DECIZIE nr. 654 din 21 iunie 2002
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
Se aprobă Criteriile şi metodele pentru calculul preţurilor şi al tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
CRITERII 21/06/2002
La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abroga Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 79/2001 privind aprobarea Criteriilor şi metodelor pentru stabilirea preţurilor şi a tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 20 aprilie 2001.
Departamentul preţuri, tarife, reglementări comerciale şi protecţia consumatorilor, Departamentul inspecţie, control, sesizări, reclamaţii, grupe Teritoriale şi Serviciul legislaţie, contencios vor asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei decizii.
Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale
de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale,
Dan Pantilie
privind aprobarea Criteriilor şi metodelor pentru calculul preţurilor şi al tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale,
în temeiul prevederilor art. 5 lit. j) şi ale art. 8 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), aprobată cu modificări prin Legea nr. 791/2001,
adopta prezenta decizie.