AMENDAMENT nr. 2 din 10 februarie 2004
Statutory Text (1 Articles)
prin schimbul de scrisori la Acordul de împrumut dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. privind finanţarea Proiectului de modernizare a Metroului Bucureşti, etapa a II-a
Banca Europeană de Investiţii
Societatea Comercială de Transport cu Metroul
Bucureşti - "Metrorex" - S.A.
Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1
79917 Bucureşti
România
În atenţia domnului Marius Lăpădat, director general
a fi succesiv remisă
Ministerului Finanţelor Publice
Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5
70060 Bucureşti
România
În atenţia domnului Mihai Nicolae Tănăsescu,
ministrul finanţelor publice
Luxemburg, 12 ianuarie 2004 JU/OPS/RB/nd/sl JU Nr. 48
Subiect
România - Proiectul de modernizare a Metroului
Bucureşti,
etapa a II-a (FI Nr. 20.780)
Contractul de finanţare dintre România,
Banca Europeană de Investiţii şi Societatea
Comercială de Transport cu Metroul
Bucureşti - "Metrorex" - S.A.,
datat 6 noiembrie 2000 (denumit în continuare
Contractul de finanţare)
Stimaţi domni,
Cu privire la cererea dumneavoastră datată 22 august 2003, prin prezenta acceptăm amendarea susmenţionatului Contract de finanţare în ceea ce priveşte modificarea definiţiei componentei materialului rulant, descrisă la punctul 4 din preambulul Contractului de finanţare, precum şi modificarea Descrierii tehnice a Proiectului. Termenii definiţi în Contractul de finanţare vor avea acelaşi conţinut ca şi până acum.
În consecinţă Contractul de finanţare va fi amendat după cum urmează
1. Punctul 4 din preambulul Contractului de finanţare va fi amendat şi va avea următoarea formă
"4. Împrumutatul a propus iniţierea unui proiect, denumit în cele ce urmează Proiectul, care se va realiza de către Metrorex, cuprinzând încheierea lucrărilor de construcţii pentru conservarea infrastructurii existente în reţeaua de metrou, precum şi achiziţia şi punerea în funcţiune a 20 de noi trenuri de metrou, după cum se arată în descrierea tehnică din anexa A (denumită în continuare Descrierea tehnică)."
2. Anexa A - Descrierea tehnică va fi înlocuită cu anexa la această scrisoare.
Bd. Konrad Adenauer nr. 100, L-2950 Luxembourg tel.
(+352) 4379-1 fax (+352) 437704
Tx (+) 3530 bnkeu lu Videoconferinţă (+352) 439367
Internet www.bei.org alias www.eib.org
Toţi ceilalţi termeni şi condiţii din Contractul de finanţare vor rămâne neschimbate.
Vă rugăm să aveţi amabilitatea să semnaţi acest amendament prin iniţializarea fiecărei pagini (inclusiv a anexei A) şi prin contrasemnarea şi datarea fiecărui exemplar original al acestei scrisori în locurile indicate mai jos. De asemenea, vă rugăm să aveţi amabilitatea să faceţi demersurile necesare astfel încât Ministerul Finanţelor Publice să consimtă asupra modificărilor prin iniţializarea şi semnarea în punctele indicate, inserând data semnării şi apoi să ne transmiteţi o copie prin fax, iar cele două originale ale scrisorii să fie trimise prin curier.
Cu stimă,
Banca Europeană de Investiţii
R. Saerbeck G. D. Spota
De acord,
În numele "Metrorex" - S.A.
Marius Ionel Lăpădat, director general
Bucureşti, 30 ianuarie 2004.
De acord,
În numele României
Mihai Nicolae Tănăsescu,
ministrul finanţelor publice
Bucureşti, 10 februarie 2004.
