LEGE nr. 253 din 9 august 2005
Statutory Text (2 Articles)
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2005 pentru ratificarea Protocolului privind combaterea terorismului, semnat la Atena la 3 decembrie 2004, adiţional la Acordul de cooperare dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 octombrie 1998
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96 din 14 iulie 2005 pentru ratificarea Protocolului privind combaterea terorismului, semnat la Atena la 3 decembrie 2004, adiţional la Acordul de cooperare dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 20 iulie 2005.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 9 august 2005.
Nr. 253.
-----------