ORDIN nr. 15 din 13 ianuarie 2004
Statutory Text (4 Articles)
Anexa la Normele privind obţinerea specializărilor şi competenţelor pentru asistenţii medicali şi alte categorii de personal sanitar cu pregătire postliceală sau medie, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 66/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 15 februarie 2002, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează
- După poziţia nr. 14 se introduce poziţia nr. 15 cu următorul cuprins
Specialităţi Specializări Competenţe
"15. Asistent medical kinetoterapeut - - competenţe generale*)"
Direcţia resurse umane, formare profesională, concursuri şi examene, direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi Centrul Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistenţilor Medicali vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Ovidiu Brînzan
Bucureşti, 13 ianuarie 2004.
Nr. 15.
--------
privind completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 66/2002 pentru aprobarea Normelor privind obţinerea specializărilor şi competenţelor pentru asistenţii medicali şi alte categorii de personal sanitar cu pregătire postliceală sau medie
În temeiul art. 3 alin. (1) pct. 34 din Hotărârea Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare,
având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei resurse umane, formare profesională, concursuri şi examene nr. OB.222/2004,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin