnic cuprinzând documentaţia depusa de producător.
8. Producătorul păstrează, pe o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare, o copie a certificatului de examinare EC de tip, anexele şi completările la certificat, împreună cu documentaţia tehnica.
9. Reprezentantul autorizat al producătorului poate să înainteze cererea menţionată la punctul 3 şi sa îndeplinească obligaţiile prevăzute la punctele 6 şi 8. Dacă producătorul nu este stabilit în România sau în cadrul Comunităţii şi dacă nu are un reprezentant autorizat, obligaţia furnizarii la cerere a documentaţiei tehnice revine persoanei desemnate de producător.
(1) În cazul în care exista anexe specifice care stabilesc cerinţele esenţiale pentru subansambluri, prevederile prezentei hotărâri se vor aplica mutatis mutandis acestor subansambluri.
(2) Subansamblurile şi mijloacele de măsurare pot fi evaluate independent şi separat în vederea stabilirii conformitatii.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE CU TIPUL
PE BAZA CONTROLULUI INTERN AL PRODUCŢIEI
1. Declaraţia de conformitate cu tipul pe baza controlului intern al producţiei este partea procedurii de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare respective sunt în conformitate cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Producţie
2. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea mijloacelor de măsurare fabricate cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Declaraţia scrisă de conformitate
3.1. Producătorul aplica marcajul "CE" şi marcajul metrologic suplimentar pe fiecare mijloc de măsurare care este conform cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
3.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru fiecare model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale pe o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta trebuie să identifice modelul de mijloc de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
Reprezentantul autorizat
4. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctul 3.2 pot fi îndeplinite, în numele şi sub responsabilitatea producătorului, de către reprezentantul sau autorizat.
Dacă producătorul nu este stabilit în România sau în cadrul Comunităţii şi dacă nu are un reprezentant autorizat obligaţiile prevăzute la punctul 3.2 revin persoanei care introduce pe piaţa mijlocul de măsurare.
(1) Un mijloc de măsurare trebuie să îndeplinească cerinţele esenţiale prevăzute în anexa I care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi în anexa specifică mijlocului de măsurare respectiv.
(2) Dacă este necesar, pentru corecta utilizare a mijlocului de măsurare, pentru acele mijloace de măsurare introduse pe piaţa din România, informaţiile prevăzute în anexa I sau în anexa specifică mijlocului de măsurare sunt furnizate în limba română.
(3) Conformitatea mijlocului de măsurare cu cerinţele esenţiale este evaluată în conformitate cu prevederile art. 9.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE CU TIPUL
PE BAZA CONTROLULUI INTERN AL PRODUCŢIEI ŞI
A INCERCARII PRODUSULUI DE CĂTRE UN ORGANISM NOTIFICAT
1. Declaraţia de conformitate cu tipul pe baza controlului intern al producţiei şi a incercarii produsului de către un organism notificat este partea procedurii de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile prevăzute în prezenta anexa şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare respective sunt în conformitate cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Producţie
2. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea mijloacelor de măsurare cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Controlul produsului
3. Organismul notificat ales de producător efectuează controlul produselor sau dispune efectuarea controlului la intervale de timp corespunzătoare, stabilite de organismul notificat, în scopul verificării calităţii controalelor interne ale produsului, ţinând cont între altele de complexitatea tehnologică a mijloacelor de măsurare şi de volumul producţiei. Se examinează un esantion adecvat din produsele finite, prelevat de organismul notificat înainte de introducerea pe piaţa, şi se efectuează încercările corespunzătoare identificate în documentul(ele) relevant(e) menţionat(e) la art. 13 din prezenta hotărâre sau încercările echivalente, pentru verificarea conformitatii produsului cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre. În lipsa unui document relevant, organismul notificat implicat decide care sunt încercările care trebuie efectuate.
În cazul în care un număr semnificativ de mijloace de măsurare din esantion nu corespund unui nivel acceptabil de calitate, organismul notificat ia măsurile ce se impun.
Declaraţia scrisă de conformitate
4.1. Producătorul aplica marcajul "CE", marcajul metrologic suplimentar şi, sub responsabilitatea organismului notificat menţionat la punctul 3, numărul de identificare al acestuia, pe fiecare mijloc de măsurare care este conform cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
4.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru fiecare model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale pentru o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul de mijloc de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
Reprezentatul autorizat
5. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctul 4.2 pot fi îndeplinite, în numele şi sub responsabilitatea producătorului, de către reprezentantul sau autorizat.
Dacă producătorul nu este stabilit în România sau în cadrul Comunităţii şi nu are un reprezentant autorizat, obligaţiile prevăzute la punctul 4.2 revin persoanei care introduce pe piaţa mijlocul de măsurare.
(1) Conformitatea unui mijloc de măsurare cu toate prevederile prezentei hotărâri este indicată prin prezenta marcajului european de conformitate "CE", denumit în continuare marcaj CE, şi a marcajului metrologic suplimentar prevăzut la art. 17.
(2) Marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar se aplică de către producător sau sub responsabilitatea acestuia. Aceste marcaje pot fi aplicate pe mijlocul de măsurare în timpul procesului de producţie, dacă acest lucru este justificat.
(3) Este interzisă aplicarea pe un mijloc de măsurare a unor marcaje care pot induce în eroare terţe părţi în ceea ce priveşte semnificatia şi/sau forma marcajului CE şi a marcajului metrologic suplimentar. Pe mijlocul de măsurare se poate aplica orice alt marcaj, cu condiţia ca acesta sa nu reducă vizibilitatea şi lizibilitatea marcajului CE şi a marcajului metrologic suplimentar.
(4) Dacă un mijloc de măsurare se supune dispoziţiilor adoptate prin alte reglementări tehnice care transpun directive, acoperind alte aspecte care cer aplicarea marcajului CE, acest marcaj indica faptul ca mijlocul de măsurare respectiv se prezuma a fi conform, de asemenea, şi cu cerinţele acelor reglementări tehnice. În astfel de cazuri, în documentele, avizele sau instrucţiunile prevăzute de reglementările tehnice aplicabile, care însoţesc mijlocul de măsurare, se vor indica şi numerele de referinţa cu care directivele menţionate anterior au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE CU TIPUL
PE BAZA ASIGURĂRII CALITĂŢII PROCESULUI DE PRODUCŢIE
1. Declaraţia de conformitate cu tipul pe baza asigurării calităţii procesului de producţie este partea procedurii de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa, garantează şi declara ca mijloacele de măsurare respective sunt în conformitate cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Producţie
2. Pentru producţia, inspecţia finala a produsului şi încercarea mijlocului de măsurare respectiv producătorul foloseşte un sistem al calităţii aprobat, asa cum este specificat la punctul 3 şi se supune supravegherii prevăzute la punctul 4.
Sistemul calităţii
3.1. Producătorul înaintează o cerere de evaluare a sistemului calităţii unui organism notificat ales de producător.
Aceasta cerere cuprinde;
- toate informaţiile relevante privind categoria de mijloace de măsurare respectiva;
- documentaţia privind sistemul calităţii;
- documentaţia tehnica referitoare la tipul aprobat şi o copie a certificatului de examinare EC de tip.
3.2. Sistemul calităţii asigura conformitatea mijloacelor de măsurare cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Toate elementele, cerinţele şi prevederile adoptate de către producător sunt documentate într-o maniera sistematica şi ordonată sub forma unor politici, proceduri şi instrucţiuni scrise. Aceasta documentaţie a sistemului calităţii trebuie să permită o interpretare uniforma a programelor, planurilor, manualelor şi înregistrărilor privind calitatea.
Documentaţia trebuie să conţină în special o descriere adecvată a
- obiectivelor calităţii şi a structurii organizatorice, responsabilităţilor şi atribuţiilor managementului cu privire la calitatea produsului;
- tehnicilor şi proceselor de producţie, control şi asigurare a calităţii, precum şi a acţiunilor sistematice care vor fi utilizate;
- examinarilor şi încercărilor care vor fi efectuate înainte, în timpul şi după fabricare, precum şi a frecvenţei efectuării acestora;
- înregistrărilor privind calitatea, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc;
- mijloacelor de monitorizare a realizării calităţii cerute pentru produs şi a funcţionarii efective a sistemului calităţii.
3.3. Organismul notificat evalueaza sistemul calităţii pentru a stabili dacă îndeplineşte cerinţele menţionate la punctul 3.2. El prezuma conformitatea cu aceste cerinţe, dacă un sistem al calităţii este conform cu specificăţiile corespunzătoare ale standardului naţional care transpune standardul armonizat aplicabil, începând cu data publicării referinţelor acestuia.
Pe lângă experienta în sistemele de management al calităţii, echipa de audit trebuie să aibă experienta necesară în domeniul respectiv al metrologiei şi tehnologiei mijloacelor de măsurare şi sa cunoască cerinţele relevante din prezenta hotărâre. Procedura de evaluare include o vizita de inspecţie la sediul producătorului.
Decizia este comunicată producătorului Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
3.4. Producătorul se angajează sa îndeplinească obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii asa cum este aprobat şi sa îl păstreze astfel încât sa rămână adecvat şi eficient.
3.5. Producătorul informează organismul notificat care a aprobat sistemul calităţii cu privire la orice modificare pe care intenţionează sa o aducă sistemului calităţii.
Organismul notificat evalueaza modificările propuse şi decide dacă sistemul calităţii modificat va îndeplini în continuare cerinţele prevăzute la punctul 3.2 sau dacă este necesară o reevaluare.
Organismul notificat comunică producătorului decizia sa. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
Supravegherea sub responsabilitatea organismului notificat
4.1. Scopul supravegherii este obţinerea garanţiei ca producătorul îndeplineşte corect obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii aprobat.
4.2. Producătorul permite accesul organismului notificat în scopul inspecţiei la locurile de producţie, control, încercare şi depozitare şi îi pune la dispoziţie toate informaţiile necesare, în special
- documentaţia privind sistemul calităţii;
- înregistrările privind calitatea, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc.
4.3. Organismul notificat efectuează audituri periodice pentru a se asigura ca producătorul menţine şi aplica sistemul calităţii şi pune la dispoziţia producătorului un raport de audit.
4.4. În plus, organismul notificat poate efectua vizite inopinate la producător. În timpul acestor vizite, organismul notificat poate, dacă este necesar, să efectueze sau sa dispună efectuarea de încercări ale produsului pentru a verifica dacă sistemul calităţii funcţionează corect. Organismul notificat pune la dispoziţia producătorului un raport de inspecţie şi, dacă s-au efectuat încercări, un raport de încercare.
Declaraţia scrisă de conformitate
5.1. Producătorul aplica marcajul "CE", marcajul metrologic suplimentar şi, sub responsabilitatea organismului notificat menţionat la punctul 3.1, numărul de indentificare al acestuia, pe fiecare mijloc de măsurare care este în conformitate cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
5.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru fiecare model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale pe o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul de mijloc de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unui transport de astfel de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
6. Pe o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare, producătorul păstrează la dispoziţia autorităţilor naţionale
- documentaţia menţionată la punctul 3.1, a doua liniuţa;
- modificările aprobate menţionate la punctul 3.5;
- deciziile şi rapoartele organismului notificat menţionate la punctele 3.5, 4.3 şi 4.4.
7. Fiecare organism notificat pune periodic la dispoziţia Ministerului Economiei şi Comerţului lista aprobărilor pentru sistemele calităţii emise sau refuzate şi informează imediat Ministerul Economiei şi Comerţului cu privire la retragerea aprobării unui sistem al calităţii.
Reprezentantul autorizat
8. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctele 3.1, 3.5, 5.2 şi 6 pot fi îndeplinite, în numele şi sub responsabilitatea producătorului, de către reprezentantul sau autorizat.
(1) Introducerea pe piaţa şi/sau punerea în funcţiune a unui mijloc de măsurare care poarta, în conformitate cu prevederile art. 7, marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar nu pot fi restrictionate din motive care decurg din prezenta hotărâre.
(2) Mijloacele de măsurare pot fi introduse pe piaţa şi/sau puse în funcţiune numai dacă îndeplinesc cerinţele din prezenta hotărâre.
(3) În situaţia în care condiţiile climatice locale impun, la propunerea Biroului Roman de Metrologie Legală, prin ordin al ministrului economiei şi comerţului se stabilesc prevederi specifice referitoare la punerea în funcţiune a mijloacelor de măsurare în astfel de zone. În aceste cazuri, se stabilesc limitele superioare şi inferioare ale temperaturii, avându-se în vedere valorile limite stabilite în tabelul 1 din anexa I, şi, în plus, se pot specifică condiţiile de umiditate, cu sau fără condensare, precum şi dacă spaţiul de utilizare prevăzut este deschis sau închis.
(4) În cazul în care pentru un mijloc de măsurare sunt definite mai multe clase de exactitate
a) clasa/clasele de exactitate care se utilizează pentru aplicatiile specifice pot fi indicate în anexele specifice mijloacelor de măsurare la capitolul "Punerea în funcţiune";
b) în toate celelalte cazuri, la propunerea Biroului Roman de Metrologie Legală, prin ordin al ministrului economiei şi comerţului se pot indica, după caz, clasele de exactitate care se pot utiliza pentru aplicaţii specifice în cadrul claselor definite, cu condiţia să se permită utilizarea tuturor claselor de exactitate.
În oricare dintre cazurile prevăzute la lit. a) şi b), mijloacele de măsurare care fac parte dintr-o clasa de exactitate superioară se pot utiliza dacă proprietarul doreşte aceasta.
(5) La târguri, expoziţii, demonstratii şi altele asemenea este permisă expunerea mijloacelor de măsurare neconforme cu prevederile prezentei hotărâri, cu condiţia sa existe o indicaţie vizibila care să menţioneze clar ca aceste produse nu sunt conforme şi ca ele nu pot fi introduse pe piaţa şi nici puse în funcţiune înainte de aducerea lor în conformitate.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE PE BAZA
ASIGURĂRII CALITĂŢII PROCESULUI DE PRODUCŢIE
1. Declaraţia de conformitate pe baza asigurării calităţii procesului de producţie este procedura de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare respective îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Documentaţia tehnica
2. Producătorul stabileşte documentaţia tehnica descrisă la art. 10 din prezenta hotărâre. Documentaţia trebuie să permită evaluarea conformitatii mijlocului de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre. În măsura în care este relevant pentru o astfel de evaluare, documentaţia trebuie să acopere conceptia şi funcţionarea mijlocului de măsurare.
