NORMA SANITARĂ VETERINARA ŞI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR din 2 februarie 2005
Statutory Text (1 Articles)
ce menţionează unităţile din reţeaua computerizata ANIMO din Comunitate*)
____________
Notă *) Aprobată prin Ordinul nr. 24 din 2 februarie 2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 18 martie 2005
ANEXĂ
NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANfiA ALIMENTELOR
ce stabilește regulile pentru prelevare de probe de produse de origine animală pentru examenul de laborator
7. Cand produsele provin de la animale aparent· sanatoase, dar suspecte de a fi purtatoare si eliminatoare de germeni patogeni ;
8. In cazul camii provenite din taieri de necesitate;
9. Cand la examinarea carcaselor lipsesc organele ;
1O. Cand eviscerarea animalului s-a facut mai tarziu de o ora de la taiere sau cand sangerarea s-a facut necorespunzator, iar carnea si organele prezinta modificari ;
11. In cazul in care camurile provin de la animale intoxicate sau suspecte de intoxicatie ;
12. Cand exista suspiciunea contaminarii produselor in timpul prepararii, manipularii, depozitarii, transportului sau desfacerii lor de catre persoane bolnave sau suspecte de boli transmisibile sau de catre persoane purtatoare si eliminatoare de germeni patogeni ;
13. In cazurile cand produsele sunt suspectate in declansarea unor toxiinfectii alimentare la om ;
14. In cazuri de reclamatii, litigii, expertize sau contraexpertize ;
15. Ori de cate ori medicul veterinar sau alte autoritati abilitate considera necesar.
Art. 3. - Reguli generale de recoltare sunt urmatoarele
1. Pentru examenul de laborator se recolteaza probe reprezentative in unitati care produc, proceseaza, depoziteaza, manipuleaza, transporta si valorifica produse alimentare de origine animala si atunci cand situatia o impune, de la domiciliul cumparatorului sau producatorului, in conditiile legii.
2. Recoltarea probelor se face de catre medicul veterinar oficial care are in raza lui de activitate obiectivele supuse controlului sau de catre personalul auxiliar autorizat sub supravegherea si pe raspunderea medicului veterinar.
3. Inainte de recoltarea probelor, medicul veterinar oficial trebuie sa se informeze amanuntit asupra originii produsului, data fabricarii, conditiile de fabricare, depozitare, manipulare, transport sau desfacere, rezultatul controalelor sau analizelor de laborator efectuate pana la acea data, aspectul general al produsului sau lotului, starea ambalajului, modul de etichetare sau stantare, daca se afla in termenul de valabilitate.
4. Probele trebuie sa fie reprezentative si sa fie adecvate examenului solicitat. Pentru examenul microbiologic se vor folosi instrumente sterilizate si se vor ambala in recipiente sterilizate sau in pungi de polietilena de uz alimentar. Pentru recoltarea fiecarei probe se vor folosi alte instrumente sterilizate. Recoltarea succesiva a mai multor probe trebuie sa se faca in asa fel incat sa nu se amestece parti din acestea sau sa nu se contamineze intre ele.
5. Lot - cantitatea de produse de origine animala identificabilă, asa cum este el definit in normele sanitare veterinare in vigoare.
6. Probă elementară - cantitatea de material prelevată dintr-un singur punct al lotului.
7. Probă globală - totalul combinat al tuturor probelor elementare prelevate din lot.
8. Probă de laborator- parte din proba globala, destinată examenului de laborator
9. Dupa recoltare, fiecare proba se va individualiza prin etichetare, se ambaleaza separat in asa fel incat sa nu se deterioreze in timpul transportului, se sigileaza pentru a nu face posibila substituirea produsului. Numarul sigiliului aplicat va fi mentionat in procesul verbal de recoltare probe.
1O. Verificarea calitatii conservelor se face pe lot. Lotul este format din recipiente (cutii sau borcane) de acelasi tip si aceeasi capacitate, care contin acelasi sortiment, aceeasi calitate, provenite din productia realizata in aceeasi zi de fabricatie si prezentate deodata la verificare.
In cazul conservelor pentru verificarea ermeticitatii, masei nete, si pentru efectuarea examenelor de laborator, în functie de marimea lotului, se iau in considerare urmatoarele
Marimea lotului (numar de recipiente)
Numar de recipiente
Pana la 500
13
501-1200
20
1201-3200
32
3201-10000
32
1OOO1-35000
50
35001-150000
80
150001-500000
80
Peste 500000
125
11. Recoltarea probelor de semiconserve se face astfel
- pana la 1OOO recipiente se recolteaza 2 recipiente;
- de la 1001- 2000 recipiente se recolteaza 4 recipiente;
- de la 2001- 3OOO recipiente se recolteaza 6 recipiente;
- de la 3001- 5000 recipiente se recolteaza 8 recipiente;
- pentru fiecare 5000 recipiente in plus se recolteaza 5 recipiente.
12. Conservele se vor trimite la analiza totdeauna in ambalaje originale, nedeschise, iar semiconservele in ambalaje originale, nedeschise daca acestea nu depasesc 1000 g. Daca aceste produse poseda banderole, etichete sau alte modalitati de identificare care servesc marcarii sau prezentarii, acestea vor ramane obligatoriu la proba ce se trimite la laborator.
13. Pentru probele de oua se deschid 10% din ambalajele (lazile) care formeaza lotul si din fiecare ambalaj deschis se recolteaza 12 oua din lazile de 360 oua si 16 oua din lazile de 480 oua. Numarul total al oualor recoltate dintr-un lot pentru examen de laborator complet nu va fi mai mic de 60 si mai mare de
100. Pentru efectuarea unui singur tip de examen de laborator se vor trimite cel putin 30 si cel mult 60 de oua.
In depozitul unitatii producatoare se vor recolta probe in acelasi mod avand in vedere data ouatului.
14. La prelevarea probelor se intocmeste un proces verbal de recoltare care va fi semnat de medicul veterinar oficial care recolteaza proba/probele, contrasemnat de un reprezentant legal al unitatii asupra careia se afla in gestiune sau proprietate produsul. In cazul in care reprezentantul unitatii refuza sa semneze, procesul verbal de recoltare poate fi semnat numai de medicul veterinar oficial si de un martor. Procesul verbal se intocmeste in trei exemplare, din care primul va insoti probele expediate la laborator, al doilea va ramane la medicul veterinar oficial care a efectuat recoltarea, iar cel de al treilea va ramane la unitatea detinatoare a produsului.
15. După fiecare procedură de recoltare a probelor se va întocmi un proces verbal de recoltare conform anexei 1.
Medicul veterinar oficial va avea in vedere la întocmirea procesului verbal de recoltare a probelor următoarele
o denumirea şi adresa autorităţii competente care a efectuat recoltarea;
o numele medicului veterinar sau codul de identificare;
o codul (numărul) oficial al probei;
o data recoltării;
o numele şi adresa proprietarului sau persoanei care are în păstrare produsele de origine animala;
o numărul de autorizare al unitătii;
o identificarea animalului (num' (număr lot- şarjă);
o specia şi vârsta animalului;
ăr matricol) sau produsului respectiv
o proba (matricea/substrat) respectivă;
o medicaţia folosită pe perioada de 4 săptămâni înaintea recoltării probelor (în cazul în care prelevarea se face de la fermă);
o examenele solicitate ;
o menţiuni speciale - date suplimentare (ca de exemplu: destinaţia produsului, condiţiile de păstrare a produsului până la primirea buletinului de analiză si altele).
16. Concomitent cu recoltarea probelor reprezentative, medicul veterinar oficial va recolta, in aceleasi conditii, contraprobe la probele recoltate pentru examenul de laborator. Contraprobele recoltate in conditiile legii se vor
depozita sub responsabilitatea producatorului (proprietarului) in conditii care sa permita respectarea integritatii acestora. Numarul sigiliului contraprobei va fi precizat in procesul verbal de recoltare a probei. Analiza contraprobelor se poate face contracost la solicitarea unitatii (proprietarului) sau atunci cand situatia o impune.
17. Probele recoltate se trimit la laborator pe cheltuiala proprietarului. Ele trebuie transportate la laborator in timp util, in asa fel incat acestea sa isi pastreze nemodificati parametrii de integritate .
18. Destinatia produselor din care s-au prelevat probe reprezentative pentru examenul de laborator va fi stabilita de medicul veterinar oficial care a efectuat recoltarea acestora, coroborand datele oferite de examenul de laborator, respectiv buletinul de analiza, cu toate datele menite sa contribuie la luarea unei decizii in conditiile legii.
19. Nu se reexamineaza produsele necorespunzatoare din punct de vedere microbiologic.
CAPITOLUL III NORMEDERECOLTAREPENTRUEXAMENEDELABORATOR
Art. 4. - Norme de recoltare pentru examenul microbiologic
A.CARNE SI ORGANE
1. Carne in carcase si semicarcase
(1) Din carcase si semicarcase sau carnea in bucati care cantareste mai mult de 2 kg, se fac prelevari randomizat din 1% din numarul acestora, dar nu mai putin de doua si nu mai mult de cinci din lotul examinat, aceasta reprezentand unitatea elementara de esantionare.
(2) Pentru obtinerea unui esantion elementar reprezentativ pentru lot, se preleveaza unitati secundare de esantionat, reprezentate de cate doua cuburi de carne si grasime, cu latura de minim 8-1O cm, decupate una de la suprafata, iar alta din profunzimea maselor musculare din vecinatatea oaselor, cu masa cuprinsa intre 500 g si 1 kg, când este posibil pornind de la o suprafată deja tăiată astfel încât să nu se producă decât o pierdere minimă; din unitatile secundare de esantionat se preleveaza o cantitate medie de minimum 500 g necesara pentru examenul microbiologic; se vor recolta obligatoriu si portiuni cu eventuale modificari.
(3) Cand se suspecteaza anumiti germeni specifici, se vor recolta si organele sau partile din carcasa in care acestia se localizeaza de predilectie si in care produc modificari si os lung.
2. Carne preambalată, organe, carcase păsări
(1)Se recoltează randomizat 1% din ambalajele care formeaza lotul controlat, insa nu mai putin de doua si nu mai mult de cinci unitati elementare de esantionare. Cand lotul controlat este format din ambalaje cu greutate mai mare de 2 kg, se recolteaza parti din acestea, de 250 - 500 g în aceeasi proportie.
(2,)Din unitatile elementare de esantionare se recolteaza o proba medie de cel putin 250 g pentru organe si cel putin 500 g pentru celelalte produse specificate.
(.3)Organele se recoltează întregi sau portiuni.
3. Carne lucru
(1) Se recoltează o proba pentru examen microbiologic de 500 - 1OOO g din fiecare lot, cand acestea sunt uniforme in privinta caracterelor organoleptice. Daca lotul este neuniform in privinta caracterelor organoleptice, se va face trierea acestuia, in urmatoarele categorii
a) cu caractere organoleptice aparent normale;
b) cu usoare modificari organoleptice;
c) cu caractere organoleptice evident modificate.
(2) Din fiecare categorie se recolteaza cate o proba de 500 - 1000 g.
4. Semipreparate din carne neporţionate
(l)Se recoltează randomizat unitati elementare de esantionare de 200 - 300 g din fiecare recipient sau ambalaj, în proportie de 1% din numarul acestora, dar nu mai putin de doua si nu mai mult de cinci ambalaje.
(2) Pentru examenul microbiologic se va recolta din unitatile elementare de esantionare, o proba medie de 300g.
(3) Pentru carnea tocata, conform reglementarilor in vigoare, proba recoltata pentru analiza microbiologica, trebuie sa fie alcatuita din 5 unităţi reprezentative pentru productia zilnica, insumand 300g din unitatile elementare stabilite conform alin.l .
5. Produse din carne
(1) Pentru verificarea aspectului exterior, formei, dimensiunii, aspectului pe sectiune, mirosului, gustului si consistentei, din ambalaje se recolteaza randomizat
- 2% din numarul unitatilor din fiecare sortiment de produs, dar nu mai putin de 2 bucati si nu mai mult de 6 bucati, cantitatea necesara pentru examen fizico-chimic, fiind de cel putin 300 g.
- se recolteaza maximum 2% din numarul batoanelor sau calupurilor, dar nu mai putin de doua bucati si nu mai mult de sase. Din preparate de carne prezentate in ambalaje mici (sub 1 kg) se recolteaza o cantitate de 1,5 - 2 kg;
- batoanele sau calupurile recoltate se sectioneaza longitudinal, in jumatati egale, la fata locului, de catre medicul veterinar si se face un examen
organoleptic. Pentru preparatele in ambalaje mici (sub 1 kg), proba initiala se desparte in doua jumatati egale. Cele doua jumatati rezultate constituie proba si contraproba reprezentativa.
(2) Din batoanele sectionate, dintr-una din jumatatile rezultate care reprezinta proba reprezentativa, se detaseaza de la mijloc si de la capete cateva portiuni, in greutate totala de 300 - 800 g, care se trimit la laborator.
6. Carne separată mecanic
Pentru examenul microbiologic, se ia cate o proba de aproximativ 1OOO g din proba omogenizata, care se obtine prin amestecarea probelor recoltate pentru examenul organoleptic.
7. Grasimi animale
(l)Se iau randomizat 5% din numarul ambalajelor unui lot si dupa ce se verifica ambalarea si marcarea se deschid. Din fiecare ambalaj, cu ajutorul unei sonde, se scot probe din toate straturile. La loturile formate din ambalaje de pana la 1 kg, se iau randomizat 1% din numarul ambalajelor, dar nu mai putin de cinci si se recolteaza c ate o proba din fiecare pachet. Din probele recoltate astfel se face o proba medie din care se trimit la laborator aproximativ 500 g.
(2) Cand lotul este format din ambalaje de pana la 500 g se trimit la laborator 1% din ambalajele originale prelevate randomizat, dar nu mai putin de doua sinu mai mult de cinci.
B. PEŞTE, CRUSTACEEYMOLUŞTE, BATRACIENI
1. Peşte
(l)Cand peştele este in vrac se va recolta cate o proba de 1 kg, pentru fiecare 1000 kg, însa nu mai putin de trei probe si nu mai mult de 10. Probele se vor recolta atat din suprafata, cat si din profunzime.
(2)Dacă lotul este alcătuit din ambalaje, se deschid randomizat 5% din numărul acestora.
- cand greutatea individuala a peştilor nu depăşeşte 2 kg câte 2 exemplare
din fiecare lot, unul de la suprafata şi celalalt din profunzimea ambalajului;
- cand greutatea individuala a peştilor depaseste 2 kg, se secţionează o
bucata de circa 1 kg, dintr-un peste de la suprafata si o bucata dintr-un peste din profunzimea ambalajului.
(3) Daca peştele este ambalat in butoaie cu saramura, din fiecare ambalaj
controlat se recolteaza si o proba de circa 200 ml saramura.
(4) Pentru verificarea calitatii de ansamblu a lotului (peştele congelat) se pot trimite la laborator brichete întregi (1-2 brichete din fiecare specie apartinand unui lot).
(5) Probele de peşte pentru analiza microbiologica se iau separat si înainte de luarea probelor pentru alte analize. Probele se recolteaza in mod aseptic, cu instrumente sterile, luindu-se din diferite puncte si introducandu-se in recipiente sterile, sau in pungi din polietilena de uz alimentar. Marimea probelor pentru analiza microbiologica este: 500 - 1OOO g din probele de peşte proaspat si congelat, luat sub forma de peşti întregi sau bucati, 500 g din probele de semiconserve si 250 ml sos de acoperire, in cazul produselor cu sos, 100 g din probele de pasta de peşte, icre, lapţi si 500g din produsele de pescarie care pot fi supuse unui tratament termic.
2. Icre
(1) Se desfac randomizat 1O % din ambalajele unui lot si se recolteaza cate o proba (suprafata si profunzime) de circa 250 g din minimum 2 si maximum cinci ambalaje deschise.
3. Crustacee, moluşte
(1) Din diferite puncte ale lotului se recolteaza unitati elementare de esantionare constituite din 1% din numarul exemplarelor care formeaza lotul. Pentru examen microbiologic, din unitatile elementare se face o proba medie de 500-1000g. Conform reglementarilor in vigoare, pentru examenul microbiologic al crustaceelor si molustelor fierte, proba este formata din 5 eşantioane.
4. Pulpa de broască
(1)Se recolteaza randomizat ambalaje miginale (brichete) in proportie de 5%o, dar nu mai putin de 2 si nu mai mult de 5. Pentru examen microbiologic cantitatea minima necesara este de 300g.
C. CONSERVE
(l)Pentru analiza microbiologica a conservelor alimentare in rec1p1ente închise ermetic pentru incubarea prin termostatare sunt necesare minimum cinci recipiente din esantionul recoltat pentru examenul de laborator conform cap. II art. 3 pct. 10.
D. SEMICONSERVE
(!)Pentru analiza microbiologica a semiconservelor alimentare sunt necesare minimum 250 g din esantionul recoltat pentru examenul de laborator conform cap. II art. 3 pct. 11.
E. OUĂ ŞI PRODUSE DIN OUĂ
1. Ouă consum
Prelevarea se va face conform cap. II art. 3 pct.13.
2. Praf de ouă sau produse de ouă pasteurizate, congelate
(1) Se recolteaza o proba de 100-150 g din fiecare sarja .
(2) Cand produsul se gaseste ambalat, pregatit pentru livrare, se recolteaza randomizat probe in proportie de 2%o din numarul ambalajelor, dar nu mai putin de 5 si nu mai mult de 1O, cu conditia ca din productia fiecarei zile care formeaza lotul de livrare sa fie recoltata cel putino proba.
F. MIERE DE ALBINE
Se deschid randomizat 1O % din numarul ambalajelor din fiecare lot, insa nu mai putin de trei si nu mai mult de sapte. Dupa o omogenizare atenta se recolteaza din fiecare ambalaj deschis circa 250 g miere, facandu-se o proba medie. Aceasta se omogenizeaza bine si din ea se recolteaza 250 g, pentru examenul microbiologic.
G. LAPTE SI PRODUSE LACTATE
1. Lapte crud
- se recolteaza probe din cisterne, bazine si tancuri, minimum 500 ml din fiecare, dupa o prealabila omogenizare;
- din bidoane se formeaza o proba medie recoltata randomizat din 1O % din bidoanele care constituie lotul. Din proba medie bine omogenizata se recolteaza 500 ml pentru examen de laborator.
2. Lapte consum
- se recolteaza din ambalaje cate 2- 3 unitati din fiecare lot. Probele recoltate trebuie sa ajunga la laborator in maximum 4 ore de la recoltare, trasportul lor facandu-se in conditii de refrigerare.
3. Produse lactate
(1) La ambalajele de pana la 1kg, proba va fi constituita din ambalajul original.
(2) Din ambalajele mai mari de 1 kg se recolteaza in mod aseptic cate o proba
de 250 - 500 ml pentru produse lichide sau 250 - 500 g pentru produsele solide.
(3) Produse lactate acide in ambalaje originale se recolteaza randomizat 1% din ambalajele care alcatuiesc lotul, nu mai putin de 2 sinu mai mult de 5.
(4) Pentru smantana in ambalaje originale se recolteaza randomizat 1% din ambalajele care alcatuiesc lotul, nu mai putin de 2 sinu mai mult de 5.
(5) Untul vrac se recolteaza randomizat de la 10% din ambalajele care formeaza lotul, dar nu mai putin de 3, cu sonde speciale din suprafata s1 profunzime, formandu-se o proba medie de 250 g pentru examen microbiologic.
Untul ambalat in pachete de pana la 200 g - se recolteaza randomizat pachete intregi in proportie de 2%o din numarul ambalajelor care formeaza lotul, dar nu mai putin de 2 si nu mai mult de 5. Cantitatea minima necesara pentru examenul microbiologic este de 200 g.
(6) Laptele praf in ambalaje mari se recolteaza randomizat de la 10% din numarul ambalajelor care formeaza lotul, formandu-se o proba medie de 250 g.
(?)Laptele praf in ambalaje mici (sub 1kg) se recolteaza randomizat 1% din numarul ambalajelor care alcatuiesc lotul, dar nu mai putin de 2 sinu mai mult de 5.
(8) Pentru probele de lapte praf, prelevarea probelor se face cu echipament pentru esantionare si recipiente ce se sterilizeaza folosind metoda de sterilizare cu aer cald, la 170°C...l 75°C, timp de,cel putin 2h sau sterilizare cu vapori, la 121°C, timp de cel putin 20 min. Poate fi folosit, de asemenea, un echipament presterilizat. Esantioanele pentru examenul microbiologic se preleveaza întotdeauna primele. Se indeparteaza stratul superficial al produsului, din zona de esantionare, cu ajutorul unei linguri sau spatule sterile. Esantionul se preleveaza cu o sonda sterila, daca este posibil din centrul recipientului. Se introduce sonda, cu deschiderea orientata in jos si cu o viteza uniforma, in produs, daca este necesar cu recipientul in pozitie înclinata. Cand atinge fundul vasului, sonda se roteste cu 180°, se scoate si se descarca continutul ei, in recipientul pentru esantionat. Pentru examenul microbiologic cantitatea minima necesara este de 250 g.
(9) Pentru probele de lapte şi produse lactate, conform reglementarilor in vigoare, proba recoltata pentru analiza microbiologica, trebuie sa fie alcatuita din 5 esantioane recoltate randomizat.
H. ADITIVI ALIMENTARI
(1) Lotul este constituit din ambalaje care conţin aditivi din acelaşi tip, acelasi producator si data de fabricatie, parte determinată dintr-o livrare, de calitate uniformă.
(2) Proba pentru analize microbiologice in cantitate de minim 300 g este formată prin omogenizarea probelor elementare recoltate randomizat.
I.APA"
(1) Recoltarea probelor de apa se face in flacoane de sticla cu dop slefuit, sterile. Sterilizarea flacoanelor se face in etuva, la caldura uscata ( l 80°C, timp de o ora) sau in autoclav (la 1 atmosfera si 121 °C, timp de 20 min.).
(2) In cazul recoltarii apelor clorinate, înainte de sterilizarea flaconului pentru recoltarea probei, se introduce in flacon 1 ml solutie 0,5% tiosulfat de sodiu, pentru fiecare 100 ml apa ce urmeaza a fi recoltata.
(3) Din apele tratate sau dezinfectate provenite din ape de suprafata sau de profunzime, probele se recolteaza din puncte reprezentative fiecarei trepte de tratare.
(4) Pentru recoltare, inclusiv a probelor din reteaua de distributie, se deschide robinetul si se lasa sa curga apa, timp de 5-1O min. Se inchide robinetul si se flambeaza. Se deschide din nou robinetul si se regleaza debitul apei, astfel incat sa se formeze o coloana de apa continua de maxim 1 cm diametru. Se scoate dopul flaconului iar flaconul tinut cu mana de partea lui inferioara se aseaza vertical sub coloana de apa, se umple si se acopera cu dopul.
(5) Cand nu exista posibilitatea recoltarii probei de la robinet, flaconul sterilizat se introduce in bazin sau rezervor, se umple si se acopera cu dopul.
(6) Din surse locale (fantani si izvoare), probele se recolteaza direct cu flaconul sau prin turnare in flacon din galeata fantanii.
(7) Probele de apa recoltate pentru examen microbiologic vor avea un volum minim de 500 ml, iar flacoanele vor fi umplute pana la aproximativ 2 cm sub dop.
J•·
(8) Probele se transporta la laborator in ziua recoltarii, in conditii de refrigerare, in special in anotimpul cald, daca acest lucuru nu este posibil probele se vor trimite in maxim 24 de ore fiind pastrate la temperatura de 4°C.
;
PRODUSE DE COFETARIE SI PATISERIE
Recoltarea probelor pentru examenul microbiologic se face in functie de modul de ambalare al produselor. Pentru produsele ambalate se recolteaza, prin sondaj, ambalaje întregi iar pentru produsele vrac se recolteaza prin sondaj o cantitate minima de 250 g.
/{. MEMBRANE ARTIFICIALE , AMBALAJE
(1) In cazul membranelor artificiale pentru examenul microbiologic se recolteaza prin sondaj portiuni insumand minim 2 m liniari.
(2) In cazul ambalajelor - recipiente pentru examenul microbiologic se recolteaza prin sondaj un numar minim de 5 si maxim de 10.
Art. 5. - Norme de recoltare pe categorii de produse pentru examenul fizico chimic
A. CARNE SI PRODUSE DIN CARNE
1. Carne si organe
(1) Din carnea provenita de la animalele taiate, probele se recolteaza astfel
- in cazul carcaselor analizate se recoltează din zonele ce prezinta modificari,
- in situatia in care se suspicioneaza modificari ale starii de prospetime, in lipsa modificarilor, din musculatura cervicala dintre vertebra a 4-a si a 5-a
si din musculatura spatei pentru sfertul anterior, iar pentru sfertul posterior din musculatura interna a pulpei. Prelevarile se vor face conform cap.III art. 4 lit .A pct. 1 alin. 1.
(2)Fiecare proba pentru efectuarea examenului fizico-chimic trebuie sa fie in cantitate de 250-300 g si recoltata sub forma unei felii care sa cuprinda toate straturile musculare pana la os, respectiv 300 g pentru organe.
2. Carne preambalata, organe, carcase păsări
Se vor preleva conform cap.III art. 4 lit. A pct. 2.
3. Produse din carne
Pentru verificarea aspectului exterior, formei, dimensiunii, aspectului in sectiune, mirosului, gustului si consistentei, din ambalaje se recolteaza randomizat 2% din numarul unitatilor din fiecare sortiment de produs, dar nu mai putin de 2 bucati si nu mai mult de 6 bucati, cantitatea necesara pentru examen fizico-chimic, fiind de cel putin 300 g.
4. Carne tocată
(l)Se recoltează randomizat unitati elementare de esantionare de 200 - 300 g din fiecare recipient sau ambalaj, in proportie de 1% din numarul acestora, dar nu mai putin de doua sinu mai mult de cinci ambalaje.
(2)Pentru examenul fizico-chimic se ia cate o proba de aproximativ 300 g,
5. Carne separată mecanic
Pentru examenul fizico- chimic, se ia cate o proba de aproximativ 300 g, prelevarea se va face conform pct. 3 alin 1.