Anexa A
DESCRIERE TEHNICĂ
România - Proiect de modernizare a Metroului
Bucureşti, etapa a II-a
Proiectul constă în finalizarea lucrărilor de construcţii pentru securizarea infrastructurii liniilor de metrou, precum şi în achiziţia şi punerea în funcţiune a 20 de trenuri noi de metrou. Principalele caracteristici ale fiecărei componente sunt
Componenta A: Finalizarea lucrărilor de construcţie pentru conservarea infrastructurii existente de la staţia Nicolae Grigorescu la Linia de Centură
Observaţie
Înainte de începerea lucrărilor şi datorită stadiului actual al infrastructurii, este necesară elaborarea unui raport tehnic cu privire la actualul stadiu al tunelelor. Raportul trebuie întocmit de un expert internaţional recunoscut în domeniul tunelelor şi problemelor geotehnice şi trebuie să includă o revizuire a costului estimativ şi un plan de lucru detaliat.
Infrastructura cuprinde 4 staţii: Nicolae Grigorescu, 1 Decembrie 1918, Policolor şi Linia de Centură, iar caracteristicile de bază ale tunelului sunt
Tunel Tip Lungime (m) Finalizare*)
Legătura cu reţeaua existentă Rectangular 448 50%
Nicolae Grigorescu Staţie 255 0%
Trecere Rectangular 80 0%
Nicolae Grigorescu- 1 Decembrie 1918 Circular 935 100%
1 Decembrie 1918 Staţie 168 80%
Trecere Circular 289 100%
1 Decembrie 1918-I.O.R. Rectangular 812 100%
I.O.R.-Policolor Circular 407 100%
Policolor Staţie 168 35%
Trecere Circular 391 100%
Policolor-Linia de Centură Rectangular 400 40%
Policolor Staţie+capăt 400 100%
----------
Notă *) Finalizarea se referă la starea infrastructurii în momentul abandonării lucrărilor în anul 1993. Deteriorarea survenită de la această dată nu este evaluată.
Lungimea totală a infrastructurii este de 4.753 m şi lucrările neefectuate de conservare constau în principal în
● Lucrări pregătitoare
- pomparea apei şi curăţarea infrastructurii existente;
- aspecte/măsuri de siguranţă legate de acestea.
● Lucrări civile
- construcţia pereţilor turnaţi;
- excavări;
- clădirea structurilor din beton;
- tencuire iniţială;
- refacerea suprafeţei de rulare în vederea furnizării condiţiilor standard pentru traficul obişnuit, de tramvaie şi de călători*1).
----------
*1) Aceste lucrări vor fi efectuate în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.
● Echipament
- sistem de pompare a apei;
- alimentare cu energie;
- sistem de ventilaţie.
COMPONENTA B: Achiziţionarea şi punerea în funcţiune a 20 de noi trenuri (în total 120 de vagoane) pentru înnoirea parcului existent de material rulant şi modernizarea sistemului de semnalizare şi control al circulaţiei trenurilor
Principalele caracteristici tehnice ale parcului rulant sunt următoarele
▪ Componenţa trenului - fiecare tren este compus din 6 vagoane
▪ Lungimea trenului - aproximativ 114 m
▪ Lăţimea maximă - 3,10 m
▪ Capacitate (nominală) - 1.200 de pasageri/tren, din care 200/210 aşezaţi
▪ Boghiu - tip bimotor
▪ Motoare de tracţiune - asincron trifazate
▪ Sistem de frânare - electrodinamic cu recuperarea energiei
- electropneumatic
▪ Aer condiţionat - în cabina de conducere
▪ Control şi comenzi - instalaţie ATO (opţional)
- instalaţie ATP
- supraveghere automată
- înregistrarea automată a parametrilor de exploatare.
Alte lucrări ce vor fi efectuate la nivelul infrastructurii sunt următoarele
● Modernizarea echipamentului electric şi electronic instalat pe magistralele 1 şi 3 pentru asigurarea compatibilităţii depline între materialul rulant modernizat şi noul sistem ATP-ATO.
● Modernizarea atelierelor existente pentru asigurarea tuturor activităţilor standard de întreţinere, în conformitate cu noile cerinţe ale trenurilor.
Proiectul va fi finalizat şi pus integral în funcţiune conform următorului calendar
- lucrările de conservare a infrastructurii, în prima jumătate a anului 2004;
- lucrările de modernizare a materialului rulant, înainte de finele anului 2006.
--------