3. Producătorul păstrează documentaţia tehnica la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare.
Producţie
4. Producătorul foloseşte pentru producţia, inspecţia finala a produsului şi încercările mijlocului de măsurare respectiv, un sistem al calităţii aprobat, asa cum este specificat la punctul 5 şi se supune supravegherii prevăzute la punctul 6.
Sistemul calităţii
5.1. Producătorul înaintează o cerere pentru evaluarea sistemului calităţii unui organism notificat, ales de producător.
Aceasta cerere cuprinde
- toate în formatiile relevante privind categoria de mijloace de măsurare respectiva;
- documentaţia privind sistemul calităţii;
- documentaţia tehnica menţionată la punctul 2.
5.2. Sistemul calităţii asigura conformitatea mijloacelor de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Toate elementele, cerinţele şi prevederile adoptate de către producător sunt documentate într-o maniera sistematica şi ordonată sub forma unor politici, proceduri şi instrucţiuni scrise. Aceasta documentaţie a sistemului calităţii trebuie să permită o interpretare uniforma a programelor, planurilor, manualelor şi înregistrărilor privind calitatea.
Documentaţia trebuie să conţină în special o descriere adecvată a
- obiectivelor calităţii şi a structurii organizatorice, responsabilităţilor şi atribuţiilor managementului cu privire la calitatea produsului;
- tehnicilor şi proceselor de producţie, control şi asigurare a calităţii, precum şi a acţiunilor sistematice care vor fi utilizate;
- examinarilor şi încercărilor care vor fi efectuate înainte, în timpul şi după fabricare, precum şi a frecvenţei efectuării acestora;
- înregistrărilor privind calitatea, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc;
- mijloacelor de monitorizare a realizării calităţii cerute pentru produs şi a funcţionarii efective a sistemului calităţii.
5.3. Organismul notificat evalueaza sistemul calităţii pentru a stabili dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute la punctul 5.2. El prezuma conformitatea cu aceste cerinţe, dacă un sistem al calităţii este conform cu specificăţiile corespunzătoare ale standardului naţional care transpune standardul armonizat aplicabil, începând cu data publicării referinţelor acestuia.
Pe lângă experienta în sistemele de management al calităţii, echipa de audit trebuie să aibă experienta necesară în domeniul respectiv al metrologiei şi tehnologiei mijloacelor de măsurare şi sa cunoască cerinţele relevante din prezenta hotărâre. Procedura de evaluare include o vizita de inspecţie la sediul producătorului.
Decizia este comunicată producătorului. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
5.4. Producătorul se angajează sa îndeplinească obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii asa cum este aprobat şi sa îl păstreze astfel încât sa rămână adecvat şi eficient.
5.5. Producătorul informează periodic organismul notificat care a aprobat sistemul calităţii cu privire la orice modificare pe care intenţionează sa o aducă sistemului calităţii.
Organismul notificat evalueaza modificările propuse şi decide dacă sistemul calităţii modificat va îndeplini în continuare cerinţele prevăzute la punctul 5.2 sau dacă este necesară o reevaluare.
Organismul notificat comunică producătorului decizia sa. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
Supravegherea sub responsabilitatea organismului notificat
6.1. Scopul supravegherii este obţinerea garanţiei ca producătorul îndeplineşte obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii aprobat.
6.2. Producătorul permite accesul organismului notificat în scopul inspecţiei la locurile de producţie, control, încercare şi depozitare şi trebuie să pună la dispoziţia acestuia toate informaţiile necesare, în special
- documentaţia privind sistemul calităţii;
- documentaţia tehnica prevăzută la punctul 2;
- înregistrările privind calitatea, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc.
6.3. Organismul notificat efectuează audituri periodice, pentru a se asigura ca producătorul menţine şi aplica sistemul calităţii şi pune la dispoziţia producătorului un raport de audit.
6.4. În plus, organismul notificat poate efectua vizite inopinate la producător. În timpul acestor vizite, organismul notificat poate, dacă este necesar, să efectueze sau sa dispună efectuarea de încercări ale produsului pentru a verifica dacă sistemul calităţii funcţionează corect. Organismul notificat pune la dispoziţia producătorului un raport de inspecţie şi, dacă s-au efectuat încercări, un raport de încercare.
Declaraţia scrisă de conformitate
7.1. Producătorul aplica marcajul "CE", marcajul metrologic suplimentar şi, sub responsabilitatea organismului notificat menţionat la punctul 5.1, numărul de indentificare al acestuia, pe fiecare mijloc de măsurare care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
7.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru fiecare model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale pe o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul de mijloc de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
8. Pe o perioadă de zece ani de fabricarea ultimului mijloc de măsurare, producătorul păstrează la dispoziţia autorităţilor naţionale
- documentaţia menţionată la punctul 5.1, a doua liniuţa;
- modificările aprobate menţionate la punctul 5.5;
- deciziile şi rapoartele organismului notificat menţionate la punctele 5.5, 6.3 şi 6.4.
9. Fiecare organism notificat pune periodic la dispoziţia Ministerului Economiei şi Comerţului lista aprobărilor pentru sistemele calităţii emise sau refuzate şi informează imediat Ministerul Economiei şi Comerţului cu privire la retragerea aprobării unui sistem al calităţii.
Reprezentantul autorizat
10. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctele 3, 5.1, 5.5, 7.2 şi 8 pot fi îndeplinite, în numele şi sub responsabilitatea producătorului, de către reprezentantul sau autorizat.
(1) Evaluarea conformitatii unui mijloc de măsurare cu cerinţele esenţiale corespunzătoare se efectuează prin aplicarea, la alegerea producătorului, a uneia dintre procedurile de evaluare a conformitatii prevăzute în anexa specifică mijlocului de măsurare. Producătorul trebuie să furnizeze, când este cazul, documentaţia tehnica pentru mijloacele de măsurare sau grupurile de mijloace de măsurare, prevăzută la art. 10.
(2) Modulele de evaluare a conformitatii care alcătuiesc procedurile sunt descrise în anexele A-H1 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Înregistrările şi corespondenta referitoare la evaluarea conformitatii se întocmesc, după caz, în limba română sau în limba oficială a statului membru al Uniunii Europene în care îşi are sediul organismul notificat ce efectuează procedurile de evaluare a conformitatii ori într-o limbă agreată de acel organism.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE CU TIPUL PE BAZA
ASIGURĂRII CALITĂŢII INSPECŢIEI ŞI INCERCARII
PRODUSULUI FINIT
1. Declaraţia de conformitate cu tipul pe baza asigurării calităţii inspecţiei şi incercarii produsului finit este partea procedurii de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa, şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare respective sunt în conformitate cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Producţie
2. Pentru inspecţia şi încercarea produsului finit pentru mijlocul de măsurare respectiv producătorul foloseşte un sistem al calităţii aprobat, asa cum este specificat la punctul 3, şi se supune supravegherii prevăzute la punctul 4.
Sistemul calităţii
3.1. Producătorul înaintează o cerere de evaluare a sistemului calităţii unui organism notificat ales de producător.
Aceasta cerere cuprinde
- toate informaţiile relevante privind categoria de mijloace de măsurare respectiva;
- documentaţia privind sistemul calităţii;
- documentaţia tehnica cu privire la tipul aprobat şi o copie a certificatului de examinare EC de tip.
3.2. Sistemul calităţii asigura conformitatea mijloacelor de măsurare cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Toate elementele, cerinţele şi prevederile adoptate de către producător sunt documentate într-o maniera sistematica şi ordonată sub forma unor politici, proceduri şi instrucţiuni scrise. Aceasta documentaţie a sistemului calităţii trebuie să permită o interpretare uniforma a programelor, planurilor, manualelor şi înregistrărilor privind calitatea.
Documentaţia trebuie să conţină în special o descriere adecvată a
- obiectivelor calităţii şi a structurii organizatorice, responsabilităţilor şi atribuţiilor managementului cu privire la calitatea produsului;
- examinarilor şi încercărilor care vor fi efectuate după fabricare;
- înregistrărilor privind calitatea, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc;
- mijloacelor de monitorizare a funcţionarii efective a sistemului calităţii.
3.3. Organismul notificat evalueaza sistemul calităţii pentru a stabili dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute la punctul 3.2. El prezuma conformitatea cu aceste cerinţe dacă un sistem al calităţii este conform cu specificăţiile corespunzătoare ale standardului naţional care transpune standardul armonizat aplicabil, începând cu data publicării referinţelor acestuia.
Pe lângă experienta în sistemele de management al calităţii, echipa de audit trebuie să aibă experienta necesară în domeniul respectiv al metrologiei şi tehnologiei mijloacelor de măsurare şi sa cunoască cerinţele relevante din prezenta hotărâre. Procedura de evaluare include o vizita de inspecţie la sediul producătorului.
Decizia este comunicată producătorului. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
3.4. Producătorul se angajează sa îndeplinească obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii asa cum este aprobat şi sa îl păstreze astfel încât sa rămână adecvat şi eficient.
3.5. Producătorul informează organismul notificat care a aprobat sistemul calităţii cu privire la orice modificare pe care intenţionează sa o aducă sistemului calităţii.
Organismul notificat evalueaza modificările propuse şi decide dacă sistemul calităţii modificat va îndeplini în continuare cerinţele prevăzute la punctul 3.2 sau dacă este necesară o reevaluare.
Organismul notificat comunică producătorului decizia sa. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
Supravegherea sub responsabilitatea organismului notificat
4.1. Scopul supravegherii este obţinerea garanţiei ca producătorul îndeplineşte corect obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii aprobat.
4.2. Producătorul permite accesul organismului notificat în scopul inspecţiei la locurile de control, încercare şi depozitare, şi trebuie să pună la dispoziţia acestuia toate informaţiile necesare, în special
- documentaţia privind sistemul calităţii;
- înregistrările privind calitatea, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc.
4.3. Organismul notificat efectuează audituri periodice pentru a se asigura ca producătorul menţine şi aplica sistemul calităţii şi pune la dispoziţia producătorului un raport de audit.
4.4. În plus, organismul notificat poate efectua vizite inopinate la producător. În timpul acestor vizite, organismul notificat poate, dacă este necesar, să efectueze sau sa dispună efectuarea de încercări ale produsului pentru a verifica dacă sistemul calităţii funcţionează corect. Organismul notificat pune la dispoziţia producătorului un raport de inspecţie şi, dacă s-au efectuat încercări, un raport de încercare.
Declaraţia scrisă de conformitate
5.1. Producătorul aplica marcajul "CE", marcajul metrologic suplimentar şi, sub responsabilitatea organismului notificat menţionat la punctul 3.1, numărul de indentificare al acestuia, pe fiecare mijloc de măsurare care este în conformitate cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
5.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru fiecare model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul de mijloc de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
6. Pe o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare, producătorul păstrează la dispoziţia autorităţilor naţionale
- documentaţia menţionată la punctul 3.1, a doua liniuţa;
- modificările aprobate menţionate la punctul 3.5, al doilea paragraf;
- deciziile şi rapoartele organismului notificat menţionate la punctul 3.5, al treilea paragraf şi la punctele 4.3 şi 4.4.
7. Fiecare organism notificat pune periodic la dispoziţia Ministerului Economiei şi Comerţului lista aprobărilor pentru sistemele calităţii emise sau refuzate şi informează imediat Ministerul Economiei şi Comerţului cu privire la retragerea aprobării unui sistem al calităţii.
Reprezentantul autorizat
8. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctele 3.1, 3.5, 5.2 şi 6 pot fi îndeplinite, în numele şi sub responsabilitatea producătorului, de către reprezentantul sau autorizat.
(1) Documentaţia tehnica trebuie să descrie într-o maniera inteligibila conceptia, producţia şi funcţionarea mijlocului de măsurare şi să permită evaluarea conformitatii acestuia cu cerinţele corespunzătoare din prezenta hotărâre.
(2) Documentaţia tehnica trebuie să fie suficient de detaliată pentru a asigura
a) definirea caracteristicilor metrologice;
b) reproductibilitatea performantelor metrologice ale mijloacelor de măsurare produse, în condiţiile în care acestea sunt corect reglate cu ajutorul mijloacelor adecvate; şi
c) integritatea mijlocului de măsurare.
(3) În scopul evaluării şi identificarii tipului şi/sau mijlocului de măsurare, documentaţia tehnica trebuie să includă
a) o descriere generală a mijlocului de măsurare;
b) desenele de conceptie şi execuţie, precum şi schemele componentelor, subansamblurilor, circuitelor şi altora asemenea;
c) procedurile de producţie care garantează omogenitatea fabricaţiei;
d) dacă este cazul, o descriere a dispozitivelor electronice cu desene, diagrame, scheme logice şi informaţii generale cu privire la caracteristicile şi funcţionarea programelor informatice;
e) descrierile şi explicaţiile necesare înţelegerii documentelor prevăzute la lit. b), c) şi d), inclusiv a funcţionarii mijlocului de măsurare;
f) o lista a standardelor şi/sau documentelor normative prevăzute la art. 13, aplicate total sau parţial;
g) o descriere a soluţiilor adoptate pentru a îndeplini cerinţele esenţiale din prezenta hotărâre, în cazul în care standardele şi/sau documentele normative menţionate la art. 13 nu au fost aplicate;
h) rezultatele încercărilor corespunzătoare, atunci când este necesar, pentru a demonstra ca tipul şi/sau mijlocul de măsurare sunt în conformitate cu
(i) cerinţele prezentei hotărâri, în condiţiile nominale de funcţionare declarate şi în condiţiile expunerii la perturbatiile de mediu specificate;
(îi) specificăţiile referitoare la criteriile de durabilitate pentru contoarele de apa, de gaz, de energie termica şi pentru lichide, altele decât apa;
i) rezultatele calculelor de proiectare, ale examinarilor efectuate şi altele asemenea;
j) rapoartele de încercări, certificatele de examinare EC de tip sau certificatele de examinare EC de proiect, pentru mijloacele de măsurare care conţin părţi identice cu cele din proiect.
(4) Producătorul trebuie să facă precizări cu privire la sigiliile şi marcajele pe care le-a aplicat.
(5) Producătorul trebuie să precizeze, atunci când este cazul, condiţiile de compatibilitate cu interfetele şi subansamblurile.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE PE BAZA
INSPECŢIEI ŞI TESTARII FINALE A PRODUSULUI
1. Declaraţia de conformitate pe baza inspecţiei şi testarii finale a produsului este procedura de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa, şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare respective îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Documentaţia tehnica
2. Producătorul stabileşte documentaţia tehnica descrisă la art. 10 din prezenta hotărâre. Documentaţia trebuie să permită evaluarea conformitatii mijlocului de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre, în măsura în care este relevant pentru o astfel de evaluare, documentaţia trebuie să acopere conceptia, producţia şi funcţionarea mijlocului de măsurare.
3. Producătorul păstrează documentaţia tehnica la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare.
Producţie
4. Pentru inspecţia finala a produsului şi încercările mijlocului de măsurare respectiv, producătorul foloseşte un sistem al calităţii aprobat, asa cum este specificat la punctul 5 şi se supune supravegherii prevăzute la punctul 6.
Sistemul calităţii
5.1. Producătorul înaintează o cerere pentru evaluarea sistemului calităţii unui organism notificat, ales de producător.
Aceasta cerere cuprinde
- toate informaţiile relevante privind categoria de mijloace de măsurare respectiva;
- documentaţia privind sistemul calităţii;
- documentaţia tehnica menţionată la punctul 2.
5.2. Sistemul calităţii trebuie să asigure conformitatea mijloacelor de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Toate elementele, cerinţele şi prevederile adoptate de către producător sunt documentate într-o maniera sistematica şi ordonată sub forma unor politici, proceduri şi instrucţiuni scrise. Aceasta documentaţie a sistemului calităţii trebuie să permită o interpretare uniforma a programelor, planurilor, manualelor şi înregistrărilor privind calitatea.
Documentaţia trebuie să conţină în special o descriere adecvată a
- obiectivelor calităţii şi a structurii organizatorice, responsabilităţilor şi atribuţiilor managementului cu privire la calitatea, produsului;
- examinarilor şi încercărilor care vor fi efectuate după fabricare;
- înregistrărilor privind calitatea, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc;
- mijloacelor de monitorizare a funcţionarii efective a sistemului calităţii.
5.3. Organismul notificat evalueaza sistemul calităţii pentru a stabili dacă îndeplineşte cerinţele menţionate la punctul 5.2. El prezuma conformitatea cu aceste cerinţe dacă un sistem al calităţii este conform cu specificăţiile corespunzătoare din standardul naţional care transpune standardul armonizat aplicabil, începând cu data publicării referinţelor acestuia.
Pe lângă experienta în sistemele de management al calităţii, echipa de audit trebuie să aibă experienta necesară în domeniul respectiv al metrologiei şi tehnologiei mijloacelor de măsurare, precum şi cunoştinţe despre cerinţele relevante din prezenta hotărâre. Procedura de evaluare include o vizita de inspecţie la sediul producătorului.
Decizia este comunicată producătorului. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
5.4. Producătorul se angajează sa îndeplinească obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii asa cum este aprobat şi sa îl păstreze astfel încât sa rămână adecvat şi eficient.
5.5. Producătorul informează organismul notificat care a aprobat sistemul calităţii cu privire la orice modificare pe care intenţionează sa o aducă sistemului calităţii.
Organismul notificat evalueaza modificările propuse şi decide dacă sistemul calităţii modificat va îndeplini în continuare cerinţele prevăzute la punctul 5.2 sau dacă este necesară o reevaluare.
Organismul notificat comunică producătorului decizia sa. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
Supravegherea sub responsabilitatea organismului notificat
6.1. Scopul supravegherii este obţinerea garanţiei ca producătorul îndeplineşte obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii aprobat.
6.2. Producătorul permite accesul organismului notificat, în scopul inspecţiei, la locurile de control, încercare şi depozitare şi trebuie să pună la dispoziţia acestuia toate informaţiile necesare în special
- documentaţia privind sistemul calităţii;
- documentaţia tehnica prevăzută la punctul 2;
- înregistrările privind calitatea, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc.
6.3. Organismul notificat efectuează audituri periodice, pentru a se asigura ca producătorul menţine şi aplica sistemul calităţii şi pune la dispoziţia producătorului un raport de audit.
6.4. În plus, organismul notificat poate efectua vizite inopinate la producător. În timpul acestor vizite, organismul notificat poate, dacă este necesar, să efectueze sau sa dispună efectuarea de încercări ale produsului pentru a verifica dacă sistemul calităţii funcţionează corect. Organismul notificat pune la dispoziţia producătorului un raport de inspecţie şi, dacă s-au efectuat încercări, un raport de încercare.
Declaraţia scrisă de conformitate
7.1. Producătorul aplica marcajul "CE", marcajul metrologic suplimentar şi, sub responsabilitatea organismului notificat menţionat la punctul 5.1, numărul de indentificare al acestuia, pe fiecare mijloc de măsurare care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
7.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru fiecare model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul de mijloc de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
8. Pe o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare, producătorul păstrează la dispoziţia autorităţilor naţionale
- documentaţia menţionată la punctul 5.1, a doua liniuţa;
- modificările aprobate menţionate la punctul 5.5;
- deciziile şi rapoartele organismului notificat menţionate la punctele 5.5, 6.3 şi 6.4.
9. Fiecare organism notificat pune periodic, după caz, la dispoziţia Ministerului Economiei şi Comerţului sau, statului membru care l-a desemnat, lista aprobărilor pentru sistemele calităţii emise sau refuzate şi informează imediat, după caz, Ministerul Economiei şi Comerţului sau statul membru care l-a desemnat cu privire la retragerea aprobării unui sistem al calităţii.
Reprezentantul autorizat
10. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctele 3, 5.1, 5.5, 7.2 şi 8 pot fi îndeplinite, în numele şi sub responsabilitatea producătorului, de către reprezentantul sau autorizat.
(1) Ministerul Economiei şi Comerţului notifica statelor membre ale Uniunii Europene şi Comisiei Europene organismele din jurisdicţia sa pe care le-a desemnat pentru îndeplinirea sarcinilor legate de modulele de evaluare a conformitatii prevăzute la art. 9, precum şi numerele de identificare atribuite anterior de Comisia Europeană şi publicate în conformitate cu alin. (4), tipul/tipurile de mijloace de măsurare pentru care a fost desemnat fiecare organism şi, de asemenea, atunci când este cazul, clasele de exactitate, domeniul de măsurare, tehnologia de măsurare şi oricare alta caracteristica a mijlocului de măsurare care limitează domeniul notificării.
(2) Ministerul Economiei şi Comerţului aplica criteriile stabilite la art. 12 pentru desemnarea acestor organisme. Organismele care îndeplinesc criteriile prevăzute în standardele naţionale ce transpun standardele armonizate relevante, ale căror referinţe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se considera ca îndeplinesc criteriile corespunzătoare. Ministerul Economiei şi Comerţului publică referinţele acestor standarde naţionale.
(3) În cazul notificării unui organism, Ministerul Economiei şi Comerţului trebuie
a) să asigure ca organismul îndeplineşte în mod permanent criteriile stabilite la art. 12; şi
b) sa retragă o asemenea notificare în cazul în care constata ca organismul nu mai corespunde acestor criterii. Ministerul Economiei şi Comerţului informează imediat statele membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană cu privire la orice astfel de retragere a notificării.
(4) Lista organismelor notificate, numerele lor de identificare, precum şi informaţiile privind domeniul notificării prevăzute la alin. (1) se publică şi se actualizează periodic în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE CU TIPUL
PE BAZA VERIFICĂRII PRODUSULUI
1. Declaraţia de conformitate cu tipul pe baza verificării produsului este partea procedurii de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare care au fost supuse prevederilor de la punctul 3 sunt în conformitate cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Producţie
2. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea mijloacelor de măsurare fabricate cu tipul aprobat descris în certificatul de examinare EC de tip şi cu cerinţele corespunzătoare din prezenta hotărâre.
Verificarea
3. Organismul notificat ales de producător efectuează toate examinarile şi încercările corespunzătoare, sau dispune efectuarea acestora, pentru verificarea conformitatii mijloacelor de măsurare cu tipul descris în certificatul de examinare EC de tip şi cu cerinţele corespunzătoare din prezenta hotărâre.
Examinarile şi încercările destinate verificării conformitatii cu cerinţele metrologice se efectuează, la alegerea producătorului, fie prin examinarea şi încercarea fiecărui mijloc de măsurare, conform punctului 4, fie prin examinarea şi încercarea mijloacelor de măsurare pe baze statistice, conform punctului 5.
4. Verificarea conformitatii cu cerinţele metrologice prin examinarea şi încercarea fiecărui mijloc de măsurare
4.1 Toate mijloacele de măsurare trebuie să fie examinate individual şi supuse încercărilor corespunzătoare stabilite în documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre sau unor încercări echivalente, în scopul verificării conformitatii cu cerinţele metrologice aplicabile acestora, în lipsa unui document relevant, organismul notificat implicat decide care sunt încercările corespunzătoare ce vor fi efectuate.
4.2. Organismul notificat eliberează un certificat de conformitate cu privire la examinarile şi încercările efectuate şi aplica numărul sau de identificare pe fiecare mijloc de măsurare aprobat sau dispune aplicarea acestuia sub responsabilitatea sa.
Producătorul păstrează certificatele de conformitate la dispoziţia autorităţilor naţionale pentru inspecţie, o perioadă de zece ani de la certificarea mijlocului de măsurare.
5. Verificarea statistica a conformitatii cu cerinţele metrologice
5.1. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de producţie să asigure omogenitatea fiecărui lot produs şi prezintă mijloacele sale de măsurare la verificare, sub forma de loturi omogene.
5.2. Un esantion este prelevat în mod aleatoriu din fiecare lot, conform cerinţelor prevăzute la punctul 5.3. Toate mijloacele de măsurare din esantion trebuie să fie examinate individual şi supuse încercărilor corespunzătoare stabilite în documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre, sau unor încercări echivalente, în scopul determinării conformitatii acestora cu cerinţele metrologice aplicabile, pentru a stabili dacă lotul este acceptat sau respins. În lipsa unui document relevant, organismul notificat implicat decide care sunt încercările corespunzătoare ce vor fi efectuate.
5.3. Procedura statistica trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: Controlul statistic se efectuează prin atribute. Sistemul de esantionare trebuie să asigure
- un nivel al calităţii corespunzător unei probabilitati de acceptare de 95 %, cu o neconformitate mai mica de 1 %;
- o limita a calităţii corespunzătoare unei probabilitati de acceptare de 5 %, cu o neconformitate mai mica de 7 %.
5.4. În cazul în care un lot este acceptat, toate mijloacele de măsurare din acel lot sunt aprobate, cu excepţia acelor mijloace de măsurare din esantion care nu au corespuns la încercări.
Organismul notificat eliberează un certificat de conformitate cu privire la examinarile şi încercările efectuate, şi aplica numărul sau de identificare pe fiecare mijloc de măsurare aprobat sau dispune aplicarea acesteia sub responsabilitatea sa.
Producătorul păstrează certificatele de conformitate la dispoziţia autorităţilor naţionale, pentru inspecţie, o perioadă de zece ani de la certificarea mijlocului de măsurare,
5.5. Dacă un lot este respins, organismul notificat ia măsurile necesare pentru a împiedica introducerea pe piaţa a acelui lot, în cazul unor respingeri frecvente ale loturilor, organismul notificat poate să suspende verificarea statistica şi sa ia măsurile corespunzătoare.
Declaraţia scrisă de conformitate
6.1. Producătorul aplica marcajul "CE" şi marcajul metrologic suplimentar pe fiecare mijloc de măsurare care este conform cu tipul aprobat şi care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
6.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru fiecare model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul de mijloc de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
Dacă organismul notificat menţionat la punctul 3 este de acord, producătorul aplica pe mijloacele de măsurare, sub responsabilitatea organismului notificat, şi numărul de identificare al acestuia.
7. Dacă organismul notificat este de acord, producătorul poate aplica pe mijloacele de măsurare, în timpul procesului de producţie, sub responsabilitatea organismului notificat, numărul de identificare al acestuia.
Reprezentantul autorizat
8. Obligaţiile producătorului pot fi îndeplinite în numele şi sub responsabilitatea producătorului de către reprezentantul sau autorizat, exceptând obligaţiile de la punctele 2 şi 5.1.
Pentru desemnarea organismelor în conformitate cu art. 11 alin. (1), Ministerul Economiei şi Comerţului aplica următoarele criterii
a) organismul, directorul şi personalul acestuia implicat în activităţile de evaluare a conformitatii nu trebuie să fie şi proiectantul, producătorul, furnizorul, instalatorul sau utilizatorul mijlocului de măsurare pe care îl evalueaza şi nici reprezentantul autorizat al oricăruia dintre aceştia. De asemenea, aceştia nu pot sa intervină în mod direct în proiectarea, fabricarea, comercializarea sau întreţinerea mijloacelor de măsurare, nici sa reprezinte vreuna dintre părţile implicate în aceste activităţi. Criteriul anterior nu exclude în nici un fel posibilitatea schimbului de informaţii tehnice între producător şi organismul respectiv în scopul evaluării conformitatii;
b) organismul, directorul acestuia şi personalul implicat în sarcini ce privesc evaluarea conformitatii trebuie să fie liberi de orice presiuni şi risc de corupere, în special corupere financiară, care le-ar putea influenţa judecata sau rezultatele activităţilor de evaluare a conformitatii, în special din partea persoanelor sau grupurilor de persoane interesate de aceste rezultate;
c) evaluarea conformitatii trebuie realizată cu cea mai înaltă integritate profesională şi competenţa necesară în domeniul metrologiei. În cazul în care organismul subcontracteaza anumite sarcini specifice, se va asigura în prealabil ca subcontractantul îndeplineşte cerinţele din prezenta hotărâre şi, în special, cerinţele acestui articol. Organismul trebuie să păstreze la dispoziţia autorităţii de notificare documentele relevante cu privire la calificarea subcontractantului şi activităţile desfăşurate de acesta în virtutea prezentei hotărâri;
d) organismul trebuie să fie capabil să efectueze toate sarcinile de evaluare a conformitatii pentru care a fost desemnat, indiferent dacă acele sarcini sunt realizate de organismul respectiv sau în numele sau şi sub responsabilitatea sa. El trebuie să dispună de personalul necesar şi să aibă acces la dotările necesare pentru realizarea într-o maniera corecta a sarcinilor tehnice şi administrative inerente evaluării conformitatii;
e) personalul organismului trebuie să aibă
(i) o buna pregătire tehnica şi profesională care să acopere toate sarcinile de evaluare a conformitatii pentru care a fost desemnat organismul respectiv;
(îi) o cunoaştere satisfăcătoare a regulilor aplicabile sarcinilor pe care le efectuează şi o experienta adecvată pentru realizarea acestor sarcini;
(iii) aptitudini necesare pentru întocmirea certificatelor, proceselor-verbale şi rapoartelor care demonstreaza efectuarea sarcinilor;
f) imparţialitatea organismului, a directorului şi personalului implicat trebuie să fie garantată. Contravaloarea serviciilor prestate de organism nu trebuie să depindă de rezultatele sarcinilor pe care le efectuează. Remuneraţia directorului şi personalului organismului nu trebuie să depindă de numărul de sarcini realizate sau de rezultatele acestor sarcini;
g) organismul trebuie să contracteze o asigurare de răspundere civilă dacă responsabilitatea civilă nu este asumată de stat conform legislaţiei naţionale;
h) directorul organismului şi personalul acestuia trebuie să respecte secretul profesional cu privire la informaţiile obţinute în îndeplinirea sarcinilor ce decurg din prevederile prezentei hotărâri, cu excepţia situaţiei în care acestea fac obiectul schimbului de informaţii cu autoritatea care a desemnat organismul.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE PE BAZA VERIFICĂRII PRODUSULUI
1. Declaraţia de conformitate pe baza verificării produsului este procedura de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare care au fost supuse prevederilor de la punctul 5 sunt în conformitate cu cerinţele corespunzătoare din prezenta hotărâre.