B. PEŞTE SI PRODUSE DE PESCARIE
1. Pe te
(1) La peştele ambalat pentru examenul fizico-chimic se recolteaza o proba de min. 2 exemplare din fiecare ambalaj, iar la peştele mic se recoltează 250 g din fiecare ambalaj
Marimea lotului/ nr.
ambalaje
Marimea probei supusa verificarii chimice
Nr. ambalajelor necorespunzatoare
organoleptic in functie de care se decide respingerea lotului
Pana la 500
3 ambalaje
2 ambalaje
501-1200
4 ambalaje
2 ambalaje
1201-3200
5 ambalaje
3 ambalaje
3201-10000
10 ambalaje
4 ambalaje
10001-20000
30 ambalaje
13 ambalaje
(2) Cand peştele este in vrac se va recolta cate o proba de 1 kg, pentru fiecare 1000 kg, insa nu mai putin de trei probe si nu mai mult de 10. Probele se vor recolta atat din suprafata, cat si din profunzimea ambalajului.
2. Icre
Prelevarea probelor se face conform cap.III art. 4 lit. B pct. 2, cantitatea necesara pentru examenul fizico-chimic este 100 g.
3. Crustacee, moluşte
Prelevarea probelor se face conform cap. III art. 4 lit. B pct. 3, cantitatea necesara pentru examenul fizico-chimic este 100 g.
4. Pulpe de broască
Prelevarea probelor se face conform cap.III art. 4 lit. B pct. 4, cantitatea necesara pentru examenul fizico-chimic este 100 g.
C. CONSERVE
Pentru analiza fizico-chimică a conservelor alimentare in recipiente inchise ermetic sunt necesare minimum trei recipiente din esantionul recoltat pentru examenul de laborator conform cap. II art. 3 pct. 10.
D. SEMICONSERVE
Pentru analiza fizico-chimică a semiconservelor alimentare sunt necesare minimum 250 g din esantionul recoltat pentru examenul de laborator conform cap. II art. 3 pct. 11.
E. OUĂ SI PRODUSE DE OUĂ
1. Ouă consum
Prelevarea se va face conform cap. II art. 3 pct. 13.
2. Praf de oua sau alte produse de ouă pasteurizate, congelate (ou integral, gălbenuş, albu )
(1) Se recolteaza cate o proba de 100 - 150 g din fiecare sarja (productia unei zile sau cand se lucreaza in schimburi, productia unui schimb).
(2) Cand produsul se gaseste ambalat, pregatit pentru livrare, se recolteaza randomizat probe in proportie de 2%o din numarul ambalajelor, dar nu mai putin de cinci si nu mai mult de zece, cu conditia ca din productia fiecarei zile care formeaza lotul de livrare sa fie recoltata cel putin o proba.
F. MIERE DE ALBINE
Se deschid randomizat 10% din numarul ambalajelor din fiecare lot, insa nu mai putin de trei si nu mai mult de sapte. Dupa o omogenizare atenta se recolteaza din fiecare ambalaj deschis circa 250 g miere, facandu-se o proba medie. Aceasta se omogenizeaza corespunzator si din ea se recolteaza pentru examen fizico-chimic
250 g.
G. LAPTE ŞI PRODUSE LACTATE
1. Lapte crud
Prelevarea probelor se face conform cap. III art. 4 lit. G pct. 1 cantitatea necesara pentru examenul fizico-chimic este 1OOO ml.
2. Lapte de consum
(1) Pentru verificarea masei, ambalarii se recolteaza randomizat din fiecare lot, un numar de ambalaje de transport sau de desfacere conform tabelului urmator si se supun verificarii
Nr. ambalajelor de transport sau de desfacere din lot
Nr. ambalajelor de transport sau de desfacere care se iau din lot
pana la 20
2
21-50
4
51-100
8
101-200
10
201-300
14
301-500
20
501-800
26
peste 800
30
(2) Pentru verificarea proprietatilor organoleptice se recolteaza jumatate din numarul de ambalaje de desfacere luate conform tabelului si se examineaza organoleptic.
(3) Pentru verificarea proprietatilor fizico-chimice se recolteaza o proba medie de circa 1OOO ml.
3. Produse lactate
(I )La ambalajele de pana la 1kg, proba va fi constituita din ambalajul original.
(2) Din ambalajele mai mari de 1 kg se recolteaza in mod aseptic cate o proba de 250 - 500 ml pentru produse lichide sau 250 - 500 g pentru produsele solide.
(3) Produse lactate acide in ambalaje originale se recolteaza randomizat 1% din ambalajele care alcatuiesc lotul, nu mai putin de 2 sinu mai mult de 5.
(4) Smantana in ambalaje originale se recolteaza randomizat 1% din ambalajele care alcatuiesc lotul, nu mai putin de 2 sinu mai mult de 5.
(5) Untul vrac se recolteaza randomizat de la 10% din ambalajele care formeaza lotul, dar nu mai putin de 3, cu sonde speciale din suprafata si profunzime, formandu-se o proba medie de 250 g pentru examen fizico-chimic.
(6) Unt ambalat in pachete de pana la 200 g se recolteaza randomizat pachete intregi in proportie de 2%o din numarul ambalajelor care formeaza lotul, dar nu mai putin de 2 sinu mai mult de 5. Cantitatea minima necesara pentru examenul fizico chimic este de 200 g.
(7) Lapte praf in ambalaje mari se preleveaza randomizat de la 10% din numarul ambalajelor care formeaza lotul, constituindu-se o proba medie de 500 g.
(8) Lapte praf in ambalaje mici (sub 1kg) se recolteaza randomizat 1% din numarul ambalajelor care alcatuiesc lotul, dar nu mai putin de 2 sinu mai mult de 5.
H. ADITIVI ALIMENTARI
Proba pentru analize fizico-chimice in cantitate de minim 300 g este formată prin omogenizarea probelor elementare recoltate randomizat din lotul definit la cap.III art. 4 lit. H.
I. APĂ POTABILĂ
(1) Probele de apă se recolteaza în butelii de sticlă incolore, cu dop rodat, curăţate în prealabil cu amestec oxidant şi apoi cu apă şi în urmă cu apă distilată. Pentru apele de adâncime, râuri, lacuri, bazine, etc., se vor utiliza butelii de sticlă incoloră, prevăzute cu un dispozitiv de scoatere a dopului în momentul în care butelia a ajuns la stratul de apă din care se scoate proba.
(2) Probele se vor recolta după ce s-au recoltat probele pentru examenul bacteriologic. Buteliile se vor clăti de 3 ori cu apă de analiză, umplându-se apoi până la 2...3cm sub dop. Se va avea grijă ca apa de clătire să nu ajungă înapoi în sursa de unde s-a luat proba.
(3) Cantitatea de apă luată este în funcţie de analiza sau analizele care se execută şi este prevăzută în standardele de metode de analiză respective.
(4) Din reţea, probele se preleveaza după ce s-a curăţat bine robinetul cu o cârpă curată atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru şi s-a lăsat să curgă apa cel puţin 10 min.
(5) Din reţelele cu distribuţie intermitentă, o primă probă se va preleva la deschiderea apei pentru a avea prima apă care curge prin robinet şi a doua probă se va preleva după 2 ore de curgere continuă.
(6) Din forajele noi, probele se preleveaza după o pompare continuă până la stabilirea debitului de regim al captării şi până când conţinutul de cloruri, substanţe organice şi fier din cel puţin 3 probe de control, luate consecutiv în timpul pompării, la intervale de circa o oră, nu mai variază.
(7) Din fântâni cu extragerea apei prin pompare, probele se vor preleva de la gura pompei, după o pompare de minimum 20 min.
(8) Din fântâni cu găleată, probele se vor preleva de la adâncimea de 10...30 cm sub oglinda apei.
(9) De la izvor
- pentru caracterizarea sursei de apă se va preleva de la punctul de curgere liberă a izvorului, evitând tulburarea şi ridicarea artificială a oglinzii apei (nu se vor recolta frunzele sau materialele solide care plutesc la suprafaţă);
- pentru controlul sanitar al apei de consum, probele se iau de la punctul de deservire a populaţiei.
(10) Din rezevoarele de apă, probele se vor lua de la punctul de ieşire.
(1l)Dacă analiza nu se face în maxim 4 ore de la luarea probelor, acestea se vor conserva astfel
- pentru determinarea tuturor formelor de azot şi oxidabilităţii, probele se recoltează separat în butelii în care se adaugă 2ml acid sulfuric 1 : 3 la un litru de apă;
- pentru suspensii şi reziduu uscat, se adaugă 2 ml cloroform la litru de apă, agitându-se bine;
- pentru determinarea fenolilor, se alcalinizează cu 0,5g hidroxid de sodiu la 1 litru de apă;
- pentru determinarea hidrogenului sulfurat sau a sulfurilor, probele se iau în butelii speciale, în care s-au pus 2 ml soluţie acetat de cadmiu 5% sau o altă sare solidă de cadmiu;
- pentru oxigenul dizolvat şi formele de CO2, probele vor fi condiţionate prin adăugare de 2ml clorură manganoasă 80% şi 2ml soluţie amestec
alcalin (67ml sol. hidroxid de sodiu 33% şi 33ml sol. iodură de sodiu 10%).
!l·'
PRODUSE DE COFETARIE SI PATISERIE
Recoltarea probelor pentru examenul fizico-chimic se face in functie de modul de ambalare al produselor. Pentru produsele ambalate se recolteaza, prin sondaj, ambalaje intregi iar pentru produsele vrac se recolteaza prin sondaj o cantitate minima de 250 g.
Art. 6. - (1)Norme de recoltare pe categorii de produse pentru determinarea nivelului de contaminare radioactivă.
(2)Pentru fiecare sortiment de produs recoltat in conditiile prevazute la cap.
III art. 5, cantitatea unei probe va fi de minimum 200 g (ml).
CAPITOLUL IV DISPOZITII FINALE
Art. :ţ.. - Pentru stabilirea cantitatii totale de produs necesara pentru efectuarea
examenelor de laborator solicitate medicul veterinar oficial vor lua in considerare cantitatile pentru fiecare tip de determinare stabilite in prezenta norma.
Art. 8. - Contraprobele se vor preleva in aceleasi conditii stabilite pentru probe de prezenta normă.
ANEXĂ
la norma sanitară veterinară
și pentru siguranța alimentelor
AUTORITATEA NAfiIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANfiA ALIMENTELOR
O R D I N
privind aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor
ce stabilește proceduri pentru efectuarea controalelor sanitare veterinare la posturile de inspecție
și controale veterinare de frontieră ale României, pentru produse importate din țări terțe*)
În temeiul art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare nr. 50.148 din 27 ianuarie 2005, întocmit de Direcția generală inspecție, control, inspecție la frontieră și coordonarea institutelor veterinare din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin
Art. 1. — Se aprobă Norma sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor ce stabilește proceduri pentru efectuarea controalelor sanitare veterinare la posturile de inspecție și controale veterinare de frontieră ale României, pentru produse importate din țări terțe, prevăzută în anexa**) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. — Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, institutele veterinare centrale
și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. — Prezentul ordin constituie transpunerea oficială a Regulamentului Comisiei 136/2004/CE ce stabilește proceduri pentru efectuarea controalelor veterinare la posturile de inspecție la frontieră, pentru produse importate din țări terțe, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 21 din 28 ianuarie 2004, p. 11. Art. 4. — Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la
45 de zile de la publicare.
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare
și pentru Siguranța Alimentelor,
Răzvan fiîru
București, 2 februarie 2005.
Nr. 21.
*) Ordinul nr. 21/2005 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 18 martie 2005 și este reprodus și în acest număr bis.
**) Anexa este reprodusă în facsimil.
NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANfiA ALIMENTELOR
ANEXĂ
ce stabilește proceduri pentru efectuarea controalelor sanitare veterinare la posturile de inspecție și controale veterinare de frontieră ale României, pentru produse importate din țări terțe
sosirea produselor, personalului veterinar al postului de inspecţie şi controale veterinare de frontieră, căruia trebuie să-i fie prezentate produsele, utilizând Documentul Veterinar Comun de Intrare (DVCI), precum cel stabilit la anexa nr. 3 a prezentei norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
(2) Documentul Veterinar Comun de Intrare trebuie să fie emis în conformitate cu regulile generale referitoare la certificare, stabilite de acte normative relevante transpuse din legislaţia comunitară în legislaţia naţională.
(3) Documentul Veterinar Comun de Intrare trebuie să fie întocmit într-un original şi copii, după cum s-a stabilit de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru a îndeplini cerinţele prezentei norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
Persoana responsabilă de încărcare trebuie să completeze partea 1 a Documentului Veterinar Comun de Intrare (DVCI) şi să o transmită personalului veterinar al postului de inspecţie şi controale veterinare de frontieră.
(4) Fără a se aduce atingere alineatelor 1 şi 3, informaţiile conţinute de Documentul Veterinar Comun de Intrare (DVCI) pot, cu acordul autorităţilor competente interesate de lotul de transport, să facă obiectul unei notificări prealabile prin telecomunicat,ii sau orice sistem electronic de transfer de date.
Atunci când este practicat acest sistem, informaţiile furnizate
In formă electronică trebuie să fie cele solicitate la partea 1 a modelului de Document Veterinar Comun de Intrare.
Art 3 - Procedura ce trebuie urmată după terminarea controalelor sanitare veterinare
(1) După terminarea controalelor sanitare veterinare
mentionate la articolul 4 al ăNormei sanitare veterinare ce
'
stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe", partea 2 a Documentului Veterinar Comun de Intrare trebuie să fie completată sub responsabilitatea medicului veterinar oficial de la postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră .
Documentul Veterinar Comun de Intrare trebuie să fie semnat de medicul veterinar oficial sau de alt medic veterinar care activează sub supravegherea primului, pentru a acorda autorizaţia sanitară veterinară de trecere pentru transport.
În cazul posturilor de inspecţie şi controale veterinare de frontieră ce controlează activităţi de import de peşte, în conformitate cu ăNorma sanitară veterinară ce stabileşte derogări de la condiţiile de autorizare a posturilor de inspecţie şi controale veterinare de frontieră localizate în porturile în care se debarcă peşte", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 530 din 13 august 2003, publicat în Monitorul Oficial al României al României, Partea I, nr. 702 din 7 octombrie 2003, agentul oficial desemnat poate să exercite funcţiile de medic veterinar oficial, incluzând competenţa completării şi semnării Documentului Veterinar Comun de Intrare.
(2) Originalul Documentului Veterinar Comun de Intrare pentru loturile pentru care a fost acordată autorizarea sanitară veterinară de intrare, constă din părţile 1 şi 2 împreună, completate şi semnate corespunzător.
(3) Medicul veterinar oficial sau persoana responsabilă de încărcare trebuie să notifice autorităţile vamale ale postului de inspecţie de frontieră, de autorizarea sanitară veterinară de intrare a transportului, după cum este prevăzut la alineatul 1, prin prezentarea originalului Documentului Veterinar Comun de Intrare sau prin mijloace electronice.
(a) După ce este obţinută autorizarea vamală, originalul Documentului Veterinar Comun de Intrare (DVCI) trebuie să însoţească transportul până la prima întreprindere de destinaţie.
(b) Medicul veterinar oficial al postului de inspecţie şi controale veterinare la frontieră trebuie să păstreze o copie a Documentului Veterinar Comun de Intrare.
(c) Medicul veterinar oficial al postului de inspecţie şI controale veterinare la frontieră trebuie să transmită o copie a Documentului Veterinar Comun de Intrare persoanei responsabile de încărcare.
(4) Medicul veterinar oficial al postului de inspecţie şI controale veterinare la frontieră trebuie să păstreze certificarea veterinară originală sau documentaţia ce însoţeşte transportul, emisă de ţara terţă, precum şi o copie a Documentului Veterinar Comun de Intrare, pentru cel puţin 3 ani.
Totuşi, pentru loturile de produse în tranzit pe teritoriul României sau pentru stocare într-un depozit autorizat în baza articolelor 12(4) şi 13 ale ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe", a căror destinat,ie finală este în afara României, documentele veterinare originale ce însoţesc transportul la sosire, trebuie să însoţească mai departe transportul ş, numai copiile acestor documente trebuie să fie păstrate la postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră al României.
Art. 4 - Procedura ce trebuie urmată atunci când loturile de produse au primit autorizarea sanitară veterinară de intrare, dar sunt încă sub supraveghere vamală.
(1) Atunci când loturile de produse au primit autorizarea sanitară veterinară de intrare prevăzută de articolul 3(1), la postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră, dar rămân sub supraveghere vamală şi sunt puse în circulaţie liberă într-un stadiu ulterior, se aplică procedura stabilită la alineatele 2, 3 şi 4.
J
(2) Originalul Documentului Veterinar Comun de Intrare trebuie să însotească transportul către una sau mai multe întreprinderi, atâta timp cât acesta rămâne sub supraveghere vamală şi până când autorizarea vamală este solicitată de persoana responsabilă de încărcare.
(3) Pentru prima autorizare vamală de intrare, persoana responsabilă de încărcare trebuie sa prezinte originalul
Documentului Veterinar Comun de Intrare la oficiile vamale responsabile pentru întreprinderea unde este situat transportul.
Aceasta poate, de asemenea, să fie făcută prin mijloace electronice, dar supusă autorizării autorităţii vamale competente.
(4) Atunci când autorizarea vamală a fost solicitată, după cum este prevăzut la alineatul 3, operatorul întreprinderii trebuie
(a) să păstreze o copie a Documentului Veterinar Comun de Intrare (DVCI) ce însoţeşte transportul;
(b) să înregistreze data primirii transportului, şi;
(c) să înregistreze data autorizării vamale de intrare sau datele unor asemenea autorizări, dacă transportul este împărţit în părţi, după cum este prevăzut la articolul 5.
Art. 5 - Procedura ce trebuie urmată atunci când loturile de transport supuse supravegherii vamale sunt divizate in părţi cu destinaţii diferite
(1) Atunci când un lot menţionat la articolul 4(1) este divizat in părţi cu destinaţii diferite, originalul Documentului Veterinar Comun de Intrare trebuie să fie prezentat autorităţii vamale competente responsabile pentru întreprinderea unde este divizat lotul.
O copie a Documentului Veterinar Comun de Intrare trebuie să rămână la întreprinderea unde este împărţit lotul.
(2) Autoritatea vamală competentă responsabilă pentru întreprinderea menţionată la alineatul 1 poate emite o copie xerox autentificată a originalului Documentului Veterinar Comun de
ANEXA Nr. 1
la norma sanitară veterinară
și pentru siguranța alimentelor
procesarea, distribuirea şi introducerea de produse de origine animală pentru consum uman"
(e) a fost completat în întregime;
(f) se referă la o întreprindere sau navă maritimă autorizată sau înregistrată să exporte în România;
(g) este semnat de medicul veterinar oficial, sau când este corespunzător, de reprezentantul autorităţii oficiale şi prezintă vizibil şi cu litere mari, numele şi poziţia sa şi de asemenea, dacă timbrul oficial de sănătate al ţării terţe şi semnătura oficială sunt într-o culoare diferită de cea a textului certificatelor, sau, pentru certificate electronice, semnătura şi ştampila sunt realizate printr un sistem de siguranţă.
(h) partea 1 a Documentului Veterinar Comun de Intrare este completată corect şi dacă informaţiile pe care le conţine acesta corespund cu informaţiile din alte documente oficiale relevante ce însot,esc transportul.
ANEXA Nr. 2
la norma sanitară veterinară
și pentru siguranța alimentelor
ANEXA Nr. 3
la norma sanitară veterinară
și pentru siguranța alimentelor
17.Transport maritim la 17.Transhipment to
PICVF al Nr. unităţii ANIMO României
Remania BIP ANIMO unit no. Ţara terţă Codul ISO al ţării terţe
3rd country 3rd country ISO cade
18.Pentru tranzit prin România
18.For transit to 3rd country către o tară tertă
to 3rd c'ountry'
Ieşire PICVF Exit BIP
Cod ISO ISO cade
Nr. unitătii ANIMO ANIMO unit no
19. Conform cu cerinţele naţionale
19. Conform to national requirements
Conforme Conforms Neconform
Does NOT conform
20. Pentru reimport
20. For re-import
21. Pentru piaţa domestică
21. For domestic rnarket
22. Pentru loturi neconforme
22. For NON - Conforming consignments
Consum uman
Human consumption
Depozit vamal
înregistrate
Produse furajere pentru animale
Customs warehouse
Registered
Animal feedingstuff Utilizare farmaceutică
Zona liberă sau Depozit liber
Free zone or Free warehouse
Nr. de înregistrare
Registered No.
Pharmaceutical use
Utilizare tehnică
Navă de aprovizionare
Nr. de înregistrare
Technical use
Ship supplier
Registered No.
Altele
Other
Navă
Ship
Nume
Name
Port Port
23.Declaraţie
Eu, subsemnatul, persoana responsabilă pentru încărcătura descrisă anterior, certific faptul că, după cunoştinţele şi după părerea mea, declaratiile făcute la sectiunea 1 a acestui d cument sunt autentice şi complete şi sunt de acord să mă conformez cerinţelor legale ale
ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 71 din 3 februarie 2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 12 martie 2003, normă ce transpune Dir. Corn 97/78/CE, incluzând plata pentru controale sanitare veterinare, pentru recăpătarea oricărui lot respins după tranzit în România către o ţară terţă (articolul 11.1 c) sau costuri de
distrugere, dacă este necesar.
Locul şi data declarării
Place and date of declaration
Numele semnatarului Name of signatory
Semnătura Signature
23.Declaration
I, undersigned person responsible for the load detailed above, certify that to the best of my knowledge and belief the statements made in section I of this document are true and complete and I agree to comply with the legal requirements of "Sanitary veterinary norm laying down the principles governing the organization of veterinary checks on products entering into Romania from third countries", approved by the Ministerial Order of the Ministry of Agriculture, Food and Forests No. 71/3.02.2003, published in the Official Monitor of Romania, Part. I, No. 157/12.03.2003, transposing Directive 97/78/EC, including payment for veterinary checks for repossession of any consignment rejected after transit across Remania to a third country (Article 11.1.c), or costs of destruction if
necessary.
ROMÂNIA ROMANIA
D Număr de referinţă
24. DVCI anterior Nu n24.Previous CVED No Reference number
Da Yes
Documentul Veterinar Comun de Intrare, DVCI The Common Veterinary Entry Document, CVED
25. Număr de referinţă al Documentul Veterinar Comun de Intrare
{DVCI)
25. CVED Reference Number
EJ
26. Control al documentelor
26. Documenlr Crck.
Satisfăcător Nesatisfăcător
Satisfactory Not satisfactory
27. Control de identitate
27. ldentity Check
Control ştampilă SAU
Seal check OR
Satisfăcător Nesatisfăcător
Satisfactory Not satisfactory
Control de identitate complet
Full identity check
28. Check Physical
EJ
28. Control fizic
n 29. Teste de laborator: Nu
EJDa
t
o
0.
1/)
C
....
Q)-
:"Oi E
Satisfăcător Satisfactory Neefectuat Not done
1. Regim de controale redus 1.Reduced checks regime
2. Altul
2. Other
Nesatisfăcător
Not satisfa
29. Laboratory Tests: Testat pentru
Tested for: Probă aleatorie Random Rezultate Results
Eliberat până la obţinerea unui rezultat
No
Suspiciune Suspicion Satisfăcător Satisfactory
Yes
B
Nesatisfăcător Not satisfactory
o
- c: Released pending a
C,
·:=; •0
_r_e_su_lt
§ f-------------------1-----------------------, j
.:::: u 30. ACEPTABIL pentru transport maritim
ci§ 30.ACCEPTABLE for Transhipment.
- c: PICVF al Nr. unităţii ANIMO
- : României ANIMO unit no
c u Romania BIP
31. ACCEPTABIL pentru procedura de tranzit 31..ACCEPTABLE for Transit Procedure Către tara tertă
To 3rd ountry
+Cod ISO
+ISO code
i,.i Ţara terţă
al i-.i
Codul ISO al ţării terţe
Ieşire PICVF Exit BIP
Nr. unităţii ANIMO ANIMO unit no
t:: t
(U (U
a. a.
3rd country
3rd country ISO code
32 ACCEPTABIL pentru Piaţa Domestică
32. ACCEPTABLE for Domestic Market Pentru libera circulaţie
For Free Circulation Consum uman Human consumption
Produse furajere pentru animale Animal feedingstuff
Utilizare farmaceutică Pharmaceutical use Utilizare tehnică Technical use
Altul Other
33. ACCEPTABIL dacă este direcţionat
33. ACCEPT ABLE if channeled Procedura articolului 8
Article 8 procedure
Reimport de produse în România (articolul 15) Re-import of Romania products {Article 15)
··· ·· ·-· ·· • -· ·-
34. ACCEPTABIL pentru Procedura de Depozitare Specifică
(articolele 12.4 şi 13)
34. ACCEPTABLE for Specific Warehouses Procedure (Article 12.4 şi 13)
Depozit vamal Customs warehouse
Zona liberă sau Depozit liber
35. NU ESTE ACCEPTABIL
35. NOT ACCEPTABLE
1. Reexport
1. Re-export
2. Distrugere
2. Destruction
3. Transformation
3. Transformare Data limită
Bydate_ ---
New seal no:37.0etalii ale destinaţiilor
controlate (33-35)
37.Details of Controlled Destinations(33-35) Nr. de autorizare (dacă este relevant) Approval no (where relevant)
Adresa Address
38. Transport resigilat
38. Consignment resealed Nr. nou de ştampilă
New stamp
Free zone or Free warehouse Navă de aprovizionare
Ship supplier Direct către o navă Direct to a ship
36.Motiv de refuz
36. Reason for Refusal
1 Certificat lipsă/nevalabil
1. Absence/invalid certificate
2. Ţara neautorizată
2.Non approved country
3 Întreprindere neautorizată
3. Non approved establishment
4. Produs interzis 4.Prohobited product
5. 10 Neconform cu documentele
5. ID Mis-match with documents 6 ID Eroare a mărcii de sănătate
6. ID Health mark error
?.Deficienţe fizice de igienă
7. Physical hygiene failure 8.Contaminare chimică
8. Chemical contamination 9.Contaminare microbiologică
9. Micro biologica! contamination 10.Altul
10. Other
1---
,
1---
,
,
1---
1--
-
-
,
---
39. Identificare completă a postului de inspecţie şi controale veterinare de frontieră /a autorităţii sanitare veterinare şi ştampila oficială.
