Legislator Case Law & Legislation
50441 RO

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 11 martie 2004

2 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (2 Articles)

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 11 martie 2004 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 17 martie 2004

pentru completarea anexei nr. V/1 b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică

Având în vedere lipsa unor reglementări privind salarizarea personalului angajat în cadrul serviciilor publice de salvamont, precum şi necesitatea creşterii imediate a numărului angajaţilor acestor servicii, determinată de intensificarea accidentelor în munţi, din cauza avalanşelor şi evenimentelor imprevizibile, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare, se impune completarea de urgenţă a cadrului legislativ privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar, prin includerea personalului angajat în serviciile publice de salvamont,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 11 martie 2004 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 17 martie 2004

Anexa nr. V/1 b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 24 decembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, cu completările ulterioare, se completează după cum urmează

- După punctul V - "Unităţi de informatică" se introduce un nou punct, punctul VI, cu următorul cuprins

"VI. Administraţia publică locală

Servicii publice de salvamont din subordinea consiliilor judeţene şi locale

Salarii de bază pentru funcţiile specifice din serviciile publice de salvamont

Nr. crt. Funcţia Nivelul studiilor*) Salariul de bază

minim maxim

1. Salvator montan gradul I 3.107.000 6.131.000

2. Salvator montan gradul II 2.998.000 4.599.000

3. Salvator montan gradul III 2.998.000 3.795.000

*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin

ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al

ministrului administraţiei şi internelor.

NOTĂ

1. Salariile prevăzute la limita minimă şi la limita maximă vor fi majorate potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar.

2. Pentru activitatea desfăşurată în condiţii de încordare psihică foarte ridicată, personalul încadrat în funcţia de salvator montan beneficiază de un spor de până la 25% din salariul de bază.

3. Categoriile de personal, condiţiile de acordare şi mărimea concretă a sporului pentru încordare psihică, în limita prevăzută la pct. 2, se stabilesc de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat."

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează

--------------

Ministru de stat, ministrul administraţiei şi internelor,

Ioan Rus

Ministrul delegat pentru administraţia publică,

Gabriel Oprea

Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,

Miron Tudor Mitrea

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Elena Dumitru

Ministrul finanţelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 11 martie 2004.

Nr. 6.

-------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →