ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 169 din 29 noiembrie 2005 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2004 privind aprobarea Programului de dezvoltare a Sistemului național de transport al gazelor naturale pentru alimentarea cu gaze naturale a unor localități în perioada mai 2004 - noiembrie 2005
Statutory Text (2 Articles)
Având în vedere prioritatea lucrărilor de remediere a avariilor produse la obiectivele aferente Sistemului național de transport al gazelor naturale, cauzate de ploile torențiale din lunile iulie-august 2005, care urmează a se executa în regim de urgență, pentru a putea asigura prestarea serviciului public de transport gaze naturale în condiții de siguranță pe teritoriul țării,
ținând seama de necesitatea decalării termenelor de execuție pentru obiectivele prevăzute la pct. 1 și 6 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2004, aprobată cu completări prin Legea nr. 322/2004, pentru lunile octombrie, respectiv decembrie 2006, pentru a putea asigura alimentarea cu gaze naturale a localităților situate pe cele două direcții de consum, și implicit dezvoltarea economică și socială corespunzătoare a zonelor respective, care vizează interesul general și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
Ministrul economiei și comerțului,
Codruț Ioan Șereș
p. Ministrul administrației și internelor,
Anghel Andreescu,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Nicolae Ivan,
secretar de stat
București, 29 noiembrie 2005.
Nr. 169.
-----------
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2004 privind aprobarea Programului de dezvoltare a Sistemului național de transport al gazelor naturale pentru alimentarea cu gaze naturale a unor localități în perioada mai 2004 - noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 26 mai 2004, aprobată cu completări prin Legea nr. 322/2004, se modifică după cum urmează
1. Titlul ordonanței de urgență va avea următorul cuprins
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
privind aprobarea Programului de dezvoltare a Sistemului național de transport al gazelor naturale pentru alimentarea cu gaze naturale a unor localități în perioada mai 2004 - decembrie 2006
2. Articolul 1 va avea următorul cuprins
Articolul 1
Se aprobă Programul de dezvoltare a Sistemului național de transport al gazelor naturale pentru alimentarea cu gaze naturale a unor localități în perioada mai 2004 - decembrie 2006, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
3. Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins
Articolul 2
(1) Se aprobă realizarea lucrărilor din cadrul Programului de dezvoltare a Sistemului național de transport al gazelor naturale pentru alimentarea cu gaze naturale a unor localități în perioada mai 2004 - decembrie 2006 de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale «Transgaz» S.A.
4. Titlul anexei va avea următorul cuprins
PROGRAMUL DE DEZVOLTARE
a Sistemului național de transport al gazelor naturale pentru alimentarea cu gaze naturale a unor localități în perioada mai 2004 - decembrie 2006
5. La anexă, numerele curente 1 și 6 vor avea următorul cuprins
Nr. crt.
Denumirea obiectivului
Caracteristicile tehnico-economice
Etape de realizare a obiectivelor
Termen PIF
Scopul investiției
Fizic (mm x km)
Valoric (milioane euro)
Elaborarea documentației
Achiziția de lucrări
Execuția lucrărilor
2004
2005
2006
Fizic (mm x km)
Valoric (milioane euro)
Fizic (mm x km)
Valoric (milioane euro)
Fizic (mm x km)
Valoric (milioane euro)
1.
Alimentarea cu gaze naturale a localitățilo de pe direcția de consum Țânțăreni - Strehaia - Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți
500 x 73
17,0
aug. 2004
oct. 2004
2
0,5
26
6,1
45
10,4
dec. 2006
Alimentarea cu gaze naturale a municipiului Drobeta- Turnu Severin și a localităților situate pe traseul conductei
apr. 2005
sept. 2005
-
-
-
-
45
10,4
dec. 2006
[..]
6.
Alimentarea cu gaze naturale a municipiului Giurgiu pe direcția Russe (Bulgaria) - Giurgiu (România), inclusiv subtraversarea fluviului Dunărea
500 x 6
3,4
ian. 2006
apr. 2006
-
-
-
-
6
3,4
oct. 2006
Alimentarea cu gaze naturale a municipiului Giurgiu