HOTĂRÂRE nr. 21 din 2 decembrie 2003
Statutory Text (2 Articles)
privind validarea unui mandat de senator
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 66 alin. (9) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, ale art. 2 şi 3 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 11 şi ale art. 179 din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Se validează mandatul de senator al domnului Dan Avram - Grupul parlamentar al P.N.L. - în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău, mandat rămas vacant ca urmare a demisiei domnului Dan Constantinescu.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 decembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Bucureşti, 2 decembrie 2003.
Nr. 21.
-------