NORMA METODOLOGICĂ din 23 august 2005
Statutory Text (5 Articles)
Importul de pisici, caini şi dihori domestici pentru organizaţii, instituţii sau centre autorizate, în conformitate cu Norma sanitară veterinara privind stabilirea condiţiilor de sănătate a animalelor, ce reglementează comerţul României cu statele membre ale Uniunii Europene şi importul din ţările terţe de animale, material seminal, ovule şi embrioni de la specii ce nu sunt prevăzute de legislaţia specifică (norma Balai pentru animale), aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 159/2002, ce transpune în legislaţia naţionala Directiva 92/65/CEE , trebuie să fie în conformitate cu următoarele cerinţe
a) acestea trebuie să provină dintr-o ţara terta sau dintr-un teritoriu menţionat în secţiunea 2 lit. B şi C din anexa nr. II la Regulamentul nr. 998/2003;
b) acestea trebuie să fie însoţite de un certificat veterinar corespunzător modelului de certificat de sănătate stabilit de anexa la prezenta norma metodologică.
la norma metodologică
CERTIFICAT VETERINAR
pentru importul de pisici, caini şi dihori
domestici pentru organizaţii, instituţii sau centre
autorizate, în conformitate cu anexa C la Norma
sanitară veterinara privind stabilirea condiţiilor
de sănătate a animalelor, ce reglementează
comerţul României cu statele membre ale Uniunii
Europene şi importul din ţările terţe de
animale, material seminal, ovule şi embrioni de la specii
ce nu sunt prevăzute de legislaţia specifică
(norma Balai pentru animale), aprobată prin Ordinul
ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 159/2002,
ce transpune în legislaţia naţionala Directiva 92/65/CEE
Nota pentru importator: Prezentul certificat este numai pentru scopuri veterinare şi trebuie să însoţească transportul până ajunge la postul de inspecţie la frontiera.
Note for the import: This certificate is for veterinary purposes only and must accompany the consignment until it reaches the border inspecţion post.
1. Ţara de origine şi autoritatea competenţa *1) 1. Country of origin and competent authority *1) 2. Certificat de sănătate nr. 2. Health certificate no. Original *2) Copie *3) Original *2) Copy *3)
I. Originea animalelor
I. Origin of animals
3. Numele şi adresa exploatatiei de origine 3. Name and address of the holding of origin 4. Numele şi adresa expeditorului 4. Name and address of the consignor
5. Locul de încărcare 5. Place of loading 6. Mijloc de transport 6. Means of transport
II. Destinatiile animalelor
II. Destinations of the animals
7. Statul membru de destinaţie
7. Member state of destination
8. Numele şi adresa sau codul de înregistrare al organizaţiei, instituţiei sau centrului de destinaţie 8. Name and address or registration code of the body, institute or centre of destination 9. Numele şi adresa destinatarului 9. Name and address of the consignee
III. Identitatea individuală a animalelor
III. Individual identity of the animals
10. Specia 10. Animal species 11. Sexul 11. Sex 12. Data fatarii sau vârsta 12. Birth date or age 13. Identificare individuală (microcip sau tatuaj) *4) 13. Individual identification (microcip or tatoo) *4)
10.1
10.2
10.3
10.4
10.5
10.6
10.7
10.8
10.9
10.10 *5)
IV. Vaccinarile împotriva rabiei (atunci când s-a solicitat - menţionaţi atunci când nu s-a certificat)
IV. Vaccination against rabies (when required - strike out when not certified)
Producătorul şi numele vaccinului
Manufacturer and name of vaccine
Numărul lotului Batch number Data vaccinarii Vaccination date Valabil până la data Valid until
V. Testarea serologica pentru rabie (atunci când s-a solicitat - menţionaţi atunci când nu s-a certificat)
V. Rabies serological test (when required - strike out when not certified)
Am văzut înregistrările oficiale ale rezultatelor testarilor serologice pentru animale, realizate pe probe prelevate pe .... şi testate într-un laborator autorizat de Uniunea Europeană, care constata ca titrul de anticorp neutralizant pentru rabie a fost egal sau mai mare de 0,5 UI/ml.
I have seen (an) official record(s) of the result(s) of the serological test(s), carried out on (a) sample(s) taken on ..... and tested în an EU approved laboratory, which state(s) that the rabies neutralizing antibody titre was equal to or greater than 0,5 IU-ml.
VI. Examinarea clinica
VI. Clinical examination
Declar că animalul/animalele este/sunt în prezent liber/libere de semne clinice şi transportabile şi provine/provin dintr-o exploatatie autorizata sau înregistrată de autoritatea competentă pentru creşterea speciei respective şi care nu este supusă nici unei restrictii oficiale din motive de sănătate.
I declare that the animal(s) is (are) at present free of clinical signs and transportable and come(s) from a holding approved or registered by the competent authority for the breeding of the species concerned and which is not subject to any official restrictions for health reasons.
