HOTĂRÎRE Nr. 755 din 31 octombrie 1994
Statutory Text (3 Articles)
Se interzice ca miniştrii, secretarii de stat, prefectii şi subprefectii, precum şi asimilaţii acestora, să facă parte din adunările generale ale acţionarilor şi, respectiv, din consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cît şi din consiliile de administraţie ale regiilor autonome de interes naţional sau local, cu excepţia celor de la băncile comerciale cu capital majoritar de stat.
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, ministerele şi prefecturile, precum şi agenţii economici prevăzuţi la art. 1 vor lua măsurile necesare pentru completarea locurilor devenite vacante în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor şi al consiliilor de administraţie, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri, împreună cu Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondurile Proprietăţii Private, potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează
----------------
Secretarul general al Guvernului,
Viorel Hrebenciuc
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
Secretar de stat,
şeful Departamentului
pentru Administraţie Publică Locală,
Octav Cozmanca
-------------------
privind interdicţia demnitarilor din administraţia publică de a face parte din adunările generale ale acţionarilor şi din consiliile de administraţie ale agenţilor economici
Guvernul României hotărăşte