HOTĂRÂRE nr. 656 din 20 iunie 2002
Table of Provisions (7)
Statutory Text (7 Articles)
Se accepta Carta Europeană pentru Întreprinderile Mici, adoptată la data de 13 iunie 2000, prevăzută în anexa nr. 1.
CARTA EUROPEANĂ PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI
(adoptată de Consiliul General pentru Afaceri
în data de 13 iunie 2000 şi acceptată de Consiliul European
de la Feira, 19/20 iunie 2000)
Întreprinderile mici sunt coloana vertebrala a economiei europene. Ele reprezintă o sursa esenţială de noi locuri de muncă şi o pepiniera a ideilor de afaceri. Eforturile Europei de a pune bazele unei noi economii vor fi incununate de succes numai dacă micile întreprinderi vor fi considerate ca prioritate a agendei de lucru.
Aceste întreprinderi sunt cele mai sensibile la schimbările intervenite în mediul de afaceri. Ele sunt primele afectate de povara exceselor birocratice. De asemenea, tot ele sunt primele care infloresc în urma iniţiativelor de eliminare a birocratiei şi de recompensare a succesului.
La Lisabona am stabilit obiectivul de a face din Uniunea Europeană economia cea mai competitivă şi mai dinamica pe plan mondial, bazată pe acumularea de cunoştinţe, capabilă de o creştere economică sustenabila şi care să asigure locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o mai mare coeziune socială.
Întreprinderile mici trebuie privite ca principale promotoare ale inovatiei şi ocupării forţei de muncă, precum şi ale integrării europene sociale şi locale.
Prin urmare, este necesară crearea unui mediu optim pentru întreprinderile mici şi initiativele antreprenoriale.
Principii
În dorinţa de a infaptui acest lucru,
● recunoastem aptitudinile dinamice ale întreprinderilor mici de a răspunde noilor necesitaţi ale pieţei şi de a oferi locuri de muncă;
● subliniem importanţa întreprinderilor mici în susţinerea dezvoltării sociale şi regionale, precum şi faptul ca sunt adevărate exemple de iniţiativa şi angajament;
● recunoastem antreprenoriatul ca pe o aptitudine valoroasa şi productiva la toate nivelurile de responsabilitate;
● salutam initiativele antreprenoriale de succes, care merita să fie recompensate pe măsura;
● consideram ca unele greşeli sunt inerente iniţiativelor responsabile şi asumării riscurilor şi ca trebuie privite în primul rând ca experienţe din care se poate învaţă;
● recunoastem valoarea informării, angajamentului şi flexibilitatii în noua economie.
Situaţia întreprinderilor mici în Uniunea Europeană poate fi îmbunătăţită prin acţiuni de stimulare a spiritului antreprenorial, de evaluare a măsurilor existente şi, la nevoie, de modificare a acestora în favoarea întreprinderilor mici şi de impulsionare a factorilor politici de decizie, pentru a lua în considerare necesităţile întreprinderilor mici. În acest scop ne angajăm
● sa consolidam spiritul inovator şi antreprenorial care ajuta întreprinderile europene să facă faţa provocarilor viitoare;
● sa realizam un cadru de reglementare, fiscal şi administrativ care să stimuleze activitatea antreprenoriala şi sa imbunatatim statutul întreprinzătorilor;
● sa asiguram accesul pe pieţe în baza unor cerinţe cat mai puţin împovărătoare, care pot fi impuse fără a intră în contradictie cu obiectivele majore ale politicii publice;
● sa facilitam accesul la cele mai bune rezultate din cercetare şi la cea mai înaltă tehnologie;
● sa imbunatatim accesul la finanţare pe parcursul întregului ciclu de existenta a unei întreprinderi;
● sa ne imbunatatim permanent activitatea astfel încât Uniunea Europeană să ofere întreprinderilor mici cel mai favorabil mediu din lume;
● sa ascultam punctul de vedere al întreprinderilor mici;
● sa promovam un sprijin de cea mai buna calitate pentru afaceri.
Direcţii de acţiune
Prin semnarea acestei carte ne angajăm sa respectam următoarele direcţii de acţiune, acordând atenţia cuvenită necesităţilor întreprinderilor mici.
I. Educaţia şi instruirea întreprinzătorilor
Europa va cultiva spiritul antreprenorial şi noile aptitudini încă de la un stadiu incipient. Cunoştinţele generale de afaceri şi antreprenoriat trebuie predate la toate nivelurile de învăţământ. Modulele specifice ale instruirii în afaceri trebuie să devină o componenta esenţială a programelor de învăţământ la nivel preuniversitar şi universitar.
Vom incuraja şi promova initiativele antreprenoriale ale tinerilor şi vom realiza programe corespunzătoare de pregătire a managerilor din întreprinderile mici.
II. Iniţierea mai puţin costisitoare şi mai rapida a afacerilor
Cheltuielile de înfiinţare a companiilor trebuie să evolueze către nivelul cel mai competitiv pe plan mondial. Ţările cu procedurile cele mai lente şi dificile de înregistrare a noilor companii trebuie încurajate sa ajungă din urma statele mai avansate. Trebuie sa crească accesul la procedurile de înregistrare on-line.