39 Full identification of border inspection posUcompetent veterinary authority and official stamp.
41.PICVF de tranzit la ieşirea din România: Formalităţi de 1eşIre din România şi controalele efectuate pentru bunurile ce
40. Medic veterinar oficial
Eu, subsemnatul, medic veterinar oficial sau agent oficial desemnat, certific faptul că, în fapt, controalele sanitare veterinare efectuate asupra acestui lot au fost efectuate in conformitate cu cerinţele comunitare transpuse in legislaţia naţională.
40 Offigal Veterinarian
I the undersigned official veterinarian, or designated official agent, certify that the veterinary checks an this consignment have been carried aut in accordance with Community requirements transposed into national legislation.
Semnătura
Signature
Nume (cu majuscule) Name (în capitals) Data
Date
42.Referinţa Documentului Vamal
42. Customs Document Reference
sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 71 din 3 februarie 2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 12 martie 2003, normă ce transpune Dir. Corn 97/78/CE.
41. Exit transit BIP: Formalities of exit from the EC and checks made of transiting goods confirmed in accordance with Article 11.2 (e) of "Sanitary veterinary norm laying down the principles governing the organization of veterinary checks on products entering into Remania from third countries", approved by the Ministerial Order of the Ministry of Agriculture, Food and Forests No. 71/3.02.2003, published in the Official Monitor of Remania, Part. I, No. 157/12.03.2003, transposing Directive 97/78/EC
Număr(e) Number(s)
reglementează organizarea controalelor
tranzitează, stabilite în conformitate cu art. 43.Documentul Veterinar Comun de Intrare (DVCI) ulterior 11(2)(e) în conformitate cu ăNorma sanitară 43. Subsequent CVED
veterinară ce stabileşte principiile ce
DOCUMENTUL VETERINAR COMUN DE INTRARE
(DVCl)1
Note explicative pentru certificatul Documentului Veterinar Comun de Intrare (DVCI)
Generale: Completaţi certificatul cu majuscule. Atunci când există o opţiune să ştergeţi o căsuţă sau aceasta nu este relevantă, ştergeţi complet sau tăiaţi cu o linie întreaga căsuţă numerotată. Pentru a indica cu certitudine orice opţiune, bifaţi sau
marcati semnul.
'
Acest certificat trebuie să fie completat pentru toate loturile prezentate la un post de inspecţie şi controale veterinare de frontieră, indiferent dacă acestea sunt prezentate ca fiind conforme cu cerinţele UE şi sunt pentru libera circulaţie, loturi ce trebuie să fie supuse direcţionării sau loturi ce nu întrunesc, în fapt, condiţiile UE şi sunt destinate pentru transport maritim, tranzit sau plasare a acestora în zone libere, depozite libere sau depozite vamale sau pentru vase de aprovizionare (furnizor de echipamente maritime). Direcţionarea se referă la loturi de transport acceptate în baza condiţiilor stabilite la articolul 8 al
ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 71 din 3
1 Notele explicative pot fi tipărite şi distribuite separat de certificat
februarie 2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 12 martie 2003, ce transpune.Dir. Corn. 97/78/CE, dar care rămân sub control veterinar, până să ajungă la o destinaţie finală specificată, de obicei în vederea unui tratament suplimentar.
Atunci când sunt indicate, codurile ISO se referă la codul
tării din două litere, conform standardului international
' '
Partea 1
Această parte se completează de către declarant sau persoana responsabilă pentru încărcare, după cum este definită la articolul 2(2) (e) al ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe". Notările sunt puse în faţa numărului căsuţei relevante.
Căsuta 1.
'
Expeditor/exportator: Indicaţi organizaţia comercială ce expediază transportul (în România)
Căsuta 2.
'
Post de inspecţie şi controale veterinare de frontieră. Dacă aceste informaţii nu sunt tipărite anterior pe document, vă rog să le completaţi. Numărul de referinţă al Documentului Veterinar Comun de Intrare (DVCI) este un număr de referinţă unic dat de postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră ce emite certificatul (repetat la căsuţa 25). Numărul unităţii ANIMO este
unic pentru postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră şi este menţionat în faţa numelui acestuia pe lista de posturi de inspecţie de frontieră autorizate, publicată în Monitorul Oficial.
Căsuta 3.
'
Destinatar: Indicaţi adresa persoanei sau organizaţiei comerciale prezentată pe certificatul ţării destinatare. Dacă aceasta nu este prezentă pe certificat, pot fi utilizate documentele comerciale justificative ale destinatarului.
Căsut,a 4.
Persoana responsabilă pentru încărcare (de asemenea agent sau declarant)
Aceasta este persoana definită la articolul 2(2) (e) al ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe" şi care este responsabilă cu transportul, atunci când acesta este prezentat la postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră şi face declaraţiile necesare la autorităţile competente de la punctul de trecere a frontierei României în numele importatorului: indicaţi numele şi adresa.
Căsut,a 5
Importator: Importatorul poate fi departe de postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră actual: indicaţi numele şi adresa. Dacă importatorul şi agentul sunt ace1aş1, indicat,i ăca la căsut,a 4".
Căsuta 6.
'
Ţara de origine. Aceasta se referă la ţara in care a fost produs, fabricat şi împachetat produsul final.
Căsut,a 7
Ţara de expediere: Aceasta se referă la ţara în care transportul a fost plasat la bordul mijloacelor de transport finale, în vederea expedierii acestuia către România.
Căsuta 8
'
lncludet,i adresa de destina'tie în România. Această căsut,ă
se aplică atât pentru produse conforme (căsuţa 19), cât şi pentru produse neconforme (căsuţa 22)
Căsuta 9
'
Indicaţi data estimată la care transportul sau loturile de transport sunt aşteptate să sosească la postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră al României.
Căsuta 1O
'
Certificat/document veterinar: Data emiterii: Data la care certificatul /documentul a fost semnat de medicul veterinar oficial sau de autoritatea competentă de la locul de origine al transportului. Număr: Indicaţi numărul oficial unic al certificatului. Pentru produse provenite dintr-o navă sau întreprindere autorizată sau înregistrată pentru export în România, indicaţi numele şI numărul de autorizare/înregistrare, dacă este corespunzător. Pentru paiete de embrioni, ovule şi material seminal, indicaţi un număr de identitate al echipei de colectare autorizate.
Căsuta 11
'
Indicaţi detalii complete ale mijloacelor de transport de sosire: pentru avion: numărul de zbor şi numărul de colete, pentru vase: numele navei şi numărul documentului ce însoţeşte încărcătura (conosament), pentru transportul rutier: numărul plăcii de înmatriculare a vehiculului şi numărul remarcii, dacă este corespunzător, pentru vagoane de tren: numărul trenului şi al vagonului.
Căsuta 12
'
Natura bunurilor: Indicaţi speciile de animale, tratamentul suferit de produse, numărul şi tipul de pachete ce conţin încărcătura, ex. 50 de boxe de 2 kg sau numărul de containere. Bifaţi temperatura de transport corespunzătoare.
Căsuta 13
'
Codul NC: Indicaţi un minimum de patru din primele cifre ale
codului de nomenclatură combinată (CN). Aceste coduri sunt, de asemenea, mentionate de ăNorma sanitară veterinară ce
'
stabileşte lista produselor ce trebuie să fie examinate la posturile de inspecţie şi controale veterinare de frontieră în baza ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe", aprobată prin Ordinul ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 779 din 7 octombrie 2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 7 noiembrie 2003 (şi sunt echivalente cu titlurile sistemului armonizat (SH). Numai în cazul produselor de peşte, atunci când
există un certificat pentru un transport ce conţine mai mult de un cod de produs, codurile suplimentare trebuie să fie adnotate pe Documentul Veterinar Comun de Intrare (DVCI), dacă este corespunzător.
Căsut,a 14
Greutate brută: În general greutatea în kg. Aceasta este definită ca masa totală a produselor cu containerele în care sunt puse şi toate materialele de împachetare a acestora, excluzând containere transport şi alte echipamente de transport.
Căsut,a 15
Greutate netă: Greutatea actuală în kg a produsului, excluzând materialele de împachetare. Aceasta este definită ca masa totală a produselor fără containere sau materiale de împachetare. Atunci când o greutate este necorespunzătoare, utilizaţi alte unităţi (ex. 100 de paiete de material seminal de X ml sau 3 embrioni/tulpini biologice)
Căsut,a 16
Indicaţi toate numerele de identificare a ştampilei şi a containerului, dacă este corespunzător.
Căsut,a 17
Transport maritim: Se utilizează atunci când este interzis ca un transport să fie importat la un anumit post de inspecţie şi controale veterinare la frontieră la României, dar este transportat mai departe pe un alt vas sau avion, fie pentru import în România, la un alt post de inspecţie şi controale veterinare la
frontieră situat în România sau pentru o altă ţară de destinaţie. Numărul unităt,ii ANIMO -vezi căsut,a 2.
Căsut,a 18
Tranzit: Pentru loturi ce nu sunt conforme cu cerint,ele UE transpuse în legislaţia naţională şi sunt destinate unor ţări terţe, transportate pe cale rutieră, feroviară sau maritimă în trecere pe teritoriul României.
Ieşire PICVF: Numele postului de inspecţie şi controale veterinare de frontieră pe unde produsele trebuie să părăsească România. Numărul unităt,ii ANIMO - vezi căsut,a 2.
Căsut,a 19
Produse conforme: Toate produsele ce trebuie să fie prezentate pentru libera circulaţie pe piaţa domestică, inclusiv acelea ce sunt acceptabile, dar trebuie să fie supuse unei
ăproceduri de dirijare", precum şi cele ce după primirea autorizării sanitare veterinare de liberă trecere, sunt acceptabile pentru libera circulaţie, pot fi depozitate în baza controlului vamal şi primesc autorizare vamală de liberă trecere într-un stadiu ulterior, fie de la oficiul vamal de a cărui post de inspecţie şi controale veterinare de frontieră este dependent geografic sau de la altă locat,ie.
Produse neconforme: Acele produse ce nu sunt conforme cu
cerinţele UE transpuse în legislaţia naţională şi care sunt destinate pentru zone libere, depozite libere, depozite vamale, furnizori de echipamente maritime sau vase ori care sunt în tranzit prin România
Căsuta 20
'
Reimport: se referă la loturile de produse originare în România pentru care au fost refuzate accesul sau intrarea într-o ţară terţă sau în UE şi care sunt reexpediate la întreprinderea de origine din România.
Căsut,a 21
Piaţa domestică: Această căsuţă este utilizată pentru înregistrarea de loturi ce sunt prezentate la posturile de control al trecerii frontierei României pentru distribuire pe piaţa domestică. Bifaţi categoria pentru care este prezentat transportul. Această precizare se aplică, de asemenea, pentru acele loturi ce după primirea autorizării sanitare veterinare de liberă trecere, sunt acceptabile pentru libera circulaţie, pot fi depozitate, în baza controlului vamal şi primesc autorizare vamală într-un stadiu ulterior, fie de la oficiul vamal de a cărui post de inspecţie şi controale veterinare de frontieră este dependent geografic sau de la altă locat,ie.
Căsut,a 22
Completaţi această căsuţă pentru toate produsele neconforme, atunci când transportul trebuie să fie expediat şi depozitat, în baza inspecţiei şi controlului veterinar, într-o zonă liberă, un depozit liber, un depozit vamal sau un vas de aprovizionare (furnizor de echipamente maritime) şi
NB. Căsuţele 18 şi 22 se referă numai la proceduri veterinare
Căsuta 23
'
Semnătura: Aceasta obligă semnatarul să accepte, de asemenea, loturi în tranzit, reexpediate ce sunt refuzate la intrarea pe teritoriul unei ţări terţe sau al Uniunii Europene.
Partea 2
Această secţiune se completează de către medicul veterinar oficial sau agentul oficial desemnat în baza ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte derogări de la condiţiile de autorizare a posturilor de inspecţie şi controale veterinare de frontieră localizate în porturile în care se debarcă peşte", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 530 din 13 august 2003, publicat în Monitorul Oficial al României al României, Partea I, nr. 702 din 7 octombrie 2003.
Pentru căsuţele 38 şi 41, utilizaţi orice culoare, alta decât neagră
Căsuta 24
'
Documentul Veterinar Comun de Intrare (DVCI) anterior: Dacă a fost emis un Document Veterinar Comun de Intrare (DVCI) anterior, indicaţi numărul seriei acestui certificat.
Căsuta 25
'
Aceasta se referă la numărul de referintă unic furnizat de
'
postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră ce emite certificatul şi este precizat la căsuţa 2.
Căsut,a 26
Control al documentelor. Trebuie să fie completat pentru toate loturile.
Căsut,a 27
Bifaţi ăştampila de control", atunci când containerele nu sunt deschise şi ştampila este numai verificată, în conformitate cu articolul 4(4)(a)(1) al ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţeă
Căsut,a 28 Controale fizice
Controale reduse se referă la regimul stabilit de ăNorma sanitară veterinară privind frecvenţa redusă a controalelor fizice ale activităţilor de transport al unor produse ce urmează a fi importate din ţări terţe, în baza ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare pentru produsele de origine animală importate din t,ări tert,e în România", atunci când lotul nu a fost selectat pentru un control fizic, dar este considerat ca fiind controlat în mod satisfăcător, numai pe baza controlului documentelor şi a celui de identitate.
ăAltele" se referă la: procedura de reimport, bunuri direct,ionate, transport maritim, tranzit sau proceduri ale articolelor 12 şi 13. Aceste destinaţii pot fi deduse de la alte căsuţe.
Căsut,a 29
Completaţi cu categoria de substanţe sau organisme patogene pentru care este întreprinsă o procedură de investigaţie.
"Aleatoriu" indică prelevare de probe, atunci când lotul nu este reţinut până la obţinerea unui rezultat, caz în care autoritatea sanitară veterinară de la locul de destinat,ie trebuie să fie notificată printr-un mesaj ANIMO în conformitate (vezi articolul 8 al ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe)
ăSuspiciune" include cazuri în care lotul a fost reţinut până la obt,inerea unui rezultat favorabil al controlului fizic sau testat în baza unei notificări anterioare prin sistemul rapid de alertă pentru
alimente şi furaje (RASFF) ori este testat ca o măsură de siguranţă în vigoare.
Căsut,a 30
Completaţi atunci când este relevant, pentru a marca admisibilitatea transportului maritim. Se utilizează atunci când este interzis ca un transport să fie importat printr-un anumit post de inspecţie şi controale veterinare de frontieră, dar este transportat mai departe pe un alt vas sau avion, fie pentru import în România, la un alt post de inspecţie şi controale veterinare de frontieră, situat în România sau pentru o altă ţară de destinaţie. A se vedea articolul 9 al ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare
veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe" şi
ăNorma sanitară veterinară stabilind reguli detaliate pentru aplicarea prevederilor art. 9 din ăNorma sanitară veterinară ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare pentru produsele de angine animală importate din ţări terţe în România" referitoare la transbordarea produselor la un post de inspecţie şi controale veterinare de frontieră unde loturile transportate sunt destinate pentru un eventual import în România şi care modifică ăNorma sanitară veterinară stabilind metodele de control veterinar pentru produsele provenite din ţări terţe şi destinate pentru zone libere, depozite libere sau depozite vamale, precum şi pe durata prin România a transportului dintr-o ţară terţă către altă ţară terţă", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 18 din 15 ianuarie 2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 11 martie 2003. Numărul unităt,ii ANIMO - vezi căsut,a 2.
Căsut,a 31
Tranzit: Completaţi atunci când este acceptabil să se trimită loturi ce nu sunt conforme cu cerinţele UE, către o ţară terţă, pe cale rutieră, feroviară, maritimă, în tranzit pe teritoriul României. Tranzitul trebuie să fie efectuat în baza controlului veterinar, în
conformitate cu cerintele articolului 11 al ăNormei sanitare
'
veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe" şi prevederile ăNormei sanitare veterinare ce stabileşte reguli detaliate pentru aplicarea ăNormei sanitare
veterinare ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare pentru produsele de origine animală importate din ţări terţe în România", referitoare la tranzitul produselor de origine animală dintr-o ţară terţă către altă ţară terţă pe uscat doar prin România", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 19 din 15 ianuarie 2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 11 martie 2003.
Căsuta 32
'
Această căsuţă este utilizată pentru toate loturile de transport autorizate pentru libera circulaţie pe piaţa domestică. Aceasta trebuie, de asemenea, să fie utilizată pentru loturi ce îndeplinesc cerinţele UE transpuse în legislaţia naţională, dar din motive financiare acestea nu sunt descărcate imediat la vamă, la postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră, ci sunt depozitate, în baza unui control vamal, într-un depozit vamal sau descărcate mai târziu şi/sau la o destinaţie geografică separată.
Căsuţele 33 şi 34
Sunt utilizate atunci când loturile nu pot fi acceptate pentru punere în circulaţie liberă pe piaţa domestică, în baza unor reguli veterinare, ci sunt considerate ca prezentând un risc crescut pentru animal, oameni sau pentru mediu şi sunt expediate, sub control veterinar şi vamal, la una din destinaţiile controlate prevăzute la ăNorma sanitară veterinară ce stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare privind produsele ce intră în România din ţări terţe". Poate fi
acordată aprobare pentru depozitare în zone libere, depozite libere, sau depozite vamale, numai atunci când sunt îndeplinite cerinţele stabilite la articolul 12 (4) al normei sanitare veterinare mentionate anterior.
'
Căsuta 33
'
Pentru utilizare atunci când loturile prezentate la postul de control de trecere a frontierei României sunt acceptate pentru punere în circulaţie pe piaţa domestică, dar trebuie să fie direcţionate către o destinaţie specificată, stabilită la articolele 8 şi 15 ale normei sanitare veterinare menţionate la căsuţele 33 şi 34
Căsuta 34
'
Se utilizează pentru loturi neconforme, destinate şI expediate la sau stocate în depozite autorizate, în conformitate cu articolul 12(4) sau la operatori autorizaţi, în conformitate cu
articolul 13 al normei sanitare veterinare men, 33 şi 34
Căsuta 35
'
tionate la căsu'tele
Atunci când importul este refuzat, indicaţi clar procesul corespunzător ce urmează. Indicaţi data pentru completarea acţiunii propuse. Adresa întreprinderii de transformare (procesare) trebuie să fie menţionată la căsuţa 37. După respingerea sau decizia de transformare (procesare) a
continutului unui transport, trebuie, de asemenea, să fie
'
înregistrată în ăregistrul de acţiuni ce urmează", data pentru
actiunea ulterioară.
'
Căsuta 36
'
Motive de refuz: Se utilizează, dacă este necesar, pentru a aduna informaţii relevante. Bifaţi căsuţa corespunzătoare. Articolul 7 este pentru deficienţe de igienă ce nu se sunt incluse la punctele 8 şi 9, incluzând neregularităţi privind controlul temperaturii, produse în putrefacţie sau murdare.
Căsuta 37
'
Indicaţi numărul de autorizare şi adresa (sau numele vasului ş, portului) pentru toate destinaţiile unde este solicitat controlul veterinar ulterior al transportului. Ex. căsuţa 33: direcţionare căsuţa 34; procedura de depozitare; căsuţa 35: transformare sau distrugere.
Căsuta 38
'
Utilizaţi această căsuţă atunci când ştampila originală pusă pe un lot este distrusă la deschiderea containerului. Trebuie să fie păstrată o listă actualizată a tuturor ştampilelor ce au fost utilizate pentru acest scop.
Căsuta 39
'
Puneţi aici ştampila oficială a postului de inspecţie şi
controale veterinare de frontieră sau a autoritătii sanitare
'
veterinare ce activează la acest nivel.
Căsuta 40
'
Semnătura medicului veterinar sau, în cazul porturilor ce manipulează numai peşte, a agentului oficial desemnat, precum cel stabilit de ăNorma sanitară veterinară ce stabileşte derogări de la condiţiile de autorizare a posturilor de inspecţie şi controale
veterinare de frontieră localizate în porturile în care se debarcă peşte"
Căsuta 41
'
Această căsuţă trebuie să fie utilizată de postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră prin care sunt derulate activităţi de transport în tranzit pentru ieşirea din România, atunci când activităţile de transport constituie tranzit prin România şi sunt controlate la ieşire, după cum s-a stabilit de norma sanitară
veterinară mentionată la căsuta 31. În absenta activitătilor de
' ' ' '
tranzit, această căsuţă poate fi utilizată alternativ pentru comentarii suplimentare, dacă este corespunzător, referitoare la, de exemplu: eliminarea unor categorii de taxe plătite.
Căsuta 42
'
Este pentru utilizare de către serviciile vamale în vederea adăugării de informaţii relevante. (ex. pentru numărul de certificate vamale T1 sau T5, atunci când loturile rămân sub control vamal pentru o anumită perioadă de timp). Aceste informaţii sunt adăugate, în mod normal, după semnătura medicului veterinar.
Căsuta 43
'
Este pentru utilizare atunci când certificatul original al Documentului Veterinar Comun de Intrare (DVCI) trebuie sa rămână la o anumită locaţie şi trebuie să fie emis duplicatul certificatelor Documentului Veterinar Comun de Intrare.
ANEXA Nr. 4
la norma sanitară veterinară
și pentru siguranța alimentelor
ANEXA Nr. 5
la norma sanitară veterinară
și pentru siguranța alimentelor
AUTORITATEA NAfiIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANfiA ALIMENTELOR
O R D I N
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce menționează unitățile din rețeaua computerizată ANIMO din Comunitate*)
În temeiul art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare nr. 50.146 din 27 ianuarie 2005, întocmit de Direcția generală inspecție, control, inspecție la frontieră și coordonarea institutelor veterinare din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin
Art. 1. — Se aprobă Norma sanitară veterinară ce menționează unitățile din rețeaua computerizată ANIMO din Comunitate, prevăzută în anexa**) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. — Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, institutele veterinare centrale
și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. — Prezentul ordin constituie transpunerea oficială a Deciziei Comisiei 2002/459/CE ce listează unități din rețeaua computerizată ANIMO și abrogă Decizia 2000/287/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 159 din 17 iunie 2002, p. 27.
Art. 4. — Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la
10 zile de la publicare.
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare
și pentru Siguranța Alimentelor,
Răzvan fiîru
București, 2 februarie 2005.
Nr. 24.
*) Ordinul nr. 24/2005 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 18 martie 2005 și este reprodus și în acest număr bis.
