HOTĂRÂRE nr. 109 din 27 februarie 1995
Statutory Text (3 Articles)
LIMITELE MAXIME
în cadrul cărora se pot aproba şi efectua
cheltuieli pentru organizarea acţiunilor de protocol şi a unor
manifestări cu caracter
cultural-ştiinţific de către aparatul de lucru al Guvernului
1. Limitele maxime de cheltuieli ce se pot aproba şi efectua pentru acţiuni de protocol organizate la nivelul primului-ministru în raport cu cele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 63/1994, la care se aplică următorii coeficienţi de majorare
1.1. Punctul I
----------------
A1 2,33
B 2,6
1.2. Punctul II
-----------------
A1 2,07
B1 1,0
1.3. Cazarea invitaţilor primului-ministru se va face în spaţiile de cazare ale Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" sau, după caz, în hoteluri corespunzătoare, indiferent de gradul de confort.
2. Limitele valorice pentru unele acţiuni cu caracter specific organizate de demnitarii din aparatul de lucru al Guvernului
2.1. Şedinţe de guvern, analize cu durate de lucru
prelungite 5.000 lei/persoana
2.2. Diverse primiri ale unor delegaţii străine sau
române pentru analiza unor probleme specifice
sau cu caracter de urgenţă 3.000 lei/persoană
2.3. Trataţii oferite în saloanele aeroportului sau
la reşedinţa cu ocazia sosirii sau plecării din
ţară a unor delegaţii străine primite de
primul-ministru şi ceilalţi demnitari din
aparatul de lucru al Guvernului 3.000 lei/persoană
2.4. Cheltuieli legate de crearea condiţiilor necesare desfăşurării în bune condiţii a vizitelor unor delegaţii străine, ca: asigurarea mijloacelor de transport, vizitarea oraşului sau a unor muzee, vizionarea unor spectacole, efectuarea de fotografii sau alte acţiuni de acest gen, în limita unor sume aprobate de ordonatorul principal de credite.
2.5. Cheltuieli de reprezentare, inclusiv mese oficiale cu ocazia unor evenimente sau manifestări ce au loc în ţara noastră, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
2.6. Cheltuielile de masa pentru şoferi şi personalul de pază care însoţesc delegaţiile străine primite de primul-ministru sau de demnitarii din aparatul de lucru al Guvernului se pot efectua în limita a 30.000 lei/persoană/zi.
3. Cheltuielile de la pct. 2.2. se vor efectua în cadrul unui plafon aprobat de primul-ministru.
4. Numărul invitaţilor străini la acţiunile de protocol şi manifestările cu caracter cultural-ştiinţific organizate la nivelul aparatului de lucru al Guvernului şi ale căror cheltuieli se suportă din fondurile Secretariatului General al Guvernului, precum şi cel al invitaţilor români care participă la acţiunile respective se aprobă de către secretarul general al Guvernului.
5. Cu ocazia primirii unor delegaţii străine, primul-ministru poate oferi atenţii şi cadouri.
6. Periodic, în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, Secretariatul General al Guvernului, cu avizul Ministerului Finanţelor, va actualiza limitele maxime prevăzute în prezenta anexă.
--------
privind unele măsuri pentru organizarea unor acţiuni de protocol în ţară de către aparatul de lucru al Guvernului
În conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 63/1994,
Guvernul României hotărăşte
Se aprobă limitele maxime în cadrul cărora se pot aproba şi efectua cheltuieli pentru organizarea acţiunilor de protocol şi a unor manifestări cu caracter cultural-ştiinţific de către aparatul de lucru al Guvernului, prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează
----------------
Secretarul general al Guvernului,
Viorel Hrebenciuc
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
Bucureşti, 27 februarie 1995.
Nr. 109.