ORDIN nr. 1.218 din 24 februarie 2006
Table of Provisions (8)
Statutory Text (8 Articles)
Se acordă titlul de parc industrial Societăţii Comerciale "Parc Industrial Gorj" - S.A., denumită mai jos societate-administrator, având numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului J-18/326/24.04.2003, cod unic de înregistrare R 15400994 şi sediul social în localitatea Bumbeşti-Jiu, str. Bumbeşti nr. 462, judeţul Gorj, pentru parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2.
Terenul pentru care se acordă prezentul titlu de parc industrial are următoarele caracteristici
a) este amplasat în localitatea Bumbeşti-Jiu, str. Bumbeşti nr. 462, judeţul Gorj, cu numere cadastrale 1003/2 şi 1003/3;
b) reprezintă fostele incinte 2 Sadu II şi 3 Sadu II;
c) are o suprafaţă de 13,91 ha;
d) se află în proprietatea societăţii-administrator.
Prezentul titlu de parc industrial este valabil în perimetrul prevăzut în anexa la prezentul ordin, pe perioada de existenţă a societăţii-administrator, în condiţiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislaţia în vigoare; anexa se comunică celor interesaţi de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Societatea-administrator transmite Ministerului Administraţiei şi Internelor
a) datele de identificare a fiecărui agent economic cu care a încheiat contract de amplasare în parcul industrial, până la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I;
b) datele de identificare a fiecărui agent economic cu care încheie contract de amplasare în parcul industrial, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a acestuia;
c) rapoartele semestriale privind activităţile realizate în parcul industrial.
Societatea-administrator beneficiară a ajutorului de stat are următoarele obligaţii
a) de a menţine investiţia pe o perioadă de cel puţin 5 ani;
b) de a avea o contribuţie proprie de cel puţin 25% la costurile eligibile ale investiţiei.
Societatea-administrator deţinătoare a titlului de parc industrial urmăreşte realizarea obiectivelor prevăzute în art. 1 alin. (1) din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 264/2002.
În baza prezentului titlu, societatea-administrator beneficiază de ajutor de stat până la valoarea de 1.179.517 lei (RON), pentru investiţiile realizate în parcul industrial localizat potrivit art. 2 şi 3, în conformitate cu legislaţia în domeniul ajutorului de stat pentru dezvoltare regională.
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Bucureşti, 24 februarie 2006.
Nr. 1.218.
__________
privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii Comerciale "Parc Industrial Gorj" - S.A.
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, cu modificările ulterioare, ale art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 2 alin. (2) din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 264/2002,
în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin