DECIZIE nr. 74 din 20 februarie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent şef

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicată de Chen Biping în Dosarul nr. 15.132/2001 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, invocand jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele

Prin Încheierea din 7 decembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 15.132/2001, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România. Excepţia a fost ridicată de Chen Biping din China, contestator într-o cauza civilă ce are ca obiect plângerea formulată împotriva unei hotărâri a Oficiului Naţional pentru Refugiati prin care s-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca prin modificările pe care Legea nr. 323/2001 le aduce art. 20 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, în sensul eliminării caii de atac a recursului împotriva hotărârii instanţei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat de către Oficiul Naţional pentru Refugiati, se încalcă art. 24 din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 33 alin. 1 din Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiatilor. Astfel, arata ca, în sistemul judiciar român actele administrativ-jurisdicţionale, asa cum este şi hotărârea Oficiului Naţional pentru Refugiati, sunt, de regula, supuse controlului de legalitate cu un dublu grad de jurisdicţie, recursul fiind "o garanţie a dreptului de apărare", care "da părţilor certitudinea ca, dacă totuşi hotărârea pronunţată e gresita, va putea fi desfiintata şi dreptul părţilor nu este compromis prin pronunţarea unei hotărâri nelegale şi netemeinice".

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază ca excepţia este neîntemeiată. În acest sens, considera ca garanţiile generale şi speciale instituite de art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu presupun şi nu au legătură cu dreptul la recurs. În acelaşi sens este invocat şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la convenţia mai sus amintita, care consacra, cu caracter de excepţie, dreptul la dublul grad de jurisdicţie doar în materie penală, astfel încât acesta nu este aplicabil şi altor ramuri de drept decât în măsura prevederii sale de către legiuitor, în conformitate cu art. 128 din Constituţie. De asemenea, considera ca prevederile art. 33 alin. 1 din Convenţia de la Geneva din 1951 nu sunt incidente în cauza. Instanţa mai retine ca, deşi este îndepărtată calea de atac a recursului, dreptul de apărare se poate exercita pe tot parcursul procedurii accelerate, prin dreptul petentului de a fi asistat sau reprezentat de un avocat, de a i se asigura în mod gratuit un interpret, de a fi consiliat şi asistat de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale, de a fi informat cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, susţine ca, în conformitate cu principiul consacrat de art. 125 alin. (3) din Constituţie, plenitudinea de jurisdicţie a instanţei de judecată nu poate fi apreciată decât în limitele stabilite prin lege şi, în consecinţa, aceasta nu poate fi abilitata sa acorde ea însăşi statutul de refugiat, substituindu-se autorităţii administrative, fără a se încalcă astfel unul dintre principiile statului de drept, şi anume cel al separaţiei puterilor. În susţinerea acestei opinii este invocată şi Decizia nr. 261/2000 a Curţii Constituţionale, precum şi acquisul comunitar, prin Rezoluţia Consiliului de Miniştri din 30 noiembrie 1992 şi 1 decembrie 1992 şi Rezoluţia Consiliului de Miniştri al statelor membre ale Comunităţii Europene privind cererile vadit nefondate de acordare a statutului de azilant. Guvernul mai retine ca textele legale criticate nu infrang dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate şi nu au legătură cu art. 33 alin. 1 din Convenţia de la Geneva din 1951.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

În conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, Curtea Constituţională a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază ca înlăturarea caii de atac a recursului prin textele legale criticate nu infrange dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie, atâta vreme cat strainul are dreptul, pe întreaga durata a procedurii accelerate, de a fi asistat sau reprezentat de un avocat. De asemenea, arata că nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care nu au legătură cu dreptul la recurs, şi nici cele ale art. 33 alin. 1 din Convenţia de la Geneva din 1951, acestea din urma nefiind incidente în cauza. În acelaşi sens este exprimată opinia şi cu privire la presupusa încălcare a art. 20 din Constituţie, care nu poate fi reţinută, deoarece acesta nu consacra vreun drept sau vreo libertate, ci stabileşte, în materia drepturilor omului, prioritatea reglementărilor internaţionale, la care România este parte, faţă de legislaţia interna.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului unic din Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001.

Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare

"Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 102 din 31 august 2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, adoptată în temeiul art. 1 lit. G pct. 2 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, cu următoarele modificări

1. Alineatul (5) al articolului 20 va avea următorul cuprins

lt; lt;(5) Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă. gt; gt;

2. Alineatul (6) al articolului 20 se abroga.

3. Alineatul (6) al articolului 21 va avea următorul cuprins

lt; lt;(6) În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă. gt; gt;"

În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege se invoca încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24, potrivit cărora

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, mai sunt invocate următoarele prevederi din reglementări internaţionale

Art. 6. pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice, ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei. [...]

3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]

c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;"

Art. 33. alin. 1 din Convenţia privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, referitor la: "Interdicţia de expulzare şi returnare.

1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea sa ar fi amenintate pe motiv de rasa, religie, naţionalitate, apartenenţa la un anumit grup social sau opinii politice."

Examinând excepţia, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale care, prin numeroase decizii, a constatat ca sunt constituţionale. Astfel, Curtea a reţinut ca modificările aduse art. 20 alin. (5) şi art. 21 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, prin pct. 1 şi 3 ale articolului unic din Legea nr. 323/2001, nu au nici o legătură cu dreptul la apărare şi nu ingradesc în nici un fel exercitarea acestui drept. Faptul ca hotărârea instanţei de judecată este definitivă şi irevocabilă nu înseamnă ca autorul excepţiei este lipsit de dreptul la apărare. Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 128, împotriva hotărârilor judecătoreşti, căile de atac pot fi exercitate de partea interesată şi de Ministerul Public numai în condiţiile legii, legiuitorul putând institui reguli speciale de procedura în considerarea unor situaţii deosebite, asa cum, de altfel, este situaţia refugiatilor în România. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 261/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 5 aprilie 2001.

Referitor la prevederile cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume cele care privesc procesul echitabil şi dreptul persoanei de a se plange unei instanţe, Curtea retine ca textele legale criticate de autorul excepţiei nu opresc, în realitate, părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale caracteristice unei societăţi democratice şi unui proces echitabil.

În sfârşit, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate sunt în deplina concordanta şi cu prevederile din Convenţia privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva în 1951, referitoare la interdicţia de expulzare şi returnare. Statutul de refugiat se acordă numai în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicată de Chen Biping în Dosarul nr. 15.132/2001 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 februarie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Doina Suliman

────────────