HOTĂRÂRE nr. 143 din 3 februarie 2006
Statutory Text (2 Articles)
pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Societatea Comercială "LOCTRANS" - S.A. Slatina
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 569/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă efectuarea concedierilor colective pentru un număr de 57 de persoane, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 569/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de către Societatea Comercială "LOCTRANS" - S.A. Slatina, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Slatina, judeţul Olt.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
────────────────
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 3 februarie 2006.
Nr. 143.
_________