Legislator Case Law & Legislation
68260 RO

ORDONANŢĂ nr. 8 din 19 ianuarie 2006

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

ORDONANŢĂ nr. 8 din 19 ianuarie 2006 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 27 ianuarie 2006

Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează

1. După alineatul (2) al articolului 28 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins

"(3) Amenzile contravenţionale pot fi achitate şi prin intermediul instrumentelor de plată electronică în cadrul Ghişeului virtual de plăţi. În acest caz

a) achitarea unei amenzi contravenţionale se dovedeşte prin prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plată emise de Ghişeul virtual de plăţi, aceasta specificând data şi ora efectuării plăţii;

b) se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de Ghişeul virtual de plăţi către agentul constatator sau organul din care acesta face parte."

2. După articolul 50 se introduce un nou articol, articolul 50^1, cu următorul cuprins

"Art. 50^1. - Achitarea amenzilor contravenţionale prin intermediul instrumentelor de plată electronică în cadrul Ghişeului virtual de plăţi se va face eşalonat pentru toate categoriile de amenzi contravenţionale, pe măsura implementării acestor servicii."

ORDONANŢĂ nr. 8 din 19 ianuarie 2006 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 27 ianuarie 2006

Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează

-------------

Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei,

Zsolt Nagy

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Bucureşti, 19 ianuarie 2006.

Nr. 8.

----------

ORDONANŢĂ nr. 8 din 19 ianuarie 2006 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 27 ianuarie 2006

pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

În temeiul art. 108 alin. (3) din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →