HOTĂRÂRE nr. 1.624 din 7 octombrie 2004
Statutory Text (3 Articles)
Se aprobă plata sumei de 1.261.712.476 lei reprezentând despăgubiri actualizate pentru Societatea Comercială "Europa" - S.A., cu sediul în municipiul Focşani, str. Dimitrie Cantemir nr. 25, judeţul Vrancea, care se suportă din prevederile bugetare aprobate Ministerului Integrării Europene pe anul 2004, capitolul "Autorităţi publice", titlul "Cheltuieli materiale şi servicii".
Ministerul Integrării Europene şi alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează
---------------
Ministrul integrării europene,
Alexandru Fărcaş
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 7 octombrie 2004.
Nr. 1.624.
-----------
privind alocarea unor sume din bugetul Ministerului Integrării Europene pe anul 2004
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.