Documentaţia tehnica
2. Producătorul stabileşte documentaţia tehnica descrisă la art. 10 din prezenta hotărâre. Documentaţia trebuie să permită evaluarea conformitatii mijlocului de măsurare cu cerinţele corespunzătoare din prezenta hotărâre. În măsura în care este relevant pentru o astfel de evaluare, documentaţia trebuie să acopere conceptia, producţia şi funcţionarea mijlocului de măsurare,
3. Producătorul păstrează documentaţia tehnica la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare.
Producţie
4. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea mijloacelor de măsurare fabricate cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Verificarea
5. Organismul notificat ales de producător efectuează examinarile şi încercările corespunzătoare sau dispune efectuarea acestora, pentru verificarea conformitatii mijloacelor de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Examinarile şi încercările destinate verificării conformitatii cu cerinţele metrologice se efectuează, la alegerea producătorului, fie prin examinarea şi încercarea fiecărui mijloc de măsurare, conform punctului 6, fie prin controlul şi încercarea mijloacelor de măsurare pe baze statistice, conform punctului 7.
6. Verificarea conformitatii cu cerinţele metrologice prin controlul şi încercarea fiecărui mijloc de măsurare
6.1. Toate mijloacele de măsurare trebuie să fie examinate individual şi supuse încercărilor corespunzătoare stabilite în documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre sau unor încercări echivalente, în scopul verificării conformitatii cu cerinţele metrologice aplicabile acestora. În lipsa unui document relevant, organismul notificat implicat decide care sunt încercările corespunzătoare ce vor fi efectuate.
6.2. Organismul notificat eliberează un certificat de conformitate cu privire la examinarile şi încercările efectuate şi aplica numărul sau de identificare pe fiecare mijloc de măsurare aprobat sau dispune aplicarea acestuia sub responsabilitatea sa.
Producătorul păstrează certificatele de conformitate la dispoziţia autorităţilor naţionale, pentru inspecţie, o perioadă de zece ani după certificarea produsului.
7. Verificarea statistica a conformitatii cu cerinţele metrologice
7.1. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de producţie să asigure omogenitatea fiecărui lot produs şi prezintă mijloacele sale de măsurare la verificare sub forma de loturi omogene.
7.2. Un esantion este prelevat în mod aleatoriu din fiecare lot, conform cerinţelor de la punctul 7.3. Toate mijloacele de măsurare din esantion trebuie să fie examinate individual şi supuse încercărilor corespunzătoare stabilite în documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre sau unor încercări echivalente, în scopul determinării conformitatii acestora cu cerinţele metrologice aplicabile, pentru a stabili dacă lotul este acceptat sau respins, în lipsa unui document relevant, organismul notificat implicat decide care sunt încercările corespunzătoare ce trebuie efectuate.
7.3. Procedura statistica trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: Controlul statistic se efectuează prin atribute. Sistemul de esantionare trebuie să asigure
- un nivel al calităţii corespunzător unei probabilitati de acceptare de 95 %, cu o neconformitate mai mica de 1 %;
- o limita a calităţii corespunzătoare unei probabilitati de acceptare de 5 %, cu o neconformitate mai mica de 7 %.
7.4. În cazul în care un lot este acceptat, toate mijloacele de măsurare din acel lot sunt aprobate, cu excepţia acelor mijloace de măsurare din esantion care nu au corespuns la încercări.
Organismul notificat eliberează un certificat de conformitate cu privire la examinarile şi încercările efectuate, şi aplica numărul sau de identificare pe fiecare mijloc de măsurare aprobat sau dispune aplicarea acestuia sub responsabilitatea sa.
Producătorul păstrează certificatele de conformitate la dispoziţia autorităţilor naţionale, pentru inspecţie, o perioadă de zece ani de la certificarea mijlocului de măsurare.
7.5. Dacă un lot este respins, organismul notificat ia măsurile necesare pentru a împiedica introducerea pe piaţa a acelui lot. În cazul unor respingeri frecvente ale loturilor, organismul notificat poate să suspende verificarea statistica şi sa ia măsurile corespunzătoare.
Declaraţia scrisă de conformitate
8.1. Producătorul aplica marcajul "CE" şi marcajul metrologic suplimentar pe fiecare mijloc de măsurare care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
8.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru fiecare model de mijloc de măsurare şi se păstrează la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul de mijloc de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
Dacă organismul notificat menţionat la punctul 5 este de acord, producătorul aplica pe mijloacele de măsurare, sub responsabilitatea organismului notificat, şi numărul de identificare al acestuia.
9. Dacă organismul notificat este de acord, producătorul poate aplica pe mijloacele de măsurare, în timpul procesului de producţie, sub responsabilitatea organismului notificat, numărul de identificare al acestuia.
Reprezentantul autorizat
10. Obligaţiile producătorului pot fi îndeplinite în numele şi sub responsabilitatea producătorului de către reprezentantul sau autorizat, exceptând obligaţiile de la punctele 4 şi 7.1.
(1) Se prezuma ca un mijloc de măsurare îndeplineşte cerinţele esenţiale relevante prevăzute în anexa I şi în anexa specifică, dacă acesta este în conformitate cu elementele din standardele române şi/sau standardele naţionale ale unui stat membru al Uniunii Europene care transpun standardul european armonizat pentru mijlocul de măsurare respectiv, care corespund elementelor din acest standard european armonizat ale cărui referinţe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C.
(2) Dacă un mijloc de măsurare nu este decât parţial în conformitate cu elementele din standardele prevăzute la alin. (1), trebuie să se confere prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale care corespund elementelor din acele standarde cu care mijlocul de măsurare este în conformitate.
(3) Se prezuma ca un mijloc de măsurare îndeplineşte cerinţele esenţiale relevante prevăzute în anexa I şi în anexa specifică, dacă acesta este în conformitate cu părţile corespunzătoare din documentele normative şi din listele referitoare la aceste documente normative ale căror referinţe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C.
(4) Dacă un mijloc de măsurare este numai parţial în conformitate cu documentele normative prevăzute la alin. (3), trebuie să se confere prezumţia de conformitate pentru cerinţele esenţiale care corespund acelor documente normative cu care mijlocul de măsurare este în conformitate.
(5) Un producător poate alege folosirea oricărei soluţii tehnice care corespunde cerinţelor esenţiale prevăzute în anexa I şi în anexele specifice relevante, respectiv anexele MI-001-MI-010. În plus, pentru a beneficia de prezumţia de conformitate, producătorul trebuie să aplice corect soluţiile menţionate fie în standardele europene armonizate aplicabile, fie în părţile corespunzătoare din documentele normative şi din listele prevăzute la alin. (1)-(4).
(6) Se prezuma ca mijloacele de măsurare au corespuns la încercările adecvate prevăzute la art. 10 alin. (3) lit. h), dacă programul de încercări corespunzător a fost realizat în conformitate cu documentele relevante prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) şi dacă rezultatele încercărilor demonstreaza conformitatea cu cerinţele esenţiale.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE PE BAZA VERIFICĂRII UNITĂŢII DE PRODUS
1. Declaraţia de conformitate pe baza verificării unităţii de produs este procedura de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare care au fost supuse prevederilor de la punctul 4 sunt în conformitate cu cerinţele corespunzătoare din prezenta hotărâre.
Documentaţia tehnica
2. Producătorul stabileşte documentaţia tehnica descrisă la art. 10 din prezenta hotărâre şi o pune la dispoziţia organismului notificat menţionat la punctul 4.
Documentaţia tehnica trebuie să permită evaluarea conformitatii mijlocului de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre. În măsura în care este relevant pentru o astfel de evaluare, documentaţia trebuie să acopere conceptia, producţia şi funcţionarea mijlocului de măsurare.
Producătorul păstrează documentaţia tehnica la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani.
Producţie
3. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea mijloacelor de măsurare fabricate cu cerinţele corespunzătoare din prezenta hotărâre.
Verificarea
4. Organismul notificat ales de către producător efectuează sau dispune efectuarea examinarilor şi încercărilor corespunzătoare stabilite în documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre sau a încercărilor echivalente, pentru verificarea conformitatii mijloacelor de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre, în lipsa unui document relevant, organismul notificat implicat decide care sunt încercările ce trebuie efectuate.
Organismul notificat eliberează un certificat de conformitate cu privire la examinarile şi încercările efectuate şi aplica numărul sau de identificare pe mijlocul de măsurare aprobat sau dispune aplicarea acestuia sub responsabilitatea sa.
Producătorul păstrează certificatele de conformitate la dispoziţia autorităţilor naţionale, pentru inspecţie, o perioadă de zece ani de la certificarea mijlocului de măsurare.
Declaraţia scrisă de conformitate
5.1. Producătorul aplica marcajul "CE", marcajul metrologic suplimentar şi, sub responsabilitatea organismului notificat menţionat la punctul 4, numărul de identificare al acestuia pe fiecare mijloc de măsurare care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
5.2. O declaraţie de conformitate este întocmită şi păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării mijloc de măsurare. Aceasta identifica mijlocul de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate trebuie să însoţească mijlocul de măsurare.
Reprezentantul autorizat
6. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctele 2 şi 4.2 pot fi îndeplinite în numele şi sub responsabilitatea producătorului de către reprezentantul sau autorizat.
(1) În cazul în care se considera ca un standard european armonizat prevăzut la art. 13 alin. (1) şi (2) nu îndeplineşte integral cerinţele esenţiale din anexa I şi din anexele specifice corespunzătoare, Ministerul Economiei şi Comerţului sesizează Comitetul Permanent de pe lângă Comisia Europeană, înfiinţat în scopul aplicării procedurii de furnizare a informaţiilor în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi a regulilor referitoare la serviciile societăţii informationale, expunand şi motivele intervenţiei sale. Ministerul Economiei şi Comerţului va duce la îndeplinire decizia adoptată de Comitetul Permanent de pe lângă Comisia Europeană.
(2) În cazul în care se considera ca un document normativ ale cărui referinţe au fost publicate conform prevederilor prezentei hotărâri nu întruneşte întru totul cerinţele esenţiale prevăzute în anexa I şi în anexele specifice corespunzătoare, Ministerul Economiei şi Comerţului aduce aceasta problema în atenţia Comitetului Permanent prevăzut la alin. (1), expunand şi motivele intervenţiei sale. Ministerul Economiei şi Comerţului va duce la îndeplinire decizia adoptată de comitetul sus-menţionat.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE PE BAZA ASIGURĂRII TOTALE A CALITĂŢII
1. Declaraţia de conformitate pe baza asigurării totale a calităţii este procedura de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa, şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare respective îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Producţie
2. Pentru conceptia, producţia, inspecţia finala a produsului şi încercările mijlocului de măsurare respectiv, producătorul foloseşte un sistem al calităţii aprobat, asa cum este specificat la punctul 3 şi se supune supravegherii prevăzute la punctul 4.
Sistemul calităţii
3.1. Producătorul înaintează o cerere pentru evaluarea sistemului calităţii unui organism notificat, ales de producător.
Aceasta cerere cuprinde
- toate informaţiile relevante privind categoria de mijloace de măsurare respectiva;
- documentaţia privind sistemul calităţii.
3.2. Sistemul calităţii asigura conformitatea mijloacelor de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Toate elementele, cerinţele şi prevederile adoptate de către producător sunt documentate într-o maniera sistematica şi ordonată sub forma unor politici, proceduri şi instrucţiuni scrise. Aceasta documentaţie a sistemului calităţii trebuie să permită o interpretare uniforma a programelor, planurilor, manualelor şi înregistrărilor privind calitatea.
Documentaţia trebuie să conţină în special o descriere adecvată a
- obiectivelor calităţii şi a structurii organizatorice, responsabilităţilor şi atribuţiilor managementului cu privire la calitatea conceptiei şi a produsului;
- specificatiilor privind conceptia tehnica, inclusiv a standardelor, care vor fi aplicate şi, în cazul în care documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre nu vor fi aplicate integral, mijloacele care vor fi utilizate pentru a se asigura îndeplinirea cerinţelor esenţiale din prezenta hotărâre, relevante pentru mijloacele de măsurare;
- tehnicilor, proceselor şi acţiunilor sistematice de control şi verificare a conceptiei, care vor fi utilizate în timpul proiectării mijloacelor de măsurare din categoria respectiva;
- tehnicilor şi procedurilor de producţie, de control şi asigurare a calităţii, precum şi acţiunile sistematice care vor fi utilizate;
- examinarilor şi încercărilor care vor fi efectuate înainte, în timpul şi după fabricare, precum şi frecventa acestora;
- înregistrărilor privind calitatea, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc;
- mijloacelor de monitorizare a realizării calităţii cerute pentru conceptie şi pentru produs şi a funcţionarii efective a sistemului calităţii.
3.3. Organismul notificat evalueaza sistemul calităţii pentru a stabili dacă acesta îndeplineşte cerinţele prevăzute la punctul 3.2. El prezuma conformitatea cu aceste cerinţe dacă un sistem al calităţii este conform cu specificăţiile corespunzătoare din standardul naţional care transpune standardul armonizat aplicabil, începând cu data publicării referinţelor acestuia.
Pe lângă experienta în sistemele de management al calităţii, echipa de audit trebuie să aibă experienta necesară în domeniul respectiv al metrologiei şi tehnologiei mijloacelor de măsurare şi sa cunoască cerinţele relevante din prezenta hotărâre. Procedura de evaluare include o vizita de inspecţie la sediul producătorului.
Decizia este comunicată producătorului. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
3.4. Producătorul se angajează sa îndeplinească obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii asa cum este aprobat şi sa îl păstreze astfel încât sa rămână adecvat şi eficient.
3.5. Producătorul informează organismul notificat care a aprobat sistemul calităţii cu privire la orice modificare pe care intenţionează sa o aducă sistemului calităţii.
Organismul notificat evalueaza modificările propuse şi decide dacă sistemul calităţii modificat îndeplineşte în continuare cerinţele prevăzute la punctul 3.2 sau dacă este necesară o reevaluare.
Organismul notificat comunică producătorului decizia sa. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
Supravegherea sub responsabilitatea organismului notificat
4.1. Scopul supravegherii este obţinerea garanţiei ca producătorul îndeplineşte obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii aprobat.
4.2. Producătorul permite accesul organismului notificat în scopul inspecţiei la locurile de producţie, control, încercare şi depozitare şi trebuie să pună la dispoziţia acestuia toate informaţiile necesare, în special
- documentaţia privind sistemul calităţii;
- înregistrările privind calitatea, prevăzute de partea referitoare la proiectare a sistemului calităţii, de exemplu rezultate ale analizelor, calculelor, încercărilor etc.;
- înregistrările privind calitatea, prevăzute de partea referitoare la producţie a sistemului calităţii, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc.
4.3. Organismul notificat efectuează audituri periodice, pentru a se asigura ca producătorul menţine şi aplica sistemul calităţii şi pune la dispoziţia producătorului un raport de audit.
4.4. În plus, organismul notificat poate efectua vizite inopinate la producător. În timpul acestor vizite, organismul notificat poate, dacă este necesar, să efectueze sau sa dispună încercarea produsului, pe răspunderea sa, pentru a verifica dacă sistemul calităţii funcţionează corect. Organismul notificat pune la dispoziţia producătorului un raport de inspecţie şi, dacă s-au efectuat încercări, un raport de încercare.
Declaraţia scrisă de conformitate
5.1. Producătorul aplica marcajul "CE", marcajul metrologic suplimentar şi, sub responsabilitatea organismului notificat menţionat la punctul 3.1, numărul de indentificare al acestuia, pe fiecare mijloc de măsurare care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
5.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru un model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul de mijloc de măsurare pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
6. Pe o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare, producătorul păstrează la dispoziţia autorităţilor naţionale
- documentaţia privind sistemul calităţii menţionată la punctul 3.1, a doua liniuţa;
- modificările aprobate menţionate la punctul 3.5;
- deciziile şi rapoartele organismului notificat menţionate la punctele 3.3, 4.3 şi 4.4.
7. Fiecare organism notificat pune periodic, după caz, la dispoziţia Ministerului Economiei şi Comerţului sau statului membru care l-a desemnat lista aprobărilor pentru sistemele calităţii emise sau refuzate şi informează imediat, după caz, Ministerul Economiei şi Comerţului sau statul membru care l-a desemnat cu privire la retragerea aprobării unui sistem al calităţii.
Reprezentantul autorizat
8. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctele 3.1, 3.5, 5.2 şi 6 pot fi îndeplinite, în numele şi sub responsabilitatea producătorului, de către reprezentantul sau autorizat.
Listele cuprinzând standardele române care adopta standardele europene armonizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) şi (2), şi, respectiv, documentele normative prevăzute la art. 13 alin. (3) şi (4) se aproba şi se actualizează periodic prin ordin al ministrului economiei şi comerţului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
DECLARAŢIA DE CONFORMITATE PE BAZA ASIGURĂRII
TOTALE A CALITĂŢII ŞI A EXAMINĂRII PROIECTULUI
1. Declaraţia de conformitate pe baza asigurării totale a calităţii şi a examinării proiectului este procedura de evaluare a conformitatii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexa şi garantează şi declara ca mijloacele de măsurare respective îndeplinesc cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Producţie
2. Pentru conceptia, producţia, inspecţia finala a produsului şi încercările mijlocului de măsurare respectiv, producătorul foloseşte un sistem al calităţii aprobat, asa cum este specificat la punctul 3 şi se supune supravegherii prevăzute la punctul 5. Adecvarea conceptiei tehnice a mijlocului de măsurare trebuie să fie examinata conform prevederilor de la punctul 4.
Sistemul calităţii
3.1. Producătorul înaintează o cerere pentru evaluarea sistemului calităţii unui organism notificat ales de producător.
Aceasta cerere cuprinde
- toate informaţiile relevante privind categoria de mijloace de măsurare respectiva;
- documentaţia privind sistemul calităţii.
3.2. Sistemul calităţii asigura conformitatea mijloacelor de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Toate elementele, cerinţele şi prevederile adoptate de către producător sunt documentate într-o maniera sistematica şi ordonată sub forma unor politici, proceduri şi instrucţiuni scrise. Aceasta documentaţie a sistemului calităţii trebuie să permită o interpretare uniforma a programelor, planurilor, manualelor şi înregistrărilor privind calitatea.
Documentaţia trebuie să conţină în special o descriere adecvată a
- obiectivelor calităţii şi a structurii organizatorice, responsabilităţilor şi atribuţiilor managementului cu privire la calitatea conceptiei şi a produsului;
- specificatiilor tehnice privind conceptia, inclusiv a standardelor care vor fi aplicate şi, în cazul în care documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre nu vor fi aplicate integral, mijloacele care vor fi utilizate pentru a se asigura îndeplinirea cerinţelor esenţiale din prezenta hotărâre, relevante pentru mijloacele de măsurare respective;
- tehnicilor, proceselor şi acţiunilor sistematice de control şi verificare a conceptiei care vor fi utilizate în timpul proiectării mijloacelor de măsurare din categoria respectiva;
- tehnicilor şi procedurilor de fabricare, de control şi asigurare a calităţii, precum şi acţiunilor sistematice care vor fi întreprinse;
- examinarilor şi încercărilor care vor fi efectuate înainte, în timpul şi după fabricare, precum şi frecventa efectuării acestora;
- înregistrărilor calităţii, de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc;
- mijloacelor de monitorizare a realizării calităţii cerute pentru conceptie şi pentru produs, precum şi a funcţionarii efective a sistemului calităţii
3.3. Organismul notificat evalueaza sistemul calităţii pentru a stabili dacă acesta îndeplineşte cerinţele menţionate la punctul 3.2. El prezuma conformitatea cu aceste cerinţe dacă un sistem al calităţii este conform cu specificăţiile corespunzătoare din standardul naţional care transpune standardul armonizat aplicabil, începând cu data publicării referinţelor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Pe lângă experienta în sistemele de management al calităţii, echipa de audit trebuie să aibă experienta necesară în domeniul respectiv al metrologiei şi tehnologiei mijloacelor de măsurare şi sa cunoască cerinţele relevante din prezenta hotărâre. Procedura de evaluare include o vizita de inspecţie la sediul producătorului.
Decizia este comunicată producătorului. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
3.4. Producătorul se angajează sa îndeplinească obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii asa cum este aprobat şi sa îl păstreze astfel încât sa rămână adecvat şi eficient.
3.5. Producătorul informează organismul notificat care a aprobat sistemul calităţii cu privire la orice modificare pe care intenţionează sa o aducă sistemului calităţii.
Organismul notificat evalueaza modificările propuse şi decide dacă sistemul calităţii modificat va îndeplineşte în continuare cerinţele prevăzute la punctul 3.2 sau dacă este necesară o reevaluare.
Organismul notificat comunică producătorului decizia sa. Comunicarea conţine concluziile examinării şi decizia de evaluare motivată.
3.6. Fiecare organism notificat pune periodic la dispoziţia Ministerului Economiei şi Comerţului lista aprobărilor pentru sistemele calităţii emise sau refuzate şi informează imediat Ministerul Economiei şi Comerţului cu privire la retragerea aprobării unui sistem al calităţii.
Examinarea proiectului
4.1. Producătorul înaintează o cerere pentru examinarea proiectului organismului notificat prevăzut la punctul 3.1.
4.2. Cererea trebuie să permită înţelegerea conceptiei, a producţiei şi funcţionarii mijlocului de măsurare, precum şi evaluarea conformitatii cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
Aceasta cerere cuprinde
- denumirea şi adresa producătorului;
- o declaraţie scrisă prin care să se precizeze ca aceeaşi cerere nu a mai fost înaintată şi altui organism notificat;
- documentaţia tehnica descrisă la art. 10 din prezenta hotărâre. Documentaţia trebuie să permită evaluarea conformitatii mijlocului de măsurare cu cerinţele relevante din prezenta hotărâre. În măsura în care este relevant pentru o astfel de evaluare, documentaţia trebuie să acopere conceptia şi funcţionarea mijlocului de măsurare;
- dovezile care să ateste adecvarea conceptiei tehnice. Aceste dovezi menţionează toate documentele relevante care au fost aplicate, în special în cazul în care documentele relevante menţionate la art. 13 din prezenta hotărâre nu au fost aplicate integral, şi includ, dacă este necesar, rezultatele încercărilor efectuate de laboratorul corespunzător al producătorului, sau de un alt laborator de încercări în numele şi sub responsabilitatea producătorului.
4.3. Organismul notificat analizează cererea şi, în cazul în care conceptia îndeplineşte prevederile din prezenta hotărâre aplicabile mijlocului de măsurare, acorda producătorului un certificat de examinare EC a proiectului. Certificatul trebuie să conţină denumirea şi adresa producătorului, concluziile examinării, condiţiile privind valabilitatea şi datele necesare pentru identificarea mijlocului de măsurare aprobat.
4.3.1 Toate părţile relevante ale documentaţiei tehnice vor fi anexate la certificat.
4.3.2. Certificatul sau anexele acestuia cuprind toate informaţiile relevante pentru evaluarea conformitatii şi controlul în utilizare. În special, pentru a evalua conformitatea mijloacelor de măsurare fabricate cu conceptia tehnica examinata, în ceea ce priveşte reproductibilitatea performantelor metrologice, în condiţiile în care mijloacele de măsurare sunt corect reglate cu ajutorul unor mijloace adecvate, ele trebuie să cuprindă
- caracteristicile metrologice ale conceptiei mijlocului de măsurare;
- măsurile necesare pentru asigurarea integrităţii mijloacelor de măsurare (sigilare, identificarea programului informatic etc);
- informaţii referitoare la alte elemente necesare pentru identificarea mijloacelor de măsurare şi verificarea vizuala a conformitatii exterioare cu conceptia;
- dacă este cazul, toate informaţiile specifice necesare pentru verificarea caracteristicilor mijloacelor de măsurare fabricate;
- în cazul unui subansamblu, toate informaţiile necesare pentru a garanta compatibilitatea cu alte subansambluri sau mijloace de măsurare.
4.3.3. Organismul notificat întocmeşte un raport de evaluare în aceasa privinta, pe care îl păstrează la dispoziţia Ministerului Economiei şi Comerţului. Fără a aduce atingere prevederilor art. 12 lit. h) din prezenta hotărâre, organismul notificat divulga conţinutul acestui raport, parţial sau integral, numai cu acordul producătorului.
Certificatul are o valabilitate de zece ani de la data emiterii şi poate fi reînnoit pentru perioade ulterioare de zece ani fiecare.
Dacă producătorului nu i se acordă certificatul de examinare a proiectului, organismul notificat va motiva detaliat acest refuz.
4.4. Producătorul informează organismul notificat care a eliberat certificatul de examinare EC a proiectului, cu privire la orice modificare fundamentală a conceptiei aprobate. Aceste modificări trebuie să primească o aprobare suplimentară din partea organismului notificat care a eliberat certificatul de examinare EC a proiectului, în cazul în care asemenea modificări pot afecta conformitatea mijlocului de măsurare cu cerinţele esenţiale din prezenta hotărâre, condiţiile de valabilitate a certificatului sau condiţiile prescrise pentru utilizarea mijlocului de măsurare. Aceasta aprobare suplimentară se eliberează sub forma unei completări la certificatul de examinare EC a proiectului acordat iniţial.
4.5. Fiecare organism notificat pune periodic la dispoziţia Ministerului Economiei şi Comerţului
- certificatele de examinare EC a proiectului emise şi anexele acestora;
- completările şi amendamentele la certificatele emise.
Fiecare organism notificat informează imediat Ministerul Economiei şi Comerţului cu privire la retragerea unui certificat de examinare EC a proiectului.
4.6. Producătorul sau reprezentantul sau autorizat păstrează o copie a certificatului de examinare EC a proiectului, precum şi anexele şi completările acestuia, împreună cu documentaţia tehnica, o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare.
În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul sau autorizat nu îşi au sediul în România sau în cadrul Comunităţii, obligaţia de a pune la dispoziţie documentaţia tehnica, la cerere, revine persoanei desemnate de producător.
Supravegherea sub responsabilitatea organismului notificat
5.1. Scopul supravegherii este obţinerea garanţiei ca producătorul îndeplineşte obligaţiile ce decurg din sistemul calităţii aprobat.
5.2. Producătorul permite accesul organismului notificat în scopul inspecţiei la locurile de proiectare, producţie, control, încercare şi depozitare, şi trebuie să pună la dispoziţia acestuia toate informaţiile necesare, în special
- documentaţia privind sistemul calităţii;
- înregistrările privind calitatea, prevăzute de partea referitoare la conceptie a sistemului calităţii, de exemplu rezultate ale analizelor, calculelor, încercărilor etc;
- înregistrările privind calitatea, prevăzute de partea referitoare la producţie a sistemului calităţii de exemplu rapoarte de inspecţie şi date de încercare şi etalonare, rapoarte privind calificarea personalului implicat etc.
5.3. Organismul notificat efectuează audituri periodice pentru a se asigura ca producătorul menţine şi aplica sistemul calităţii şi pune la dispoziţia producătorului un raport de audit.
5.4. În plus, organismul notificat poate efectua vizite inopinate la producător. În timpul acestor vizite, organismul notificat poate, dacă este necesar, să efectueze sau sa dispună încercarea produsului pentru a verifica dacă sistemul calităţii funcţionează corect. Organismul notificat pune la dispoziţia producătorului un raport de inspecţie şi, dacă s-au efectuat încercări, un raport de încercare.