**) Anexa este reprodusă în facsimil.
ANEXĂ
NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ
ce menționează unitățile din rețeaua computerizată ANIMO din Comunitate
LISTA ȘI IDENTITATEA UNITĂfiILOR
ANEXĂ
la norma sanitară veterinară
Tara: Germania
'
0100000
UNITATEA CENTRALĂ UNTERABTEILUNG VETERINĂRWESEN
0100108
UNITĂTILE LOCALE
'
AALEN 0104812 POSTDAM-MITTELMARK
0100205
AACHEN,STADT
0104913
ROGEN
0111305
AACHEN
0105006
BERGSTRASSE
0100407
AHRWEILER
0105111
BERLIN
0100509
AICHACH-FRIEDBERG
0105315
BERNBURG
0100616
ALTENBURGER LAND
0105407
BERNKASTEL-WITTLICH
0100707
ALTENKIRCHEN
0105508
BIBERACH
0100909
ALTOTTING
0105605
BIELEFELD
0101007
ALZEY-WORMS
0105707
BIRKENFELD
0101109
AMBERG-SULZBACH
0105907
BITBURG-PR0M
0101303
AMMERLAND, LANDKREIS
0106015
BITTERFELD
0101513
0101614
OSTVORPOMMERN UND HANSESTADT GREIFSWALD
ANNABERG
0106105
0106205
0106305
BOCHUM
BONN BORKEN
0101709
ANSBACH
0106505
BOTTROP
0101916
WEIMARER LAND
0106803
BRAUNSCHWEIG, STADT
0102016
ILMKREIS
0106904
BREMEN
0102209
ASCHAFFENBURG
0107004
BREMERHAVEN
0102415
0102514
ASCHERSLESEN-STSSFURT, LANDKREIS
AUE-SCHWARZENBERG
0107108
0107315
0107508
NECKAR-ODENWALD-KREIS JERICHOWER LAND
CALW, LANDKREIS
0102614
VOGTLANDKREIS
0107603
CELLE, LANDKREIS
0102709
AUGSBURG
0107709
CHAM
0102903
AURICH, LANDKREIS
0107814
CHEMNITZ, STADT
0103013
SAD DOSERAN
0108003
CLOPPENBURG, LANDKREIS
0103107
BAD DURKHEIM
0108109
COBURG
0103309
BAD KISSINGEN
0108205
COESFELD
0103407
BAD KREUNZNACH
0108307
COCHEM-ZELL
0103708
SAD MERGENTHEIM
0108512
COTTBUS
0103809
BAD NEUSTADT
0108603
CUXHAVEN, LANDKREIS
0103909
BERCHTESGADNERLAND
0108709
DACHAU
0104109
BAD TOLZ-WOLFRATSHAUSEN
0108806
DARMSTADT, STADT
0104209
BAMBERG
0108906
DARMSTADT-DIEBURG
0104309
BAMBERG, STADT
0109007
DAUN
0104414
BAUTZEN
0109109
DEGGENDORF
0104509
BAYREUTH
0109214
DELITZSCH
0104609
BAYREUTH,STADT
0109303
DELMENHORST,STADT
0104712
ODER-SPREE
0109413
DEMMIN
0109515
DESSAU
0116103
GOTTINGEN, LANDKREIS UND
0109603
DIEPHOLZ, LANDKREIS
STADT
0109701
DITHMARSCHEN
0116203
GOSLAR, LANDKREIS
0109809
DILLINGEN A.O. DONAU
0116303
GRAFSCHAFT BENTHEIM,
0109909
DINGOLFING-LANDAU
LANDKREIS
0110014
WEISERITZKREIS
0106616
GREIZ
0110114
DOBELN
0116713
NORDWEST-MECKLENBURG
0110209
DONAU-RIES
0116814
MULDENTALKREIS
0110307
DONNERSBERGKREIS
0116913
NORDVORPOMMERN
0110405
DORTMUND
0117014
RIESA-GROSSENHAIN
0110514
DRESDEN,STADT
0117106
GROSS-GERAU
0110705
DUREN
0117309
G0NZBURG
0110805
D0SSELDORF
0117413
G0STROW
0110905
DUISBURG
0117505
G0TERSLOH
0111009
EBERSBERG
0117714
MITTWEIDA
0111112
BARNIM
0117815
HALBERSTADT
0111209
EICHSTĂTT
0117915
OHRE-KREIS
0111416
WARTBURGKREIS
0118015
HALLE
0111516
SAALE-HOLZLAND-KREIS
0118102
HAMBURG
0111715
MANSFELDER LAND
0118203
HAMELN-PYRMONT, LANDKREIS
0111803
EMDEN, STADT
0118303
HANNOVER,LANDESHAUPTSTADT
0111903
EMSLAND, LANDKREIS
0118403
HANNOVER, REGION
0112005
ENNEPE-RUHR-KREIS
0118503
HARBURG, LANDKREIS
0112109
ERDING
0118609
HASSFURT
0112205
ERFTKREIS
0118808
RHEI-NECKAR-KREIS
0112316
ERFURT, STADT
0118908
HEILBRONN
0112509
HOECHSTADT
0119016
EICHSFELDKREIS
0112705
ESSEN
0119105
HEINSBERG
0112805
EUSKIRCHEN
0119203
HELMSTEDT, LANDKREIS
0113001
FLENSBURG
0119305
HERFORD
0113209
FORCHHEIM
0119406
HERSFELD-ROTENBURG
0113312
SPREE-NEISSE
0119512
ELBE-ELSTER
0113406
FRANKFURT AM MAIN
0119601
HERZOGTUMLAUENBURG
0113512
FRANKFURT (ODER)
0119816
HILDBURGHAUSEN
0113614
FREIBERG
0119903
HILDESHEIM, LANDKREIS
0113708
BREISGAU-HOCHSCHWARZWALD
0120009
HOF
0113809
FREISING
0120109
HOF, STADT
0114009
FREYUNG-GRAFENAU
0120305
HOCHSAUERLANDKREIS
0114103
FRIESLAND, LANDKREIS
0120406
HOCHTAUNUSKREIS
0114209
FURSTENFELDBRUCK
0120505
HOXTER
0114409
FORTH
0120603
HOLZMINDEN, LANDKREIS
0114606
FULDA
0120710
HOMBURG
0114909
GARMINSCH-PARTENKIRCHEN
0120814
HOYERSWERDA, STADT
0115105
GELSENKIRCHEN
0121009
INGOLSTADT
0115316
GERA, STADT
0121116
JENA, STADT
0115507
GERMERSHEIM
0121507
KAISERSLAUTERN
0115606
GIESSEN
0121614
KAMENZ
0115703
GIFHORN, LANDKREIS
0121708
KARLSRUHE, LANDKREIS
0115814
CHEMNITZER LAND
0121809
KARLSTADT
0115916
GOTHA
0121906
KASSEL,STADT
0116014
NIEDERSCHLEISISCHER
OBERLAUSITZKREIS
0122006
0122209
KASSEL, LANDKREIS
KELHEIM
0122309
KEMPTEN (OBERALLGĂU)
0128305·
MONCHENGLADBACH
0122401
KIEL
0128409
MOHLDORF A. INN
0122509
KITZINGEN
0128516
UNSTRUT-HAINICH-KREIS
0122605
KLEVE
0128605
MOHLHEIM A.O. RUHR
0122805
KOLN
0128709
MONCHEN
0123015
KOTHEN
0128809
MONCHEN, STADT
0123105
KREFELD
0128905
MONSTER
0123209
KRONACH
0129115
BURGENLANDKREIS
0123309
KULMBACH
0129213
NEUBRANDENBURG,STADT
0123407
KUSEL
0129309
NEUBURG A.O. DONAU
0123609
LANDSBERG A.O. LECH
0129510
NEUNKIRCHEN
0123709
LANDSHUT
0129609
NEUMRKT I.O. OBERPFALZ
0123906
LAHN-DILL-KREIS
0129701
NEUMONSTER
0124008
OFFENBURG
0129812
OSTPRIGNITZ-RUPPIN
0124109
LAUF A.O. PEGNITZ
0129905
NEUSS
0124203
LEER, LANDKREIS
0130009
NEUSTADT A.O. AISCH
0124314
LEIPZIG, STADT
0130109
NEUSTADT A.O. WALDNAAB
0124414
LEIPZIGER LAND
0130213
MECKLENBURG-STRELITZ
0124505
LEVERKUSEN
0130309
NEU-ULM
0124609
LICHTENFELS
0130407
NEUWIED
0124706
LIMBURG-WEILBURG
0130503
NIENBURG (WESER), LANDKREIS
0124809
LINDAU (BODESEE)
0130701
NORDFRIESLANO
0124905
LIPPE
0130816
NORDHAUSEN
0125208
LORRACH
0130903
NORTHEIM, LANDKREIS
0125412
TELTOW-FLĂMING
0131108
ESSLINGEN
0125508
LUDWIGSBURG
0131205
OBERBERGISCHER KREIS
0125607
LUDWIGSHAFEN
0131305
OBERHAUSEN
0125713
LUDWIGSLUST
0131406
ODENWALDKREIS
0125812
DAHME-SPREEWALD
0131606
OFFENBACH AM MAIN, LANDKREIS
0125901
LUBECK
0131706
OFFENBACH AM MAIN, STADT
0126103
LOCHOW-DANNENBERG,
0131803
OLDENBURG,STADT
LANDKREIS
0131903
OLDENBURG, LANDKREIS
0126203
LUNEBURG, LANDKREIS
0132005
OLPE
0126305
MARKISCHER KREIS
0132112
OBERHAVEL
0126415
0126506
0126606
MAGDEBURG
MAIN-KINZIG-KREIS MAIN-TAUNUS-KREIS
0132315
0132403
0132503
BORDEKREIS OSNABROCK, STADT
OSNABROCK, LANDKREIS
0126806
MARBURG-BIEDENKOPF
0132703
OSTERHOLZ, LANDKREIS
0126914
MITTLERER ERZGEBIRGSKREIS
0132803
OSTERODE, LANDKREIS
0127007
MAYEN-KOBLENZ
0132901
OSTHOLSTEIN
0127017
MAINZ-BINGEN
0133005
PADERBORN
0127209
OSTALLGĂU
0133113
PARCHIM
0127316
SCHMALKALDEN-MEININGEN
0133213
OCKER-RANDOW
0127414
MEISSEN-RADEBEUL
0133309
PASSAU
0127509
MEMMINGEN, STADT
0133503
PEINE, LANDKREIS
0127610
MERZIG
0133612
PRIGNITZ
0127715
MERSEBURG-QUERFURT
0133709
PFAFFENHOFEN A.D.ILM
0127805
METTMANN
0133809
ROTTAL/INN
0127909
MIESBACH
0133901
PINNEBERG
0128009
MILTENBERG
0134007
PIRMASENS
0128009
UNTERALLGĂU
0134114
SĂ CHSISCHE SCHWEIZ
0128205
MINDEN-L0BBECKE
0134214
PLAUEN,STADT
0134401
PLON
0141709
STARNBERG
0134612
POTSDAM
0141901·
STEINBURG
0134812
UCKERMARK
0142005
STEINFURT
0135015
QUEDLINBURG
0142115
STENDAL, LANDKREIS
0135208
RADOLFZELL
0142314
STOLLBERG
0135312
HAVELLAND
0142401
STORMARN
0135408
RAVENSBURG
0142513
STRALSUND,HANSESTADT
0135505
RECKLINGHAUSEN
0142709
STRAUBING-BOGEN
0135609
REGEN
0142809
STRAUBING, STADT
0135709
REGENSBURG
0143107
S0DLICHE WEINSTRASSE
0136101
RENDSBURG-ECKERNFORDE
0143216
SUHL, STADT
0136208
REUTLINGEN
0143509
TIRSCHENREUTH
0136306
RHEINGAU-TAUNUS-KREIS
0143614
TORGAU-OSCHATZ
0136407
RHEI-HUNSTR0CK-KREIS
0143709
TRAUNSTEIN
0136507
RHEIN-LAHN-KREIS
0143807
TRIER-SAARBURG
0136605
RHEINISCH-BERGISCHER KREIS
0144003
UELZEN, LANDKREIS
0136705
RHEIN-SIEG-KREIS
0144108
ALB-DONAU-KREIS
0137209
ROSENHEIM
0144205
UNNA
0137413
ROSTOCK,HANSESTADT
0144303
VECHTA, LANDKREIS
0137603
ROTENBURG, LANDKREIS
0144403
VERDEN, LANDKREIS
0137709
ROTH
0144505
VIERSEN
0137808
ROTTWEIL
0144606
VOGELSBERGKREIS
0138016
SAALFELD-RUDOLSTADT
0144706
WALDECK-FRANKENBERG
0138115
SAALKREIS
0144808
WALDSHUT-TIENGEN
0138210
SAARBR0CKEN,STADTVERBAND
0144913
M0RITZ
0138310
SAARLOUIS
0145005
WARENDORF
0138415
ALTMARKKREIS SALZWEDEL
0145109
WEIDEN 1.D. OBERPFALZ
0138515
SANGERHAUSEN
0145209
WEILHEIM I. OBERBAYERN
0138603
SCHAUMBURG, LANDKREIS
0145316
WEIMAR, STADT
0138716
SAALE-ORLA-KREIS
0145509
WEISSENBURG
0138801
SCHLESWIG-FLENSBURG
0145615
WEISSENFELS
0139115
SCHONEBECK
0145814
ZWICKAUER LAND
0139208
SCHWĂ BISCH HALL
0145915
WERNIGERODE
0139306
SCHWALM-EDER-KREIS
0146006
WERRA-MEISSNER-KREIS
0139409
SCHWANDORF
0146103
WESERMARSCH, LANDKREIS
0139609
SCHWEINFURT
0146205
WESEL
0139813
SCHWERIN, STADT
0146307
WESTERWALDKREIS
0140112
MĂ RIKSCH-ODERLAND
0146406
WETTERAUKREIS
0140201
SEGEBERG
0146506
WIESBADEN
0140312
OBERSPREEWALD-LAUSITZ
0146603
WILHELMSHAVEN, STADT
0140405
SIEGEN-WITTGENSTEIN
0146713
WISMAR, HANSESTADT
0140508
SIGMARINGEN
0146815
WITTENBERG
0140605
SOEST
0146903
WITTMUND, LANDKREIS
0140716
SOMMERDA
0147103
WOLFENB0TTEL, LANDKREIS U.
0140805 SOLINGEN UND REMSCHEID
STADT SALZGITTER
0140903
SOLTAU-FALLINGBOSTEL,
0147203
WOLFSBURG, STADT
LANDKREIS
0147609
W0RZBURG
0141016
KYFFHĂ USERKREIS
0147809
WUNSIEDEL
0141116
SONNEBERG
0147905
WUPPERTAL
0141209
OBERALLGĂU
0148215
ANHALT-ZERBST
0141410
SANKT WENDEL
0148414
LOBAU-ZITTAU
0141503
STADE, LANDKREIS
0148714
ZWICKAU, STADT
0152912
BRANDENBURG AN DER HAVEL
0154608
OHRINGEN
0153005
HAGEN
0154708
KARLSRUHE, STADT
0153508
BADEN-BADEN,STADT
0154808·
MANNHEIM, STADT
0153608
BODENSEEKREIS
0154908
PFORZHEIM, STADT
0153708
BOBLINGEN
0155008
RASTATT, LANDKREIS
0153808
EMMENDINGEN
0155108
REMS-MURR-KREIS
0153908
ENZKREIS
0155208
DONAUESCHINGEN
0154008
FREIBURG, STADT
0155308
STUTTGART, STADT
0154108
FREUDENSTADT, LANDKREIS
0155408
TOBINGEN
0154208
GOPPINGEN
0155508
TUTTLINGEN
0154308
HEIDELBERG, STADT
0155608
ULM,STADT
0154408
HEIDENHEIM
0155708
ZOLLERNALBKREIS
0154508
HEILBRONN, STADT
0155814
GORLITZ
(*)
POSTURI DE INSPECTIE DE
(*)
FRONTIERĂ
0148999
R
BIETINGEN
0151299
R
POMELLEN
0149099
A
STUTTGART
0151399
P
ROSTOCK
0149199
R
WEIL AM RHEIN
0151599
P
BRAKE
0149399
R
FURTH IM WALD-SCHAFBERG
0151699
P
CUXHAVEN
0149699
A
MONCHEN
0151799
A
HANNOVER-LANGENHAGEN
0149799
R
SCHIRNDING-LANDSTRASSE
0151999
A
OOSSELDORF
0150099
R
WAIDHAUS
0152099
A
KOLN
0150299
A
BERLIN-TEGEL
0152399
R
LUDWIGSDORF AUTOBAHN
0150399
R
FORST
0152599
R
ZINNWALD
0150499
F, R
FRANKFURT (ODER)
0152699
P
KIEL
0150599
A
SCHONEFELD
0152799
P
LOBECK
0150699
P
BREMEN
0153199
R
KONSTANZ STRASSE
0150799
P
BREMERHAVEN
0153299
F
WEIL AM RHEIN-MANNHEIM
0150899
P
HAMBURG HAFEN
0153399
F
FURTH IM WALD BAHNHOF
0150999
A
HAMBURG FLUGHAFEN
0153499
F
DRESDEN FRIEDRICHSTADT
0151099
A
FRANKFURT/MAIN
0155999
A
HAHN FLUGHAFEN
0151199
P
RUGEN
'
Tara: Franta
' '
UNITATEA CENTRALĂ
0200000 MINISTERE DE L'AGRICUL TURE/DIRECTION GENERALE DE L'ALIMENTATION
UNITĂTILE LOCALE
'
0200100 AIN 0205300 MAYENNE
0200200
AISNE
0205400
MEURTHE-ET-MOSELLE
0200300
ALLIER
0205500
MELISE
0200400
ALPES-DE-HAUTE-PROVENCE
0205600
MORBIHAN
0200500
HAUTES-ALPES
0205700'
MOSELLE
0200600
ALPES-MARITIMES
0205800
NIEVRE
0200700
ARDECHE
0205900
NORD
0200800
ARDENNES
0206000
OISE
0200900
ARIEGE
0206100
ORNE
0201000
AUBE
0206200
PAS-DE-CALAIS
0201100
AUDE
0206300
PUY-DE-DâME
0201200
AVEYRON
0206400
PYRENEES-ATLANTIQUES (PAU)
0201300
BOUCHES-DU-RHâNE
0206500
HAUTES-PYRENEES
0201400
CALVADOS
0206600
PYRENEES-ORIENTALES
0201500
CANTAL
0206700
BAS-RHIN
0201600
CHARENTE
0206800
HAUT-RHIN
0201700
CHARENTE-MARITIME
0206900
RHâNE
0201800
CHER
0207000
HAUTE-SAâNE
0201900
CORREZE
0207100
SAâNE-ET-LOIRE
0202000
CORSE-DU-SUD
0207200
SARTHE
0202100
CâTE-D'OR
0207300
SAVOIE
0202200
CâTES-D'ARMOR
0207400
HAUTE-SAVOIE
0202300
CREUSE
0207500
PARIS
0202400
DORDOGNE
0207600
SEINE-MARITIME
0202500
DOUBS
0207700
SEINE-ET-MARNE
0202600
DRâME
0207800
YVELINES
0202700
EURE
0207900
DEUX-SEVRES
0202800
EURE-ET-LOIR
0208000
SOMME
0202900
FINISTERE
0208100
TARN
0203000
GARD
0208200
TARN-ET-GARONNE
0203100
HAUTE-GARONNE
0208300
VAR
0203200
GERS
0208400
VAUCLUSE
0203300
GIRONDE
0208500
VENDEE
0203400
HERAULT
0208600
VIENNE
0203500
ILLE-ET-VILAINE
0208700
HAUTE-VIENNE
0203600
INDRE
0208800
VOSGES
0203700
INDRE-ET-LOIRE
0208900
YONNE
0203800
ISERE
0209000
TERROTOIRE DE BELFORT
0203900
JURA
0209100
ESSONNE
0204000
LANDES
0209200
HAUTS-DE-SEINE
0204100
LOIR-ET-CHER
0209300
SEINE-SAINT-DENIS
0204200
LOIRE
0209400
VAL-DE-MARNE
0204300
HAUTE-LOIRE
0209500
VAL-D'OISE
0204400
LOIRE-ATLANTIQUE
0209600
GUADELOUPE
0204500
LOIRET
0209700
MARTINIQUE
0204600
LOT
0209800
GUYANE
0204700
LOT-ET-GARONNE
0209900
REUNION
0204800
LOZERE
0212000
HAUTE-CORSE
0204900
MAINE-ET-LOIRE
0216400
PYRENEES-ATLANTIQUES
0205000
MANCHE
(BAYONNE)
0205100
MARNE
0219400
VAL-DE-MARNE (MAISONS
0205200
HAUTE-MARNE
ALFORT)
POSTURI DE INSPECTIE DE
FRONTIERĂ
(*)
(*)
0210199
R
DIVONNE
0216899 ,
A,R
SAINT-LOUIS BÂLE
0210699
A
NICE
0216999
A
LYON-SATOLAS
0211399
p
MARSEILLE
0217499
R
SAINT-JULIEN BARDONNEX
0211499
A
DEAUVILLE
0217699
p
LE HAVRE
0211799
p
LA ROCHELLE-ROCHEFORT
0219399
A
ROISSY CHARLES-DE-GAULLE
0212999
A,P
BREST
0219999
A
ROLAND GARROS / LA
0213199
A
TOULOUSE-BLAGNAC
REUNION
0213399
A
BORDEAUX
0220199
A
FERNEY-VOLTAIRE
0213499
p
SETE
(GENEVE)
0213599
0214499
p
A, p
SAINT-MALO
NANTES-SAI NT-NAZAiRE
0221399
0221499
A
p
MARSEILLE-PROVENCE CAEN
0215199
A
VATRY
0222999
p
CONCARNEAU-DOUARNENEZ
0215699
p
LORIENT
0223399
p
BORDEAUX
0215999
p
DUNKERQUE
0227699
p
ROUEN
0216099
A
BEAUVAIS
0229499
A
ORLY
0216299
p
BOULOGNE
0229999
p
PORT REUNION / LA REUNION
0231399
p
MARSEILLE-FOS-SUR-MER
'
Tara: Italia
'
UNITATEA CENTRALĂ
0300000 ROMA - DIPARTIMENTO ALIMENTI/SANITA PUBBLICA VETERINARIA
UNITĂTILE LOCALE
ABRUZZO
CALABRIA
0300113
AVEZZANO-SULMONA
0300118
PAOLA
0300213
CHIETI
0300218
CASTROVILLARI
0300313
LANCIANO-VASTO
0300318
ROSSANO
0300413
L'AQUILA
0300418
COSENZA
0300513
PESCARA
0300518
CROTONE
0300613
TERAMO
0300618
LAMEZIA TERME
0300718
CATANZARO
BASILICATA
0300818
VIBO VALENTIA
0300117
VENOSA
0300918
LOCRI
0300217
POTENZA
0301018
PALMI
0300317
LAGONEGRO
0301118
REGGIO CALABRIA
0300417
MATERA
0300517
MONTALBANO JONICO
CAMPANIA
0300115
AVELLINO 1
0300215
AVELLINO 2
0300207
SAVONESE
0300315
BENEVENTO 1
0300307
GENOVESE
'
0300415
CASERTA 1
0300407
CHIAVERESE
0300515
CASERTA 2 AVERSA
0300507
SPEZZINA
0300615
NAPOLI 1
0300715 NAPOLI 2 LOMBARD IA
0300815
NAPOLI 3
0300103
VARESE
0300915
NAPOLI 4
0300203
GALLARATE
0301015
NAPOLI 5
0300303
BUSTO ARSIZIO
0301115
SALERNO 1
0300403
SARONNO
0301215
SALERNO 2
0300503
COMO
0301315
SALERNO 3
0300603
CANTU
0300703
LECCO
EMILIA-ROMAGNA 0300803 MERATE
0300108
PIACENZA
0300903
SONDRIO
0300208
PARMA
0301003
ALBINO
0300308
REGGIO EMILIA
0301103
PONTE SAN PIETRO
0300408
MODENA
0301203
BERGAMO
0300508
BOLOGNA SUD
0301303
TREVIGLIO
0300608
IMOLA
0301403
CHIARI
0300708
BOLOGNA NORD
0301503
BRENO
0300808
BOLOGNA
0301603
GARDONE VAL TROMPIA
0300908
FERRARA
0301703
SALO
0301008
RAVENNA
0301803
BRESCIA
0301108
FORLI
0301903
LENO
0301208
CESENA
0302003
VIADANA
0301308
RIMINI
0302103
0302203
MANTOVA
OSTIGLIA
FRIULI-VENEZIA GIULIA
0302303
CREMONA
0300106 TRIESTINA
0302403
CREMA
0300206
ISONTINA
0302503
LODI
0300306
ALTO FRIULI
0302603
MELEGNANO
0300406
MEDIO FRIULI
0302703
CERNOSCO
0300506
BASSA FRIULANA
0302803
VIMERCATE
0300606
FRIULI OCCIDENTALE
0302903
MONZA
LAZIO
0303003
0303103
DESIO
CINISELLO
0300112
ROMA A
0303203
GARBAGNATE
0300212
ROMAB
0303303
RHO
0300312
ROMAC
0303403
LEGNANO
0300412
ROMAD
0303503
MAGENTA
0300512
ROMAE
0303603
MILANO 1
0300612
ROMAF
0303703
PAVIA
0300712
ROMAG
0303803
VIGEVANO
0300812
ROMAH
0303903
VOGHERA
0300912
VITERBO
0301012
RIETI
MARCHE
0301112
LATINA
0300111
PESARO
0301212
FROSINONE
0300211
URBION
0300311 FANO
LIGURIA 0300411 SENIGALLIA
0300611
FABRIANO
SARDEGNA
0300711
ANCONA
0300120 A.S.L.1 - SASSARI
0300811
CIVITANOVA MARCHE
0300220 A.S.L.2 - OLBIA
0300107 IMPERIESE 0300511 JESI
0300911
MACERATA
0300320
A.S.L.3-NUORO
0301011
CAMERINO
0300420
A.S.L.4 - LANUSEI
0301111
FERMO
0300520
A.S.L.5 - ORISTANO
0301211
SAN BENEDETTO DEL TRONTO
0300620
• A.S.L.6 - SANLURI
0301311
ASCOLI PICENO
0300720
A.S.L.7 - CARBONIA
MOUSE
0300820
A.S.L.8 - CAGLIARI
0300114
ALTO MOLISE
SICILIA
0300214
PENTRIA
0300119
AZ.USL 1 -AGRIGENTO
0300314
MOLISE CENTRALE
0300219
AZ.USL 2-CALTANISSETTA
0300414
BASSO MOUSE
0300319
AZ.USL 3-CATANIA
0300419
AZ.USL 4- ENNA
PIEMONTE
0300519
AZ.USL 5- MESSINA
0300101
TORINO 1
0300619
AZ.USL 6-PALERMO
0300201
TORINO 2
0300719
AZ.USL 7- RAGUSA
0300301
TORINO 3
0300819
AZ.USL 8-SIRACUSA
0300401
TORINO 4
0300919
AZ.USL 9 - TRAPANI
0300501
COLLEGNO
0300601
CIRII
TOSCANA
0300701
CHIVASSO
0300109
MASSA CARRARA
0300801
CHIERI
0300209
LUCCA
0300901
IVREA
0300309
PISTOIA
0301001
PINEROLO
0300409
PRATO
0301101
VERCELLI
0300509
PISA
0301201
BIELLA
0300609
LIVORNO
0301301
NOVARA
0300709
SIENA
0301401
OMEGNA
0300809
AREZZO
0301501
CUNEO
0300909
GROSSETO
0301601
MONDOV]
0301009
FIRENZE
0301701
SAVIGLIANO
0301109
EMPOLI
0301801
BRA
0301209
VIAREGGIO
0301901
ASTI
0302001 ALESSANDRIA TRENTINO-ALTO ADIGE
0302101
CASALE MONFERRRATO
0300141
BOLZANO-CENTRO SUD
0302201
NOVI LIGURE
0300241
MERANO-OVEST
0300341
BRESSANONE-NORD
PUGLIA
0300441
BRUNICO-EST
0300116
BA/1 - CORATO
0300542
TRENTO
0300216
BA/2-TRANI
0300316
BA/3 - ALTAMURA
UMBRIA
0300416
BA/4- BARI
0300110
CITTĂ Dl CASTELLO
0300516
BA/5 - PUTIGNANO
0300210
PERUGIA
0300616
BR/1 - BRINDISI
0300310
FOLIGNO
0300716
FG/1 - SAN SEVERO
0300410
TERNI-AREA ORVIETANA
0300816
FG/2 - MANFREDONIA
0300510
TERNI
0300916
FG/3 - FOGGIA
0301016 LE/1 - LECCE VALLE D'AOSTA
0301116
LE/2 - MAGLIE
0300102
VALLE D'AOSTA
0301216
TA/1 - TARANTO
VENETO
0301205
VENEZIANA MESTRE
0300105
BELLUNO
0301305
MIRANO
0300205
FELTRE
0301405
CHIOGGIA
0300305
MAROSTICA
0301505
ALTA PADOVANA
0300405
THIENE
0301605
PADOVA
0300505
ARZIGNANO
0301705
CONSELVE
0300605
VICENZA
0301805
ROVIGO
0300705
PIEVE Dl SOLIGO
0301905
'ADRIA
0300805
ASOLO
0302005
VERONA
0300905
TREVISO
0302105
LEGNAGO
0301005
DONA Dl PIAVE
0302205
VILLAFRANCA
POSTURI DE INSPECTIE DE FRONTIERĂ
'
0300199 A, p ACONA 0302299 p OLBIA
0300299 p BARI 0302399 F,R PROSECCO-FERNETTI
0300499 A BOLOGNA-BORGO PANIGALE 0302599 A TORINO-CASELLE
0300599 F,R CHIASSO 0302699 p TRIESTE
0300899 A ROMA-FIUMICINO 0302799 A,P VENEZIA
0301099 A,P GENOVA 0303199 F CAMPOCOLOGNA
0301199 R GORIZIA 0303299 p GAETA
0301299 A MILANO-LINA TE 0303399 p LASPEZIA
0301399 A,P LIVORNO-PISA 0303499 p RAVENNA
0301599 A MILANO-MALPENSA 0303599 p SALERNO
0301799 A,P REGGIO CALABRIA 0303699 p TARANTO
0301899 A, p NAPOLI 0303799 p TRAPANI
0301999 A, p PALERMO 0303999 A BERGAMO
0302099 R GRAN SAN BERNARDO- 0304099 p GIOIA TAURO POLLEIN 0304199 A RIMINI
0302999 A VERONA
(*)
Tara: Olanda
'
UNITATEA CENTRALĂ
0400000 RIJKSDIENST VOOR DE KEURING VAN VEE EN VLEES
UNITĂTILE LOCALE
0406200
AMSTERDAM
0406400
ROTTERDAM
0406300
ARNHEIM
0406500
HELMOND
'
POSTURI DE INSPECTIE DE FRONTIERĂ
'
(*)
0401399
A
AMSTERDAM (LUCHTHAVEN)
0401899
P
EEMSHAVEN(ZEEHAVEN)
0401599
A
MAASTRICHT (LUCHTHAVEN)
0402099
P
HARLINGEN (ZEEHAVEN)
0401699
A
ROTTERDAM (HAVENGEBIED)
0402199
P VLISSINGEN (ZEEHAVEN)
0401799
P
AMSTERDAM (HAVENGEBIED)
0402699
P MOERDIJK (ZEEHAVEN)
