DECRET nr. 332 din 27 aprilie 2005
Statutory Text (2 Articles)
privind conferirea Ordinului Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn de război
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 9 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 517/2003 privind conferirea decoraţiilor de război,
având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,
în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în cadrul Detaşamentului Enduring-Freedom din Afganistan, în care şi-a sacrificat viaţa,
Preşedintele României decretează
Se conferă post-mortem Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn de război, sublocotenentului Şonei Victor Narcis.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 27 aprilie 2005.
Nr. 332.
-----------