III. Legislaţie şi reglementări mai bune
Legislatiile naţionale cu privire la faliment trebuie evaluate în lumina bunelor practici. Experienta acumulată prin exerciţiile de benchmarking trebuie să determine îmbunătăţirea practicilor actuale din Uniunea Europeană.
Noile reglementări naţionale şi comunitare trebuie analizate în vederea evaluării impactului lor asupra întreprinderilor mici şi întreprinzătorilor. Pe cat posibil, reglementările naţionale şi cele ale CE trebuie simplificate. Guvernele trebuie să adopte acte administrative uşor de utilizat.
Întreprinderile mici ar putea fi scutite de la anumite obligaţii prevăzute de cadrul de reglementare. În acest sens Comisia Europeană ar putea simplifica legislaţia referitoare la concurenta pentru a reduce dificultăţile intampinate de întreprinderile mici în procesul de conformare cu aceste prevederi legale.
IV. Asigurarea calificării necesare
Ne vom strădui ca atât instituţiile de instruire, cat şi programele interne de pregătire ale companiilor sa dezvolte abilitaţi adecvate, adaptate necesităţilor întreprinderilor mici, şi să asigure servicii de instruire şi consultanţa permanente.
V. Îmbunătăţirea accesului on-line
Autorităţile publice trebuie indemnate sa sporeasca volumul de comunicaţii electronice cu sectorul întreprinderilor mici. Astfel companiile vor avea posibilitatea sa înainteze cereri, sa primească asistenţa, să depună declaraţii fiscale sau să obţină simple informaţii on-line mult mai rapid şi la costuri mai reduse. Comisia Europeană trebuie să dea un exemplu în acest domeniu.
VI. Extinderea pe multiple pieţe
Întreprinderile mici resimt efectele benefice ale reformelor în curs din economia europeană. În consecinţa, Comisia Europeană şi statele membre trebuie să continue reformele în vederea constituirii în cadrul Uniunii Europene a unei pieţe interne unice, accesibila întreprinderilor mici. Aceste reforme trebuie îndreptate către unele sectoare esenţiale pentru dezvoltarea acestora, cum ar fi: comerţul electronic, telecomunicatiile, utilitatile, achiziţiile publice şi sistemele de plati transfrontaliere.
În acelaşi timp regulile naţionale şi europene privind concurenta trebuie aplicate cu hotărâre, astfel încât întreprinderile mici să aibă toate sansele de a pătrunde pe noi pieţe şi de a concura în condiţii echitabile.
VII. Sistemul fiscal şi aspectele financiare
Sistemele de impozitare trebuie adaptate pentru a recompensa performanta, a incuraja întreprinderile start-up, a favoriza extinderea întreprinderilor mici şi înfiinţarea de locuri de muncă şi a facilita crearea de întreprinderi mici şi continuitatea lor. Statele membre trebuie să aplice cele mai bune practici în sistemul fiscal şi în ceea ce priveşte instrumentele de stimulare a performantei individuale.
Întreprinzătorii au nevoie de finanţare pentru a-şi pune ideile în practica. Pentru a îmbunătăţi accesul întreprinderilor mici la serviciile financiare
● vom identifica şi vom inlatura obstacolele care stau în calea formării unei pieţe de capital paneuropene şi a implementarii Planului de acţiune pentru serviciile financiare şi a Planului de acţiune pentru capitalul de risc;
● vom îmbunătăţi relaţiile dintre sistemul bancar şi întreprinderile mici prin crearea unor condiţii corespunzătoare de acces la credite şi la capitalul de risc;
● vom îmbunătăţi accesul la fondurile structurale şi vom incuraja initiativele Băncii Europene de Investiţii de creştere a fondurilor, inclusiv instrumentele de capital, disponibile pentru întreprinderile start-up şi pentru întreprinderile de înaltă tehnologie.
VIII. Consolidarea capacităţii tehnologice a întreprinderilor mici
Vom consolida programele existente care au ca scop promovarea diseminarii tehnologiei în întreprinderile mici, precum şi capacitatea întreprinderilor mici de a identifica, selecta şi adapta tehnologii.
Vom incuraja cooperarea şi schimbul tehnologic între întreprinderile de orice dimensiuni, mai cu seama între micile întreprinderi europene, vom dezvolta programe de cercetare mai eficiente, îndreptate către aplicarea comercială a cunoştinţelor şi tehnologiei, vom concepe şi adapta sisteme de calitate şi certificare în întreprinderile mici. Este important ca brevetele comunitare să fie disponibile şi uşor accesibile întreprinderilor mici.
Vom stimula implicarea întreprinderilor mici în cooperarea între companii la nivel local, naţional, european şi mondial, precum şi cooperarea între întreprinderile mici şi instituţiile de învăţământ superior şi cercetare.
În consecinţa, ar trebui încurajate acţiunile la nivel local şi regional având ca scop constituirea de asocieri şi reţele intercompanii, dezvoltarea cooperării paneuropene între întreprinderile mici utilizatoare de tehnologii informationale, extinderea aplicării celor mai bune practici în acordurile de cooperare şi sprijinirea cooperării întreprinderilor mici în vederea creşterii capacităţii acestora de a pătrunde pe pieţele paneuropene şi de a-şi extinde activitatea pe pieţele unor terţe state.