Ţara: Belgia UNITATEA CENTRALĂ
0500000 BRUSSEL/BRUXELLES MIN.
LANDBOW/AGRICULTURE
0500103
BRUGGE
UNITĂTILE LOCALE
'
0501505 MONS
0500203
KORTRIJK
0501809
CINEY
0500404
GENT
0502206
LIEGE
0500701
MERKSEM
0502304
MALMEDY
0501007
HASSELT
0502408
MARCHE-EN-FAMENNE
0501302
TERVUREN
0502508
LIBRAMONT
0501402
WAVRE
POSTURI DE INSPECTIE DE FRONTIERĂ
'
0502699 P
ANTWERPEN (ZEEHAVEN)
(*)
0502799
P
ZEEBRUGGE(ZEEHAVEN)
0503099
A BIERSET - LIEGE (AEROPORT)
0502899
A
ZAVENTEM
0503199
A OOSTENDE(LUCHTHAVEN)
0502999
P
(AEROPORT/LUCHTHAVEN)
GENT (ZEEHAVEN)
0503299
A CHARLEROI (AEROPORT)
Ţara: Luxemburg UNITATEA CENTRALĂ
0600000 ADMINISTRATION DES SERVICES VETERINAIRES
(*)
0600199 A LUXEMBOURG
UNITĂTILE LOCALE
'
Ţara: Regatul Unit
UNITATEA CENTRALĂ
0700001
DEPARTMENT OF ENVIRONMENT, FOOD RURAL
AFFAIRS
0700002
NATIONAL ASSEMBLY FOR WALES, AGRICULTURE
DEPARTMENT
0700003
SCOTTISH EXECUTIVE ENVIRONMENTS RURAL
AFFAIRS DEPARTMENT
0700004
ENGLAND
DEPARTMENT OF AGRICULTURE RURAL DEVELOPMENT(NORTHERNIRELAND)
UNITĂTILE LOCALE
'
NORTHERN IRELAND
0700201
BERKSHIRE
0707004
BALLYMENA
0700701
CONRWALL
0707104
LARNE
0700801
CUMBRIA
0707204
ARMAGH
0701001
DEVON
0707304
NEWTOWNARDS
0701301
ESSEX
0707404
NEWRY
0701401
GLOUCESTERSHIRE
0707504
ENNISKILLEN
0701701
HEREFORD ANO WORCESTER
0707604
LONOONDERRY
0702101
LANCASHIRE
0707704
COLERAINE
0702201
LEICESTERSHIRE
0707804
OUNGANNON
0702401
LINCLONSHIRE
0707904
OMAGH
0703001
TYNE ANO WEAR
0703601
SOMERSET
SCOTLAND
0703701
STAFFORDSHIRE
0708703
INVERNESS
0703801
SUFFOLK
0708803
ABERDEEN
0704001
SURREY
0709003
PERTH
0704901
WEST YORKSHIRE
0709303
GALASHIELS
0706101
GUERNSEY
0709703
AYR
0706201
JERSEY
0706301
ISLE OF MAN
WALES
0705302
GWYNEDD
0705502
DYFED
0705902
WEST GLAMORGAN
POSTURI DE INSPECTIE DE FRONTIERĂ
0710099
A
LUTON (AIRPORT)
(*)
0710399
P
GLASSON
0713499
P
SHOREHAM (PORT)
0710699
P
HARWICH
0713599
P
SUTTON BRIDGE
'
0710899 p TILBURY (PORT) 0713699 p TEIGNMOUTH
0711099 p BRISTOL 0713799 A MANCHESTER {AIRPORT)
0711299 p PORTSMOUTH (PORT) 0713899 p TEESPORT
0711399 p SOUTHAMPTON (PORT) (MIDDLESBOROUGH)
0711499 p DOVER 0714099 p GOOLE
0711599 p GROVE WHARE GUNNESS 0714199 p HULL (PORT)
0711899 p THAMESPORT (ISLE OF 0714299 p FALMOUTH
GRAIN) 0714399 A STANSTED
0712099 p LIVERPOOL (DOCK) 0720299 p MILFORD HAVEN
0712199 A EAST MIDLANDS (AIRPORT) (INCORPORATING PEMBROKE)
0712299 p GRIMSBY - IMMINGHAM 0730199 p SCRABSTER
(PORT) 0730299 p INVERGORDON (PORT)
0712499 A HEATHROW (AIRPORT) 0730399 p ABERDEEN(HARBOUR)
0712599 p GREAT YARMOUTH (PORT) 0730699 p PETERHEAD
0712999 p TYNE (NORTHSHIELDS) PORT 0730899 p GRANGEMOUTH
0713099 p FELIXSTOWE 0731099 A GLASGOW (AIRPORT)
0713199 p IPSWICH (PORT) 0731199 A PRESTWICK
0713299 A GATWICK (AIRPORT) 0731299 p WICK
0713399 p NEWHAVEN (PORT) 0740099 A,P BELFAST
Tara: Irlanda
'
UNITATEA CENTRALĂ
0800000 DEPARTMENT OF AGRICULTURE - VETERINARY
DIVISION
UNITĂTILE LOCALE
'
0800100 CARLOW - VETERINARY SERVICE 0801800 MONAGHAN - VETERINRY SERVICE
0800200 CAVAN - VETERINARY SERVICE
0800300
CLARE - VETERINARY SERVICE
0801900
OFFALY - VETERINARY SERVICE
0800400
CORK - VETERINARY SERVICE
0802000
ROSCOMMON - VETERINARY
0800500 DONEGAL - VETERINARY SERVICE SERVICE
0800600 DUBLIN - VETERINARY SERVICE 0802100 TIPPERARY NORTH - VETERINARY
0800700 GALWAY-VETERINARY SERVICE SERVICE
0800800 KERRY - VETERINARY SERVICE 0802300 WATERFORD-VETERINARY SERVICE
0800900 KILDARE - VETERINARY SERVICE 0802400 WESTMEATH - VETERINARY SERVICE
0801000 KILKENNY - VETERINARY SERVICE
0801100 LAOIS - VETERINARY SERVICE 0802500 WEXFORD - VETERINARY SERVICE
0801200 SLIGO - VETERINARY SERVICE 0810400 CORK WEST - VETERINARY SERVICE
0801300 LIMERICK - VETERINARY SERVICE
0801400 LONGFORD - VETERINARY SERVICE 0810900 WICKLOW/ROSSLARE VETERINARY
0801600
MAYO - VETERINARY SERVICE
0811200
LEITRIM - VETERINARY SERVICE
0801700
MEATH - VETERINARY SERVICE
0812100
TIPPERARY SOUTH - VETERINARY
SERVICE
0801500 LOUTH - VETERINARY SERVICE SERVICE
(*)
PUNCTE
DE INSPECTIE DE
(*)
FRONTIERĂ
0802699
P
CORK
0802999
A
DUBLIN AIRPORT
0802799
P
KILLYBEGS
0803199
A
SHANNON
0802899
P
DUBLIN PORT
'
Tara: Danemarca
'
UNITATEA CENTRALĂ
0900000 F0DEVARDIREKTORATET
UNITĂTILE LOCALE
0900100
NORD0STSJA:LLAND
0901000
VEJLE
0900400
RINGSTED
0901100
RINGK0BING
0900700
FYN
0901200
ARHUS
0900800
S0NDERJYLLAND
0901300
VIBORG
0900900
RIBE
0901400
NORDJYLLAND
'
(*)
POSTURI DE
INSPECTIE DE
(*)
FRONTIERĂ
0901799
A
BILLUND LUFTHAVN
0911399
P
HANSTHOLM
0901899
P
KOLDING HAVN
0911599
P
HIRTSHALS
0902199
P
ĂRHUS
0911699
A
K0BENHAVNSLUFTHAVN
0902299
P
ĂLBORG
0921699
P
K0BENHAVNS HAVN
0902399
P
ESBJERG
0931699
P
K0GE
0911099
P
FREDERICIA
0941699
P
R0NNE
Tara: Grecia
'
'
UNITATEA CENTRALĂ
1000000 GENERAL DIRECTORATE OF SERVICES
VETERINARY
UNITĂTILE LOCALE
1000100
EVROS
1002800
KORINTHIA
1000200
ATHINA
1002900
KYKLADES
1000300
AITOLOAKARNAN IA
1003000
LAKONIA
'
1000400
ARGOLIDA
1003100
LARISSA
1000500
ARKADIA
1003200
LASSITHION
1000600
ARTA
1003300
LESVOS
1000700
ACHAIA
1003400
• LEFKADA
1000800
VIOTIA
1003500
MAGNISSIA
1000900
GREVENA
1003600
MESSINIA
1001000
DRAMA
1003700
XANTHI
1001100
DODEKANISSOS
1003800
PELLA
1001200
EVIA
1003900
PIREAS
1001300
EVRITANIA
1004000
PIERIA
1001400
ZAKYNTHOS
1004100
PREVEZA
1001500
ILIA
1004200
RETHYMNON
1001600
IMATHIA
1004300
RODOPI
1001700
IRAKLION
1004400
SAMOS
1001800
THESSALONIKI
1004500
SERRES
1001900
THESPROTIA
1004600
TRIKALA
1002000
IOANNINA
1004700
FTHIOTIS
1002100
KAVALA
1004800
FLORINA
1002200
KARDITSA
1004900
FOKIDA
1002300
KASTORIA
1005000
CHALKIDIKI
1002400
KERKYRA
1005100
CHANIA
1002500
KEFALLINA
1005200
CHIOS
1002600
KILKIS
1005300
ANATOLIKH ATTIKI
1002700
KOZANI
1006400
DITIKI ATTIKI
1005499
p
1005599
A
1005699
p
1005799
A
1006099
R
(*)
POSTURI DE INSPE
PIREAS
CTIE DE
1006199
FRONTIERĂ
F, R PROMACHONAS
ATHENS INTERNATIONAL
1006299
F
IDOMENI
AIRPORT
1006399
F,R
NEOS KAFKASSOS
THESSALONIKI
1006699
R
ORMENION
THESSALONIKI
1007099
R
KAKAVIA
EVZONI
1007299
R
PEPLOS
'
Ţara: Spania UNITATEA CENTRALĂ
1100000 SERVICIOS VETERINARIOS ESPANOLES
ANDALUC/A
UNITĂTILE LOCAL
1114206
E
CUELAR
1141401 ALMERiA
1114606
CANTALEJO
1142201
CĂDIZ
1114706
SORIA
1143001
CORDOBA
1115706
VALLADOLID
'
1144101
GRANADA
1116506
ZAMORA
1144401
HUELVA
1145601
JAEN
CATALUNA
1145901
MALAGA
1123009 •
BARCELONA
1147001
SEVILLA
1124109
GIRONA
1125309
LLEIDA
ARAGON
1100102
HUESCA
1126509
TARRAGONA
1101502
TERUEL EXTREMADURA
1103102
ASTURIAS 1105003
ZARAGOZA
OVIEDO
1127410
GALICIA
1128911
BADAJOZ
ACORUNA
1129811
LUGO
BALEARES
1130611
OURENSE
1126704
PALMA DE MALLORCA
1131411
PONTEVEDRA
CANARIAS 1140705
LAS PALMAS
LA RIOJA 1135015
LOGRONO
1141005
TENERIFE
MADRID
CANTABRIA 1107208
TORRELAVEGA
1131912
1107908
SANTANDER
MURCIA
1133113
FUENTE ALAMO
CASTILLA-LA MANCHA 1133513
LORCA
1117607
ALBACETE
1133713
CARTAGENA
1118807
CIUDAD REAL
1133813
MAR MENOR
1119707
CUENCA
1133913
MURCIA
1120707
GUADALAJARA
1121407
TOLEDO
NAVARRA
1122107
TALAVERA DE LA REINA
1134014
PAMPLONA
CASTILLA Y LEON PAiS VASCO
1108006
AVILA
1139716
VITORIA
1108906
BURGOS
1139816
SAN SEBASTIAN
1110306
LEON
1139916
BILBAO
1111806
PALENCIA
1112806
SALAMANCA
VALENCIA
1113506
CIUDAD RODRIGO
1136017
ALICANTE
1113906
SEGOVIA
1137017
CASTELLON
1114006
CARBONERO EL MAYOR
1138117
VALENCIA
POSTURI DE INSPECT, IE DE FRONTIERĂ
(*)
(*)
1147199
A, p
BARCELONA
1148499
A, p
BILBAO
1147299
A, p
VALENCIA
1148599
p
CARTAGENA
1147399
A,P
MALAGA
1148699
A,P
ASTURIAS
1147499
p
CADIZ
1148799
p
HUELVA
1147599
p
ALGECIRAS
1148899
A, p
A CORUNA. SANTIAGO DE
1147699
A, p VIGO COMPOSTELA
1147799
A, p PASAJES, SAN SEBASTIAN 1148999 A, p SANTANDER
1147899 A MADRID 1149099 A,P SEVILLA
1147999 A PALMA DE MALLORCA 1149199 p TARRAGONA
1148099 A,P SANTA CRUZ DE TENERIFE. 1149299 A VITORIA
TENERIFE NORTE 1149399 ·A ZARAGOZA
1148199 A, p LAS PALMAS DE GRAN 1149499 p VILLAGARCiA. RIBEIRA.
CANARIA CARAMINAL
1148299
A,P
ALICANTE
1149599
p
MARIN
1148399
A,P
ALMERiA
1149699
A
TENERIFE SUR
Ţara: Portugalia UNITATEA CENTRALĂ
1200000 CENTRAL VETERINARY UNIT
1200100
ALCACER DO SAL
UNITĂTILE LOCALE
'
1202000 PORTO
1200200
AVEIRO
1202100
PORTALEGRE
1200300
BEJA
1202200
AVIS
1200400
BRAGA
1202300
SANTAREM
1200500
MIRANDELA
1202400
TOMAR
1200600
CASTELO BRANCO
1202500
SANTAMARIA
1200700
COIMBRA
1202600
SĂO MIGUEL (PONTA DELGAGA)
1200800
LAMEGO
1202700
SĂO JORGE (VELAS)
1200900
ELVAS
1202800
TERCEIRA (ANGRA DO HEROiSMO)
1201000
EVORA
1202900
SERPA
1201100
FAIAL (HORTA)
1203000
VIANA DO CASTELO
1201200
FARO
1203100
CHAVES
1201300
FLORES
1203200
VISEU
1201400
GUARDA
1204800
ALJUSTREL
1201500
FUNCHAL
1204900
ESTREMOZ
1201600
SANTIAGO DO CACEM
1205000
LEIRIA
1201700
VILA FRANCA DE XIRA
1205100
REGUENOS DE MONSARAZ
1201800
SETUBAL
1205200
SANTA CRUZ DA GRACIOSA (A9ores)
1201900
PICO (MADALENA)
(*)
POSTURI DE INSPECTIE DE FRONTIERĂ
'
(*)
1203399
1203499
1203599
1203699
1203799
1203899
1203999
1204099
A LISBOA
A PORTO
A FARO
A, P FUNCHAL (MADEIRA)
A, P PONTA DELGADA (A<;ORES) P PRAIA DA VITORIA (A<;ORES) P LISBOA
P PORTO
1204199 p
1204299 p
1204399 p
1204499 p
1204599 p
1204699 p
1204799 p
1204899 p
PORTIMĂO HORTA (A<;ORES)
VIANA DO CASTELO AVEIRO
FIGUEIRA DA FOZ PENICHE
OLHĂO SETUBAL
Tara: Austria
'
UNITATEA CENTRALĂ
1300000 BUNDESKANZLERAMT VETERINĂ RVERWALTUNG
1300100 CENTRAL VETERINRY SERVICES
UNITĂTILE LOCALE
1300101
BURGENLANO
1300317
ST. POLTEN LAND
1300201
FELOKIRCHEN
1300318
SCHEIBBS
1300202
HERMAGOR
1300319
TULLN
1300203
KLAGENFURT
1300320
WAIOHOFEN A.O. THAYA
1300204
ST. VEIT A.O. GLAN
1300321
WAIDHOFEN A.O. YBBS
1300205
SPITTAL A.O. ORAU
1300322
WIENER NEUSTADT STADT
1300206
VILLACH
1300323
WIENER NEUSTADT LAND
1300207
VOLKERMARKT
1300324
WIEN UMGEBUNG
1300208
WOLFSBERG
1300325
ZWETTL
1300301
AMSTETTEN
1300401
BRAUNAU AM INN
1300302
BADEN
1300402
FRIESTAOT
1300303
BRUCK A.O. LEITHA
1300403
GMUNOEN
1300304
GĂ NSERNOORF
1300404
GRIESKIRCHEN
1300305
GMUND
1300405
KIRCHOORF A.O. KREMS
1300306
HOLLABRUNN
1300406
LINZ LAND
1300307
HORN
1300407
PERG
1300308
KORNEUBURG
1300408
RIED IM INNKREIS
1300309
KREMS A.O. DONAU STAOT
1300409
ROHRBACH
1300310
KREMS A.O. DONAU LAND
1300410
SHCĂ RDING
1300311
LILIENFIELD
1300411
STEYR LAND
1300312
MELK
1300412
URFAHR UMGEBUNG
1300313
MISTELBACH
1300413
VOCKLABRUCK
1300314
MODLING
1300414
WELS LAND
1300315
NEUNKIRCHEN
1300501
SALZBURG UMGEBUNG
1300316
ST. POLTEN STADT
1300502
HALLEIN
1300503
ST. JOHANN IM PONGAU
1300601
STEIERMARK
1300504
TAMSWEG
1300701
TIROL
1300505
ZELLAM SEE
1300801
VORARLBERG
1300506
STADT SALZBURG
1300901
WIEN
'
POSTURI DE INSPECTIE DE FRONTIERĂ
(*)
(*)
1300199
R
BERG
1300999
A
LINZ
1300299
R
HEILIGENKREUZ
1301099
R
NICKELSOORF
1300399
R
DEUTSCHKREUTZ
1301199
F
SOPRON
1300499
R
DRASENHOFEN
1301299
R
SPIELFELO
'
1300599
T
WIEN-ZB-KLEDERING
1301399 R, T
FELDKIRCH TISIS
1300699
R
HOCHST
1301499 F
VILLACH-S00
1300799
F
HOHENAU
1301599 A
WIEN-SCHWECHAT
1300899
R
KARAWANKENTUNNEL
1301699 • F, R
WULLOWITZ
Tara: Finlanda
'
UNITATEA CENTRALĂ
1400000 FINNISH CENTRAL UNIT
UNITĂTILE LOCA
'
1400100 ETELĂ-SUOMEN LĂ Ă NI, HELSINKI 1400700
1400200 LĂNSI-SUOMEN LĂ Ă NI, TURKU 1400800
1400300 AHVENANMAAN MAAKUNTA 1400900
1400400 ETELĂ-SUOMEN LĂ Ă NI, HĂ
MEENLINNA 1401000
1400402 LĂNSI-SUOMEN LĂ Ă NI, TAMPERE 1401100
1400500 ETELĂ-SUOMEN LĂ Ă NI, KOUVOLA 1401200
1400600 ITĂ-SUOMEN LĂ Ă NI, MIKKELI
LE
ITĂ-SUOMEN LĂ Ă NI, JOENSUU ITĂ-SUOMEN LĂ Ă NI, KUOPIO LĂNSI-SUOMEN LĂ A NI, JYVA SKYLĂ
LĂNSI-SUOMEN LA Ă NI, VAASA OULUN LĂĂ NI
LAPIN LĂĂNI
(*)
POSTURI DE
INSPECTIE DE
(*)
FRONTIERĂ
1400199
P
HELSINKI
1410599
R
VAALIMAA
1400599
P
KOTKA
1411299
R
IVALO
1410199
A
VANTAA / HELSINKI
1420599
P
HAMINA
Tara: Suedia
'
'
UNITATEA CENTRALĂ
1600000 SJV, DJURAVDELNINGEN
UNITĂTILE LOCALE
1600100
STOCKHOLMS LĂN
1601400
VĂ STRA GOTALANDS LĂN
1600300
UPPSALA LĂN
1601700
VĂ RMLANDS LĂN
1600400
SODERMANLANDSLĂN
1601800
OREBRO LAN
1600500
OSTERGOTLANDSLAN
1601900
VĂ STMANLANDS LAN
1600600
JONKOPINGS LAN
1602000
DALARNAS LAN
1600700
KRONOBERGS LĂN
1602100
GĂ VLEBORGS LAN
1600800
KALMAR LĂN
1602200
VĂ STERNORRLANDS LĂN
1600900
GOTLANDS LĂN
1602300
JĂ MTLANDS LĂN
'
AUTORITATEA NAfiIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANfiA ALIMENTELOR
O R D I N
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce introduce un document privind declararea și controalele veterinare efectuate asupra animalelor vii provenind din țări terțe și care intră pe teritoriul României*)
În temeiul art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, văzând Referatul de aprobare nr. 50.134 din 26 ianuarie 2005, întocmit de Direcția generală inspecție, control, inspecție la frontieră și coordonarea institutelor veterinare din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin
Art. 1. — Se aprobă Norma sanitară veterinară ce introduce un document privind declararea și controalele veterinare efectuate asupra animalelor vii provenind din țări terțe și care intră pe teritoriul României, prevăzută în anexa**) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. — Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, institutele veterinare centrale
și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. — Prezentul ordin constituie transpunerea oficială a Regulamentului Comisiei 282/2004 ce introduce un document pentru declararea și controalele veterinare efectuate asupra animalelor vii provenind din țări terțe și care intră în Comunitate, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 49 din 19 februarie 2004, p. 11.
Art. 4. — Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la
45 de zile de la publicare.
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare
și pentru Siguranța Alimentelor,
Răzvan fiîru
București, 2 februarie 2005.
Nr. 25.
*) Ordinul nr. 25/2005 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 18 martie 2005 și este reprodus și în acest număr bis.
**) Anexa este reprodusă în facsimil.
ANEXĂ
N O R M Ă S A N I T A R Ă V E T E R I N A R Ă
ce introduce un document privind declararea și controalele veterinare efectuate asupra animalelor vii provenind din țări terțe și care intră pe teritoriul României
(2) Documentul Veterinar Comun de Intrare trebuie emis în conformitate cu regulile generale de certific.are stabilite de legislaţia naţională ce transpune legislaţia comunitară relevantă.
(3) Pentru a se conforma prezentei norme sanitare veterinare, Documentul Veterinar Comun de Intrare trebuie să fie alcătuit dintr un original şi un număr de copii, după cum este solicitat de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a României. Persoana responsabilă de încărcătură trebuie să completeze partea 1 a Documentului Veterinar Comun de Intrare a tuturor copiilor necesare ale acestuia şi să le transmită medicului veterinar oficial de la postul de inspecţie şi controale veterinare de frontieră a României.
(4) Fără a aduce atingere paragrafelor (1) şi (3), informaţiile conţinute de document pot să fie subiectul unei notificări anterioare, transmise prin intermediul unui sistem de telecomunicaţii sau printr
un alt sistem de transmitere a datelor. ln acest caz, informatiile
'
transmise în format electronic trebuie să fie aceleaşi ca cele necesare pentru partea a-1-a a modelului Documentului Veterinar Comun de Intrare.
Art. 2 - Controale veterinare
Trebuie să fie efectuate controale veterinare şi analizele de laborator, în conformitate cu ăNorma sanitară veterinară ce stabileşte unele reguli detaliate cu privire la controalele veterinare pentru animale ce sunt importate din ţări terţe în România" aprobată prin Ordinul MAPAM nr. 525/11.08.2003, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 601/25.08.2003.
ART. 3 - Proceduri ce trebuie urmate după ce sunt realizate controalele sanitare veterinare
(1) După realizarea controalelor sanitare veterinare specificate de articolul 4 al ăNormei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor ce reglementează organizarea controalelor veterinare pentru animalele ce intră în România din ţări terţe", partea a-2-a a Documentului Veterinar Comun de Intrare trebuie completată sub responsabilitatea medicului veterinar oficial responsabil de la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră şi trebuie semnată de acesta/aceasta sau de alt medic veterinar oficial care activează sub autoritatea sa.
Atunci când importul este refuzat, rubrica de la partea a 3-a a Documentului Veterinar Comun de Intrare, ,,detalii despre reexpediere", trebuie completată imediat ce este cunoscută informat,ia relevantă.
Această informatie trebuie introdusă în sistemul de schimb de
'
informat,ii la care se referă articolul 15 al ăNormei sanitare veterinare referitoare la controalele veterinare şi zootehnice aplicabile comerţului României cu statele membre ale Uniunii Europene cu unele animale vII şI produse de origine animală", aprobată prin Ordinul MAAP nr. 580/10.12.2002 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 250/11.04.2003.
(2) Originalul Documentului Veterinar Comun de Intrare trebuie să cuprindă părţile 1 şi 2, completate în întregime şi semnate.
