DECIZIE nr. 115 din 24 februarie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 şi art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală

Constantin Doldur - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 şi art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Georgeta Ion în Dosarul nr. 3.250/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal este prezentă personal Georgeta Ion, lipsind partea Stelică Grecu, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează Curtea că autoarea excepţiei a depus la dosar concluzii scrise, precum şi un set de acte.

Având cuvântul pe fond, Georgeta Ion învederează mai întâi că în cuprinsul concluziilor scrise, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a invocat în mod eronat cauza "Pandrea contra României", în realitate fiind vorba despre cauza "Pantea împotriva României". În susţinerea excepţiei arată că textele de lege criticate ar trebui să facă referire şi la termenul în care se administrează probele, fiind necesar ca sintagma "termen rezonabil" să fie inclusă în cuprinsul acestor prevederi legale.

Reprezentantul Ministerului Public, arătând că în cauză sunt criticate omisiuni legislative, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele

Prin Încheierea din 9 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.250/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 şi art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Georgeta Ion în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate nu oferă protecţie suficientă faţă de "abuzurile, toleranţa sau pasivitatea oficială a reprezentanţilor implicaţi în cercetarea şi supravegherea penală a faptelor", ceea ce încalcă dreptul la un proces echitabil. Se susţine totodată că, "[...] fără să se efectueze o anchetă oficială din cauza opoziţiei poliţiei, prin interpretarea eronată a faptelor şi împrejurărilor s-a realizat o denegare de dreptate contrar articolelor [...] menţionate, întrucât elementul central al oricărei proceduri penale condiţionează derularea sa echitabilă, prin calificarea juridică a faptului ilicit, un rol important avându-l administrarea probelor, principiul egalităţii armelor şi termenul rezonabil de soluţionare", precum şi faptul că "nedezvăluirea unor probe, [...] folosirea de probe falsificate sau obţinute ilegal [...] au condus la nişte rezultate cu nişte consecinţe deosebit de grave".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Se arată că textele de lege criticate nu contravin normelor şi principiilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei ci, dimpotrivă, "ele sunt concretizarea regulilor de bază ale procesului penal privind rolul activ al organelor de urmărire penală şi al instanţelor de judecată, în desfăşurarea procesului penal, precum şi aceea a aflării adevărului în cadrul unui asemenea proces".

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile constituţionale pretins încălcate "nu au legătură cu art. 62 şi art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală [...]". Se arată că acestea "sunt texte de aplicabilitate generală, cuprinzând principii privind probele şi nu texte privind o anumită procedură derulată într-o anumită fază de procedură penală". Se precizează totodată că, "referitor la situaţia concretă de fapt, aceasta este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, fiind o problemă de aplicare a legii şi nu de competenţa Curţii Constituţionale".

Avocatul Poporului consideră că normele criticate nu aduc atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, atât timp cât este asigurată egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea probelor, precum şi faptul că acestea "nu contravin sub nici un aspect dreptului la un proces echitabil". Se arată totodată că nu poate fi reţinută critica în raport cu prevederile constituţionale ale art. 131 alin. (1), prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, fiind o expresie a rolului Ministerului Public.

În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că excepţia este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 şi art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins

- Art. 62: "În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.";

- Art. 63 alin. 1: "Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei."

În motivarea excepţiei sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale privind drepturile omului faţă de normele interne şi ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public, cu raportare la art. 6 paragraful 1, art. 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi, respectiv, interzicerea discriminării. Se invocă, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie, privind protecţia proprietăţii.

Autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că în cauză nu s-ar fi realizat o "anchetă eficace", fapt determinat de interpretarea eronată a "faptelor şi împrejurărilor", "nedezvăluirea unor probe" şi "folosirea de probe falsificate sau obţinute ilegal", ceea ce contravine principiilor unui proces echitabil. Se mai susţine că art. 62 şi art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală ar trebui să facă referire şi la termenul în care se administrează probele.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerile autoarei excepţiei vizează, în realitate, modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate de către organele de urmărire penală. În fapt, autoarea excepţiei a formulat plângere împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 768/P/2000 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, care a fost respinsă prin Sentinţa nr. 46 din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Împotriva acestei sentinţe aceeaşi autoare a declarat recurs, prin care a fost criticată soluţia de neîncepere a urmăririi penale atacată, sub aspectul modului de instrumentare a cauzei de către organele de urmărire penală şi, în special, al probelor administrate. În consecinţă, s-a solicitat "respectarea art. 6 paragraf 1 - CEDO" şi s-a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

Curtea reţine că aspectele relevate în motivarea excepţiei sunt de competenţa instanţei de judecată, întrucât nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale cenzurarea aplicării legii de către organele de urmărire penală. Controlul judecătoresc sub acest aspect se realizează în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, care, de altfel, au şi fost promovate în cauză. O asemenea ingerinţă a Curţii în activitatea de judecată ar fi contrară art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".

Nu poate fi primită nici solicitarea autoarei excepţiei în sensul completării textelor de lege criticate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 şi art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Georgeta Ion în Dosarul nr. 3.250/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2005.

PREŞEDINTE,

CONSTANTIN DOLDUR

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

--------