HOTĂRÂRE nr. 264 din 31 martie 2005 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 2.301/2004 pentru aprobarea prelungirii termenului de îndeplinire a condițiilor suspensive la perfectarea contractelor de privatizare a societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice "Electrica Dobrogea" - S.A. și "Electrica Banat" - S.A.
Statutory Text (2 Articles)
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
Ministrul economiei și comerțului,
Codruț Ioan Șereș
Ministrul finanțelor publice,
Ionel Popescu
București, 31 martie 2005.
Nr. 264.
---------
Hotărârea Guvernului nr. 2.301/2004 pentru aprobarea prelungirii termenului de îndeplinire a condițiilor suspensive la perfectarea contractelor de privatizare a societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice "Electrica Dobrogea" - S.A. și "Electrica Banat" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.271 din 29 decembrie 2004, se modifică după cum urmează
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins
Articolul 1
Se aprobă prelungirea cu 120 de zile a termenului de îndeplinire a condițiilor suspensive la perfectarea contractului de privatizare a Societății Comerciale Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice «Electrica Dobrogea» - S.A., aprobat prin art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2004 privind unele măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării și modificarea și completarea Strategiei de privatizare a societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice «Electrica Dobrogea» - S.A. și «Electrica Banat» - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 10 iulie 2004.
2. Articolul 2 va avea următorul cuprins
Articolul 2
Se aprobă prelungirea cu 120 de zile a termenului de îndeplinire a condițiilor suspensive la perfectarea contractului de privatizare a Societății Comerciale Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice «Electrica Banat» - S.A., aprobat prin art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2004.