(3) Medicul veterinar oficial de la postul de inspecţie şI controale veterinare la frontieră, importatorul sau persoana
responsabilă de încărcătură, trebuie apo, să notifice autorităţile vamale de la punctul de trecere a front.ierei cu aceiaşi locaţie despre decizia veterinară luată în legătură cu transportul, prin prezentarea originalului Documentului Veterinar Comun de Intrare sau prin transmiterea electronică a acestuia.
(4) Atunci când decizia veterinară este favorabilă ,ar autorităţile vamale au aprobat importul, originalul Documentului Veterinar Comun de Intrare trebuie să însoţească animalele până la destinaţia specificată în document.
(5) O copie a Documentului Veterinar Comun de Intrare trebuie păstrată de medicul veterinar oficial de la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră.
(6) O copie a Documentului Veterinar Comun de Intrare ş, când se consideră corespunzător în conformitate cu articolul 7 al
ăNormei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor ce reglementează organizarea controalelor veterinare pentru animalele ce intră în România din ţări terţe", o copie a certificatului veterinar de import, trebuie să fie încredinţate importatorului sau persoanei responsabile de încărcătură.
(7) Medicul veterinar oficial de la postul de inspecţie ş, controale veterinare la frontieră, în cauză, trebuie să păstreze originalul certificatului veterinar sau documentaţia ce însoţeşte animalele, precum şi o copie a Documentului Veterinar Comun de Intrare, pentru cel puţin 3 ani. Totuşi, în cazul animalelor în tranzit sau transhipment a căror destinaţie finală este în afara Comunităţii, în sensul dat acestui termen de art. 4(3) al ăNormei sanitare
veterinare privind stabilirea principiilor ce reglementează organizarea controalelor veterinare pentru animalele ce intră în România din ţări terţe", respectiv: pentru animalele ce intră într-un port sau aeroport din România şi îşi continuă călătoria pe mare sau pe cale aeriană în acelaşi vapor sau avion, către un alt port sau aeroport de destinaţie, controalele de identitate şi controalele fizice pot fi efectuate la postul de inspecţie la frontieră la intrarea în Uniunea Europeană, menţionat în document ca destinaţie finală. ln astfel de situaţii, autoritatea veterinară competentă care efectuează controlul documentar în portul sau aeroportul iniţial, va informa, prin intermediul sistemului de schimb de informaţii, direct sau prin
intermediul autoritătii veterinare locale, medicul veterinar oficial de
'
la postul de inspecţie la frontieră stabilit ca destinaţie finală, despre trecerea animalelor.
ln cazul animalelor in tranzit sau trashipment a căror destinaţie finală este în afara Comunităţii, originalul documentului veterinar ce însoţeşte animalele la sosire în România, trebuie să însoţească animalele în continuarea călătoriei, iar la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră, din România, trebuie păstrate numai copii ale acestuia.
Art. 4 - Proceduri ce trebuie urmate pentru animalele aflate sub control vamal sau care sunt supuse monitorizării speciale
(1) Pentru animalele ce intră în România dar având ca destinaţie un Stat Membru şi care sunt exceptate de la obligaţia de a fi supuse controalelor de identitate şi/sau fizice, în conformitate cu articolul 4(3) sau articolul 8(1) 1(b)(2) ale ăNormei sanitare
veterinare privind stabilirea principiilor ce reglementează organizarea controalelor veterinare pentru animalele ce intră în
România din tări terte", atunci când controlul documentar este
' '
satisfăcător, medicul veterinar de la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră, de la intrarea în România, trebuie să notifice medicul veterinar de la postul de inspecţie la frontieră la intrarea în Uniunea Europeană, menţionat în document ca destinaţie finală. O astfel de notificare trebuie realizată prin intermediul sistemului de
schimb de informatii la care se referă articolul 15 al ăNormei
'
sanitare veterinare referitoare la controalele veterinare şI zootehnice aplicabile comerţului României cu statele membre ale Uniunii Europene cu unele animale vii şi produse de origine animală". Medicul veterinar oficial de la postul de inspecţie de
frontieră stabilit în document ca destinatie finală, trebuie să
'
întocmească un Document Veterinar Comun de Intrare care sa includă decizia veterinară finală privind acceptarea animalelor.
(2) Atunci când transportul nu ajunge la postul de inspecţie
de frontieră la intrarea în Uniunea Europeană, menţionat în document ca destinatie finală sau când există o neconcordantă
' '
cantitativă sau calitativă cu referire la transportul respectiv, autoritatea veterinară de la postul de inspecţie veterinară de destinaţie finală trebuie să completeze partea a 3-a a Documentului Veterinar Comun de Intrare.
(3) ln cazul tranzitului, persoana responsabilă de încărcătură trebuie să prezinte transportul medicului veterinar de la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră, de intrare şi de ieşire în
şi din România. Medicii veterinari oficiali de la posturile de inspecţie şi controale veterinare la frontieră de I.a ieşire din România, notificaţi cu privire la tranzitarea animalelor ce sunt transportate către destinaţii într-o ţară terţă, trebuie să completeze partea a 3-a a Documentului Veterinar Comun de Intrare. Aceştia trebuie să informeze medicii veterinari oficiali de la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră prin care animalele în tranzit au intrat în România, prin intermediul Documentului Veterinar Comun de Intrare.
(4) Medicii veterinari oficiali de la locul de destinaţie, notificaţi în legătură cu sosirea animalelor destinate unui abator, unei staţii de
carantină autorizate, în întelesul ăNormei sanitare veterinare ce
'
stabileşte cerinţele de sănătate a animalelor şi certificarea veterinară pentru importul în România de păsări, altele decât păsările de fermă şi condiţiile pentru carantinarea acestora", aprobată prin Ordinul MAAP nr. 17/15.01.2003, sau unei organizaţii
autorizate oficial, unui institut sau centru, în întelesul ăNormei
'
sanitare veterinare stabilind conditiile de sănătate a animalelor ce
'
reglementează comerţul statelor membre ale Uniunii Europene cu România şi importul din ţările terţe de animale, material seminal, ovule şi embrioni de la specii ce nu sunt reglementate prin legislaţie specifică", aprobată prin Ordinul MAAP nr. 159/12.04.2002, toate aceste unităţi fiind localizate în aria de responsabilitate a acestora, trebuie să completeze partea a 3 a Documentului Veterinar Comun de Intrare, în cazurile în care transportul nu ajunge la destinaţie sau există o neconcordanţă cantitativă sau calitativă legată de acesta.
Art. 5 Coordonarea intre responsabile de controale
autoritătile
'
competente
Pentru a se asigura că toate animalele ce intră în România sunt supuse controalelor veterinare, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi medicii veterinari oficiali din România trebuie să lucreze în coordonare cu alte servicii de inspecţie, pentru a strânge împreună toate informaţiile relevante privind activităţile de import de animale.
Aceasta trebuie să includă în special următoarele informaţii
a) informaţii disponibile pentru serviciile vamale;
.b) informaţii din manifestele vaselor, trenurilor sau avioanelor;
c) alte surse de informaţii accesibile operatorilor rutieri, feroviari şi din porturi sau aeroporturi.
Art. 6 - Accesul la bazele de date şi participarea in sistemele
de informatii
'
Pentru a îndeplini obiectivul stabilit de articolul 5, autorităţile
sanitare veterinare competente şi serviciile vamale ale României trebuie să organizeze, atât la nivel central cât şi la nivel teritorial şi local, schimburi reciproce de informaţii cuprinse în bazele de date proprii. Sistemele de tehnologie a informaţiei utilizate de autorităţile veterinare trebuie, pe cât posibil să fie supuse securizării adecvate a datelor, să fie coordonate cu cele ale serviciilor vamale şi cu cele ale operatorilor comerciali, astfel încât transferul de informaţii să se poată efectua în mod rapid.
Art. 7 - Utilizarea certificării electronice
Producerea, utilizarea, transmiterea şi păstrarea Documentelor Veterinare Comune de Intrare (DVCI) pot fi realizate prin mijloace electronice, cu acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a României.
Informaţiile trebuie transmise între autorităţile competente pnn
intermediul sistemului de schimb de informatii la care se referă
'
articolul 15 al ăNormei sanitare veterinare referitoare la controalele veterinare şi zootehnice aplicabile comerţului României cu statele membre ale Uniunii Europene cu unele animale vii şi produse de origine animală".
Art. 8 - Abrogări
Se abrogă Ordinul MAAP nr. 344/1.08.2002 pentru aprobarea
ăNormei sanitare veterinare privind documentele necesare trecerii frontierei pentru animale vii importate în România", publicat în Monitorul Oficial nr. 689 din 19.09.2002 şi Ordinul Nr. 484 din 24 iulie 2003 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 344/2002 pentru aprobarea
ăNormei sanitare veterinare privind documentele necesare trecerii frontierei pentru animale vii importate în România" publicat în Monitorul Oficial Nr. 565 din 6 august 2003.
Referinţele la Ordinul MAAP nr. 344/2002 şi la Ordinul MAAP nr. 484/2003 trebuie interpretate ca referinţe la prezenta normă sanitară veterinară.
Art. 9 (1) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate pune în aplicare acte normative, reglementări şI prevederi administrative, necesare pentru
conformarea cu prezenta normă sanitară veterinară, le va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Minist rului Integrării Europene şi Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, împreună cu
tabelele de concordantă, in vederea evaluării conformitătii
' '
transpunerii legislative şi va stabili măsurile necesare pentru implementarea corectă şi la timp a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
(2) Atunci când Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şI pentru Siguranţa Alimentelor adoptă cele menţionate la alin. 1, trebuie să facă o referire expresă la prezenta normă sanitară veterinară, la publicarea oficială a acestora. Procedura privind realizarea referirii menţionate rămâne în responsabilitatea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
(3) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va lua măsurile necesare şi va sancţiona, potrivit legii, orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare. De asemenea, va facilita întocmirea documentelor necesare pentru sancţionarea încălcării legislaţiei veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ce constituie infracţiuni.
(4) Prezenta normă sanitară veterinară constituie transpunerea oficială a Regulamentului Comisiei 282/2004.
Art. 1O - Anexa face parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.
ANEXĂ
la norma sanitară veterinară
ROMANIA DOCUMENT VETERINAR COMUN DE INTRARE (DVCI) PENTRU ANIMALE
,.,...
26. Documemary check: Conuol al documentelo1
□
□ □
RO Standa,d Satisfactory Not satisfactory
RO S1anda1d Satistăcăto1 NesatisfficAto1
l\ddi1ional guarantees Satisfactorv Not satisfacto,y
27 DV( I refe,ence numhe1
Numă.1 de 1efe1inţă al DVCI
I I
28. ldenlily check Derogation
Cont1ol al identită(ii Deroga1e
0
:...i..i
-.=.
Q.
vi
C
'0=
Garan(ii adifionale Satisfăcător □
□
Narional requi1emems Satisfacto1, Cei inţe naţionale Satisfllcăto
I I I
29 Phi·sical check Contiol fizic
Nesatisfl'tcăt01 □
□
Not satisfactmy Nesatisfăcător
Satisfacto,y Not satisfactoiy
I I I I
Satisfăcător NesatisB.cător
I I I I
30. Laborntory tests: No Yes
feste de lab01atm: Nu Da
··s;
Q.
C
De1ogationl Total animals checked
Dewgare fotal animale cont1olate
Satisfact()11, Not satisfactoiy
Tested fo1·
1 estate pcntrn
Random
I I SuspicionI I
"j;i
e
·;:;
4.>
Satisfăcăt ,I I Nesatisfăcăto1 I I
Pe baza iandomizată
Rcsults: Pendinu
Satislacto1v □
□
Suspiciune Not satisfoctOI\'
=
....
4.>
. =
E
Q.C
□
31. \\'dfm"-' check Dc,ogation
I.
I I
( nntl{)I al bunăsii'n ii animalelrn: D 1ogmc
Rezultate: ln aşteptai Satisfăcă101 Ncsatislllcătm
32. Impact ofthc uanspolt on animato; Impact ni trnnsp011ului asuprn animalel01
Numbe1 of dead animals I I Estimat ion I I
=
·;;;
0...
0
=
llpon mrl\al Satisfac1◊1)
I
La sosire Satisfîlcf1to1
Not satisfoctmy Nesatisfăc.1tto1
I I
Numă1 de animale momte Estimme
I I I
I
Numbe, ol unfit animals Estimat ion
I I
Numă1 de animale bolna\'C Estimare
0=
·;;;
·;:;
4.>
33 ACCEPTABLE fa, Tianshipment
I I
AC'CEPf.\ J pentru T1anshipment
inapte penuu uanspolt Numhe1 ofbiith 01 abouion Număr de fătări sau a, olluri
I
I
34 ACCEPT>\BLE for Transit P,ocedme
ACCEPTAT pent1u P1ocedura de Tianzit
Q
..M....
BIP
PIF
BIP unit numbe1: Numărul PIF
To 3 1d Count1y - ISO Code
Călie ţma teqă • Codul ISO
C
Q.
3 rd C'ount1y 3 1d C'ountrv ISO code
I I
Tam teqă Codul ISO.al ţă,ii terJe
Exil BIP BIP Unit numbe1
PIF de leşhe Numărul PIF
35 AC'CEPTABl.E foi definiti\e impoit
A.('( EPT A.T pentiu impo1t definith
I I
FOI Cont1oled Destination Pentru Destinaiia ( 011t1olntă
Slaughte1 ( Abator)
A.ppro\'ed Bodies (111t1ep1inde1i ap,obate) I I
Quaiantine (Ca1antină) I I
I I
38 NOT ACCFPTABLE NE>\CCEPT •\T
I Re - Dispatching
36 ACC'EPT•\DI.E for 1empo1a1y admision
i\( CEP I Al pent1u admite1c tempo1a1ă I I
Deadline Te,men limită
I I
37 Reason foi Refusal i\Iotivul 1cspiuge1ii
I Absence/lmalid ce1tilicatc I
Certificat absent/invalid
Ree:-;:1>ediat
:! Slaugh1c1
I I
I I
I I
2 !\lismatch \\ ith documents 2 I
I
Nepot1I'\ ire cu documentele (cont1ol de identitate)
1\batm
J Euthanasia Eutanasiei e
3 Non - appioved countiy lară neaprobată
4 Non-app10\Cd Region Regiune neaprobată
ii I
4
39 Details or controlled Oestinations (15 16 l8)
Detalii desp1e destinatiile C'ont1olate
App10\al numhe1 (whe1e rele\'ant): Numă, de autoiiza1e (când este rele,am)
..\ddress· Ad1esa
Postal C'ode: Codul poştal
5 P1ohibitcd Specics ;I
Specii inte1zise
6 •\bsence ofadditional guaiantecs Absenta ga1antiilo1 aditionale
7 Safegumd clause 71
C'lauze de p1otecţic
8 Diseased 01 suspecl animals s!
Animale bolnme sau suspecte
9 Non - Satisfacto1y Tests 91
w I
Teste nesatisfăcătoa,e
I
10 Unfil to I 18\Cl Neco1espunzăto1 pentiu a călăto1i
40 Consignment 1esealed: l ianspolt 1esigilat
New seal munbe1: Numă1 nou de sigiliu
li Absence of National 1equilements 111
I
Absenţa cerintelo, naţionale
I
12 lnfiingement of inlcrnational 11anspo1tation 1egulatiu11 121
lncălca1ea 1t!gulilo1 inte1naJlonale de t1a11spp1t
I
13 Absence 01 non - legal identificat ion 111
I
ldentifica1e absentă sau nelegală
14 01he1 141
Altele
41. Full ldentification of BIP and official stamp Identificarea completa a PIF si ştampila Oficiala
BIP PIF
BIP unit 110
Numarul PIF
Stamp Stampilo
42 Official Vete1inarian (Medic veterinar 9ficial)
I the undersigned official Yţte1ina1 ian foi the BIP, ce1tify that the veterinary checks on the consigmnent have been can ied out in acco1dance with EU 1equi1ements and if needed in accoidance with ţhe national requi1ements ofthe Member State of destination
,\'uhwmuaml. w1t.>1i11m t?/idal de la /'li, 1.ellţ/ic âi, ,ollllfJttlele 1'f!le1i11a,e mupu, tmmJN>rmlui au (ml ejfectuale in ,m,,·011.lan(ă cu ce1mJeh.! ( I/ şi <.Iacă ţ1 fO\I uece\a,, in ,oncoukm/ă rn ce1im1.:h: 11a/immle ule Rnmtiuiei
Name (in capitals)•
Nume {lite1e de tipar)
nate Sigmume
Data Semnătura
43 C'ustoms Document Refe1ence
Referinţa la Documentul Vamal
44. Details ofrc-dispatching Detalii despie 1 xpedie1e
Means oftianspo1t no; (N1 T\lijlocului de tianspo11)
Railvăay wagon I I
Vagon de uen
Countrv of destinat ion Ţara de destinatie
Date Data
Ae1oplane I I Sllip I I
A\'ion Vap01
+ ISOCode(Cod ISO)
Road vehiclc Vehicul 1utie1
I I
,-
o........
i
uo
'-
o........
i
uo
..
M
t o:,
o.
45. Follow - up
Exit lllP I I Final Destination BIPI I Local \'etc, ina,v li nit I I
f ontimm1e
PlF de lcsi1e PlF do;: destinat ie final Unitatea \'eterinarn locala
.\11i,al of 1he c0nsignmcnt , es I I No I I C01,cspondence of the consignment , es I I
Sosilea t1ansp01tului Da Nu lranspmt cmespomlent Ila
No I I
Nu
46. Official Vete, inm ian (Ycte1imu o!Ticial)
Name ţin capltals) Nume (cu majuscule)
Add1ess
Ad,esa
Date
Data
Stamp Ştampila
Unit numbe1 Numărnl unităţii
Signatme Semnătmn
Note de Îndrumare privind utilizarea Documentului Veterinar Comun de Intrare (DVCl)(1) pentru animale vii din ţări terţe ce intră În România şi pentru animalele vii din România ce intră În Uniunea Europeană sau Aria Economică Europeană
General: Vă rugăm completaţi certificatul cu majuscule. Pentru a confirma o opţiune, bifaţi căsuţa sau marcaţi-o cu o cruce (X)
Trebuie completat câte un document separat pentru fiecare transport prezentat la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră, fie că transportul este prezentat ca îndeplinind cerinţele comunitare transpuse în legislaţia naţională şi este destinat liberei circulaţii, fie că este un transport ce trebuie să fie dirijat la o destinaţie controlată sau este un transport destinat unei activităţi de transhipment sau tranzit.
ăCodul ISO" înseamnă standardul internaţional, respectiv codul din două litere al fiecărei tări.
'
Partea 1
1
Această parte trebuie să fie completată de către importator sau persoana responsabilă de Încărcătură. Notificarea În avans trebuie să fie făcută cu cel puţin o zi lucrătoare Înaintea sosirii animalelor pe teritoriul României sau pe teritoriul Comunităţii, În cazul animalelor vii exportate din România, În concordanţă cu art.3(1)(a) arNormei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor care reglementează organizarea controalelor veterinare pentru animalele care intră În România din tări terţeJJce transpune Directiva 91/496/CEE. În scopul realizării ace tui obiectiv, trebuie completate căsuţele 5, 9, 11, 12 13, 1{ 16 şi una
dintre căsutele 18, 19 sau 20.
'
Căsuţa 1. Expeditor/Exportator: Precizaţi numele comerciale ce expediază transportul (din ţara terţă).
organizaţiei
Căsuţa 2. Post de inspecţie şi controale veterinare la frontieră. Dacă această informaţie nu este pre printată pe document, vă rugăm să completaţi. Numărul de referinţă al DVCI este numărul de referinţă unic dat de către postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră ce emite certificatul ( de asemenea apare în căsuţa 27). Numărul unităţii
este unic postului de inspecţie şi controale veterinare la frontieră şi este listat în faţa nurnelui său pe lista posturilor de inspecţie la frontieră aprobate, publicată în Monitorul Oficial sau Jurnalul Oficial.
Căsuţa 3. Destinatar: Indicaţi adresa persoanei sau a organizaţiei comerciale menţionată pe certificatul emis de ţara terţă. Toate aceste detalii sunt obligatorii.
Căsuţa 4. Persoana responsabilă de încărcătură (inclusiv agentul sau declarantul acesteia): Aceasta este persoana care răspunde de transport, atunci când acesta este prezentat la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră şi care face declaraţiile necesare către autorităţile competente în numele importatorului: precizaţi numele şi adresa. Acestei persoane i se cere să notifice postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră în conformitate cu Art. 3(1)(a) al
ăNormei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare pentru animalele care intră în România din ţări terţe", aprobată prin Ordinul MAAP 83/2003, publicat în Monitorul Oficial Partea I, nr. 159 bis/2003. Dacă persoana responsabilă de încărcătură şi destinatarul sunt aceiaşi persoană, indicaţi ăvezi căsuţa 3".
Căsuţa 5. Ţara de origine: Aceasta înseamnă ţara în care animalele au petrecut perioada necesară (trei luni în cazul bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor destinate pentru abatorizare; ecvine pentru reproducţie şi creştere sau ecvidee înregistrate şi păsări; şase luni în cazul bovinelor şi porcinelor pentru reproducţie şi creştere, pentru ovine şi caprine pentru reproducţie, creştere sau îngrăşare).
ln cazul cailor reintraţi: ,,ţara de origine" înseamnă ţara din care ei au fost ultima dată expediaţi.
Căsuţa 6. Regiunea în care animalele au petrecut aceiaşi perioadă ce este specificată pentru ţară: aceasta este o cerinţă numai pentru acele ţări ce sunt divizate în regiuni şi pentru care activităţile de import sunt autorizate numai din una sau mai multe părţi ale respectivei ţări. Codurile regionale sunt precizate în cadrul regulilor relevante.
(1) Notele de Îndrumare privind utilizarea Documentului Veterinar Comun de Intrare (OVCI) pot fi printate şi distribuite separat de certificat.
Căsuţa 7. Importator: Importatorul poate fi departe de postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră (poate să nu fie prezent la PIF): precizaţi numele şi adresa. Dacă importatorul şi persoana responsabilă de încărcătură este aceeaşi, indicaţi ăvezi căsuţa 4".
Căsuţa 8. Locul de destinaţie: locul în care animalele sunt dirijate pentru descărcarea finală (ex.: nu punctele de escală din rută, folosite pentru odihnă, furajare, adăpare) şi ţinute în conformitate cu regulile curente. Precizaţi numele, ţara, adresa şi codul poştal. Dacă locul de
destinaţie este acelaşi cu locaţia destinatarului, indicaţi ca nume şi adresă ăvezi căsuta 3".
'
Căsuţa 9. Precizaţi data şi ora când se aşteaptă ca transportul să sosească la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră. Importatorilor sau reprezentanţilor acestora, conform Art. 3(1)(a) al
ăNormei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor ce reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare pentru animalele ce intră în România din ţări terţe", aprobată prin Ordinul MAAP 83/2003 şi publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 159 bis/2003, li se cere să transmită, cu o zi lucrătoare înainte, o notificare personalului veterinar de la postul de inspecţie la frontieră la care animalele urmează să fie prezentate, specificând numărul şi natura animalelor, data şi ora la care se prevede sosirea animalelor.
Căsuta 1O. Certificatul /document veterinar: Data emiterii: Data la care c' ertificatul/documentul a fost semnat de medicul veterinar oficial
ca autoritatea competentă. Număr: precizaţi numărul oficial unic al certificatului. Documente însoţitoare: Acestea se referă în special la anumite tipuri de cai (paşaportul calului), documente zootehnice sau permise CITES.
Căsuta 11.
'
Precizaţi detalii despre mijlocul de transport la sosire
Modul de transport ( aerian, maritim, feroviar, rutier)
Identificarea mijloacelor de transport: pentru transport aerian, numărul zborului; pentru transport maritim; numele vasului; pentru transport feroviar, numărul trenului şi vagonului în pentru transport rutier, numărul de înregistrare al vehiculului rutier şi numărul trailerului, atunci când acesta este folosit.
Document comercial de referintă: numărul listei de îmbarcare în avion, numărul foii de expediere sau' numărul comercial al trenului sau vehiculului rutier.
Căsuţa 12. Specie: specificaţi specia animalului/lor precizând numele comun al acestora iar când este adecvat, rasa. Pentru animale ne domestice (în special cele destinate grădinilor zoologice, expoziţiilor sau institutelor de cercetări) precizaţi numele ştiinţific.
Căsuţa 13. Poziţia tarifară din codul vamal: precizaţi cel puţin primele patru cifre ale codului din Nomenclatorul Combinat relevant, stabilit de reglementările vamale naţionale ce transpun Regulamentul Consiliului (CEE) Nr. 2658/87, cu ultimele amendamente.
Căsuta 14. Număr de animale: numărul sau greutatea în kg aşa cum s'un specificate de certificatul veterinar sau de alte documente.
Căsuţa 15. Număr de pachete: precizaţi numărul de recipiente, cuşti sau boxe în care animalele sunt transportate.
Căsuţa 16. Animale certificate ca: aşa cum sunt certificate de certificat, în conformitate cu regulile stabilite.
ăOrganizaţii autorizate" conform ăNormei sanitare veterinare stabilind condiţiile de sănătate a animalelor ce reglementează comerţul statelor membre ale Uniunii Europene cu România şi importul din ţări terţe de animale, material seminal, ovule şi embrioni de la specii ce nu sunt reglementate prin legislaţie specifică", aprobată prin Ordinul MAAP nr. 159/12.04.2002 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 692/20.09.2002, înseamnă o întreprindere, institut sau centru recunoscut oficial. ,,Carantină" se referă la ăNorma sanitară veterinară ce stabileşte cerinţele de sănătate a animalelor şi certificarea veterinară pentru importul în România de păsări, altele decât păsările de fermă şi
condiţiile pentru carantinarea acestora" aprobată pnn Ordinul 17/15.01.2003, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 152/10.03.2003 şi Monitorul Oficial nr. 152 bis/10.03.2003 (anexa), pentru păsări şi ăNorma sanitară veterinară stabilind condiţiile de sănătate a animalelor ce reglementează comerţul statelor membre ale Uniunii Europene cu România şi importul din ţări terţe de animale, material seminal\ ovule şi embrioni de la specii ce nu sunt reglementate prin legislaţie specifică", pentru păsări şi câini şi pisici.
