Legislator Case Law & Legislation
52528 RO

LEGE nr. 239 din 7 iunie 2004

2 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (2 Articles)

LEGE nr. 239 din 7 iunie 2004 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 8 iunie 2004

pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

LEGE nr. 239 din 7 iunie 2004 · PARLAMENTUL · MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 8 iunie 2004

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24 din 30 septembrie 1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 8 noiembrie 1999, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează

- După articolul 14 se introduce articolul 14^1 cu următorul cuprins

"Art. 14^1. - (1) Agenţii economici beneficiază de facilităţile fiscale prevăzute în legislaţia în vigoare, până la atingerea intensităţii maxime admise a ajutorului de stat, conform Regulamentului privind ajutorul de stat regional, aprobat de Consiliul Concurenţei.

(2) Ajutorul de stat pentru operare se acordă cu respectarea prevederilor Regulamentului privind ajutorul de stat regional.

(3) Cuantumul ajutorului de stat şi încadrarea în intensitatea permisă pentru fiecare agent economic sunt calculate de Consiliul Concurenţei, pe baza informaţiilor transmise de furnizorii de ajutor de stat şi de agenţiile pentru dezvoltare regională.

(4) Agenţiile pentru dezvoltare regională ţin evidenţa sumelor reprezentând valoarea stimulentelor acordate fiecărui agent economic cu certificat de investitor şi informează semestrial Ministerul Administraţiei şi Internelor cu privire la evoluţia acestor date.

(5) În momentul constatării atingerii intensităţii maxime admise calculate potrivit alin. (3), ca urmare a activităţii de monitorizare, Consiliul Concurenţei înştiinţează furnizorii de ajutoare de stat şi agenţii economici cu certificat de investitor asupra încetării acordării de facilităţi.

(6) În cazul depăşirii intensităţii maxime admise, prevăzută în Regulamentul privind ajutorul de stat regional, Consiliul Concurenţei va aplica prevederile legale în domeniul ajutorului de stat."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR PREŞEDINTELE SENATULUI

VALER DORNEANU NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 7 iunie 2004.

Nr. 239.

-----------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →