DECRET nr. 112 din 29 martie 1984 pentru modificarea articolului 44 din Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar
Statutory Text (2 Articles)
Dobindirea de terenuri agricole se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobindirea prin acte juridice a acestor terenuri.
În mod excepțional, producătorii agricoli particulari din zonele necooperativizate pot transmite copiilor lor o parte din terenurile agricole pe care le au în proprietate, dacă aceștia locuiesc sau urmează să-și stabilească domiciliul în aceeași comuna, își asuma obligația de a asigura cultivarea lor în bune condiții, de a obține productiile prevăzute în planurile de cultura și de creștere a animalelor și de a controla și preda la fondul de autoaprovizionare și la fondul de stat cantitățile de produse stabilite potrivit legii.
Transmiterea terenurilor în condițiile alin. 2 se aproba de comitetul executiv al consiliului popular județean.
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează
Articolul 44 din Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar, publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 138/1974, se modifica și va avea următorul cuprins
--------------------