HOTĂRÂRE nr. 68 din 21 ianuarie 2005 (*actualizată*)
Table of Provisions (7)
Statutory Text (7 Articles)
(1) Se înfiinţează Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene, denumit în continuare Centrul, instituţie publică cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, prin reorganizarea Punctului de contact din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, care se desfiinţează.
(2) Sediul Centrului este în municipiul Bucureşti, şos. Kiseleff nr. 30, sectorul 1.
Centrul are următoarele atribuţii principale
a) asigură promovarea programului-cadru "Cultura 2000";
b) facilitează participarea la programul-cadru "Cultura 2000" a unui număr cât mai mare de operatori culturali;
c) diseminează informaţii privind licitaţiile de proiecte organizate în cadrul programului-cadru "Cultura 2000" şi mecanismele de finanţare;
d) informează operatorii culturali cu privire la structurile europene şi naţionale implicate;
e) asigură comunicarea la nivel naţional şi regional dintre operatorii culturali;
f) realizează schimbul de informaţii cu structurile similare din statele participante la programul-cadru "Cultura 2000";
g) asigură la cerere servicii de consultanţă şi expertiză pentru operatorii culturali, în vederea elaborării de proiecte în cadrul oferit de programele europene, inclusiv prin încheierea de contracte;
h) reprezintă Ministerul Culturii şi Cultelor, potrivit mandatului încredinţat, în Comitetul de management al programului-cadru "Cultura 2000" al Uniunii Europene;
i) reprezintă punctul de contact al României pentru programul-cadru "Cultura 2000";
j) organizează, la solicitarea Ministerului Culturii şi Cultelor, a altor instituţii sau organizaţii, acţiuni specifice (congrese, seminarii, conferinţe, schimburi de experienţă) în ţară pentru susţinerea programelor europene culturale sau artistice;
k) editează pe orice tip de suport şi poate comercializa materiale privind iniţierea, desfăşurarea şi finalizarea programelor europene specifice.
(1) Centrul este condus de un director numit prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, în baza concursului organizat în condiţiile legii.
(2) Directorul Centrului este ordonator terţiar de credite şi reprezintă Centrul în raporturile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate.
(3) În exercitarea atribuţiilor sale, directorul emite decizii.
(4) Directorul numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din aparatul propriu.
(5) Numărul maxim de posturi al Centrului este de 11.
(6) Salarizarea personalului contractual al Centrului se va face în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările ulterioare.
(1) Cheltuielile curente şi de capital ale Centrului se finanţează din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) Veniturile proprii necesare realizării activităţilor specifice se pot realiza din
a) efectuarea de servicii de consultanţă şi expertiză pentru operatorii culturali, în vederea elaborării de proiecte în domeniu, inclusiv prin încheierea de contracte;
b) editarea pe orice tip de suport şi comercializarea de materiale privind iniţierea, desfăşurarea şi finalizarea programelor europene specifice;
c) organizarea de congrese, seminarii, conferinţe;
d) valorificarea bunurilor care fac parte din patrimoniul său;
e) sponsorizări sau donaţii ale persoanelor fizice ori juridice, române sau străine;
f) alte activităţi specifice realizate de Centru, în conformitate cu atribuţiile sale.
Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi organigrama Centrului se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la capitolul II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 742/2003*) privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 8 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, după nr. crt. 42^2 se introduce nr. crt. 42^3 cu următorul cuprins
"42^3. Centrul de Consultanţă Venituri proprii şi
pentru Programe Culturale subvenţii acordate
Europene de la bugetul de stat".
---------------
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ
Conform art. 20 din HOTĂRÂREA nr. 78 din 27 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 15 februarie 2005, pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 742/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 8 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
În aceste condiţii, completarea determinată de art. 6 asupra Hotărârii Guvernului nr. 742/2003, devine inaplicabilă.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
────────────────
Ministrul culturii şi cultelor,
Monica Octavia Muscă
Ministrul integrării europene,
Ene Dinga
Ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu
Bucureşti, 21 ianuarie 2005.
Nr. 68.
________________
privind înfiinţarea Centrului de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene
(actualizată până la data de 15 februarie 2005*)
----------------
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 15 februarie 2005 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către HOTĂRÂREA nr. 78 din 27 ianuarie 2005.
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.