Declaraţia scrisă de conformitate
6.1. Producătorul aplica marcajul "CE", marcajul metrologie suplimentar şi, sub responsabilitatea organismului notificat menţionat la punctul 3.1, numărul de identificare al acestuia, pe fiecare mijloc de măsurare care îndeplineşte cerinţele relevante din prezenta hotărâre.
6.2. O declaraţie de conformitate este întocmită pentru fiecare model de mijloc de măsurare şi este păstrată la dispoziţia autorităţilor naţionale o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare. Aceasta identifica modelul de mijloc de măsurare pentru care a fost întocmită şi menţionează numărul certificatului de examinare a proiectului.
O copie a declaraţiei de conformitate însoţeşte fiecare mijloc de măsurare care este introdus pe piaţa. Totuşi, în cazul în care un număr mare de mijloace de măsurare sunt livrate unui singur utilizator, aceasta cerinţa poate fi interpretată ca fiind aplicabilă unui lot sau unei expeditii de mijloace de măsurare mai curând decât mijloacelor de măsurare individuale.
7. Pe o perioadă de zece ani de la data fabricării ultimului mijloc de măsurare, producătorul păstrează la dispoziţia autorităţilor naţionale
- documentaţia menţionată la punctul 3.1, a doua liniuţa;
- modificările aprobate menţionate la punctul 3.5;
- deciziile şi rapoartele organismului notificat menţionate la punctele 2.5, 5.3 şi 5.4.
Reprezentantul autorizat
8. Obligaţiile producătorului prevăzute la punctele 3.1, 3.5, 6.2 şi 7 pot fi îndeplinite, în numele şi sub responsabilitatea producătorului, de către reprezentantul sau autorizat.
Biroul Roman de Metrologie Legală ia măsurile necesare pentru a se consulta cu părţile interesate la nivel naţional cu privire la activitatea OIML referitoare la domeniul de aplicare a prezentei hotărâri.
CONTOARE DE APA
Cerinţele relevante din anexa I, cerinţele specifice şi procedurile de evaluare a conformitatii prevăzute în prezenta anexa, se aplică în cazul contoarelor de apa destinate masurarii volumului apei curate, reci sau calde, utilizate în aplicaţii rezidentiale, comerciale şi de industrie uşoară.
Definiţii
Contor de apa: mijloc de măsurare destinat sa masoare, sa memoreze şi sa afiseze, în condiţiile de măsurare, volumul apei care trece prin interiorul traductorului de măsurare.
Debit minim [Q(1)]: cea mai mica valoare a debitului la care contorul de apa furnizează indicaţii care îndeplinesc cerinţele privind erorile maxime tolerate.
Debit de tranzitie [Q(2)]: valoarea debitului situata între debitul permanent şi debitul minim, la care domeniul de debit este împărţit în doua zone, "zona superioară" şi "zona inferioară". Fiecare zona are o eroare maxima tolerată caracteristica.
Debit permanent [Q(3)]: cea mai mare valoare a debitului la care contorul de apa funcţionează într-o maniera satisfăcătoare, în condiţii normale de utilizare, adică în condiţii de curgere constanta sau intermitenta.
Debit de suprasarcina [Q(4)]: cea mai mare valoare a debitului la care contorul de apa funcţionează într-o maniera satisfăcătoare pentru o perioadă scurta de timp, fără să se deterioreze.
CERINŢE SPECIFICE
Condiţii nominale de funcţionare
Producătorul trebuie să specifice condiţiile nominale de funcţionare ale contorului de apa, în special
1. Domeniul de debit al apei
Valorile domeniului de debit trebuie să îndeplinească următoarele condiţii
[Q(3)]/[Q(1)] ≥ 10
[Q(2)]/[Q(1)] = 1,6
[Q(4)]/[Q(3)] = 1,25
Până la data de 30.04.2009, raportul [Q(2)]/[Q(1)] poate avea una din următoarele valori: 1,5; 2,5; 4; sau. 6,3.
2. Domeniul de temperatura a apei
Domeniul de temperatura a apei trebuie să îndeplinească următoarele condiţii
de la 0,1 °C până la cel puţin 30 °C, sau
de la 30 °C până la cel puţin 90 °C
Contorul de apa poate fi conceput sa funcţioneze în ambele domenii de temperatura.
3. Domeniul de presiune relativă a apei, care trebuie să fie de la 0,3 bar până la cel puţin 10 bar la [Q(3)].
4. Pentru alimentarea electrica: valoarea nominală a tensiunii în curent alternativ şi/sau limitele alimentarii în curent continuu.
Erori maxime tolerate
5. Eroarea maxima tolerată, pozitiva sau negativa, pentru volumele livrate la debite situate între debitul de tranzitie [Q(2)] (inclusiv) şi debitul de suprasarcina [Q(4)] este
2 % pentru apa având temperatura ≤ 30 °C,
3 % pentru apa având temperatura > 30 °C
6. Eroarea maxima tolerată, pozitiva sau negativa, pentru volumele livrate la debite situate între debitul minim [Q(1)] şi debitul de tranzitie [Q(2)] (exclusiv) este 5 % oricare ar fi temperatura apei.
Efecte admise ale perturbatiilor
7.1. Imunitatea electromagnetica
7.1.1. Efectul unei perturbatii electromagnetice asupra unui contor de apa trebuie să fie astfel încât
- variatia rezultatului masurarii sa nu fie mai mare decât valoarea variaţiei critice definită la punctul 8.1.4, sau
- indicarea rezultatului masurarii să se facă într-o asemenea maniera încât acesta sa nu poată fi interpretat ca un rezultat valabil, de exemplu o variatie temporară care nu poate fi interpretată, memorata sau transmisă ca rezultat al masurarii.
7.1.2. După ce este supus unei perturbatii electromagnetice, contorul de apa trebuie
- să se repuna în funcţiune în limitele erorilor maxime tolerate;
- să-şi păstreze toate funcţiile de măsurare;
- să permită recuperarea tuturor informaţiilor de măsurare prezente anterior perturbatiei.
7.1.3. Valoarea variaţiei critice este cea mai mica dintre următoarele doua valori
- volumul corespunzător unei jumătăţi din valoarea absolută a erorii maxime tolerate în zona superioară aplicate volumului măsurat;
- volumul corespunzător erorii maxime tolerate aplicate volumului care corespunde curgerii timp de un minut la debitul [Q(3)].
7.2. Durabilitate
După efectuarea unei încercări corespunzătoare, ţinând cont de perioada de timp estimată de producător, trebuie să fie satisfacute următoarele criterii
7.2.1. Variatia rezultatului masurarii după încercarea de durabilitate, comparativ cu rezultatul iniţial al masurarii, nu trebuie să depăşească
- 3 % din volumul măsurat între [Q(1)] inclusiv, şi [Q(2)], exclusiv;
- 1,5 % din volumul măsurat între [Q(2)], inclusiv, şi [Q(4)], inclusiv.
7.2.2. Eroarea de indicaţie pentru volumul măsurat după încercarea de durabilitate nu trebuie să depăşească
- ±6 % din volumul măsurat între [Q(1)], inclusiv, şi [Q(2)], exclusiv;
- ±2,5 % din volumul măsurat între [Q(2)], inclusiv, şi [Q(4)], inclusiv, pentru contoarele de apa destinate masurarii apei cu o temperatura cuprinsă între 0,1 °C şi 30 °C,
- ±3,5 % din volumul măsurat între [Q(2)] inclusiv şi [Q(4)] inclusiv pentru contoarele de apa destinate masurarii apei cu o temperatura cuprinsă între 30 °C şi 90 °C.
Adecvare
8.1. Contorul trebuie să poată fi instalat astfel încât să poată funcţiona în orice poziţie, cu excepţia cazurilor când exista o indicaţie contrară, marcată clar pe contor.
8.2. Producătorul trebuie să precizeze dacă mijlocul de măsurare este destinat masurarii curgerii inverse. În acest caz, volumul de curgere inversa trebuie fie să se scada din volumul cumulat, fie să se înregistreze separat. La curgerea normală şi la cea inversa se aplică aceeaşi eroare maxima tolerată.
Contoarele de apa care nu sunt concepute pentru măsurarea curgerii inverse trebuie să fie capabile fie sa prevină curgerea inversa, fie sa reziste la o curgere inversa accidentala fără a suporta o deteriorare sau modificare a proprietăţilor metrologice.
Unităţi de măsura
9. Volumul măsurat trebuie să fie afişat în metri cubi, simbol mc.
Punerea în funcţiune
10. Distribuitorul sau persoana legal desemnată pentru instalarea contorului trebuie să determine condiţiile de utilizare prevăzute la punctele 1, 2 şi 3, astfel încât contorul să fie corespunzător pentru măsurarea cu exactitate a consumului prevăzut sau previzibil.
Evaluarea conformitatii
Procedurile de evaluare a conformitatii prevăzute la art. 9 din prezenta hotărâre, pe care producătorul le poate alege sunt următoarele
B+F sau B+D sau H1.
(1) Marcajul CE prevăzut la art. 7 este constituit din simbolul "CE" având formatul şi înălţimea stabilite potrivit prevederilor anexei nr. 3 la Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Marcajul metrologic suplimentar este constituit din litera "M" şi ultimele doua cifre ale anului în care a fost aplicat, încadrate într-un dreptunghi. Înălţimea dreptunghiului este egala cu înălţimea marcajului CE. Marcajul CE este urmat imediat de marcajul metrologic suplimentar.
(3) Numărul de identificare a organismului notificat implicat, prevăzut la art. 11, se aplică după marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar, dacă procedura de evaluare a conformitatii prevede astfel.
(4) Dacă un mijloc de măsurare este alcătuit din mai multe dispozitive care nu sunt subansambluri şi care funcţionează împreună, marcajele se aplică pe dispozitivul principal al mijlocului de măsurare.
Dacă un mijloc de măsurare este prea mic sau prea sensibil pentru a i se aplică marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar, marcajele se aplică pe ambalaj, dacă acesta exista, şi pe documentele insotitoare prevăzute de prezenta hotărâre.
(5) Marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar trebuie să fie de nesters. Numărul de identificare a organismului notificat implicat trebuie să fie de nesters sau să se autodistruga dacă este îndepărtat. Toate marcajele trebuie să fie vizibile sau uşor accesibile.
CONTOARE DE GAZ ŞI DISPOZITIVE DE CONVERSIE A VOLUMULUI
Cerinţele relevante din anexa I, cerinţele specifice şi procedurile de evaluare a conformitatii prevăzute în prezenta anexa, se aplică în cazul contoarelor de gaz şi dispozitivelor de conversie a volumului definite mai jos, destinate utilizării în aplicaţii rezidentiale, comerciale şi de industrie uşoară.
Definiţii
Contor de gaz: mijloc de măsurare destinat sa masoare, sa memoreze şi sa afiseze cantitatea de gaz combustibil (volum sau masa) care trece prin interiorul sau.
Dispozitiv de conversie: dispozitiv montat pe contorul de gaz care converteste automat mărimea masurata în condiţiile în care se face măsurarea într-o mărime corespunzătoare condiţiilor de baza.
Debit minim [Q(min)]: cea mai mica valoare a debitului la care contorul de gaz furnizează indicaţii care îndeplinesc cerinţele privind erorile maxime tolerate.
Debit maxim [Q(max)]: cea mai mare valoare a debitului la care contorul de gaz furnizează indicaţii ce îndeplinesc cerinţele privind erorile maxime tolerate.
Debit de tranzitie [Q(t)]: debitul situat între debitul maxim şi debitul minim, la care domeniul de debit este împărţit în doua zone, "zona superioară" şi "zona inferioară". Fiecare zona are o eroare maxima tolerată caracteristica.
Debit de suprasarcina [Q(r)]: cea mai mare valoare a debitului la care contorul funcţionează într-o maniera satisfăcătoare pentru o perioadă scurta de timp, fără să se deterioreze.
Condiţii de baza: condiţiile specificate la care este convertită cantitatea de gaz masurata.
Partea I - Cerinţe specifice contoarelor de gaz 1. Condiţii nominale de funcţionare
Producătorul trebuie să specifice condiţiile nominale de funcţionare ale contorului, ţinând cont de următoarele elemente
1.1. Domeniul de debit al gazului trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii
Clasă Q(max)/Q(min) Q(max)/Q(t) Q(r)/Q(max)
1,5 >= 150 >= 10 1,2
1,0 >= 20 >= 5 1,2
1.2. Domeniul de temperatura a gazului, cu o valoare minima a intervalului de 40 °C
1.3. Condiţii cu privire la gaz/ combustibili
Contorul trebuie să fie conceput pentru domeniul de gaze şi pentru presiunile de furnizare specifice tarii de destinaţie. Producătorul trebuie să indice mai ales
- familia sau grupul de gaze;
- presiunea maxima de funcţionare.
1.4. Intervalul minim de temperatura de 50 °C pentru mediul climatic.
1.5. Valoarea nominală a tensiunii de alimentare în curent alternativ şi/sau limitele alimentarii în curent continuu.
2. Erori maxime tolerate
2.1. Contor de gaz care indica volumul în condiţii de măsurare sau masa
Tabelul 1
Clasa 1,5 1,0
Q(min) <= Q < Q(t) 3% 2%
Q(t) <= Q <= Q(max) 1,5% 1%
În cazul în care erorile între Q(t) şi Q(max) au toate acelaşi semn, ele nu trebuie să depăşească 1 % pentru clasa 1,5 şi 0,5 % pentru clasa 1,0.
2.2. În cazul unui contor de gaz cu conversie a temperaturii care indica numai volumul convertit, eroarea maxima tolerată a contorului se majorează cu 0,5 % într-un interval de 30 °C dispus simetric în jurul temperaturii specificate de producător care se situeaza între 15 °C şi 25 °C. În afară acestui domeniu, se admite o majorare suplimentară cu 0,5 % pentru fiecare interval de 10 °C.
3. Efecte admise ale perturbatiilor
3.1. Imunitatea electromagnetica
3.1.1. Efectul unei perturbatii electromagnetice asupra unui contor de gaz sau dispozitiv de conversie a volumului trebuie să fie astfel încât
- variatia rezultatului masurarii sa nu fie mai mare decât valoarea variaţiei critice definite la punctul 3.1.3, sau
- indicarea rezultatului masurarii să se facă într-o asemenea maniera încât acesta sa nu poată fi interpretat ca un rezultat valabil, de exemplu o variatie temporară ce nu poate fi interpretată, memorata sau transmisă ca rezultat al masurarii.