,,Reimersie" se aplică la moluşte.
ăAltele" înseamnă pentru scopuri nelistate altundeva în cadrul acestei clasificări.
Căsuta 17.
contai'nerului.
Căsuta 18.
'
Precizaţi toate numerele de identificare a sigiliului ş,
Pentru transhipment
Folosiţi această căsuţă în concordanţă cu articolul 4(3) al
ăNormei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor care reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare pentru animalele ce intră în România din ţări terţe", atunci când un transport nu este destinat a fi importat la acest post de inspecţie şi controale la frontieră din România, iar animalele îşi continuă călătoria pe mare sau prin aer, în acelaşi vas sau acelaşi avion, către alt post de inspecţie la frontieră din Uniunea Europeană sau Aria Economică Europeană.
Număr unic - vezi căsuta 2.
'
Această căsuţă poate, de asemenea, fi folosită atunci când animalele sosesc în România dintr-o tară tertă, aflându-se în drum către
altă ţară terţă la bordul aceluiaşi avion' sau ac' eleiaşi nave maritime.
Căsuţa 19. Pentru tranzit: aceasta înseamnă tranzit prin România a
animalelor dintr-o ţară terţă şi destinate unei alte ţări terţe în concordantă cu articolul 9 al normei sanitare veterinare mentionate la
căsuta 18. 'Precizati codul ISO al tării terte de destinatie. '
' ' ' ' '
PIF de ieşire: Numele PIF prin care animalele urmează a părăsi România.
Căsuta 20.
'
Pentru import sau admitere temporară.
Reintrarea se aplică numai în cazul cailor înregistraţi pentru curse, competiţii şi evenimente culturale, după export temporar (Norma sanitară veterinară privind condiţiile de sănătate ale animalelor şi certificarea veterinară pentru reintrarea cailor înregistraţi pentru curse, competiţii şi evenimente culturale după un export temporar aprobată prin Ordinul MAPAM nr. 514/4.11.2002, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 29/21.01.2003.
Admiterea temporară se aplică numai cailor înregistraţi, pentru o perioadă maximă de 90 de zile. Indicaţi locul şi data ieşirii.
Căsuţa 21. State Membre tranzitate: Informaţii suplimentare: preizaţi numele statului(elor) membru(e) sau AEE, făcând abstracţie de destinaţie: import în sau tranzit către o ţară terţă.
Căsuţa 22. Mijloace de transport: Specificaţi modul de transport ce urmează a fi utilizat după ce transportul trece prin PIF şi daţi detalii.
ăAltele" înseamnă modalităţi de transport, nereglementate de
ăNorma sanitară veterinară privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului", aprobată prin Ordinul MAPAM nr. 170/2000.
Căsuţa 23. Transportator: în conformitate cu regulile de bunăstare a animalelor, precizaţi numărul de aprobare al transportatorului iar în cazul unui transport aerian, rugăm să vă asiguraţi că, în fapt, compania este membră a IATA.
Căsuţa 24. Plan de rută: Specificaţi dacă există un plan de rută ce acompaniază animalele, în conformitate cu cerinţele ăNormei sanitare veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului".
Căsuţa 25. Semnătura: Aceasta semnătură implică şi obligaţia acceptării şi reprimirii în România, a transportului aflat în tranzit, ce este refuzat la intrarea în ţara terţă ce urmează după România.
Partea 2
Această secţiune trebuie completată numai de către medicul veterinar oficial de la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră
Căsuta 26. Controlul documentar. Trebuie completată pentru toate
activită' ţile de transport. Aceasta include, de asemenea, verificarea
conformităţii cu garanţiile adiţionale (ce trebuie enumerate) pentru România, iar în ceea ce priveşte speciile neenumerate la Anexa nr. 1 a
ăNormei sanitare veterinare referitoare la controalele veterinare şi zootehnice aplicabile comerţului statelor membre ale Uniunii Europene cu România cu unele animale vii şi produse de origine animală", aprobată prin Ordinul MAAP nr. 580/10.12.2002, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 250/11.04.2003, aceasta include conformitatea cu cerinţele naţionale cu privire la destinaţia finală. Documentaţia solicitată pentru acest control trebuie pusă la dispoziţie de importator sau de reprezentatul acestuia. Neconformitatea cu o cerinţă privind garanţiile adiţionale sau cu o cerinţă naţională înseamnă că transportul este nesatisfăcător.
Căsuţa 27. Aceasta se referă la numărul unic de referinţă al postului de inspecţie şi controale veterinare la frontieră ce emite certificatul (vezi căsuţa 2).
Căsuţa 28. Controlul identităţii: comparaţi cu certificatele sau documentele originale.
Derogare: Bifaţi căsuţa atunci când animalele se supun activităţii de transhipment de la un post de inspecţie şi controale veterinare la frontieră la un altul şi nu a fost supus unui control de identitate, potrivit articolului 4(3) al ăNormei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor care reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare pentru animalele ce intră în România din ţări terţe". Această căsuţă trebuie, de asemenea, să fie utilizată în cazul speciilor de animale neprecizate la Anexa nr. 1 a normei sanitare veterinare menţionate la căsuţa 26, importate la un post de inspecţie şi controale
veterinare la frontieră al României şi care nu reprezintă destinaţia finală a transportului şi pentru care controalele fizice trebuie efectuate la locul destinaţiei finale, în concordanţă cu articolul 8(1),1,(b)(2) al ăNormei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor care reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare pentru animalele care intră
în România din tări terte".
' '
Căsuta 29. Controale fizice: aceasta se referă la rezultatele exami'nării clinice efectuate, la rata de mortalitate şi morbiditate în
timpul transportului.
Derogare: Bifaţi această căsuţă atunci când animalele se supun activităţii de transhipment de la un post de inspecţie şi controale veterinare la frontieră la un altul şi nu a fost supus unui control de identitate, potrivit articolului 4(3) al ăNormei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor care reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare pentru animalele ce intră în România din ţări terţe".
Această căsuţă trebuie, de asemenea, să fie utilizată în cazul speciilor de animale neprecizate la Anexa nr. 1 a normei sanitare veterinare menţionate la căsuţa 26, importate la un post de inspecţie şi controale veterinare la frontieră al României şi care nu reprezintă destinaţia finală a transportului şi pentru care controalele fizice trebuie efectuate la locul destinaţiei finale, în concordanţă cu articolul 8(1),1,(b)(2) al ăNormei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor care reglementează organizarea controalelor sanitare veterinare pentru animalele care intră
în România din tări terte".
' '
Căsuta 30.
'
Testări de laborator
Testate pentru: Specificaţi categoria substanţei sau agentului patogen pentru care se întreprinde o procedură de investigare.
ăpe bază randomizată" indică efectuarea de prelevări lunare, conform cu ăNorma sanitară veterinară ce stabileşte unele reguli detaliate cu privire la controalele veterinare pentru animale ce sunt importate din ţări terţe în România", aprobată prin Ordinul MAAP nr. 525/11.08.2003, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 601/25.08.2003.
ăpe bază de suspiciune" include cazuri în care animalele sunt suspecte a avea boli sau care prezintă semne de boală ori sunt testate în cadrul unor măsuri de protecţie în vigoare.
ln aşteptare: bifaţi dacă animalele nu au fost expediate până la aşteptarea rezultatelor.
Căsu'ta 31. Controlul bunăstării animalelor: descriet,i condit,iile de transport şi statusul bunăstării animalelor la sosire.
Derogare: Bifaţi căsuţa atunci când animalele se supun activităţii de transhipment de la un post de inspecţie şi controale veterinare la frontieră la un altul şi nu au fost supuse unui control pentru bunăstarea animalelor.
Căsuţa 32. Impactul transportului asupra animalelor: specificaţi câte animale au murit, câte sunt necorespunzătoare pentru călătorie, câte femele au fătat sau au avortat în timpul transportului. ln cazul animalelor transportate în număr mare (pui de o zi, peşti, moluşte, etc) precizaţi un număr estimativ al numărului de animale moarte sau necorespunzătoare pentru călătorie (numai când este adecvat).
Căsuţa 33. Acceptabil pentru transhipment: Completaţi atunci când este relevant să se indice acceptabilitatea pentru transhipment, aşa cum este definită aceasta la căsut,a 18.
Căsuţa 34. Acceptat pentru procedura de tranzit: completaţi, atunci când se consideră corespunzător, prin indicarea Statelor Membre de tranzit în conformitate cu planul de rută.
Căsuţa 35. Acceptabil pentru piaţa naţională: completaţi, atunci când se consideră corespunzător, dacă animalele sunt expediate către o destinaţie controlată ( abator, organizaţii autorizate oficial sau carantină, după cum sunt definite la căsuţa 16) autorizat pentru import în condiţii speciale.
Căsuţa 36. Acceptabil pentru admitere temporară: această căsuţă se aplică numai pentru cabaline înregistrate. Acestea sunt autorizate să
rămână pe teritoriul României, numai până la data specificată la căsuţa 20 şi care nu poate fi mai mare de 90 de zile.
Căsuţa 37. Motivul respingerii: Completaţi, după cum este corecpunzător, pentru a adăuga informaţii relevante. Bifaţi căsuţa corespunzătoare.
Căsuţa 38. Neacceptabil: utilizaţi această căsuţă pentru activităţi de transport ce nu îndeplinesc cerinţele comunitare transpuse în legislaţia României sau care sunt suspecte.
Atunci când un import este refuzat, indicaţi clar procedura ce urmează a se aplica. ,,Abator" înseamnă că, în fapt, carnea animalelor poate fi dirijată pentru consum uman.
ăEutanasiere" înseamnă distrugerea sau eliminarea animalelor iar carnea acestora nu poate fi dirijată pentru consum uman.
'
Căsuta 39. Detalii ale destinatiilor controlate: Precizati numărul de
, '
autorizare şi adresa, inclusiv codul poştal, pentru toate destinaţiile unde
este necesar un control veterinar suplimentar. Aceasta se aplică căsuţelor 35, 36 şi 38. Pentru căsuţa 36 precizaţi adresa primei întreprinderi. ln cazul instituţiilor ăsensibile" ce trebuie să rămână anonime, precizaţi numai numărul atribuit acestora, nu şi adresa acestora.
Căsuţa 40. Transport resigilat: Utilizaţi această căsuţă când sigiliul original ce a fost aplicat unui transport a fost distrus la deschiderea containerului. Trebuie păstrată o listă consolidată a tuturor sigiliilor ce au fost utilizate în acest scop.
Căsuţa 41. Ştampila oficială a postului de inspecţie şI controale veterinare la frontieră sau a autorităţii competente.
Căsuta 42.
'
Semnătura medicului veterinar oficial.
Căsuţa 43. Pentru utilizare de către serviciile vamale pentru a adăuga informaţii relevante (ex. numărul certificatului vamal T1 sau T5), atunci când un transport rămâne pentru o perioadă sub control vamal.
Această informaţie este, în mod normal, adăugată semnarea de către medicul veterinar.
Partea 3
Control: această parte trebuie să fie completată de către un medic veterinar oficial responsabil pentru reexpediere sau supervizarea unei destinaţii controlate (PIF,organizaţie autorizată, unitate veterinară locală)
Căsuta 44. Detalii despre reexpediere: PIF de intrare trebuie să
indice' modul de transport utilizat, identificarea acestuia, ţara şi data
reexpedierii cât de repede posibil după ce această informaţie este cunoscută.
Căsuţa 45. Urmărire: această parte şi părţile relevante ale documentului trebuie să fie, de asemenea, completate, atunci când sunt supuse activităţii de transhipment sau importate, animale din specii nespecificate de Anexa nr. 1 a ăNormei sanitare veterinare referitoare la controalele veterinare şi zootehnice aplicabile comerţului statelor membre ale Uniunii Europene cu România cu unele animale vii şi produse de origine animală", ce nu sunt supuse controlului fizic la postul de inspecţie şi controale veterinare la frontieră de intrare în România. Această parte trebuie de asemenea, completată de PIF de ieşire, în cazul animalelor în tranzit dintr-o ţară terţă în alta şi de către unităţile veterinare competente locale, în cazul nesosirii animalelor aşteptate sau dacă transportul nu este corespunzător documentelor în termeni cantitativi sau calitativi.
Căsuta 46.
'
vezi căsuta 42.
'
AUTORITATEA NAfiIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANfiA ALIMENTELOR
O R D I N
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind măsurile generale pentru prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase și parazitare la animale*)
În baza prevederilor art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar- veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare nr. 30.486 din 31 ianuarie 2005, întocmit de Direcția generală sanitară veterinară,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin
Art. 1. — Se aprobă Norma sanitară veterinară privind măsurile generale pentru prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase și parazitare la animale, prevăzută în anexa**) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. — Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, institutele centrale de profil, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, și toți cei interesați vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. — La data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin se abrogă partea a II-a îMăsuri generale pentru prevenirea și combaterea bolilor transmisibile la animale“ și partea a V-a îIndicații pentru efectuarea anchetei epizootologice și Instrucțiuni privind efectuarea dezinfecției, dezinsecției și deratizării“ din Ordinul ministrului agriculturii și industriei alimentare nr. 114/1975, Norme și măsuri sanitare veterinare, elaborate în baza Legii sanitare veterinare nr. 60/1974, republicată.
Art. 4. — Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare
și pentru Siguranța Alimentelor,
Răzvan fiîru
București, 3 februarie 2005.
Nr. 26.
*) Ordinul nr. 26/2005 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 18 martie 2005 și este reprodus și în acest număr bis.
**) Anexa este reprodusă în facsimil.
ANEXĂ
N O R M Ă S A N I T A R Ă V E T E R I N A R Ă
privind măsurile generale pentru prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase
și parazitare la animale
pentru agricultură şi dezvoltare rurală, directorul Direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor(secretar tehnic al comandamentului), directorul Direcţiei pentru sănătate publică judeţean, comandantul poliţiei judeţene, conducătorii instituţiilor şi unităţilor care au activităţi legate de organizarea producţiei, transportului, prelucrării, depozitării şi valorificării animalelor şi produselor de origine animală şi vegetală, conducătorii organelor silvice şi de vânătoare judeţene, precum şi alţi conducători de instituţii, unităţi sau organizaţii care au contingenţă cu prevenirea şi combaterea bolilor la animale, după specificul judeţului.
Comandamentul antiepizootic judeţean are următoarele atribuţii
a) analizează periodic situaţia sanitară veterinară de pe teritoriul judeţului şi stabileşte măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia ;
b) în cazul apariţiei unor boli epizootice pe teritoriul judeţului, comandamentul are următoarele sarcini
c) stabileşte planul general de măsuri pentru prevenirea şi combaterea epizootiilor, în conformitate cu prevederile legale sau recomadările primite de la comandamentul antiepizootic central şi organizează popularizarea lor ;
d) asigură baza tehnică şi· materială, precum şi condiţiile organizatorice necesare aplicării planului de măsuri ;
e) urmăreşte aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere, stabilind responsabilităţi pentru fiecare membru al comandamentului, pe sectoare de activitate şi zone teritoriale ;
f) analizează, în mod operativ evoluţia epizootiei şi eficienţa acţiunilor întreprinse, luând în completare măsurile ce se impun.
La municipiul Bucureşti se organizează un comandament antiepizootic al municipiului cu o componenţă asemănătoare şi sarcini similare cu cele ale comandamentului antiepizootic judeţean.
Art.3. - Comandamentele antiepizootice municipale, orăşeneşti şi comunale se stabilesc prin deciziile consiliilor locale şi sunt conduse de către primar. ln componenţa comandamentelor antiepizootice locale vor intra medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitare veterinare zonale conducătorii tuturor sectoarelor care au contingenţă sau pot sprijini acţiunile de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile la animale, având ca secretar tehnic pe medicul veterinar de liberă practică împuternicit.
Comandamentele municipale, orăşeneşti şi comunale au aceleaşi sarcini şi răspunderi pe teritoriul respectiv ca şi comandamentele judeţene, cărora le sunt subordonate.
Art.4. - Responsabilitatea pentru efectuarea acţiunilor tehnice sanitare veterinare de depistare, prevenire şi combatere a bolilor transmisibile la animale revine personalului sanitar veterinar.
Deţinătorii de animale au obligaţia şi răspunderea aplicării întocmai a măsurilor stabilite de Autoritatea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană respectiv a municipiului Bucureşti, pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile la animale, precum şi de asigurare a bazei materiale şi a condiţiilor organizatorice necesare, în conformitate cu prevederile actelor normative.
Organele de poliţie sprijină, personalul sanitar veterinar, pentru respectare prevederilor legislaţiei veterinare referitoare la circulaţia animalelor si a produselor de origine animală, a masurilor de carantina pentru animalele nou introduse in efectiv sau in cazul apariţiei unor boli infecţioase pentru prevenire si combaterea acestora.
Consiliile locale răspund de instituirea, organizarea şi punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om.
Art.5. - Conducătorii unităţilor şi instituţiilor în care se desfăşoară activităţi de
creşterea, exploatarea, transportul şi tăierea animalelor, prelucrarea, transportul,
depozitarea şi valorificarea produselor de origine animală şi a furajelor, sunt obligaţi ca la angajarea personalului care desfăşoară astfel de activităţi, precum şi periodic să asigure instruirea temeinică a acestui personal pentru a cunoaşte îndatoririle ce-i revin în aplicarea normelor şi măsurilor prevăzute în legislaţia sanitară veterinară.
CAPITOLUL li
Obligaţiile deţinătorilor de animale
Art.6. - Deţinătorii de animale sau reprezentanţii legali ai acestora, inclusiv cei aparţinând ministerelor, au următoarele obligaţii
a) să asigure aplicarea normelor sanitare veterinare privind popularea, adăpostirea, hrănirea, îngrijirea, reproducţia, exploatarea, protecţia animalelor şi protecţia mediului şi transportul animalelor, efectuarea tratamentelor si programelor de supraveghere a sănătăţii acestora, păstrarea evidentelor prevăzute de normele sanitare veterinare precum şi aplicarea masurilor dispuse de către Autoritatea sanitară vete rinară şi pentru siguranţa alimentelor;
b) să asigure împrejmuirea exploataţiilor autorizate - de animale astfel încât în incinta acestora să nu poată pătrunde persoane, vehicule şi animale, decât prin intrări special amenajate, aflate sub control sanitar veterinar ;
c) să construiască sau amenajeze la intrarea în fermă spaţii corespunzătoare pentru vestiare sau vestiare-filtre sanitare veterinare, în raport cu numărul personalului, în care să se facă schimbarea obligatorie a hainelor şi încălţămintei de stradă cu echipamentul de protecţie antiepizootică, să se păstreze aceste echipamente, să se asigure spălarea şi dezinfecţia corporală a persoanelor ce intră şi ies din incinta exploataţiei, precum şi spălarea şi dezinfectarea echipamentului de protecţie.
Este interzisă intrarea în fermă a persoanelor cu îmbrăcăminte şi încălţăminte de stradă, precum şi scoaterea echipamentului de protecţie în afara fermei.
Un vestiar-filtru sanitar veterinar se compune din minimum 3 încăperi, din care una este pentru dezbrăcarea şi păstrarea hainelor şi a încălţămintei de stradă, o încăpere va fi prevăzută, după caz, cu duş cu apă caldă sau chiuvete, lavoare pentru spălare corporală şi dezinfecţie şi o încăpere pentru păstrarea şi îmbrăcarea echipamentului de protecţie antiepizootică.
Vestiarul simplu este format din 1-2 încăperi fără duş, dar prevăzut cu instalaţie de spălare şi dezinfecţie a mâinilor, cu aceeaşi funcţionalitate ca şi vestiarul-filtru.
Vestiarul sau vestiarul-filtru vor fi amplasate la intrarea în fermă, fluxul funcţional fiind astfel sistematizat încât intrarea în vestiar să fie în exteriorul fermei, iar ieşirea să fie direct în incinta acesteia ;
d) să interzică accesul persoanelor care nu lucrează direct în procesul de producţie al exploataţiei de animale; fac excepţie organele de îndrumare şi control precum si alte persoane vor putea intra numai cu respectarea regimului prevăzut pentru vestiare sau vestiare-filtre;
e) să ia măsuri ca în incinta exploataţiilor de animale să nu fie desfăşurate alte activităţi străine de specificul exploataţiei (ateliere mecanice, garaje, tâmplărie, parc de vehicule, magazii şi depozite de alte materiale etc.).
ln incinta fermelor este interzisă introducerea altor animale decât cele proprietatea fermei ;
f) să nu permită păşunatul şi adăpatul animalelor fermei împreună cu animalele altor ferme sau ale crescătorilor cu gospodărie personală ;
g) să asigure amenajarea si funcţionarea in afara spatiilor aparţinând exploatatei
,mamă" a unor spatii separate funcţional pentru carantinizarea animalelor nou introduse.
h) să asigure condiţiile materiale şi organizatorice necesare pentru efectuarea la timp şi în mod corespunzător a acţiunilor sanitare veterinare şi pentru aplicarea altor măsuri profilactice prin care să se evite introducerea de boli în efectivul de animale al fermei;
i) să asigure pentru exploataţiile de animale cu efective mari mijloace de transport (autovehicule sau atelaje) care să fie folosite numai în incinta fermei ;
j) să asigure, după caz, spaţiile sanitare veterinare necesare (izolator, staţionar sau punct sanitar veterinar, loc special pentru tăierile de urgenţă, locuri amenajate cu frig pentru depozitarea cadavrelor şi a altor deşeuri de origine animala destinate distrugerii prin incineratorul propriu sau la o întreprindere specializata),
k) sa asigure mijloace de dezinfecţie, echipament de protecţie şi alte mijloace tehnico-materiale, precum şi condiţiile organizatorice pentru efectuarea la timp şi în bune condiţiuni a acţiunilor şi aplicarea măsurilor sanitare veterinare ;
I) să asigure organizarea, amenajarea şi funcţionarea, conform normelor sanitare veterinare, a locurilor de depozitare şi prelucrare a produselor de origine animală şi furajelor, întreţinerea corespunzătoare a adăpătorilor, păşunilor şi taberelor de vară şi să asigure folosirea numai a furajelor, produse si/sau puse pe piaţa in conformitate cu normele sanitare veterinare ;
m) să asigure evacuarea dejecţiilor şi depozitarea gunoiului pe platforme, astfel incit să nu constituie surse de poluare a mediului ;
n) sa asigure asistenta sanitara veterinara permanenta prin angajarea unui medic veterinar sau prin contract încheiat cu medicul veterinar de libera practica.
o) să ia măsuri pentru efectuarea examenelor medicale periodice, .conform reglementărilor în vigoare, la tot personalul din exploataţiile de animale, în vederea depistării bolnavilor sau purtătorilor de germeni ce pot fi transmişi la animale sau care ar putea constitui surse de contaminare pentru produsele alimentare de origine animală. Persoanele bolnave sau purtătoare de germeni infecţioşi transmisibili la animale nu vor mai fi folosite la munci care să necesite un contact cu animalele, furajele şi cu produsele alimentare de origine animală ;
p) să aplice în fermă măsurile periodice de dezinfecţie, deratizare, dezinsecţie, potrivit normelor sanitare veterinare utilizând produse omologate si înregistrate in România;
9.;) să solicite aprobarea autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor la introducerea de noi animale în fermă, livrarea şi a altor mişcări de ani male;
r) să anunţe fără întârziere medicul veterinar oficial teritorial şi consiliul local despre apariţia sau orice suspiciune a unei boli transmisibile la animale, iar până la sosirea medicului veterinar oficial si medicul veterinar de liberă practică împuternicit să ia măsuri pentru izolarea animalelor bolnave şi suspecte şi a celor moarte sau tăiate de urgenţă şi să nu permită folosirea, vânzarea sau distribuirea produselor de origine animală provenite de la aceste animale, precum şi scoaterea din fermă a furajelor, gunoiului şi a altor materiale.
Art.7. - Deţinătorii de animale din sectorul gospodăriilor populaţiei, au următoarele obligaţii
a) să nu introducă în efective constituite (turme, cirezi), timp de cel puţin 15 zile, animalele nou achiziţionate. Aceste animale vor fi ţinute în perioada de 15 zile numai în gospodăria proprie ;
b) să întreţină animalele şi adăposturile acestora in conformitate cu normele sanitare veterinare ;
c) la solicitarea reprezentanţilor autorităţii sanitare veterinare competente teritoriale, să prezinte animalele la data, ora şi locul stabilit de către medicul veterinar de libera practica împuternicit, pentru efectuarea actiunilor sanitare veterinare obligatorii; , '
d) să respecte normele sanitare veterinare cu privire la transportul animalelor;
e) să permită personalului autorităţii sanitare veterinare competente verificarea stării de sănătate a animalelor din gospodărie şi să-l sprijine în efectuarea operaţiunilor sanitare veterinare ;
f) să anunţe imediat autoritatea sanitara veterinara competenta sau consiliul local, apariţia unor semne de boală la animale, a primelor cazuri de moarte sau tăiere de urgenţă, iar până la sosirea personalului sanitar veterinar, să izoleze animalele bolnave, să păstreze pe loc cadavrele, carnea, organele sau alte produse rezultate de la animale tăiate de urgenţă, luând măsuri ca acestea să nu fie folosite sau vândute ;
g) să respecte şi să aplice întocmai măsurile stabilite de autorităţile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor competente pentru prevenirea şi combaterea bolilor la animale ;
h) să respecte normele sanitare veterinare în vigoare privind condiţiile de tăiere a animal lor şi de valorificare a produselor obţinute de la acestea.
.,(,) sa declare la consiliul local animalele nou introduse in exploataţie pentru a fi înregistrate in registru agricol.
j) sa îşi asigure animalele pentru a putea beneficia de despăgubiri produse de calamităţile naturale.
Art.8. - Orice persoană care prin activitatea ce o desfăşoară vine în contact cu animale are obligaţia să anunţe, fără întârziere, autoritatea sanitara veterinara competenta si consiliul local despre apariţia cazurilor la animale.
Examinarea periodică a animalelor
Art.9. - Pentru descoperirea la timp a bolilor transmisibile şi aplicarea măsurilor de prevenire, autoritatea sanitara veterinara va examina ori de cate ori este necesar efectivele de animale atunci când există suspiciuni sau efectivele se află într-o zonă ameninţată.
