HOTĂRÂRE nr. 12 din 30 martie 2005
Statutory Text (2 Articles)
privind demisia unui deputat
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 199 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 8 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
Camera Deputaţilor ia act de cererea de demisie, începând cu data de 21 martie 2005, prezentată de domnul Florin Nicolae Muntean, ales deputat în Circumscripţia electorală nr. 34 Sibiu, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat, şi declară vacant locul de deputat deţinut de acesta.
Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2005.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
DAN RADU RUŞANU
Bucureşti, 30 martie 2005.
Nr. 12.
______________