Legislator Case Law & Legislation
69582 RO

DECIZIE nr. 252 din 1 martie 2006

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

DECIZIE nr. 252 din 1 martie 2006 · AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE · MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 7 martie 2006

Anexa la Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.078/2003 privind aprobarea Criteriilor şi metodelor pentru aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2004, se modifică după cum urmează

1. Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins

"Art. 4. - (1) Tarifele de înmagazinare - contravaloarea serviciilor prestate pentru rezervarea capacităţii de înmagazinare şi pentru utilizarea depozitului subteran, pentru o cantitate echivalentă cu 1.000 mc gaze naturale, aflată în condiţiile standard de presiune, temperatură şi de calitate a gazelor naturale prevăzute în Standardul SR 3317, pentru un ciclu complet de înmagazinare."

2. Alineatul (2) al articolului 4 va avea următorul cuprins

"(2) Tarifele de înmagazinare se stabilesc diferenţiat, pentru fiecare titular al licenţei de înmagazinare şi/sau pentru fiecare depozit de înmagazinare subterană operat de acesta, în funcţie de caracteristicile tehnico-geologice şi de regimul de exploatare ale fiecărui depozit de înmagazinare subterană."

3. Articolul 56 va avea următorul cuprins

"Art. 56. - Tarifele pentru activitatea de înmagazinare se stabilesc pentru fiecare operator şi/sau depozit de înmagazinare subterană şi au următoarea structură

T(ds) = RC(ds) + I(ds) + E(ds),

unde

T(ds) - tariful de înmagazinare;

RC(ds) - componenta fixă pentru rezervarea capacităţii în depozitul subteran, exprimat în lei/1.000 mc/ciclu complet de înmagazinare;

I(ds) - componenta volumetrică pentru injecţia gazelor naturale în depozitul subteran, exprimat în lei/1.000 mc;

E(ds) - componenta volumetrică pentru extracţia gazelor naturale din depozitul subteran, exprimat în lei/1.000 mc."

4. Articolul 83 va avea următorul cuprins

"Art. 83. - Costurile totale recunoscute de ANRGN la calculul venitului de bază pentru fiecare depozit de înmagazinare subterană se alocă în costuri fixe şi costuri variabile."

DECIZIE nr. 252 din 1 martie 2006 · AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE · MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 7 martie 2006

Compartimentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, precum şi operatorii licenţiaţi din sectorul gazelor naturale vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei decizii.

DECIZIE nr. 252 din 1 martie 2006 · AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE · MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 7 martie 2006

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Autorităţii Naţionale

de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale,

Ştefan Cosmeanu

Bucureşti, 1 martie 2006.

Nr. 252.

__________

DECIZIE nr. 252 din 1 martie 2006 · AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE · MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 7 martie 2006

pentru modificarea criteriilor şi metodelor privind aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale

În temeiul dispoziţiilor art. 8 lit. l) şi ale art. 10 alin. (4) şi (5) din Legea gazelor nr. 351/2004,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale emite prezenta decizie.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →