HOTĂRÂRE nr. 32 din 22 ianuarie 2004
Statutory Text (3 Articles)
(1) Se aprobă acordarea unui ajutor în sumă de 50.400 euro pentru efectuarea tratamentului chirurgical în străinătate, pentru Fleşariu Georgeta-Roxana, în vârstă de 25 de ani, domiciliată în municipiul Bucureşti, str. Matei Voievod nr. 125, bl. 01, sc. A, ap. 14, sectorul 2.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) va fi suportată din bugetul de stat, după cum urmează
- Ministerul Sănătăţii va aloca suma de 25.200 euro;
- Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va aloca suma de 25.200 euro.
(3) Ajutorul se va acorda în lei şi va fi suportat atât din bugetul Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, cât şi din bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, prin Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială a Municipiului Bucureşti, la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua lucrătoare precedentă efectuării deschiderii de credite bugetare.
(4) Suma aprobată din bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru efectuarea tratamentului chirurgical în străinătate va fi transferată de Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială a Municipiului Bucureşti către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, la solicitarea acesteia.
Fundamentarea sumei solicitate şi justificarea celei utilizate pentru efectuarea tratamentului chirurgical în străinătate revin Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, care va efectua plata şi va certifica documentele financiar-contabile prezentate de furnizorul de servicii medicale din străinătate.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează
---------------
Ministrul muncii, solidarităţii
sociale şi familiei,
Elena Dumitru
Ministrul sănătăţii,
Ovidiu Brînzan
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 22 ianuarie 2004.
Nr. 32.
----
privind acordarea unui ajutor
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 119/2003, al art. 5 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.