CIRCULARA Nr. 5 din 1 martie 1995
Statutory Text (1 Articles)
pentru modificarea Regulamentului privind condiţiile şi modul de efectuare a refinantarii societăţilor bancare
În conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
în vederea creşterii eficientei utilizării surselor de refinantare acordate de Banca Naţionala a României,
Regulamentul privind condiţiile şi modul de efectuare a refinantarii societăţilor bancare de către Banca Naţionala a României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 29 octombrie 1991, se modifica astfel
Articolul 24 va avea următorul cuprins
"Art. 24. - Accesul la creditele de refinantare acordate de Banca Naţionala a României potrivit prezentului regulament este condiţionat de aplicarea stricta de către societăţile bancare a reglementărilor emise de Banca Naţionala a României şi de transmiterea corecta şi la termenele stabilite a raportarilor cu caracter contabil sau statistic solicitate de aceasta societăţilor bancare.
În cazul neîndeplinirii de către o societate bancară a condiţiilor prevăzute la alin. 1, Banca Naţionala a României poate decide suspendarea acordării de noi credite de refinantare, la scadenta celor în curs de derulare.
În cazul neîndeplinirii sistematice de către o societate bancară a condiţiilor prevăzute la alin. 1, Banca Naţionala a României poate decide, de asemenea, sistarea unilaterala şi fără preaviz a liniilor de credit în curs de derulare."
p. Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Vladimir Soare,
viceguvernator
--------------------