ORDIN nr. 769 din 23 mai 2003
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.896/2002 privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 28 noiembrie 2002, se modifica şi se completează după cum urmează
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins
"Art. 1. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, se efectuează de către personalul împuternicit de ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.
(2) Prin personal împuternicit se înţelege personalul Regiei Autonome lt; lt;Administraţia Naţionala a Drumurilor din România gt; gt; din agenţiile de control şi încasare care funcţionează în punctele de control şi trecere a frontierei, precum şi personalul încadrat în una dintre funcţiile prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(3) Nominalizarea personalului împuternicit să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile se aproba prin decizie emisă de directorul general al Regiei Autonome lt; lt;Administraţia Naţionala a Drumurilor din România gt; gt;."
2. Articolul 2 va avea următorul cuprins
"Art. 2. - (1) Modelul, forma şi conţinutul autorizaţiei nominale de control sunt prezentate în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Autorizaţiile nominale de control vor fi eliberate de Regia Autonomă lt; lt;Administraţia Naţionala a Drumurilor din România gt; gt;."
3. Anexa se abroga şi se introduc anexele nr. 1 şi 2 la prezentul ordin.
-------
(Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului lucrărilor publice,
transporturilor şi locuinţei nr. 1.896/2002)
LISTA
funcţiilor personalului Regiei Autonome
"Administraţia Naţionala a Drumurilor din România"
împuternicit pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor prevăzute la art. 8 din Ordonanţa Guvernului
nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare
a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002
- director general;
- director general adjunct;
- directorul Direcţiei control financiar de gestiune şi urmărirea încasării veniturilor;
- directorul Direcţiei de întreţinere drumuri şi poduri;
- directorul adjunct al Direcţiei de întreţinere drumuri şi poduri;
- şef serviciu urmărirea încasării veniturilor;
- şef serviciu autorizari şi verificări transporturi rutiere;
- directorul direcţiei regionale de drumuri şi poduri;
- director adjunct tehnic al direcţiei regionale de drumuri şi poduri;
- şef secţie drumuri naţionale;
- adjunct şef secţie drumuri naţionale;
- şef sector;
- şef secţie autorizari şi verificări transporturi rutiere;
- şef birou autorizari şi verificări transporturi rutiere;
- controlor trafic echipaje mobile de control şi autorizare transporturi rutiere;
- funcţii de execuţie din cadrul secţiilor, serviciilor şi birourilor autorizari şi verificări transporturi rutiere;
- funcţii de execuţie din cadrul serviciului urmărirea încasării veniturilor;
- controlor de trafic din cadrul echipajelor mobile de control şi autorizare transporturi rutiere şi din agenţiile de peage trecere poduri Dunăre (curs interior).
Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
-------
(Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului lucrărilor publice,
transporturilor şi locuinţei nr. 1.896/2002)
┌─────────────────────────────────────────┐┌───────────────────────────────────┐
│ MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, ││ │
│ TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI ││Titularul prezentei autorizaţii are│
│ ││dreptul de constatare a │
│ AUTORIZAŢIE DE CONTROL ││contravenţiilor şi aplicare a │
│ Nr. ..... ││sancţiunilor contravenţionale │
│ ┌──────┐││tuturor persoanelor fizice şi │
│ Dl(Dna): ...................... │ │││juridice care nu respecta │
│ B.I. seria: ........... nr. ... │(Foto)│││prevederile Ordonanţei Guvernului │
│ Loc de muncă: ................. │ │││nr. 15/2002 privind introducerea │
│ Funcţia: ...................... └──────┘││tarifului de utilizare a reţelei │
│ ││de drumuri naţionale din România, │
│ ││aprobată cu modificări şi │
│ ││completări prin Legea nr. 424/2002.│
│ Ministru, ││ │
│ L.S. ││ │
└─────────────────────────────────────────┘└───────────────────────────────────┘
-------------
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul lucrărilor publice,
transporturilor şi locuinţei,
Traian Panait,
secretar de stat
Bucureşti, 23 mai 2003.
Nr. 769.
pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.896/2002 privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002
În temeiul prevederilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei,
ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei emite următorul ordin