Legislator Case Law & Legislation
69376 RO

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006

11 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (11)

Statutory Text (11 Articles)

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

Prezentele norme metodologice sunt emise în executarea prevederilor Legii nr. 230/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2004 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, ale Legii nr. 244/2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2005 privind abrogarea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante şi ale Deciziei Consiliului Concurenţei privind schema de ajutor de stat aplicabilă unităţilor de cercetare-dezvoltare.

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

(1) Unităţile de cercetare-dezvoltare care beneficiază de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare restante sunt prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare.

(2) Unităţile de cercetare-dezvoltare ale căror datorii bugetare restante sunt sub pragul minim stabilit prin art. 29 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, la valoarea de 4 miliarde ROL (400.000 RON), beneficiază de înlesniri fără notificarea ajutorului de stat Consiliului Concurenţei. Situaţia acestor unităţi de cercetare-dezvoltare va fi comunicată administraţiilor fiscale teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, pentru acordarea scutirilor în conformitate cu certificatele de obligaţii bugetare eliberate în urma controlului.

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

Unităţile de cercetare-dezvoltare incluse în prevederile schemei de ajutor de stat aprobate de Consiliul Concurenţei trebuie să îndeplinească următoarele criterii de selectare

1. să obţină profit şi să realizeze programe de investiţii pentru modernizarea infrastructurii de cercetare;

2. să fie specializate pe domenii de interes regional şi să asigure pentru regiunile în care sunt situate un potenţial de inovare prin valorificarea rezultatelor cercetării;

3. să elaboreze strategii individuale care să conducă la rezultate performante ale cercetării, transferabile în economie.

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

Finanţările acordate unităţilor de cercetare-dezvoltare în baza schemei de ajutor de stat aprobate trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute în Regulamentul privind ajutorul de stat regional, aprobat prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 55/2004, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare regulament, după cum urmează

a) unităţile de cercetare-dezvoltare beneficiare de ajutor de stat în cadrul schemei nu trebuie să fie considerate "firme în dificultate";

b) investiţiile finanţate în cadrul proiectului trebuie să fie investiţii iniţiale, aşa cum acestea au fost definite prin regulament;

c) costurile cu investiţiile considerate eligibile pentru ajutorul de stat sunt

(i) pentru investiţii în imobilizări corporale: terenuri, clădiri şi echipamente;

(îi) pentru investiţii în imobilizări necorporale: costurile de achiziţie a tehnologiilor, brevetelor, know-how-ului;

d) contribuţia unităţilor de cercetare-dezvoltare beneficiare ale finanţării în cadrul programului de investiţii trebuie să fie de cel puţin 25% din costurile aferente investiţiei iniţiale; acest aport nu poate face obiectul nici unui alt ajutor de stat;

e) investiţiile în cauză trebuie să fie menţinute pe o perioadă minimă de 5 ani;

f) intensitatea ajutoarelor de stat acordate în cadrul schemei trebuie să fie maximum 50% din costurile eligibile.

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

(1) Unităţile de cercetare-dezvoltare beneficiază de ajutorul de stat, sub forma facilităţilor fiscale, într-o singură tranşă, după încheierea cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a convenţiei prin care se aprobă programul de investiţii şi durata de implementare a acestuia.

(2) Programul de investiţii trebuie să îndeplinească condiţiile cuprinse în regulament şi va avea o durată de maximum 5 ani. Repartizarea sumelor anuale investite se va stabili în funcţie de contribuţia proprie a unităţii de cercetare-dezvoltare care trebuie să reprezinte 25% din totalul investiţiei anuale.

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

Unităţile de cercetare-dezvoltare care nu îndeplinesc criteriile de selectare prevăzute în art. 3 pentru a fi incluse în schema de ajutor de stat regional vor solicita avizul Consiliului Concurenţei în baza unei notificări individuale pentru ajutor de stat pentru restructurarea firmelor aflate în dificultate.

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

Unităţile de cercetare-dezvoltare beneficiare ale ajutorului de stat raportează trimestrial Ministerului Educaţiei şi Cercetării - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică stadiul implementării programului de investiţii până la finalizarea acestuia.

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

Lista unităţilor de cercetare-dezvoltare care nu respectă programul de investiţii la sfârşitul unui an calendaristic va fi comunicată Consiliului Concurenţei pentru a emite deciziile de recuperare a ajutorului de stat.

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

Monitorizarea şi evaluarea procesului de implementare a programelor de investiţii se fac de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică prin Direcţia de transfer tehnologic şi infrastructuri.

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

În vederea aplicării prezentelor norme metodologice, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică poate emite instrucţiuni, aprobate prin decizie a acestuia.

-----------

NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2006 · MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006

privind acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante pentru unităţile de cercetare-dezvoltare sub formă de ajutor de stat, evaluarea şi monitorizarea programelor de investiţii ale unităţilor de cercetare-dezvoltare beneficiare

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →