HOTĂRÂRE nr. 13 din 5 aprilie 2005
Statutory Text (2 Articles)
pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 42/2004 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor
În temeiul art. 38 şi 41 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 din Hotărârea Parlamentului nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 42/2004 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează
"● se aprobă retragerea calităţii de membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a domnului deputat Constantin Faina, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Umanist din România (social-liberal)."
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 5 aprilie 2005, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE
Bucureşti, 5 aprilie 2005.
Nr. 13.
-------