HOTĂRÎRE Nr. 182 din 22 aprilie 1994
Table of Provisions (9)
Statutory Text (9 Articles)
Dezvoltarea activităţii turistice
Părţile vor impulsiona dezvoltarea cooperării între organismele oficiale de turism şi vor întreprinde măsurile pe care le considera necesare pentru promovarea şi creşterea schimburilor turistice dintre cele doua tari.
Părţile vor facilita, potrivit propriei legislaţii, dezvoltarea cooperării dintre agenţii de turism cu capital public şi privat din cele doua tari (lanturi hoteliere, tour-operatori, agenţii de voiaj, agenţii de publicitate) în scopul perfectarii de contracte şi aranjamente directe pentru prestaţii turistice.
Facilităţi
În conformitate cu reglementările din fiecare ţara, părţile îşi vor acorda reciproc toate facilităţile pentru intensificarea şi stimularea fluxului de turişti, prin simplificarea formalităţilor cerute la efectuarea călătorilor turistice, precum şi pentru schimbul de documentaţii şi material de promovare turistica.
Părţile vor sprijini efectuarea de călătorii de studii de către grupuri de tineri, care să viziteze într-o formă permisă de posibilităţile lor obiective turistice din cele doua tari.
Pregătirea personalului din turism
Părţile vor incuraja experţii sa procedeze la schimburi de informaţii tehnice şi documentaţii în următoarele domenii
a) burse pentru formatori, instructori şi studenţi în specialitatile aferente sectorului turistic;
b) programe de studii pentru şcoli din domeniul hotelier şi turism;
c) programe de formare în sectorul promovării şi marketingului turistic.
Schimbul de experienta, informaţii şi statistici turistice
Părţile, prin intermediul organismelor lor de resort, vor efectua schimburi de experienta între oficiali şi experţi de turism în scopul cunoaşterii infrastructurii turistice a fiecărei tari şi pentru a identifica domeniile în care colaborarea poate avea rezultate benefice.
Ambele părţi vor schimba informaţii referitoare la
- resurse şi servicii turistice existente în fiecare ţara;
- experienta în domeniul dezvoltării turismului: ecologic, rural, termal şi de sănătate;
- metodologii şi statistici turistice în conformitate cu definiţiile Organizaţiei Mondiale a Turismului;
- legi şi reglementări în domeniul turismului.
Promovarea investiţiilor
Pe baza legislaţiei interne a fiecărei tari, părţile vor incuraja analizarea posibilităţilor de investire a capitalului român, uruguayan sau mixt în respectivele sectoare de turism. În acest sens, părţile vor facilita contractele între instituţiile şi societăţile comerciale care activează în sectorul turistic, în scopul constituirii de societăţi mixte care să sprijine dezvoltarea efectivă a infrastructurii turistice.
Consultări
Pentru a urmări implementarea prezentului acord, precum şi promovarea şi evaluarea rezultatelor acestuia, părţile vor proceda la reuniuni periodice ale unei comisii mixte formate din reprezentanţi ai ministerelor competente şi la care vor putea fi invitaţi sa participe şi reprezentanţi ai sectorului turistic privat şi public.
Reuniunile comisiei vor avea loc în fiecare dintre cele doua tari, alternativ, la date ce vor fi convenite de către părţi.
Valabilitatea
Prezentul acord este supus aprobării în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale a fiecărei părţi şi va intra în vigoare la data ultimei notificări privind îndeplinirea procedurilor legale.
Acest acord va fi valabil pe o perioadă de 5 ani şi se va reînnoi automat pe perioade egale ca durata, cu excepţia situaţiei în care una dintre părţi îşi va manifesta dorinţa de a-l denunta, prin intermediul unei notificări scrise, adresate celeilalte părţi, pe cale diplomatică, cu 3 luni înainte de data expirării valabilităţii acestuia.
Încetarea valabilităţii prezentului acord nu va afecta realizarea programelor, proiectelor şi contractelor care au fost definitivate pe durata valabilităţii acestuia şi care sunt în curs de executare, cu excepţia cazului când părţile convin altfel.
Prezentul acord a fost semnat de reprezentanţii respectivelor guverne, deplin autorizaţi, la Montevideo, la 30 iulie 1993, în doua exemplare originale în limbile română şi spaniola, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României,
Teodor Viorel Melescanu
Pentru Guvernul Republicii Orientale
a Uruguayului,
Jose Villar Gomez
---------------------
privind aprobarea Acordului de cooperare turistica dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului
Guvernul României hotărăşte
ACORD
de cooperare turistica între Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului
Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului, denumite în continuare părţi,
luând în considerare legăturile de prietenie deja existente între cele doua tari,
convinse de importanţa pe care dezvoltarea turistica o poate avea, nu numai în favorizarea respectivelor economii, ci şi pentru aprofundarea cunoaşterii între ambele popoare,
constiente de faptul ca turismul din punct de vedere al dinamicii sale sociale, culturale şi economice este un instrument excelent de promovare a dezvoltării economice, a înţelegerii şi intaririi bunelor relaţii de colaborare dintre cele doua popoare,
dorind sa realizeze o cooperare mai strinsa şi cît mai avantajoasă posibil în domeniul turismului şi în conformitate cu principiile cuprinse în recomandările Conferintei Naţiunilor Unite pentru turism şi călătorii internaţionale, ţinuta la Roma în anul 1963,
au convenit următoarele
Se aprobă Acordul de cooperare turistica dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului, semnat la Montevideo la 30 iulie 1993.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează
------------------
Ministrul turismului,
Dan Matei Agathon
Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Teodor Viorel Melescanu