HOTĂRÂRE nr. 777 din 14 iulie 2005
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
Începând cu data de 1 septembrie 2005, se majorează cu 10% punctajele medii anuale obţinute prin valorificarea, potrivit legii, a fiecărui an util realizat în cadrul fostelor unităţi agricole cooperatiste, a fiecărui an de contribuţie realizat de taranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări ale agricultorilor, precum şi a perioadelor de contribuţie realizate, conform acestei legi, după data de 29 iulie 1992 şi până la data de 1 aprilie 2001, pentru
a) persoanele ale căror drepturi de pensie, cuvenite sau aflate în plata, s-au deschis anterior datei de 1 aprilie 2001;
b) persoanele ale căror drepturi de pensie, cuvenite sau aflate în plata, s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 - 31 august 2005.
(1) De prevederile art. 1 beneficiază şi persoanele cărora li se aplică măsurile de recalculare prevăzute de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005.
(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), sumele rezultate ca urmare a majorării punctajului mediu anual conform art. 1 se achită astfel
a) începând cu luna septembrie 2005, pentru pensiile ale căror drepturi recalculate au fost plătite în primele trei etape de plată a drepturilor recalculate;
b) în luna de plată care se va stabili prin hotărâre a Guvernului, pentru cea de-a patra etapa de plată a drepturilor recalculate.
Prevederile prezentei hotărâri se aplică şi în cazul drepturilor de pensie care se deschid începând cu data de 1 septembrie 2005 conform prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi la stabilirea cărora se valorifica, potrivit legii, perioade dintre cele prevăzute la art. 1.
Sumele rezultate în urma aplicării majorării prevăzute de prezenta hotărâre se suporta din bugetul de stat.
Prevederile prezentei hotărâri se aplică începând cu luna septembrie 2005.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
---------------
Ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu
Bucureşti, 14 iulie 2005.
Nr. 777
-----------
privind majorarea pensiilor agricultorilor începând cu luna septembrie 2005
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 81 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.