3.1.2. După ce este supus unei perturbatii electromagnetice, contorul de gaz trebuie
- să se repuna în funcţiune în limitele erorilor maxime tolerate;
- să-şi păstreze toate funcţiile de măsurare;
- să permită recuperarea tuturor informaţiilor de măsurare prezente anterior perturbatiei.
3.1.3. Valoarea variaţiei critice este cea mai mica dintre următoarele doua valori
- cantitatea corespunzătoare unei jumătăţi din valoarea absolută a erorii maxime tolerate în zona superioară aplicate volumului măsurat;
- cantitatea corespunzătoare erorii maxime tolerate aplicate cantităţii care corespunde curgerii timp de un minut la debit maxim.
3.2. Efectul perturbatiilor de debit în amonte şi în aval
În condiţiile de instalare specificate de producător, efectul perturbatiilor de debit nu trebuie să depăşească o treime din eroarea maxima tolerată.
4. Durabilitate
După efectuarea unei încercări adecvate, ţinând cont de perioada de timp estimată de către producător, trebuie să fie satisfacute următoarele criterii
4.1. Contoare de clasa 1,5
4.1.1. După încercarea de durabilitate, variatia rezultatului masurarii în raport cu rezultatul iniţial al masurarii pentru debitele în domeniul de la Q(t) la Q(max) nu trebuie să depăşească rezultatul masurarii cu mai mult de 2 %.
4.1.2. Eroarea indicatiei după încercarea de durabilitate nu trebuie să depăşească dublul erorii maxime tolerate prevăzute la punctul 2.
4.2. Contoare de clasa 1,0
4.2.1. Variatia rezultatului masurarii după încercarea de durabilitate în raport cu rezultatul iniţial al masurarii nu trebuie să depăşească o treime din eroarea maxima tolerată prevăzută la punctul 2.
4.2.2. Eroarea indicatiei după încercarea de durabilitate nu trebuie să depăşească eroarea maxima tolerată prevăzută la punctul 2.
5. Adecvare
5.1. Un contor de gaz alimentat de la reţeaua electrica (curent alternativ sau continuu) trebuie să fie prevăzut cu o sursa de alimentare de avarie sau cu alte mijloace care să asigure păstrarea tuturor funcţiilor de măsurare de-a lungul perioadei de defectare a sursei principale de alimentare.
5.2. O sursa de alimentare proprie a contorului trebuie să aibă o durată de viaţa de cel puţin 5 ani. După scurgerea a 90 % din durata de viaţa a acestei surse de alimentare, contorul trebuie să afiseze un semnal de avertizare corespunzător.
5.3. Dispozitivul indicator trebuie să aibă un număr de cifre suficient astfel încât cantitatea masurata timp de 8 000 ore la Q(max) sa nu aducă cifrele la valoarea iniţială.
5.4. Contorul de gaz trebuie să poată fi instalat astfel încât să poată funcţiona în orice poziţie declarata de producător în instrucţiunile de instalare.
5.5. Contorul de gaz trebuie să aibă un element de încercare care să permită efectuarea încercărilor într-un interval de timp rezonabil.
5.6. Contorul de gaz trebuie să respecte eroarea maxima tolerată oricare ar fi sensul de curgere, sau numai în sensul de curgere care este indicat clar.
6. Unităţi de măsura
Cantitatea masurata trebuie să fie afişată în metri cubi, simbol mc, sau în kilograme, simbol kg.
Partea II - Cerinţe specifice dispozitivelor de conversie a volumului Dispozitivul de conversie a volumului constituie un subansamblu conform art. 4, definitia b), a doua liniuţa din prezenta hotărâre.
Cerinţele esenţiale relevante contoarelor de gaz se aplică, de asemenea, dispozitivelor de conversie a volumului, care trebuie să îndeplinească suplimentar următoarele cerinţe
7. Condiţii de baza pentru cantităţile convertite
Producătorul trebuie să specifice condiţiile de baza pentru cantităţile convertite.
8. Erori maxime tolerate
- 0,5 % la o temperatura ambianta de 20 °C ± 3 °C, umiditate ambianta 60% ± 15%, la valori nominale ale alimentarii cu energie electrica;
- 0,7 % pentru dispozitivele de conversie în funcţie de temperatura în condiţii nominale de funcţionare;
- 1 % pentru alte dispozitive de conversie în condiţii nominale de funcţionare.
Notă: Eroarea contorului de gaz nu se ia în considerare.
9. Adecvare
9.1. Un dispozitiv electronic de conversie trebuie să fie capabil sa detecteze funcţionarea în afară domeniului/domeniilor de funcţionare stabilit(e) de producător pentru parametrii care sunt importanti pentru exactitatea masurarii. În acest caz, dispozitivul de conversie trebuie să înceteze integrarea mărimii convertite şi poate să totalizeze separat cantitatea convertită pe durata funcţionarii sale în afară domeniilor de funcţionare.
9.2. Un dispozitiv electronic de conversie trebuie să fie capabil sa afiseze toate informaţiile legate de măsurare fără un echipament suplimentar.
Partea III - Punerea în funcţiune şi evaluarea conformitatii Punerea în funcţiune
10. a) În cazul aplicatiilor rezidentiale se permite ca masurarile să fie efectuate cu ajutorul oricărui contor de clasa 1,5 şi cu ajutorul contoarelor clasa 1,0 care au un raport Q(max)/Q(min) egal sau mai mare decât 150.
b) În cazul aplicatiilor comerciale şi/sau de industrie uşoară se admite ca masurarilor să fie efectuate cu ajutorul oricărui contor de clasa 1,5.
c) În ceea ce priveşte cerinţele de la punctele 1.2 şi 1.3, distribuitorul sau persoana legal desemnată pentru instalarea contorului trebuie să asigure determinarea caracteristicilor, astfel încât contorul să fie adecvat pentru măsurarea cu exactitate a consumului prevăzut sau previzibil.
Evaluarea conformitatii
Procedurile de evaluare a conformitatii prevăzute la art. 9 al prezentei hotărâri, pe care producătorul le poate alege sunt următoarele
B+F sau B+D sau H1.
(1) Organul de control care asigura supravegherea pieţei este Direcţia inspecţii şi supraveghere a pieţei din cadrul Biroului Roman de Metrologie Legală, denumit în continuare BRML-SP.
(2) BRML-SP ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca mijloacele de măsurare care se supun controlului metrologic legal, dar care nu corespund prevederilor aplicabile din prezenta hotărâre, nu sunt introduse pe piaţa sau puse în funcţiune.
(3) Ministerul Economiei şi Comerţului sprijină autorităţile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce le revin pentru realizarea supravegherii pieţei.
Schimbul de informaţii dintre aceste autorităţi se referă la
a) nivelul de conformitate cu prevederile prezentei hotărâri a mijloacelor de măsurare pe care le examinează, precum şi rezultatele acestor examinari;
b) certificatele de examinare EC de tip şi de examinare EC a proiectului şi anexele acestora eliberate de organismele notificate, precum şi completările, amendamentele şi retragerile referitoare la certificatele deja emise;
c) aprobările sistemelor calităţii acordate de organismele notificate, precum şi informaţiile privind sistemele calităţii pentru care aprobările au fost refuzate sau retrase;
d) rapoartele de evaluare întocmite de organismele notificate la cererea altor autorităţi.
(4) Ministerul Economiei şi Comerţului ia măsuri pentru ca toate informaţiile necesare privind certificatele şi aprobările sistemelor calităţii să fie puse la dispoziţia organismelor pe care le-a notificat.
(5) Ministerul Economiei şi Comerţului comunică statelor membre ale Uniunii Europene şi Comisiei Europene faptul ca BRML-SP reprezintă autoritatea pentru un astfel de schimb de informaţii.
CONTOARE DE ENERGIE ELECTRICA ACTIVA
Cerinţele relevante din anexa I, cerinţele specifice şi procedurile de evaluare a conformitatii prevăzute în prezenta anexa, se aplică în cazul contoarelor de energie electrica activa destinate utilizării în aplicaţii rezidentiale, comerciale şi de industrie uşoară.
Notă: Contoarele de energie electrica activa pot fi utilizate în combinaţie cu transformatoare externe de măsurare, în funcţie de tehnica de măsurare aplicată. Totuşi, anexa de faţa se referă numai la contoarele de energie electrica şi nu şi la transformatoarele de măsurare.
Definiţii
Un contor de energie electrica activa este un dispozitiv care măsoară energia electrica activa consumată într-un circuit.
I = curentul electric care parcurge contorul;
I(n) = curentul de referinţa specificat pentru care a fost proiectat contorul alimentat printr-un transformator
I(st) = cea mai mica valoare declarata a curentului I la care contorul înregistrează energie electrica activa la un factor de putere unitar (contoare polifazate cu sarcina echilibrata);
I(min) = valoarea curentului I, de la care eroarea trebuie să se situeze între limitele erorilor maxime tolerate (contoare polifazate cu sarcina echilibrata);
I(tr) = valoarea curentului I, de la care eroarea trebuie să se situeze între limitele erorilor maxime tolerate cele mai mici corespunzătoare indicelui de clasa al contorului;
I(max) = valoarea maxima a curentului I, pentru care eroarea se situeaza între limitele erorilor maxime tolerate;
U = tensiunea electrica furnizată contorului;
U(n) = tensiunea de referinţa specificată;
f = frecventa tensiunii furnizate contorului;
f(n) = frecventa de referinţa specificată;
FP = factor de putere = cos(Ø)=cosinusul diferenţei de faza Ø dintre I şi U.
Cerinţe specifice
1. Exactitate
Producătorul trebuie să specifice indicele de clasa al contorului. Indicii de clasa sunt: clasa A, clasa B şi clasa C.
2. Condiţii nominale de funcţionare
Producătorul trebuie să precizeze condiţiile nominale de funcţionare ale contorului, în special: valorile f(n), U(n), I(n), I(st), I(min), I(tr) şi I(max) aplicabile contorului.
Pentru valorile curentului specificate, contorul trebuie să îndeplinească condiţiile din tabelul 1.
Tabelul 1
Clasa A Clasa B Clasa C
Pentru contoare conectate direct
I(st) <= 0,05 ▪ I(tr) <= 0,04 ▪ I(tr) <= 0,04 ▪ I(tr)
I(min) <= 0,5 ▪ I(tr) <= 0,5 ▪ I(tr) <= 0,3 ▪ I(tr)
I(max) >= 50 ▪ I(tr) >= 50 ▪ I(tr) >= 50 ▪ I(tr)
Pentru contoare alimentate printr-un transformator
I(st) <= 0,06 ▪ I(tr) <= 0,04 ▪ I(tr) <= 0,02 ▪ I(tr)
I(min) <= 0,4 ▪ I(tr) <= 0,2 ▪ I(tr)1) <= 0,2 ▪ I(tr)
I(n) = 20 ▪ I(tr) = 20 ▪ I(tr) = 20 ▪ I(tr)
I(max) >= 1,2 ▪ I(n) >= 1,2 ▪ I(n) >= 1,2 ▪ I(n)
1) Pentru contoarele electromecanice de clasă B, se aplică valoarea I(min) <= 0,4 ▪ I(tr).
Domeniile de tensiune, frecventa şi factor de putere în interiorul cărora contorul trebuie să îndeplinească cerinţele privind erorile maxime tolerate sunt prevăzute în tabelul 2 din prezenta anexa. Aceste domenii trebuie să ţină cont de caracteristicile tipice ale energiei electrice furnizate de sistemele publice de distribuţie.
Valorile tensiunii şi frecvenţei sunt cuprinse între următoarele limite
0,9 * U(n) ≤ U ≤ 1,1 * U(n)
0,98 * f(n) ≤ f ≤ 1,02 * f(n)
Factorul de putere este cuprins între următoarele limite: de la cos(Ø = 0,5 inductiv la cos(Ø) = 0,8 capacitiv.
3. Erori maxime tolerate
Efectele diferiţilor masuranzi şi marimi de influenţa (a,b,c,...) sunt evaluate separat, toţi ceilalţi masuranzi şi celelalte marimi de influenţa fiind păstrate relativ constante la valorile lor de referinţa. Eroarea de măsurare, care nu trebuie să depăşească eroarea maxima tolerată prevăzută în tabelul 2, se calculează după cum urmează
Eroare de măsurare = cu radical din a^2+b^2+c^2....
În cazurile în care contorul funcţionează la curenţi de sarcina variabili, erorile exprimate în procente nu trebuie să depăşească limitele prevăzute în tabelul 2.
Tabelul 2- Erorile maxime tolerate, exprimate în procente, în condiţii nominale de funcţionare, la niveluri de curent de sarcina şi la temperaturi de funcţionare definite
┌─────────────────────┬─────────────┬──────────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │Temperaturi │ Temperaturi │ Temperaturi │ Temperaturi│
│ │ de │ de │ de │ de │
│ │funcţionare │ funcţionare │ funcţionare │ funcţionare│
│ ├─────────────┼──────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │+5°C...+30°C │-10°C...+5°C │-25°C...-10°C│-40°C...-25°C│
│ │ │ sau │ sau │ sau │
│ │ │+30°C...+40°C │+40°C...+55°C│+55°C...+70°C│
├─────────────────────┼────┬────┬───┼────┬────┬────┼────┬────┬───┼───┬────┬────┤
│Clasa contorului │ A │ B │ C │ A │ B │ C │ A │ B │ C │ A │ B │ C │
├─────────────────────┴────┴────┴───┴────┴────┴────┴────┴────┴───┴───┴────┴────┤
│Contor monofazat; contor polifazat dacă funcţionează cu încărcare echilibrata │
├─────────────────────┬────┬────┬───┬────┬────┬────┬────┬────┬───┬───┬────┬────┤
│I(min)≤I
├─────────────────────┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┼────┼───┼───┼────┼────┤
│I(tr)≤I≤I(max) │3,5 │ 2 │0,7│4,5 │2,5 │ 1 │ 7 │3,5 │1,3│ 9 │ 4 │1,5 │
├─────────────────────┴────┴────┴───┴────┴────┴────┴────┴────┴───┴───┴────┴────┤
│Contor polifazat dacă funcţionează cu încărcare pe o singura faza │
├─────────────────────┬────┬────┬───┬────┬────┬────┬────┬────┬───┬───┬────┬────┤
│I(tr)≤I≤I(max), │ 4 │2,5 │ 1 │ 5 │ 3 │1,5 │ 7 │ 4 │1,7│ 9 │4,5 │ 2 │
│vezi rândul următor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┴────┴────┴───┴────┴────┴────┴────┴────┴───┴───┴────┴────┤
│Pentru contoarele polifazate electromecanice, domeniul curentului pentru │
│sarcina monofazata este limitată la 5I(tr)≤I≤I(max) │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Dacă un contor funcţionează în mai multe domenii de temperatura, se aplică valorile relevante ale erorilor maxime tolerate.