VII. Tratamentul împotriva capuselor (atunci când s-a solicitat - menţionaţi atunci când nu s-a certificat)
VII. Tick treatment (when required - strike out when not certified)
Producătorul şi numele produsului
Manufacturer and name of product
Data şi ora tratamentului (în 24 de ore)
Date and time of treatment (24-hour clock)
VIII. Tratamentul împotriva echinococozei (atunci când s-a solicitat - menţionaţi atunci când nu s-a certificat)
VIII. Echinococcus treatment (when required - strike out when not certified)
Producătorul şi numele produsului
Manufacturer and name of product
Data şi ora tratamentului (în 24 de ore)
Date and time of treatment (24-hour clock)
Numele şi calificarea subsemnatului (medic veterinar autorizat/medic veterinar oficial)
Name and qualification of the undersigned (approved veterinarian/official veterinarian)
┌────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│ Nume: │ Prenume: │
│ Surname: │ First name: │
├────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ Adresa: │ Semnatura, data şi ştampila │
├────────────────────────────────────┤ Signature, date and stamp │
│ Address: │ │
├────────────────────────────────────┤ │
│ Cod poştal: │ │
│ Post code: │ │
├────────────────────────────────────┤ │
│ Oraş: │ │
│ City: │ │
├────────────────────────────────────┤ │
│ Ţara: │ │
│ Country: │ │
├────────────────────────────────────┤ │
│ Telefon: │ │
│ Telephone: │ │
└────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
Note directoare
Notes for guidance
1. Identificarea animalului (tatuaj sau microcip) trebuie să fie verificata înainte ca orice intrare să fie operata în certificat.
1. Identification of the animal (tatto or microchip) must be verified before any entries are made on the certificate.
2. Vaccinul utilizat împotriva rabiei trebuie să fie un vaccin inactivat, produs în conformitate cu standardele Oficiului Internaţional de Epizootii.
2. The rabies vaccine used must be an inactivated vaccine produced în accordance with OIE standards.
3. Certificatul este valabil 10 zile de la data semnării pentru importul în Uniunea Europeană şi se controlează la frontiera. Va fi valabil 4 luni de la data semnării, în scopul unei miscari ulterioare între România şi statele membre, în loc de pasaport pentru animale de companie.
3. This certificate shall be valid for 10 days from the date of signature for the purpose of import into the EU and control at its borders. It shall be valid for four months from the date of signature for the purpose of further movement between EU Member States, în place of the pet passport.
4. Animalele ce provin sau sunt pregătite din tari terţe care nu sunt menţionate de anexa nr. II la Regulamentul nr. 998/2003 nu pot intră în Irlanda, Suedia sau Marea Britanie, direct sau prin alta ţara menţionată de anexa nr. II, dacă nu sunt în conformitate cu regulile naţionale.
4. Animals from, or prepared în third countries not listed în Annex II to Regulation no. 998/2003, may not enter Ireland, Sweden or the United Kingdom, either directly or via another country listed în Annex II, unless brought into conformity with Naţional Rules.
5. Examinarea clinica (partea VI) trebuie să fie realizată cu 24 de ore înainte de mişcare.
5. The clinical examination (Part VI) must be done within 24 hours before movement.
6. Părţile necertificate trebuie să fie menţionate.
6. Parts not certified must be struck out.
Condiţii aplicabile
Applicable condiţions
Completarea părţii VI este obligatorie.
Completion of Part VI is compulsory.
Părţile IV, V, VII şi VIII trebuie să fie completate în funcţie de solicitarea statului membru de destinaţie. Statul membru de destinaţie poate deroga oricare dintre aceste condiţii.
Parts IV, V, VII and VIII shall be completed depending on the request of the member States of destination. Member States can derogate to any of these condiţions.
---------
*1) Ţara terta trebuie să fie menţionată în secţiunea 2 lit. B şi C din anexa nr. II la Regulamentul nr. 998/2003.
*1) The third country must be listed în section 2 of Part B or Part C of Annex II to Regulation 998/2003.
*2) Originalul trebuie să însoţească transportul la destinaţia finala.
*2) The original must accompany the consignment to the final destination.
*3) Copia trebuie să fie păstrată de responsabilul exploatatiei de origine.
*3) The copy must be kept by the responsible of the holding of origin.
*4) Depinde de cerinţele statului membru de destinaţie.
*4) Depending on the requirements of the member State of destination.
*5) Continua dacă este necesar.
*5) Continue as necessary.
-------
(1) Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor pune în aplicare acte normative, reglementări şi prevederi administrative, necesare pentru conformarea cu prezenta norma metodologică, le transmite Comisiei Europene, prin intermediul Ministerului Integrării Europene şi Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, împreună cu tabelele de concordanta, în vederea evaluării conformitatii transpunerii legislative, şi stabileşte măsurile necesare pentru implementarea corecta şi la timp a prevederilor prezentei norme metodologice.
(2) Atunci când Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor adopta cele menţionate la alin. (1), trebuie să facă şi referire expresă la prezenta norma metodologică. Procedura privind realizarea referirii menţionate rămâne în responsabilitatea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
(3) Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor dispune măsurile necesare şi sancţionează, potrivit legii, orice încălcare a prevederilor prezentei norme metodologice. De asemenea, facilitează întocmirea documentelor necesare pentru sancţionarea incalcarilor legislaţiei veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
(4) Prezenta norma metodologică constituie transpunerea oficială a Directivei Comisiei 2005/64/CE.
Anexa face parte integrantă din prezenta norma metodologică.
de implementare a Normei sanitare veterinare privind stabilirea condiţiilor de sănătate a animalelor, ce reglementează comerţul României cu statele membre al Uniunii Europene şi importul din ţările terţe de animale, material seminal, ovule şi embrioni de la specii ce nu sunt prevăzute de legislaţia specifică (norma Balai pentru animale), privind condiţiile în care se poate realiza importul de pisici, caini şi dihori domestici pentru organizaţii, instituţii sau centre autorizate