IX. Utilizarea modelelor e-business de succes şi asigurarea unei asistente de calitate pentru întreprinderile mici
Comisia Europeană şi statele membre trebuie să încurajeze micile întreprinderi să aplice cele mai bune practici şi sa adopte modele de afaceri eficiente, care să le dea posibilitatea să se bucure de un progres real în noua economie.
Vom coordona activitatea Comisiei Europene şi a statelor membre în vederea creării unor sisteme, reţele şi servicii informationale şi de sprijinire a afacerilor, care să fie uşor de accesat şi de înţeles şi care să răspundă necesităţilor întreprinderilor. Vom asigura, la nivelul întregii Uniuni Europene, accesul la consiliere şi sprijin din partea mentorilor şi membrilor reţelei Business Angels, inclusiv prin intermediul paginilor de Internet, şi vom utiliza în aceste scopuri Observatorul European al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
X. Dezvoltarea unei reprezentari mai puternice şi mai eficiente a intereselor întreprinderilor mici pe plan naţional şi la nivelul Uniunii Europene
Vom realiza o analiza a modului în care întreprinderile mici sunt reprezentate la nivelul Uniunii Europene şi pe plan naţional, inclusiv prin dialogul social.
Ne angajăm sa avansam în direcţia acestor obiective aplicând metoda unei coordonari deschise a politicilor naţionale referitoare la întreprinderi. Programul multianual pentru întreprinderi şi antreprenoriat, Procedura de la Cardiff pentru reformele economice, Procedura de la Luxemburg referitoare la politicile privind ocuparea forţei de muncă, precum şi alte programe şi iniţiative comunitare vor fi utilizate în acest scop. Vom monitoriza şi evalua anual aceasta evoluţie, printr-un raport al Comisiei Europene asupra problemelor avute în vedere în cadrul intalnirilor la nivel înalt din primavara.
Vom utiliza indicatori eficienti pentru evaluarea evoluţiei în timp şi prin raportare la nivelurile cele mai ridicate înregistrate pe plan mondial, pentru a ne îmbunătăţi cunoştinţele, cautand sa adoptam practici mai bune în toate domeniile care influenţează întreprinderile mici, în scopul sporirii performantelor noastre.
(1) Se aprobă componenta Grupului de lucru pentru coordonarea implementarii măsurilor prevăzute în Carta Europeană pentru Întreprinderile Mici, cuprinsă în anexa nr. 2.
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a grupului de lucru se aproba prin ordin al ministrului pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperatie.
COMPONENTA
Grupului de lucru pentru coordonarea implementarii măsurilor prevăzute în Carta Europeană pentru Întreprinderile Mici
Nr. crt Aria de reprezentare/ Denumirea instituţiei/ organizaţiei Funcţia în cadrul instituţiei a reprezentantului în grupul de lucru Calitatea repre- zentantului în grupul de lucru
1. Administraţia publică Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperatie ● Ministru ● Secretar de stat stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii ● Director Coordonator
Ministerul Integrării Europene Ministerul Justiţiei Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Industriei şi Resurselor Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale Ministerul Administraţiei Publice Ministerul Dezvoltării şi Prognozei Ministerul Tineretului şi Sportului Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informatiei Ministerul Educaţiei şi Cercetării Director Director Director Director Director Director Director Director Director Director Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru
2. Mediul de afaceri Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti Consiliul Investitorilor Străini Director Director Director Membru Membru Membru
3. Societatea civilă Confederatia Patronala din Industria României (CONPIROM) Confederatia Naţionala a Patronatului Roman (C.N.P.R.) Consiliul Naţional al Patronilor din România (CONPR) Patronatul Naţional Roman (P.N.R.) Uniunea Generală a Industriasilor din România (UGIR) Uniunea Generală a Industriasilor din România 1903 (UGIR 1903) Confederatia Naţionala a Sindicatelor Libere din România - Fratia (C.N.S.L.R - Fratia) Confederatia Sindicatelor Democratice din România (C.S.D.R.) Confederatia Sindicala Naţionala "Meridian" (C.S.N. Meridian) Confederatia Sindicala Naţionala "Cartel Alfa" (C.N.S. Cartel Alfa) Blocul Naţional Sindical (B.N.S.) Director Director Director Director Director Director Director Director Director Director Director Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru
--------
Instituţiile cu atribuţii în domeniul aplicării Cartei Europene pentru Întreprinderile Mici vor elabora măsurile necesare în vederea aplicării şi transpunerii efective în practica a Cartei Europene pentru Întreprinderile Mici.
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează
---------------
Ministrul pentru întreprinderile
mici şi mijlocii şi cooperatie,
Silvia Ciornei
Ministrul integrării europene,
Hildegard Carola Puwak
Ministrul afacerilor externe,
Mircea Geoana
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
pentru acceptarea Cartei Europene pentru Întreprinderile Mici, adoptată la 13 iunie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, precum şi ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.