HOTĂRÂRE nr. 1.616 din 23 decembrie 2003
Statutory Text (2 Articles)
privind aprobarea plafonului maxim în limita căruia Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare va face compensări în anul 2004
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2001 privind producţia de apă grea în perioada 2001-2004 la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi acumularea acesteia de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, aprobată prin Legea nr. 313/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă plafonul maxim în limita căruia Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare va face compensarea obligaţiilor de plată prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2001, în anul 2004, în sumă de maximum 1.600 miliarde lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de apă grea acumulate ca stoc de rezervă de stat de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează
──────────────
Ministrul economiei şi comerţului,
Dan Ioan Popescu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 23 decembrie 2003.
Nr. 1.616.
──────────────