HOTĂRÂRE nr. 23 din 10 noiembrie 2004
Statutory Text (1 Articles)
privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Gheorghe Coriolan Ciuhandu pentru funcţia de Preşedinte al României
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent şef
La data de 9 noiembrie 2004, Biroul Electoral Central a înaintat Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării, Contestaţia înregistrată la nr. 77/CT/2004 din 8 noiembrie 2004, formulată de Florica Ardelean, privind înregistrarea candidaturii domnului Gheorghe Coriolan Ciuhandu pentru funcţia de Preşedinte al României la alegerile din 28 noiembrie 2004, contestaţie ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 643F/2004.
În contestaţia formulată autoarea acesteia consideră candidatura domnului Gheorghe Coriolan Ciuhandu "o calomnie la adresa poporului român, precum şi a ţării noastre", deoarece "domnul primar se consideră creştin democrat, ceea ce nu este adevărat, pentru că un creştin nu minte şi nu fură şi nu calomniază pe nimeni". În continuare, autoarea contestaţiei face referire la chestiuni de ordin personal.
Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii, în temeiul art. 113 din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, coroborat cu art. 28 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
analizând contestaţia formulată de Florica Ardelean privind înregistrarea candidaturii domnului Gheorghe Coriolan Ciuhandu pentru funcţia de Preşedinte al României, în raport cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, actele depuse la dosar, precum şi concluziile reprezentantului Ministerului Public, reţine următoarele
Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, republicată, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Gheorghe Coriolan Ciuhandu pentru funcţia de Preşedinte al României.
Examinând contestaţia, Curtea constată că motivele invocate nu reprezintă impedimente în sensul prevederilor constituţionale ale art. 37 alin. (2), art. 16 alin. (3), art. 40 alin. (3) şi ale art. 81 alin. (4), care sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare, astfel că nu pot constitui temei legal pentru infirmarea înregistrării de către Biroul Electoral Central a candidaturii domnului Gheorghe Coriolan Ciuhandu la funcţia de Preşedinte al României.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, republicată, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 18, 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi al art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 370/2004,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
HOTĂRĂŞTE
Respinge contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Gheorghe Coriolan Ciuhandu pentru funcţia de Preşedinte al României, contestaţie formulată de Florica Ardelean.
Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
_________________