4. Efectul admis al perturbatiilor
4.1. Generalitati
Atunci când contoarele de energie electrica sunt conectate direct la sursa de alimentare iar curentul de alimentare este, totodată, unul dintre masuranzi, pentru contoarele de energie electrica se utilizează un mediu electromagnetic special.
Contorul trebuie să îndeplinească cerinţele de mediu electromagnetic E2 şi cerinţele suplimentare prevăzute la punctele 4.2. şi 4.3.
Mediul electromagnetic şi efectele admise ale perturbatiilor ţin cont de faptul ca se produc perturbatii de lungă durata care nu trebuie să afecteze exactitatea peste valorile variaţiei critice şi perturbatii tranzitorii, care pot cauza o degradare temporară sau o pierdere a funcţiei sau a rezultatului, dar pe care contorul trebuie să le recupereze şi care nu trebuie să afecteze exactitatea peste valorile variaţiei critice.
În cazul în care exista riscuri ridicate previzibile cauzate de fulgere şi în cazul în care predomina reţelele aeriene de alimentare, caracteristicile metrologice ale contorului trebuie să fie protejate.
4.2. Efectul perturbatiilor de lungă durata
Tabelul 3 - Valorile variaţiei critice pentru perturbatii de lungă durata
Perturbatie Valorile variaţiei critice în procente pentru contoarele de clasa
A B C
Secventa de faza inversata 1,5 1,5 0,3
Dezechilibru de tensiune (aplicabilă numai contoarelor polifazate) 4 2 1
Armonice în circuitele de curent*1) 1 0,8 0,5
Curent continuu şi armonice în circuitul de curent*1) 6 3 1,5
Salve de impulsuri rapide 6 4 2
Câmpuri magnetice; câmpuri electromagnetice HF (RF radiate);Perturbatii prin conductie introduse prin câmpuri de frecventa radio; şi imunitate la unde oscilatorii 3 2 1
*1) În cazul contoarelor de energie electrica electromecanice, nu se defineste nici o valoare a variaţiei critice pentru armonicele din circuitele de curent şi pentru curent continuu şi armonicele din circuitul de curent.
4.3. Efectul admis al fenomenelor electromagnetice tranzitorii
4.3.1. Efectul unei perturbatii electromagnetice asupra unui contor de energie electrica, trebuie să fie astfel încât, în timpul perturbatiei sau imediat după perturbatie
- nici o ieşire destinată incercarii exactitatii contorului nu produce impulsuri sau semnale corespunzătoare unei energii superioare valorii variaţiei critice
iar într-un interval de timp rezonabil după perturbatie, contorul trebuie
- sa reinceapa sa funcţioneze în limitele erorilor maxime tolerate şi
- sa protejeze toate funcţiile de măsurare şi
- să permită recuperarea tuturor informaţiilor de măsurare existente anterior perturbatiei şi
- sa nu indice o variatie a energiei înregistrate superioare valorii variaţiei critice.
Valoarea variaţiei critice în kWh este m * U(n) * I(max) * 10^-6
(m fiind numărul elementelor de măsurare ale contorului, U(n) în volti şi I(max) în amperi).
4.3.2. Pentru supracurent, valoarea variaţiei critice este 1,5 %.
5. Adecvare
5.1. Sub tensiunea nominală de funcţionare, eroarea pozitiva a contorului nu trebuie să depăşească 10 %.
5.2. Dispozitivul de afişare a energiei totale trebuie să aibă un număr suficient de cifre, astfel încât indicaţia sa nu revină Ia valoarea sa iniţială la o funcţionare a contorului timp de 4.000 ore la sarcina maxima (I = I(max) U = U(n) şi PF = I) şi nu trebuie să poată fi adus la zero în timpul utilizării.
5.3. În cazul caderii alimentarii electrice în circuit, cantităţile de energie electrica măsurate trebuie să rămână disponibile pentru a fi citite pe o perioadă de cei puţin 4 luni.
5.4. Funcţionarea fără sarcina
Dacă tensiunea se aplică atunci când circuitul nu este parcurs de curent (circuitul de curent trebuie să fie deschis), contorul nu trebuie să înregistreze nici o valoare a energiei, oricare ar fi valoarea tensiunii între 0,8 * U(n) şi 1,1 * U(n)
5.5. Curentul de pornire
Contorul trebuie să înceapă şi sa continue sa înregistreze la U(n), PF = 1 (contoare polifazate cu sarcini echilibrate) şi un curent egal cu I(st).
6. Unităţi de măsura
Energia electrica masurata trebuie să fie indicată în kilowatt-ore sau în megawatt-ore.
7. Punerea în funcţiune
a) În cazul aplicatiilor rezidentiale se permite efectuarea masurarilor cu ajutorul oricărui contor de clasa A. Pentru scopuri specifice, se poate solicita utilizarea oricărui contor de clasa B.
b) În cazul aplicatiilor comerciale şi/sau de industrie uşoară se permite efectuarea masurarilor cu ajutorul oricărui contor de clasa B. Pentru scopuri specifice, se poate solicita utilizarea oricărui contor de clasa C.
c) Distribuitorul sau persoana legal desemnată pentru instalarea contorului trebuie să asigure determinarea domeniului curentului, astfel încât contorul să fie adecvat pentru măsurarea exactă a consumului prevăzut sau previzibil.
Evaluarea conformitatii
Procedurile de evaluare a conformitatii prevăzute la art. 9 al prezentei hotărâri, pe care producătorul le poate alege sunt următoarele
B + F sau B + D sau H1.
(1) În cazul în care se constată că toate sau o parte din mijloacele de măsurare dintr-un anumit model care poarta marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar nu îndeplinesc cerinţele esenţiale privind performanţele metrologice stabilite în prezenta hotărâre, în condiţiile în care acestea au fost instalate corect şi utilizate în conformitate cu instrucţiunile producătorului, BRML-SP ia toate măsurile necesare pentru a retrage aceste mijloace de măsurare de pe piaţa, pentru a interzice sau restrictiona introducerea lor pe piaţa sau pentru a interzice ori restrictiona utilizarea ulterioară a acestora.
(2) Atunci când se decide luarea măsurilor prevăzute la alin. (1), BRML-SP ia în considerare caracterul sistematic sau incidental al neconformitatii.
(3) Dacă BRML-SP a stabilit, în condiţiile alin. (1), ca neconformitatea are un caracter sistematic, informează Ministerul Economiei şi Comerţului care comunică imediat Comisiei Europene măsurile luate, arătând şi motivele deciziei.
(4) În cazul în care, ca urmare a consultării cu părţile implicate, Comisia Europeană informează Ministerul Economiei şi Comerţului ca măsurile luate sunt justificate, acesta dispune ca BRML-SP sa ia măsurile necesare împotriva oricărei persoane care a aplicat marcajele şi aduce acest lucru la cunoştinţa Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii Europene.
(5) În cazul în care Comisia Europeană constata ca măsurile luate nu sunt justificate, informează în acest sens Ministerul Economiei şi Comerţului, precum şi producătorul respectiv sau reprezentantul autorizat al acestuia, iar Ministerul Economiei şi Comerţului dispune BRML-SP abrogarea imediata a măsurilor de retragere, interzicere ori restrictionare prevăzute la alin. (1).
(1) În cazul în care BRML-SP constata ca marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar au fost aplicate necorespunzător, producătorul sau reprezentantul sau autorizat are obligaţia
a) să facă mijlocul de măsurare conform cu acele prevederi referitoare la marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar neacoperite de art. 19 alin. (1); şi
b) sa înceteze încălcarea prevederilor prezentei hotărâri în condiţiile stabilite de BRML-SP.
(2) Dacă se persista în încălcarea prevederilor alin. (1), BRML-SP ia toate măsurile necesare pentru a restrictiona sau interzice introducerea pe piaţa a mijlocului de măsurare în cauza ori pentru a asigura ca acesta este retras de pe piaţa sau restrictionat ori interzis pentru o utilizare ulterioară, conform procedurilor prevăzute la art. 19.
Orice decizie luată în aplicarea prezentei hotărâri şi care determina retragerea de pe piaţa a unui mijloc de măsurare sau interzicerea ori restrictionarea introducerii pe piaţa sau punerii în funcţiune a unui mijloc de măsurare trebuie să precizeze motivele pe care aceasta se bazează. Decizia trebuie să fie adusă imediat la cunoştinţa părţii interesate, care trebuie informată în acelaşi timp cu privire la căile legale de atac de care dispune în temeiul legislaţiei în vigoare.
(1) Încălcarea dispoziţiilor prezentei hotărâri atrage, în condiţiile legii, răspunderea materială, civilă, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz.
(2) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează
a) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1), cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON), retragerea de pe piaţa şi/sau interzicerea introducerii pe piaţa ori a punerii în funcţiune a mijloacelor de măsurare nemarcate sau marcate neconform cu prevederile art. 7 alin. (1);
b) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (3), cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON), retragerea de pe piaţa şi/sau interzicerea introducerii pe piaţa ori a punerii în funcţiune a mijloacelor de măsurare marcate incorect, până la eliminarea neconformitatilor;
c) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (4), cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), precum şi refacerea documentelor, avizelor sau instrucţiunilor în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4);
d) nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (2), cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), retragerea de pe piaţa şi/sau interzicerea introducerii pe piaţa ori a punerii în funcţiune a mijloacelor de măsurare neconforme;
e) expunerea mijloacelor de măsurare la târguri, expoziţii, demonstratii şi altele asemenea, fără respectarea prevederilor art. 8 alin. (5), cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), precum şi interzicerea expunerii acestor mijloace de măsurare, până la respectarea condiţionarilor menţionate la art. 8 alin. (5);
f) nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (1), cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), precum şi retragerea de pe piaţa şi/sau interzicerea introducerii pe piaţa ori a punerii în funcţiune a mijloacelor de măsurare cu marcaje de conformitate CE neconforme, până la rezolvarea neconformitatilor;
g) nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (2), cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), precum şi retragerea de pe piaţa şi/sau interzicerea introducerii pe piaţa ori a punerii în funcţiune a mijloacelor de măsurare cu marcaj metrologic suplimentar neconform, până la rezolvarea neconformitatilor;
h) nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (3), cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), precum şi retragerea de pe piaţa şi/sau interzicerea introducerii pe piaţa ori a punerii în funcţiune a mijloacelor de măsurare care nu au aplicat numărul de identificare a organismului notificat, până la eliminarea neconformitatilor;
i) nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (4), cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), precum şi retragerea de pe piaţa şi/sau interzicerea introducerii pe piaţa ori a punerii în funcţiune a mijloacelor de măsurare neconforme, până la rezolvarea neconformitatilor;
j) nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (5), cu amendă de la 1.000 lei (RON) la 2.000 lei (RON), precum şi retragerea de pe piaţa şi/sau interzicerea introducerii pe piaţa ori a punerii în funcţiune a mijloacelor de măsurare neconforme, până la rezolvarea neconformitatilor.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul împuternicit din cadrul BRML-SP.
(4) Contravenientul poate achită, imediat sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (2), agentul constatator făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.
Prevederile art. 22 referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin excepţie de la prevederile art. 8 alin. (2)
(1) Până la expirarea perioadei de valabilitate a aprobărilor de model sau pentru o perioadă de cel mult 10 ani începând cu data de 30 octombrie 2006, în cazul mijloacelor de măsurare cu aprobare de model cu perioada de valabilitate nedeterminată, se admit introducerea pe piaţa şi punerea în funcţiune a mijloacelor de măsurare care îndeplinesc prevederile reglementărilor de metrologie legală aplicabile acestora înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) Aprobările de model şi/sau completările la acestea pentru mijloacele de măsurare pot fi emise pe baza reglementărilor menţionate la alin. (1), în condiţiile în care solicitarile ce privesc eliberarea acestor documente se înregistrează la BRML anterior datei de intrare în vigoare a prezentei hotărâri. Termenul de valabilitate a acestor aprobări de model şi/sau completări nu trebuie să depăşească data de 30 octombrie 2016.
Ministerul Economiei şi Comerţului întocmeşte şi transmite Comisiei Europene rapoarte privind punerea în aplicare a prezentei hotărâri.
Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 24 alin. (1), la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga următoarele acte normative
a) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 209/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-71/318 Contoare de gaz", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 22 octombrie 2002;
b) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 36/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-71/319 - Contoare volumetrice pentru lichide, altele decât apa", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 8 martie 2002;
c) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 76/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-71/348 Echipamente auxiliare pentru contoare volumetrice pentru lichide, altele decât apa", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 9 mai 2002;
d) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 428/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-73/362 - Măsuri de lungime", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 13 martie 2002;
e) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 139/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-75/33 Contoare de apa rece", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 14 august 2002, numai prevederile referitoare la contoarele de apa definite în anexa MI-001 la prezenta hotărâre;
f) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 293/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-75/410 Aparate de cantarit cu totalizare continua", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 25 octombrie 2002;
g) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 427/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-76/891 - Contoare de energie electrica", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 13 martie 2002;
h) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 426/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-77/95 Taximetre", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 7 februarie 2002;
i) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 180/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-77/313 Sisteme de măsurare pentru lichide, altele decât apa", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 22 octombrie 2002;
j) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 324/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-78/1.031 - Aparate de cantarit cu funcţionare automată, pentru control şi sortare", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 5 noiembrie 2002;
k) Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 166/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE "NML CEE-79/830 Contoare de apa calda", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 16 august 2002.
Prezenta hotărâre transpune în legislaţia naţionala Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/22/CE privind mijloacele de măsurare, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 135 din 30 aprilie 2004.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
---------------
p. Ministrul economiei şi comerţului,
Eugen Tapu-Nazare,
secretar de stat
p. Ministrul integrării europene,
Adrian Ciocanea,
secretar de stat
Bucureşti, 22 februarie 2006.
Nr. 264.
privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa şi de punere în funcţiune a mijloacelor de măsurare
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Capitolul I
Dispoziţii generale
Capitolul II
Evaluarea conformitatii
Capitolul III
Marcaje
Capitolul IV
Supravegherea pieţei şi cooperarea administrativă
Capitolul V
Sancţiuni
Capitolul VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale