ORDIN nr. 89 din 26 ianuarie 2004
Statutory Text (5 Articles)
Se aprobă reglementarea tehnică "Normativ pentru proiectarea, executarea, exploatarea, dezafectarea şi postutilizarea staţiilor de distribuţie a carburanţilor la autovehicule", indicativ NP 004-03, elaborată de IPCT - S.A. Bucureşti, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
-----------
Notă *) Anexa se publică şi în Buletinul Construcţiilor editat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor - INCERC Bucureşti şi în broşură editată de IPCT - S.A. Bucureşti.
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La data publicării prezentului ordin îşi încetează aplicabilitatea Ordinul ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 166/N din 28 iulie 2000 privind aprobarea "Normativului pentru proiectarea, executarea, exploatarea, dezafectarea şi postutilizarea staţiilor de distribuţie a carburanţilor la autovehicule", indicativ NP 004-2000, şi Ordinul ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 17/N din 7 aprilie 2000 privind aprobarea "Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a staţiilor transportabile de distribuţie a carburanţilor la autovehicule", indicativ NP 004/1-2000.
Direcţia generală tehnică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
p. Ministrul transporturilor,
construcţiilor şi turismului,
Sergiu Sechelariu,
secretar de stat
Bucureşti, 26 ianuarie 2004.
Nr. 89.
---------
pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ pentru proiectarea, executarea, exploatarea, dezafectarea şi postutilizarea staţiilor de distribuţie a carburanţilor la autovehicule", indicativ NP 004-03
În conformitate cu art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 2 pct. 45 şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 740/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările ulterioare,
având în vedere Procesul-verbal de avizare al Comitetului tehnic de specialitate - CTS 11 nr. 26 din 22 mai 2003 şi Avizul nr. 8 din 7 noiembrie 2003, emis de Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor,
ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul ordin