DECIZIE Nr. 87 din 3 octombrie 1995

Ioan Muraru - preşedinte

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea recursului declarat de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 16, pronunţată de Curtea Constituţională la data de 7 februarie 1995.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 12 septembrie 1995, în prezenta recurentei Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia, a intimatei Societatea Comercială "Parc" - S.R.L. Alba Iulia şi, în lipsa intimatului, Consiliul Judeţean Alba, legal citat, şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când pronunţarea a fost amînată la data de 19 septembrie 1995, la 26 septembrie 1995 şi apoi la 3 octombrie 1995.

CURTEA,

examinînd actele şi lucrările dosarului, constata

Prin Decizia nr. 16 din 7 februarie 1995, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 şi 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocată de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia în Dosarul nr. 706/1994 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei decizii, Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia a declarat recurs pentru doua motive, care, în esenta, sunt următoarele

- neconstituţionalitatea prevederilor art. 11 din Legea nr. 29/1990, întrucît legiuitorul a omis sa reglementeze şi posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a da o hotărâre pentru recunoaşterea "existenţei dreptului subiectiv invocat, în condiţiile în care acest drept se susţine ca reprezintă o categorie juridică distinctă şi expres prevăzută în art. 48 alin. (1) din Constituţie";

- neconstituţionalitatea art. 19 din aceeaşi lege, deoarece aceasta prevedere permite "ca unele acte administrative emise după decembrie 1989, dar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 29/1990, sa nu poată fi anulate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucît excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca vadit nefondata, nu s-au mai cerut punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. S-au solicitat însă aceste puncte de vedere în scopul soluţionării recursului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepţia ca vadit nefondata, deoarece art. 11 din Legea nr. 29/1990 nu este contrar art. 48 alin. (1) din Constituţie, "dreptul a cărui apărare se urmăreşte prin acţiunea în contencios" fiind, în toate cazurile, "un drept care exista în patrimoniul reclamantului", iar art. 19 din aceeaşi lege fiind "în concordanta cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie care consacra principiul neretroactivitatii legii".

Camera Deputaţilor şi Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinînd decizia atacată cu recurs, motivele de recurs, raportul întocmit în cauza şi concluziile procurorului, dispoziţiile Legii nr. 29/1990 raportate la prevederile constituţionale, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele

Primul motiv de recurs este neîntemeiat. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate poate avea ca obiect numai prevederile legale în vigoare, instituite prin lege sau prin ordonanţa. De aceea, Curtea Constituţională nu se poate substitui legiuitorului pentru a institui noi reguli de drept. În consecinţa, ţinând seama şi de practica jurisdicţională consecventa a Curţii Constituţionale în aceasta privinta, concretizata în deciziile nr. 1/1992, nr. 19/1993 şi nr. 47/1994, rezultă ca motivul de recurs invocat este contrar statutului constituţional al Curţii. Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Constituţie rezultă ca dreptul ce se pretinde vătămat trebuie să existe în patrimoniul reclamantului. Aceasta constituie o condiţie prealabilă, nimeni neputind pretinde ca i-a fost vătămat un drept ce nu-i apartinea. Pe cale de consecinţa, acţiunea în contencios nu poate avea ca obiect stabilirea unui drept, întrucît, altminteri, dintr-o instanţa de contencios administrativ s-ar transforma în una de contencios civil, asa încât sensul prevederii constituţionale a art. 48 alin. (1) referitor la "recunoaşterea dreptului pretins" este acela ca numai un drept subiectiv preexistent, vătămat prin fapta comisiva sau omisiva a autorităţii publice, poate justifica cenzura judecătorească a acţiunii sau inacţiunii acesteia în cadrul procedurii de contencios administrativ.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la neconstituţionalitatea art. 19 din Legea nr. 29/1990, este de menţionat faptul ca această lege nu se aplică actelor administrative anterioare intrării ei în vigoare, întrucît s-ar încalcă principiul neretroactivitatii legii.

Excepţia invocată nu are cum să-şi atinga scopul urmărit, deoarece, chiar dacă dispoziţia atacată ar fi declarata neconstitutionala, aceasta nu înseamnă ca noua reglementare a Legii nr. 29/1990 s-ar aplica şi actelor administrative anterioare. Chiar în regimul juridic anterior Constituţiei din 1991, retroactivitatea nu putea, potrivit art. 1 din Codul civil, să fie prezumată, iar în regimul constituţional actual ea nici nu mai poate fi instituită, potrivit art. 15 din Constituţie.

Faţa de considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, ale art. 1, 3 şi 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23, 25 şi 26 din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale,

CURTEA

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 16 din 7 februarie 1995.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din 26 septembrie 1995.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

-----------------------------