Operaţiuni de depistare, vaccinări şi tratamente obligatorii
Art.10. -1) ln scopul depistării şi prevenirii unor boli infecţioase şi parazitare, se vor efectua operaţiunile de depistare, vaccinările şi tratamentele preventive prevăzute în planurile tehnice de acţiuni sanitare veterinare obligatorii, precum şi alte operaţiuni ce sunt impuse de situaţia epizootologică din zona respectivă.
2) Acţiunile di programul de supraveghere sanitara veterinara se efectuează de către medicii veterinari de libera practica împuternicit in baza contractului încheiat cu Direcţia Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor judeţeana respectiv şi a municipiului Bucureşti.
3) La efectuarea acestor acţiuni în exploataţiile de animale se va verifica după registrele acestora prezenţa întregului efectiv de animale şi se va ţine evidenţa celor care din diferite motive au absentat, pentru ca ulterior să fie supuse acestor operaţiuni.
ln sectorul gospodăriilor populaţiei se va ţine evidenţa nominală, pe deţinători, a animalelor la care s-au efectuat operaţiunile, luându-se măsuri de sancţionare a celor care nu au prezentat animalele precum şi de reprogramare.
Dezinfecţia profilactică
Art.11. - 1) Dezinfecţia profilactică se aplică în toate exploataţiile de animale sau curţile cu animale, pentru decontaminarea adăposturilor grajdurilor si a incintei lor de germenii infecţioşi şi parazitari aflaţi în mediul exterior, în scopul prevenirii bolilor transmisibile la animale.
2) După o prealabilă curăţire mecanică, se dezinfectează toate adăposturile, padocurile, aleile, drumurile interioare, magaziile, depozitele pentru furaje şi alte construcţii anexe.
Art.12. - 1) ln exploataţiile de animale cu sistem intensiv de creştere şi îngrăşare a animalelor, dezinfecţiile profilactice se vor efectua după depopularea fiecărui adăpost respectându-se principiul "totul plin totul gol" sau compartiment, potrivit normelor sanitare veterinare stabilite pentru aceste unităţi.
2) Dezinfecţia profilactică se va efectua ori de cate ori este nevoie. ln exploataţiile de bovine şi ovine se va executa primăvara, după scoaterea animalelor la păşune şi toamna, înainte de introducerea lor în stabulaţie.
3) Adăposturile şi terenurile taberelor de vară şi stânelor organizate vor fi curăţate şi dezinfectate atât înainte, cât şi după terminarea perioadei de păşunat. În cazul exploataţiilor în care bovinele rămân în stabulaţie permanentă şi a exploataţiilor de porcine, pentru efectuarea curăţeniei şi dezinfecţiilor profilactice în adăposturi animalele vor fi scoase în padocuri.
Art.13. - În sectorul gospodăriilor populaţiei, deţinătorii de animale vor întreţine adăposturile acestora în permanentă stare de curăţenie şi cel puţin o dată pe an le vor dezinfecta şi vărui prin mijloace proprii.
Art.14.- Dezinfecţia profilactică se va executa conform normelor sanitare veterinare.
Carantina profilactică
Art.15. -1) Carantina profilactică reprezintă complexul de măsuri sanitare veterinare ce se aplică de către administratorul unei exploataţii de animale asupra animalelor nou-aduse din alte exploataţii, de la crescători de animale sau din import, în scopul stabiliri statusului de sănătate şi prevenirea introducerii bolilor infecţioase sau parazitare în efectivul de animale al exploataţiei.
2) Pentru efectuarea carantinei profilactice, deţinătorii exploataţiilor de animale persoane fizice.juridice sunt obligate să aibă locuri special amenajate in afara exploataţiei separat funcţional .
Art.16. - Locul de carantină trebuie sa fie autorizat sanitar veterinar, se stabileşte cu avizul medicului veterinar oficial , iar pentru animalele de import, cu avizul Direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii
a) locul (adăposturile) trebuie să fie liber de alte animale ;
b) să fie izolat de alte exploataţii de animale, artere de circulaţie, locuri de aglomerare a animalelor (târguri autorizate sanitar veterinar, pieţe, oboare, mori) ;
c) să aibă incinta bine delimitată prin gard, care să împiedice intrarea persoanelor şi a animalelor domestice şi sălbatice ;
d) localitatea să fie îndemnă de boli transmisibile la specia respectivă, supuse declarării şi măsurilor de carantină la specia respectivă ;
e) unitatea să fie dotată cu spaţiu corespunzător pentru cazarea animalelor, depozit de furaje, sursă de apă potabilă, dezinfector rutier, rampă de
încărcare/descărcare animale, filtru sanitar veterinar funcţional, platformă de gunoi, sistem de canalizare cu staţie de epurare proprie sau fosa septica ;
f) unitatea să fie deservită de personal propriu, care nu va îngriji animale din altă unit te şi va fi dotat cu echipament de protecţie, în 2 schimburi.
lnainte de introducerea animalelor, întreaga unitate va fi riguros dezinfectată şi deratizată, popularea făcându-se cu avizul medicului veterinar oficial sau de către medicul veterinar propriu.
Art.17. -1) La sosirea animalelor în carantină acestea vor fi examinate de medicul veterinar al unităţii, medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitare veterinare zonale şi administratorul de exploataţie.
2) Pentru animalele venite din import, din comisia de recepţie a animalelor va face parte şi delegatul Direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană respectiv a municipiului Bucureşti.
Art.18. - La intrarea animalelor în carantină se va efectua
a) verificarea identificării animalelor ;
b) verificarea documentelor sanitare veterinare ce însoţesc animalele, inclusiv menţiunile cu privire la operaţiunile sanitare veterinare efectuate anterior asupra acestor animale ;
c) examenul clinic minuţios;
d) stabilirea programului acţiunilor sanitare veterinare ce se vor efectua în perioada de carantină cu întocmirea protocolului de supraveghere sanitară veterinară.
Toate constatările făcute cu această ocazie, precum şi programul stabilit pentru desfăşurarea acţiunilor sanitare veterinare, vor fi consemnate în registrul unităţii.
Art.19. - Carantina profilactică durează 30 zile in condiţiile asigurării
a) asistenţei sanitare veterinare permanente pentru supravegherea sanitară veterinară prin examene clinice si morfopatologice zilnice si ori de cate ori este nevoie;
b) recoltărilor de probe (organe si ţesuturi) pentru supravegherea prin examene de laborator.
c) efectuării unor acţiuni imunoprofilactice si testări alergice obligatorii;
d) asistentei la fătare prin supravegherea nou-născuţi, a avorturilor si a produşilor
. născuţi morţi pentru care trebuie stabilite cauzele producerii acestora;
e) efectuării de tratamentele curente, si înregistrarea acestora in registru de consultaţii si tratamente cu respectarea timpului de aşteptare evidenţiidu-se toate îmbolnăvirile, tăierile de urgenţă, pierderile prin mortalitate, cauzele care au determinat această situaţie, vaccinările şi operaţiunile de depistare efectuate.
Art.20. - 1) Perioada de carantină poate fi prelungită de către Direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană respectiv a municipiului Bucureşti, în funcţie de necesitatea repetării unor examene de laborator pentru precizarea diagnosticului sau de apariţia unor boli sau suspiciuni de boală transmisibilă în unitatea sau în localitatea de carantină.
2) Ridicarea măsurilor de carantină profilactică se face de către medicul veterinar oficial in condiţiile respectării prevederilor legislaţiei in vigoare
Profilaxia bolilor transmisibile prin montă
Art.21. - 1) Reproducătorii masculi (tauri, armăsari, vieri şi berbeci) se folosesc la monta numai pentru animalele din exploataţia respectivă fiind interzişi la montă animalelor din gospodăriile populaţiei;
2) Reproducătorii masculi (tauri, armăsari, vieri şi berbeci) pot fi folosiţi la montă sau la însămânţări artificiale pentru efectivele de animale din exploataţiile de animale
sau din gospodăriile personale ale deţinătorilor de animale numai dacă au fost autorizaţi găsiţi sănătoşi la examenele clinice şi de laborator.
3) Reproducătorii masculi din unităţile specializate pentru recoltarea materialului seminal destinat însămânţărilor artificiale trebuie autorizaţi sanitar veterinar se cresc în exploataţii specializate, staţiuni de monta, herghelii, depozite de armăsari.
4) Examenele clinice şi de laborator se vor efectua potrivit prevederilor din " Programul naţional de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om şi de protecţie a mediului " şi din programele de eradicare a unor boli.
5) Reproducătorii care din punct de vedere sanitar veterinar nu sunt corespunzători pentru a fi folosiţi la reproducţie, vor fi castraţi, dacă tratamentul lor nu este indicat sau este neeconomic.
Profilaxia bolilor legate de pajiştile naturale
Art.22. - Pentru prevenirea contaminării sau infestării animalelor cu germeni infecţioşi şi parazitari în perioada de păşunat sau prin consum de furaje recoltate de pe pajişti naturale, medicii veterinari oficiali şi medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi sunt obligaţi să examineze în mod periodic pajiştile naturale pentru identificarea zonelor care pot constitui surse de îmbolnăvire a animalelor şi să stabi lească măsurile profilactice ce se impun.
Art.23. - Exploataţiile de animale care deţin sau au în folosinţă pajişti naturale şi consiliile locale, care au în administraţie păşuni şi fineţe naturale au următoarele obligaţii
a) să ia măsuri pentru asanarea pajiştilor cu exces de umiditate prin lucrări de desecare-îndiguire, completate cu alte lucrări ameliorative, iar la nevoie cu unele tratamente chimice stabilite de către medicii veterinari oficiali ;
b) să organizeze păşunatul animalelor separat pe specii şi categorii de vârstă ;
c) să asigure respectarea întocmai a restricţiilor de păşunat în zonele şi perioadele stabilite de medicii veterinari oficiali ;
d) să nu admită pe pajiştile ce le deţin, le au în folosinţă sau le administrează, păşunatul de către turme străine, fără avizul medicului veterinar oficial teritorial ;
e) să construiască şi să amenajeze adăpători igienice pentru întregul efectiv de animale;
f) să organizeze recoltarea şi folosirea furajelor de pe terenuri infestate în conformitate cu cerinţele stabilite de medicii veterinari oficiali ;
g) să ia măsuri ca terenurile pe care s-au descoperit animale bolnave sau moarte de diferite boli infecţioase sau care sunt cunoscute ca infectate cu germeni patogeni telurici (antrax, cărbune emfizematos etc.) să nu fie folosite la păşunat sau pentru culturi furajere.
Circulaţia animalelor pe jos
Art.24. - Animalele se pot deplasa pe jos în turme constituite în grupuri mici sau individual, mânate de îngrijitori sau proprietari, sau înhămate la diferite vehicule, pe următoarele distanţe zilnice maxime
18 km - bovinele de reproducţie (exceptându-se cele în stadiu avansat de gestaţie sau în prima lună de lactaţie) ;
25 km - ovinele şi caprinele ;
25-100 km - cabalinele şi bovinele de muncă înhămate la vehicule sau diferite utilaje, în funcţie de greutatea încărcăturii tractate, de natura terenurilor şi starea drumurilor.
Transportul pe jos al porcilor nu se admite de.cât dacă timpul este răcoros şi staţia de îmbarcare sau locul de destinaţie sunt apropiate (0,5-1 km).
Art.25. - Consiliile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, în funcţie de teritoriul pe care se face deplasarea animalelor, vor stabili traseele de urmat şi vor fixa locurile de păşunat, de staţionare pentru furajare şi adăpare şi locurile de popas pentru noapte, astfel ca animalele în trecere să nu vină în contact cu animalele din localităţile de tranzit. Când localităţile de trecere a animalelor sunt supuse unor restricţii sanitare veterinare din cauza diferitelor boli, trecerea prin aceste localităţi este interzisă, iar transportul urmează să se efectueze pe alte drumuri fixate de consiliul local conform recomandărilor medicului veterinar oficial .
Art.26. - Deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura, pe .toată perioada de deplasare numărul de însoţitori şi uneltele necesare pentru îngrijirea, furajarea şi adăparea animalelor.
Art.27. - ln caz de apariţie pe parcurs a unor cazuri de îmbolnăviri, tăieri de urgenţă sau moarte la animale, turma va fi oprită într-un loc izolat şi se va anunţa imediat consiliul local al localităţii respective, care la rândul său va înştiinţa neîntârziat pe medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitare veterinare zonale pe teritoriul căreia s-au înregistrat aceste evenimente, pentru luarea măsurilor ce se impun. Dacă se constată că în turmă a apărut o boală epizootică, deţinătorii şi însoţitorii animalelor sunt obligaţi a asigura aplicarea întocmai a recomandărilor date de către autoritatea sanitară veterinară si pentru siguranţa alimentelor judeţeană sau a municipiului Bucureşti
Art.28. - Transportul pe jos al animalelor provenite din zone supuse restricţiilor
sanitare veterinare este interzisă.
Transportul familiilor de albine
Art.29. - înainte de efectuarea transportului, medicul veterinar oficial va examina atât familiile de albine ce urmează a fi deplasate, cit şi cele care rămân pe loc în stupina respectivă. ln cazul când în această stupină se constată boli transmisibile supuse declaraţiei obligatorii, nu se vor admite la transport nici familiile care au fost găsite sănătoase.
Art.30. - La încărcarea stupilor în mijloacele de transport se vor respecta următoarele reguli
a) stupii vor fi aşezaţi astfel ca ramele să fie paralele cu direcţia de mers a vehiculului şi vor fi legaţi de caroseria acestuia, pentru a se evita căderea sau strivirea lor în timpul deplasării ;
b) între stupi se va lăsa un spaţiu pentru a se asigura ventilaţia şi a se evita asfixierea albinelor. Tot în acest scop se vor evita transporturile în timpul zilelor călduroase, preferându-se transporturile pe timpul nopţii. Dacă totuşi, din cauza distanţelor mari, transportul trebuie efectuat şi ziua, este interzis popasul, debarcarea stupilor şi deschiderea urdinişurilor în locuri sau drumuri aglomerate.
Art.31. - Deţinătorii familiilor de albine sunt obligaţi să pregătească stupii şi să
organizeze transportul astfel încât să evite pierderile prin asfixierea albinelor, ruperea fagurilor, strivirea albinelor, moartea lor din lipsă de hrană sau prin îngheţ etc.
Acte de adeverire a proprietăţii şi sănătăţii animalelor
Art.32. - Deţinătorii de bovine, cabaline si porcine sunt obligaţi să posede acte de adeverire a proprietăţii şi sănătăţii animalelor în următoarele împrejurări
Dezinfectia profilactică
'
Dezinfecţia profilactică se efectuează în unitat'ea îndemnă de boli, în scopul
·distrugerii eventualilor germeni patogeni sau condiţionat patogeni, care constituie microbismul de grajd şi care se dezvoltă în adăposturi, influenţând negativ sănătatea animalelor, chiar dacă nu dau naştere la stări de boală observabile clinic.
Dezinfecţia profilactică trebuie precedată de deratizare şi dezinfecţie.
Dezinfecţia profilactică se va efectua de două ori pe an, primăvara, după scoaterea animalelor la păşune şi toamna, înainte de intrarea în stabulaţie sau prin scoaterea animalelor în padocuri, ocoale, precum si după fiecare depopulare.
ln spitale, clinici şi dispensare veterinare, în abatoare, fabrici care prelucrează produse de origine animală, în unităţile industriale de producere a făinurilor proteice furajere de origine animală etc. se va face dezinfecţia zilnică.
Pentru dezinfecţia profilactică se pot folosi : soluţie de sodă caustică 1,5-2%,
soluţie de aldehidă formică 2%, suspensie de var proaspăt stins 10-20%, soluţie fierbinte de sodă calcinată 5%, folosindu-se din aceste solutii câte 1 l/m2.
Se dezinfectează adăposturile (pardoseli, tavan, pe'reţi, stâlpi, precum şi toate
ustensilele, obiectele de grajd, materialele etc.), se lasă dezinfectantul să acţioneze o perioadă de 2-3 ore, după care se spală cu apă toate suprafeţele stropite cu sodă caustică ce ajung în contact cu animalele şi se aeriseşte adăpostul. Obiectele fără valoare se ard.
Dezinfectia de necesitate
'
Dezinfecţia de necesitate se efectuează pentru combaterea unor boli infecţioase sau parazitare din momentul înregistrării primelor cazuri de boală şi până la lichidarea focarului. Dezinfecţia de necesitate va fi precedată de efectuarea riguroasă a deratizării şi dacă este cazul şi a dezinsectizării.
a) Dezinfecţia curentă. ln cadrul dezinfecţiei de necesitate, prin dezinfecţie curentă se urmăreşte distrugerea germenilor patogeni pe măsura eliminării lor de către animalele bolnave, în scopul împiedicării difuzării bolii la animalele din focar şi din afara focarului.
Dezinfecţia de necesitate - curentă - se execută zilnic în toate adăposturile de animale, precum şi în toată incinta focarului. Ea se efectuează prin scoaterea animalelor din locurile unde stau în mod obişnuit, iar în cazul când aceasta nu este posibilă sau este contraindicată, se face cu animalele pe loc, dezinfectându-se spaţiile accesibile (alei, rigole, drumuri, locul animalului bolnav etc.).
Se vor folosi dezinfectanţii indicaţi pentru agenţii patogeni care au produs boala.
b) Dezinfecţia finală se efectuează după ce în focarul respectiv nu mai sunt animale bolnave eliminatoare de agenţi patogeni, astfel ca toţi germenii patogeni ce au mai rămas în adăposturi, pe ustensile, teren, obiecte etc. să fie distruşi şi să poată fi ridicate măsurile de carantină, fără pericol ca boala să mai difuzeze.
Dezinfecţia finală va fi precedată de o curăţire mecanică foarte riguroasă a întregii incinte a focarului. ln acest scop, adăposturile vor fi eliberate obligatoriu de animale şi se va proceda la efectuarea curăţeniei.
Ustensilele, obiectele de mică valoare se vor arde sau vor fi flambate. Obiectele care nu pot fi arse sau flambate, după curăţire, se vor ţine minimum 6 ore în soluţie de aldehidă formică 5% sau sodă caustică 3-5%. ln cazul când obiectele sunt contaminate cu germeni sporulaţi, îmbăierea va dura 24 ore. Hainele de protecţie se vor decontamina prin fierbere sau gazare cu formol.
Gunoiul şi toate resturile furajere provenite din adăposturile contaminate vor fi arse sau, dacă aceasta nu este posibil, se vor dezinfecta prin metoda biotermică la platforma de gunoi potrivit legii.
Padocurile vor fi dezinfectate cu sodă caustică sau cu clorură de var, apoi se ară. Se vor ara toate suprafeţele de teren aflate între grajduri şi în curtea exploataţiei de animale. Drumurile de acces, gardurile de împrejmuire, orice obiect sau material existent în focar, lemne, cărămizi, tractoare, maşini etc. vor fi riguros dezinfectate. Animalele, înainte de a fi introduse în adăposturi vor fi de asemenea supuse dezinfecţiei corporale. Ţinând seama de circulaţia ce se produce, cu această ocazie, din locuri dezinfectate în locuri nedezinfectate şi invers, dezinfecţia finală va fi repetată de mai multe ori, în funcţie de boală şi de cel puţin 2 ori.
Art.92. - Dezinsectia
'
Mijloace pentru combaterea insectelor şi acarienilor
Dezinsecţia este ansamblul mijloacelor şi metodelor de combatere a insectelor şi acarienilor, care vehiculează şi transmit boli infectocontagioase şi parazitare la om şi animale şi care pricinuiesc pagube prin distrugerea şi degradarea produselor ambalajelor etc.
Avându-se în vedere că o actiune de combatere trebuie să aibă eficacitate ridicată şi de durată, este necesar să s'e facă cel puţin două aplicaţii la interval de 1-2
săptămâni, în funcţie de ciclul evolutiv al insectei combătute şi toată acţiunea să fie însoţită de aplicarea unor măsuri de igienă.
Dezinsectia în exploatatiile de animale
' '
În exploataţiile de animale, dezinsecţia se execută profilactic, în scopul igienizării adăposturilor.
ln caz de necesitate, se pot organiza dezinsecţii care vizează combaterea muştelor, ţânţarilor, acarienilor etc., îndeosebi atunci când evoluează diferite epizootii.
Pentru reuşita dezinsecţiei, se vor lua măsuri de îndepărtare a bălegarului, resturilor de furaje etc., locuri pe care trăiesc, se înmulţesc şi se dezvoltă majoritatea insectelor.
înainte de aplicarea soluţiilor cu acţiune insecticidă, se va efectua o curăţire mecanică a fiecărui adăpost în parte, constând din evacuarea gunoaielor şi resturilor din rigolele de scurgere, vidanjarea foselor colectoare, desfundarea şi spălarea canalelor de scurgere, îndepărtarea prafului de pe pereţi, mai ales din colţuri şi pe plafoane, spălarea geamurilor ; jgheaburile vor fi evacuate de resturile de furaje şi curăţate prin spălare cu jet puternic de apă.
Găleţile, bidoanele de muls, sarea bolovani şi uneltele de lucru, vor fi evacuate în afara adăpostului.
Este necesar ca in timpul dezinsecţiei, animalele să fie evacuate din grajduri, timp de cel puţin 12 ore. Se vor închide toate sursele de foc, se va deconecta instalaţia electrică de la tablou, iar fumatul va fi interzis, întrucât majoritatea substanţelor sunt inflamabile.
După aceste măsuri, se va trece la dezinsecţia propriu-zisă care constă din pulverizarea unei pelicule fine de substanţe insecticide, operaţiune care se va executa numai de personal autorizat şi instruit, pentru a se preveni intoxicaţia la om şi animale.
Pulverizarea soluţiilor insecticide se face cu ajutorul pompelor cu presiune. Se pulverizează toate suprafeţele de contact (pereţii interiori, plafoanele, despărţiturile boxelor şi padocurilor, pereţii exteriori), locuinţele, clădirile administrative, lăptarii etc.
Se va insista asupra locurilor preferate de insecte, cum ar fi : pervazul uşilor şi ferestrelor, gurile de aerisire.
Aplicarea soluţiei se face în strat fin subţire, fără să se producă scurgeri.
înainte de introducerea animalelor în adăposturi, se va asigura o aerisire a acestora timp de cel puţin 2 ore, urmată de spălarea geamurilor, ieslelor, adăpătorilor şi suprafeţelor care ar putea fi linse de animale.
Cadavrele muştelor sau altor insecte, se vor strânge şi distruge prin ardere. Această măsură se va respecta cu rigurozitate în exploataţiile avicole şi de porcine, deoarece 10-12 muşte intoxicate ingerate de o pasăre îi poate provoca moartea, iar 40-50 muşte ingerate pot provoca îmbolnăvirea unui porc.
Recomandări generale asupra întrebuinţării insecticidelor
a) se va folosi cel mai eficace insecticid;
b) se va respecta concentraţia soluţiei sau emulsiei, natura suprafeţelor pe care s-a aplicat, stabilitatea şi activitatea insecticidului etc.) ;
c) se vor înştiinţa apicultorii aflaţi pe o rază de 3 km.
Acţiunile periodice de dezinsecţie vor fi executate numai de unităţi autorizate sanitar veterinar şi personal calificat. Orice greşeală în aplicarea şi manipularea acestor substanţe, care sunt foarte toxice, poate provoca accidente mortale şi importante pierderi economice. Se va evita contactul dintre substanţa toxică folosită, oameni, animale, furaje, apă de băut etc. ;
Acţiunea de dezinsecţie se face cu respectarea normelor de protecţie a muncii, în scopul prevenirii accidentelor la om si animale.
Art.93. - Deratizarea
Mijloace directe de distrugere
In acest sens se folosesc
a) mijloace mecanice, prin folosirea de capcane etc., cu efect limitat;
b) mijloace biologice, respectiv culturi microbiene patogene pentru rozătoare, dar care se pot transmite şi la om, ceea ce face utilizarea lor limitată, necesitând foarte multe precauţii ;
c) mijloace chimice de combatere, respectiv substanţele acide (rodenticide), care acţionează pe cale digestivă sau respiratorie.
Dintre mijloacele chimice de combatere se folosesc în special substanţele toxice de ingestie şi substanţele toxice respiratorii.
Substanţele toxice de ingestie se aplică sub formă de momeli toxice alimentare : boabe de cereale impregnate, cu soluţii toxice ; pulberi folosite în prăfuiri.
Substanţele toxice respiratorii constituie un mijloc mai eficient de distrugere a rozătoarelor, deoarece distrug toate rozătoarele prezente în galeriile respective sau în spaţiul gazat
Toate substanţele toxice şi gazdele se folosesc de către unităţi autorizate sanitar veterinar şi personal calificat în acest sens, care cunosc şi trebuie să respecte cu stricteţe toate regulile de protecţie a muncii în transportul, depozitarea şi utilizarea acestor substant,e.
ANEXA Nr. 1 (față)
la norma sanitară veterinară
(verso)
LOC PENTRU APLICAREA TIMBRULUI FISCAL ŞI ALTE MENŢIUNI
Biletul de adeverire a proprietatii si sanatatii animalelor se elibereaza numai pentru animalele neidentificate conform reglementarilor legale in vigoare
Biletul de adeverire a proprietăţii şi sănătăţii animalelor, ca act de proprietate, este valabil un an pentru bovine şi cabaline şi 15 zile pentru porcine, după care trebuie preschimbat.
Ele se emit individual pentru animalele mari(bovine, cabaline) de orice varsta si individual sau colectiv pentru porcinele care apartin aceluiasi proprietar.
Viţeii şi mânjii sugari vor fi înscrişi în actele de proprietate ale mamelor lor.atunci când se deplasează împreună în altă localitate.
Când proprietatea este trecută asupra altei persoane, biletul dovedeşte proprietatea şi însoţeşte animalul(ele) pe timpul transportului până la domiciliul noului proprietar sau locul de tăiere, după care se anulează.
Adeverirea că în localitate nu există boli transmisibile la specia respectivă, este valabilă numai la data eliberării biletului.
Certificarea sănătăţii animalului(lor) se face în mod obligatoriu prin certificat sanitar veterinar de transport emis de medicul veterinar de liberă practică împuternicit din localitatea de origine.
ANEXA Nr. 2
la norma sanitară veterinară
ANEXA Nr. 3
la norma sanitară veterinară