HOTĂRÂRE nr. 972 din 22 august 2003
Statutory Text (3 Articles)
(1) Se aprobă acordarea unui ajutor în suma de 23.935 euro, pentru efectuarea tratamentului chirurgical în străinătate, domnului Gherghina Razvan Mihai, în vârsta de 20 de ani, domiciliat în municipiul Pitesti, str. Tudor Vladimirescu bl. P13, sc. C, et. 2, ap. 9.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) va fi suportată din bugetul de stat după cum urmează
- Ministerul Sănătăţii va aloca suma de 4.785 euro;
- Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va aloca suma de 19.150 euro.
(3) Ajutorul se va acorda în lei şi va fi suportat atât din bugetul Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de sănătate publică a judeţului Arges, cat şi din bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, prin Direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socială a judeţului Arges, la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua lucrătoare precedenta efectuării deschiderii de credite bugetare.
(4) Suma aprobată din bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru efectuarea tratamentului medical în străinătate va fi transferata de către Direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socială a judeţului Arges Direcţiei de sănătate publică a judeţului Arges, la solicitarea acesteia.
Fundamentarea sumei solicitate şi justificarea celei utilizate pentru efectuarea transplantului medular şi a tratamentului medical în străinătate revin Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de sănătate publică a judeţului Arges, care va efectua plata şi va certifica documentele financiar-contabile prezentate de furnizorul de servicii medicale din străinătate.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează
--------------
Ministrul muncii, solidarităţii
sociale şi familiei,
Elena Dumitru
Ministrul sănătăţii,
Mircea Beuran
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Bucureşti, 22 august 2003.
Nr. 972.
-------
privind acordarea unui ajutor
În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 119/2003, al art. 5 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare, şi având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 374/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.