Legislator Case Law & Legislation
63922 RO

HOTĂRÂRE nr. 840 din 28 iulie 2005

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 840 din 28 iulie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 5 august 2005

STEMA

oraşului Breaza, judeţul Prahova

HOTĂRÂRE nr. 840 din 28 iulie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 5 august 2005

DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE

elementelor însumate ale stemei oraşului Breaza,

judeţul Prahova

Descrierea stemei

Stema oraşului Breaza, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de o fascie undată, de argint.

În prima partiţie, în câmp de purpură, se află portalul de la intrarea curţii familiei Brâncoveanu, de argint, surmontat de o coroană de Principe al Sfântului Imperiu.

În a doua partiţie, în câmp albastru, deasupra unei terase verzi, se află Crucea Eroilor de pe dealul Gurga, de argint.

Scutul ete trimbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.

Semnificaţiile elementelor însumate

Portalul de la intrarea curţii familiei Brâncoveanu face referire la fosta moşie Breaza, stăpânită mai multe secole de această familie şi care este în prezent vatră a actualei aşezări.

Coroana de Principe al Sfântului Imperiu simbolizează titlul acordat domnitorului Constantin Brâncoveanu în anul 1695.

Crucea Eroilor de pe dealul Gurga este monumentul reprezentativ al localităţii şi semnifică jertfa celor 365 de eroi, fii ai localităţii Breaza, care au luptat în Războiul de Independenţă din 1877-1878 şi în Primul Război Mondial din 1914-1918.

Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.

-----------

HOTĂRÂRE nr. 840 din 28 iulie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 5 august 2005

privind aprobarea stemei oraşului Breaza, judeţul Prahova

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

HOTĂRÂRE nr. 840 din 28 iulie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 5 august 2005

(1) Se aprobă stema oraşului Breaza, judeţul Prahova, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea elementelor stemei şi semnificaţiile acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează

---------------

p. Ministrul administraţiei

şi internelor,

Anghel Andreescu,

secretar de stat

Bucureşti, 28 iulie 2005.

Nr. 840.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →